Impresii pescuit lacul Nucetu

impresii pescuit lacul Nucetu capturi

Unul dintre primele lacuri pe care le-am vizitat după ce eu și soțul meu am prins serios gustul pescuitului a fost Lacul Nucetu. Se vorbea mult despre el, ca fiind baltă de concurs, cu multe capturi trofeu. Și, nu numai. Toți vorbeau doar de bine. Normal că trebuia să ajungem și noi acolo.

Este puțin mai departe de noi, dar nu exagerat. La un 70 de km de București, este bine încă. Buba e că noi trebuie să traversăm Bucureștiul… Este lacul pe care soțul meu a prins primul lui pește mai măricel, ceva peste 4 kg, ceea ce i s-a părut wow atunci. Între timp, a mai crescut. A ajuns la un record personal de vreo 11 kg. Sperăm și la mai mare. Tot aici am prins și eu primul crap frumos la undiță. Am vizitat locația de mai multe ori, atât în cadrul unor partide personale, cât și cu ocazia unor concursuri de pescuit la feeder. Am avut timp să o descopăr cu bune și cu rele și azi vă spun ce-mi place și ce nu-mi place pe lacul Nucetu.

Impresii pescuit lacul Nucetu – PRO

Drum de acces bun -accesul pe baltă se face pe un drum decent, accesibil ușor cu orice tip de autoturism și pe orice tip de vreme.

Locație foarte curată – și apa, și malurile sunt foarte curate. Este o plăcere să pescuiești aici. Iarba este mereu tunsă, copacii toaletați, se stropește periodic contra căpușelor, păianjenilor și țânțarilor. Pubele de gunoi dese, golite la timp. Totul este superb amenajat și majoritatea standurilor beneficiază și de umbră. Pentru umbră la superlativ, alegeți primele 5-6 standuri!

Rar ai parte de câte o agățătură, cum o numesc pescarii. Lacul este curățat periodic de gunoaie, monturi pierdute de alți pescari, resturi de vegetație. Sunt o echipă mare care nu prea stă degeaba.

Distanța decentă între standuri – unul dintre lucrurile pe care eu le caut când ies la pescuit este intimitatea. Pe unele bălți, nu ai parte de așa ceva. Locurile de pescuit sunt înghesuite și cu vedere panoramică de pe unul pe celălalt. La Nucetu nu te simți violat. Ai ceva spațiu între tine și vecini și majoritatea standurilor sunt străjuite de câte un petec de stuf, menit să sporească și el sentimentul de intimitate.

impresii pescuit lacul Nucetu poze locație

Peste gustos – peștii prinși aici sunt printre cei mai gustoși mâncați vreodată. Nu consumăm noi pește chiar des, dar chiar și așa, gustul bun se simte. Noi am prins și perioada când Lacul Nucetu era baltă cu reținere. Acum nu mai este. Se poate reține pește doar contra-cost. Merită oricum pentru că este un pește sănătos, delicios și prețul de vânzare este mai bun decât pe alte bălți.

Multe exemplare mari și densitate mare de pește – pentru pescarii care vor senzație, capturi impresionante, este o locație musai de vizitat. Au și pești mari și foarte mari, inclusiv sturioni babani. Nu știu cât va mai fi valabilă regula, dar acum, la orice sturion capturat, indiferent de mărime, ai gratuit o partidă de 12 ore. La fel și la crapii de peste 10 kg. Mult pește! Este cam imposibil să pleci de aici dezamăgit.

Liniștea – una dintre puținele bălți pe care nu am avut parte de înjurături, vorbit tare toată ziua și alte chestii de genul acesta. Nici vorbă de muzică, paranghelii, grătare.

Magazinul – au un magazin-cafenea, de unde îți poți lua o cafea adevărată, din cafea măcinată pe loc, un suc rece sau ceva de ronțăit.

Impresii pescuit lacul Nucetu – CONTRA

WC-urile – cel mai mare minus al lor îl reprezintă toaletele. Sunt foarte micuțe, din lemn, prost aerisite, fără iluminare și tip tron, din lemn. Cu alte cuvinte, dacă ai nevoie la WC, nu prea e bine. Te duci și te pui unde au făcut alții pipi. Și chiar dacă aș presupune, prin absurd, că toți sunt civilizați și fac în gaură, tot nu e ok. Să faci fără să te așezi nu prea ai cum, că oricum te freci de WC. Să te urci pe el, iar n-ai cum, că ieși cu capul prin acoperiș. Eu îmi iau mereu protecții pentru WC, dar… acesta este unul dintre puținele motive pentru care evit balta și să prefer Nicmar Clinceni. Noaptea nu știu cum o fi, că noi nu am fost la partide de 24 de ore, dar nu poate fi bine într-un fără sursă de lumină.

Activitate slabă la undiță – am prins rar pește le undiță aici. Foarte rar. Au fost partide când nici nu am văzut pluta mișcându-se.

Bătutul din picior – Dimineața când ajungi la baltă, rar se ridică bariera cu câteva minute înainte de ora prevăzută în regulament. În schimb, la plecare, undeva după ora 17, încep angajații să circule pe baltă și să bată din picior. De câteva ori chiar au venit să ne atenționeze, pe la 17:30, că programul lor este până la ora 18. Asta nu mi-a plăcut. Cred că și tonul a fost de vină. Oricum, nu prea sunt 12 ore/partidă pentru că durează foarte mult să descarci/încarci bagaje, duci și aduci mașina din parcare.

Mașina la parcare – urăsc treaba asta cu ținutul mașinii în parcare. Îmi este foarte incomod să stau să descarc TOT din mașină, să le țin întinse pe stand. Dacă ai uitat ceva în mașină, mai fă câteva drumuri până la parcare! Dacă tu, ca însoțitor, mai vrei să mai dormi o oră dimineața, n-ai unde. Părerea mea că regula asta este inutilă. Cine vrea să fure pește o să fure oricum. Aș prefera un control amănunțit la fiecare partidă, dar să am mașina la stand.

Per total, este o baltă pe care o pot recomanda. Are minusurile ei, dar este printre cele mai bune vizitate, cu siguranță. Sper ca acest articol să-ți fie util ție, celui care ai căutat păreri despre lacul Nucetu și să te ajute să-ți faci o idee despre locație. Dacă decizi să o vizitezi, lasă un comentariu la final de partidă, cu ce ți-a plăcut și ce crezi că ar trebui îmbunătățit.

Găsești utile informațiile din articolul Impresii pescuit lacul Nucetu? Ce zici de un share? Mulțumesc. În categoria Pescuit găsești păreri și despre alte bălți pe care am pescuit.

păreri lacul Nucetu

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 21/09/2023
    Răspunde

    În trecut și noi mergeam la pescuit acum am mai rarit-o.

      • Cristina Dragomir
      • 22/09/2023
      Răspunde

      Eu nu ma pot lasa de pasiunea asta.

    • Ionela Simona Monea
    • 21/09/2023
    Răspunde

    Nu am mai fost la pescuit din facultate…eram o mare împătimita a pescuitului…acum preferam sa ducem copilul la tot felul de obiective…cam asa ne-am petrecut weekend-urile vara aceasta… Mi-ar plăcea sa merg la pescuit la o astfel de balta

      • Cristina Dragomir
      • 22/09/2023
      Răspunde

      E genul de loc in care se simte bine toata familia, garantat.

    • Bojana Tihan
    • 22/09/2023
    Răspunde

    Iubesc pescuitul pe malul Dunării.

      • Cristina Dragomir
      • 22/09/2023
      Răspunde

      Regretul meu este ca la Dunare nu am ajuns incasa pescuim. acolo trebuie sa stai cateva zile si noi nu prea avem timpul asta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares