Mașina ta are nevoie de o serie de consumabile pentru a porni și funcționa în parametri normali. Bateria este unul dintre ele. Ea este de fapt un acumulator cu încărcare rapidă, de care avem nevoie la pornire, cât și pentru sistemul de lumini și alimentarea diverșilor consumatori. Fără bateria auto, mașina nu va porni. De aceea, ar fi bine să eviți următoarele greșeli ce țin de alegerea, montajul, exploatarea și întreținerea ei. Doar așa vei evita situațiile în care te urci la volan, întorci cheia și… nimic. Pentru că te-a lăsat bateria.
Uitatul consumatorilor porniți când mașina este oprită
Nu cred că există șofer care să nu fi pățit asta măcar o dată. Fie că vorbim de lumini, de un casetofon auto sau orice alt consumator, acestea ar trebui oprite în momentul în care am oprit motorul mașinii. Lăsate să funcționeze ore întregi sau poate chiar peste noapte, acestea vor descărca bateria auto care nu va mai putea furniza suficient curent pentru o nouă pornire. Pe termen lung, dacă ne facem o obișnuință din a uita casetofonul sau o lumină aprinsă, vom scurta durata de viață a bateriei.
Ce faci când, după o noapte în care tapițeria s-a distrat ascultând muzică, urci în mașină să pleci la lucru și n-ai curent? Te trezești nevoit să o iei pe jos, să chemi un taxi, să suni un prieten să-ți dea curent sau să faci un drum pe jos până la un magazin auto, de unde să-ți cumperi baterie nouă, după caz. Bine măcar că poți comanda baterii auto București online, cu posibilitate de livrare ultra rapidă, de pe siteuri de tipul neobat.ro!
Achiziționarea unei baterii auto de oriunde
Ai găsit tu o ofertă bună la un magazin online de care n-a auzit nimeni sau tocmai au băgat reducere la baterii auto la supermarketul la care mergi de obicei? Este tentant, dar, mai bine nu! În funcție de tipul bateriei, depozitarea sa incorectă, îi poate afecta serios durata de viață. Unele baterii auto, după ce au stat un an prin te miri ce condiții nepotrivite în depozitele unui magazin nespecializat, s-ar putea să le cumperi deja pe jumătate descărcate. Alege atent furnizorul/vânzătorul!
Montajul incorect
Ai zice că e floare la ureche montajul unei baterii noi. Operațiunea în sine nu este grea, dar nu ar trebui să uitați că sunt câteva lucruri de verificat înainte de a pune o baterie auto nouă pe mașină. Asta pentru a vă asigura de buna ei funcționare, dar și pentru a beneficia de garanția acordată de producător. O baterie care s-a stricat pentru că nu a fost montată corect este ușor de recunoscut, așa că nu te aștepta să poți returna ceva ce tu ai stricat.
Cel mai bine este apelezi la o firmă care asigură și montaj baterii auto, un service autorizat RAR sau în unitățile afiliate marilor distribuitori de acumulatori Ei se vor ocupa de verificarea tensiunii de încărcare a alternatorului și a consumului de curent în staționare al autovehiculului. În cazul în care aceste măsurători obligatorii sunt omise, garanția bateriei auto poate fi anulată.
Omiterea verificărilor periodice
Chit că totul pare a merge bine, din când în când ar trebui verificată starea bateriei auto. La orice service se poate face asta. Prima dată va fi inspectată bateria ca aspect. Coroziune, umflarea, crăparea bateriei sau anumite depuneri pe componentele ei sunt semn că aceasta trebuie schimbată imediat. Dacă totul arată bine la exterior, se va trece la verificarea tensiunii bateriei, a nivelului de lichid din baterie, a capacității și a rezistenței. O asemenea verificare este esențială la începutul sezonului rece.
Drumuri prea rare sau prea scurte
A solicita prea mult o baterie este la fel de grav cu a conduce prea rar mașina. Este recomandat să porniți mașina și să o lăsați să funcționeze timp de câteva minute la intervale regulate pentru a menține bateria încărcată. Dacă mașina este lăsată neutilizată pentru o perioadă lungă de timp, bateria se poate descărca complet. Cu atât mai mult dacă este expusă unor temperaturi extreme. Când știi că nu vei conduce mașina toată vara sau toată iarna, ideal ar fi să dai bateria jos și să o depozitezi la o temperatură moderată.
La fel de dăunătoare sunt și drumurile prea scurte cu mașina, care nu permit încărcarea bateriei auto. Și drumurile prin orașele mega-aglomerate intră în această categorie potrivit experților.
Bateria prea veche
Bateriile au o durată de viață limitată și trebuie înlocuite la intervale regulate. O baterie auto are o garanție de 3-5 ani în general. În funcție de starea de sănătate a mașinii și cât de multe este solicitată, ea poate ține mai mult sau mai puțin. Neglijarea înlocuirii bateriei la timp poate duce la probleme de pornire a mașinii și poate necesita intervenții costisitoare pentru a remedia situația.
Când vine vorba de baterii auto sunt multe greșeli pe care le putem face. De la cele de achiziție, la cele de montaj sau întreținere, toate ne pot costa. Nu vrei să cumperi o baterie nouă în fiecare an, nu? De aceea, este recomandat să:
- alegem baterii bune, de la producători de încredere și din magazine de profil pentru a ne asigura că plătim calitate.
- să ne asigurăm că o baterie nouă este corect montată, pentru funcționare optimă și pentru a nu pierde garanția.
- să ne asigurăm că oferim bateriei drumuri suficient de dese și de lungi, care să nu-i afecteze performanța.
- să verificăm starea bateriei din când și să o schimbăm atunci când semnele sau rezultatele testelor spun că bateria veche dă semne de oboseală.
se mai poate prelungi durata de viata cu un redresor daaar deobicei cand moare e buna moarta.. trebuie alta 😀
evident că unele pot fi resuscitate cu redresor. Nici eu nu stau pe roze cu banii sa zic sar din prima sa imi comand baterie noua.
A mea a decedat… Trebuie una nouă din păcate…noroc ca este sotul acasă…????
Noi am schimbat bateria la Logan anul trecut.
Tocmai ce am luat una noua.
sa te tina mult noua baterie!
O husă termo ii crește semnificativ durata de viață a bateriei auto…poate chiar o dublează.
Trebuie sa recunosc ca de husa termo pentru baterie acum aud pentru prima data. Mersi de info.
Sunt foarte bune, protejează foarte bine bateria in perioada rece. Îi prelungește semnificativ durata de viață.