Master Gardener, văzut la Grădina de Vară Herăstrău

Master Gardener la Grădina de Vară din Herăstrău

Nu mai fusesem la film în aer liber de foarte mult timp. Din adolescență, cred. Mă întrebam dacă azi m-ar mai bucura la fel de mult o astfel de experiență și am bifat-o într-un final. După ce săptămâni întregi am tot amânat mersul la cinema la Grădina de Vară Herăstrău, un proiect al celor de la Happy Cinema pentru vara asta, vinerea trecută am ajuns să văd Maestrul Grădinar acolo. Vă spun, pe scurt, cum a fost, cu bune și cu rele.

Musai să știți că până pe final de septembrie mai puteți bifa un film văzut în aer liber și că, din câte am înțeles, programul celor de la Happy Cinema se va întoarce și la anul. Și, tot din auzite, se pare că se pregătesc serios de redeschiderea Happy Cinema în București. După ce cinematograful lor din Liberty Center s-a închis (mie îmi pare rău, că aici erau tare aproape de mine, eu fiind din Rahova), acum se lucrează intens pentru o locație nouă, la Colosseum Mall.

Cum ne-a plăcut la Grădina de Vară Herăstrău?

Nu am mai fost niciodată aici. Nici măcar nu știam unde este localizată. Nu am vizitat prea des Herăstrăul. Am dibuit repede locația pe hartă, numai că, odată ajunși la punctul unde ne ducea Google Maps, am dat doar de un gard pe care erau câteva afișe și un indicator săgeată. Ne-am ținute după săgeată, pe lângă gard, am ajuns într-un punct în care ne-am dat seama că ne îndepărtam de țintă, ne-am întors înapoi pe bâjbâite și am găsit într-un final intrarea, care este destul de dosită și prost semnalizată.

Bine că am găsit-o și n-am întârziat la film! Eu urăsc să întârzii undeva și să deranjez.

Ne-am luat repede invitațiile (da, n-am plătit bilet, v-ați prins, dar iată că asta nu mă împiedică să zic și ce nu mi-a plăcut!), popcorn și suc și ne-am ocupat locurile, în așteptarea filmului la al cărui trailer mă uitasem acasă, realizasem că nu va fi cine știe ce, dar am zis că poate merită o șansă.

Locația este fix cum te-ai aștepta: o sală de teatru în aer liber, sub stele, în mijlocul unei oaze verzi din parcul Herăstrău. În spate, scaunele pentru public. În față, o scenă, dotată cu un ecran pe care un video proiector se pregătea să ruleze câteva reclame, trailere și apoi filmul.

Prețul unui bilet la filmele difuzate aici a fost și este de 20 de lei, ceea mi se pare mai mult decât acceptabil. La capitolul sonorizare, a fost foarte bine. În ceea ce privește calitatea imaginii, fiind rulat pe un videoproiector, vei simți o diferență față de ce ți-ar oferi un cinema clasic. Nu îți imagina ceva rău, doar ceva diferit, puțin mai slab.

Partea bună la un cinema în aer liber este că vezi filmul la aer, nu într-o sală închisă, unde panicații ca mine nu se simt prea confortabil. Să mai zic și cum e când nimerești lângă un domn sau o doamnă cu dare de mână și generozitate la capitolul aplicat parfum? Afară e mai bine. Dacă ești cu iubitul la un film romantic, stelele fac atmosfera și mai frumoasă. În schimb, s-ar putea să fie nasol dacă plouă. Posibil să ai probleme și cu țânțarii. Și nici scaunele nu sunt cele mai confortabile. Sunt scaune clasice pentru exterior, cum sunt cele de pe stadion, din plastic tare.

Per total, nu a fost rău ca experiență și m-aș mai duce. Sper să ajung să văd Călugărița II.

Cum a fost filmul Maestrul Grădinar?

Ei, aici e aici. Filmul nu ne-a plăcut deloc și nu vi-l pot recomanda, din păcate. Cauza principală? M-am dus acolo pentru altceva. M-am dus pentru un thriller, că așa ți se prezintă filmul ăsta, Master Gardener peste tot pe internet. Am fost trași pe sfoară. Mi-a plăcut comparația lui Emil Călinescu din articolul lui, Maestrul gradinar – Master Gardener, cu borcanul de gem de vișine pe care scrie gem de prune. Are dreptate omul. Ni s-a promis de prune… Cam la fel este și The Killer.

Rezumat? O să-l găsiți și prin alte locuri. Varianta mea? Un nene cu un trecut nu prea cuminte, actualmente aflat în programul ăla faimos de protecție a martorilor, s-a reinventat în ultimii ani, devenind un grădinar de soi. Un maestru grădinar. Lucrează în grădinile și serele unei tanti prin al cărei dormitor mai trece din când în când. Lucrurile se schimbă atunci când tanti îi cere grădinarului să o ia ca ucenică pe nepoata ei, o mulatră care vine să se ascundă aici de furia unui prieten traficant de droguri.

Ce se întâmplă mai departe în film? Multe și nimic. Am așteptat un moment de suspans, o surpriză, o fază de acțiune, un ceva. N-a venit nimic. Este o dramă cu tentă lirică și nimic mai mult. Thriller-ul n-a trecut pe acolo când s-a făcut scenariul. Și, cum nici dramele nici genul liric nu mi-au plăcut vreodată, e clară treaba. Măcar emoție să fi avut! Singurele chestii care mi-au plăcut, au fost câteva metafore și analogii interesante și profunde. Uite și două citate de notat din acest film!

Grădinăritul este manipularea lumii naturale. O creare a ordinii, acolo unde ordinea este convenabilă.
Grădinăritul este speranță. O convingere că lucrurile se vor întâmpla conform planului. Că schimbarea va veni la momentul potrivit.

Finalul filmului Maestrul GrădinarMaster Gardner m-a lăsat rece, cu un gust amar, dar și cu niște semne de întrebare de care am uitat imediat ce am urcat scările sălii din Grădina de Vară Herăstrău. Filmul ăsta deja primise cu 100 de minute mai mult decât merita. Cu totul are 107 minute. Înțelegeți voi…

Etichete: ,

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Pingback: La cinema după 20 de ani - A dog's purpose - Caietul Cristinei

    • Valeria Chertes
    • 12/09/2023
    Răspunde

    Mi-ar place sa avem și noi în oraș.

  2. Răspunde

    Păcat că nu ați prins un film care să și merite experiența. Și mie îmi place ideea de cinematograf în aer liber, la mine în oraș se organizează în fiecare an Festivalul de Film pe Frontieră, timp de 3 seri, în aer liber și chiar e frumos. De filme, ce să zic? Unele merită, altele mai puțin… În cadrul festivalului de care zic sunt aduse doar filme române și maghiare, acesta fiind specificul festivalului.

      • Ionela Simona Monea
      • 13/09/2023
      Răspunde

      Îmi pare rau ca nu te-ai putut bucura de o experienta plăcută din toate punctele de vedere… ❤️

        • Cristina Dragomir
        • 19/09/2023
        Răspunde

        Nimic nu e perfect pe lumea asta.

      • Cristina Dragomir
      • 19/09/2023
      Răspunde

      poate ca toate filmele merita si fiecare are publicul lui?

  3. Pingback: Film nou pe Netflix, The Killer - Caietul Cristinei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares