Soacra, Sally Hepworth

Soacra, Sally Hepworth

Titlul este îmbietor. Descrierea, incitantă. Recomandările și laudele din partea colegilor bloggeri care scriu despre cărți, nenumărate. Nu aveam cum să ratez romanul Soacra, mai ales că era și încadrat la categoria thriller. Îmi și imaginam cum nora, sătulă de o soacră care prea se bagă peste tot (ca mai toate soacrele), ia fix vaza primită ca dar de nuntă de la soacră, o pocnește cu ea în creștetul capului și apoi îi ascunde cadavrul pe te-miri-unde. Ce-am primit de fapt?

Soacra, scurt rezumat

Lucy este nora. Ea și odrasla Dianei sunt împreună deja de câțiva ani. Au împreună și doi copii. Ollie și Lucy se iubesc și s-au iubit de la început. Ea a tânjit mereu după o familie. Și-a dorit o soacra care să-i fie prietenă. N-a fost să fie! Diana n-a privit-o niciodată cu ochi buni. A acceptat-o, dar nu s-a comportat niciodată ca mama care lui Lucy îi lipsise și pe care și-o dorea. De fapt, Diana nu și-a dădăcit și nu își dădăcește nici copiii, pe Ollie și Nettie. Prefera să-și cheltuiască banii ajutând refugiații, lăsându-și copiii să se descurce singuri.

Acum, Diana e moartă. Poliția i-a găsit cadavrul la ea acasă. Prima impresie este că a fost sinucidere. Diana își pierduse soțul și avea cancer. Avea destule motive să-și pună capăt zilelor. Doar că nu a făcut-o și poliția își dă repede seama de asta. E drept că i se găsește otravă în corp, dar cauza morții a fost asfixierea. Cât despre cancer, se pare că Diana nu avea așa ceva.

libris.ro
Oferta zilei la carti


Toți sunt uimiți și fiecare ascunde câte ceva. Unii ceruseră bani pe care Diana refuzase să-i ofere. Altora Diana le aflase niște secrete. Pe alții i-a dezamăgit prin răceala ei. Poate că fiecare dintre ei ar fi avut un motiv să o ucidă, dar unul singur a făcut-o. Care? Cine a urât-o cel mai mult și de ce? De ce scrisese Diana totuși un bilet de adio, ca și cum ar fi plănuit să se sinucidă? De ce au fost toți dezmoșteniți și toată averea lăsată organizației care se ocupa de ajutorarea femeilor refugiate? Care este povestea completă de viață a Dianei? De ce i-a păsat atât de mult de celelalte femei și atât de puțin de nora, fiica și fiul ei?

Răspunsurile le vei afla citind cartea pe care o poți comanda de AICI la cel mai bun preț.

Soacra, gânduri de după

Dacă te gândești deja că vei avea parte de un super thriller, țin să te anunț că s-ar putea să fii dezamăgit. Pe partea asta, Soacra nu mi se pare cine știe ce capodoperă. Ai parte de câteva răsturnări ușoare de situație și doze mici de mister, dar nu e genul de carte care să te țină în suspans și să te dea peste cap la final. Pe la jumătatea cărții, deja îmi dădusem seama cine i-a făcut felul Dianei și chiar de ce.

În schimb, dacă te interesează povestea relației soacră-noră din acest roman, poate nu o să te plictisești atât de tare. Asta mi-a plăcut cât de cât, felul cum ne sunt relatate anumite întâmplări și situații din două punct de vedere, cel al soacrei și cel al nurorii. Asta te ajută să realizezi că lucrurile nu sunt întotdeauna albe sau negre, ci există nuanțe. Îți condamni soacra pentru că nu te ajută, dar, dacă își oferă prea des ajutorul, o consideri băgăcioasă. Poate ai vrea ceva afecțiune din partea ei, dar ea se teme să nu încalce anumite limite ale intimității la care toată lumea ține. Cele mai multe neînțelegeri și nemulțumiri vin din lipsa de comunicare.

Oare dacă nurorile și soacrele s-ar așeza la clacă și ar fi mai deschise una cu cealaltă, dacă fiecare ar fi capabilă să exprime direct și clar ce așteptări are de la cealaltă, totul ar fi roz?

Pe măsură ce afli povestea Dianei și cum gândește, dincolo de cum reacționează și acționează, lucrurile capătă ceva sens. Îi înțelegi anumit decizii (nu pe toate). O vezi altfel. Puțin mai bună, să zicem. Femeia asta pur și simplu nu comunică. Asta este cea mai mare bubă a ei. Asta, și faptul că refuză să arate că îi pasă. Noi, ca cititori, înțelegem, deși târziu, că femeia are și sentimente.

Pe de altă parte, nu îmi place faptul că titlul cărții și partea ei de început sugerează o relație explozivă noră-soacră, care ar fi putut culmina cu o crimă. Tensiuni și conflicte? Nici vorbă de așa ceva! Nu Lucy i-a pus perna aia pe față. Ups! Mic spoiler. Nu mai contează. Oricum, nu e cine știe ce mare mister de capul acestui roman.

Nimic bun, nici despre personaje. Mă și mir că le mai știu numele, de săptămâna trecută, de când am terminat cartea de citit. Poate, pentru că sunt puține. Niciunul nu-i notabil sau iubibil. Niciunul nu-i realist. Lucy, prea perfectă. Da, știu, perfect nu are grade de comparație. Pentru ea, are. Ollie, prea papă-lapte. Tom e Făt-Frumos din povești, despre care nimeni nu știe de unde vine. Diana e toată o empatie când e vorba de străini, dar o zgripțuroaică vizavi de ai ei. Ceva nu se pupă.

Eu sunt de acord că nu trebuie să le punem totul pe tavă copiilor, dar nu poți să le întorci spatele atunci când unul este pe cale să dea faliment și să piardă TOT, iar celălalt își dorește cu toată ființa lui un copil pe care a încercat să-l obțină în fel și chip, ani de-a rândul, fără rezultate.

Soacra este mai degrabă o dramă de familie plină de clișee, pe care să o poți lua cu tine în bagaj, pentru citit pe plajă, fără pretenții și așteptări prea mari. Mulți compară acest roman cu Marile minciuni nevinovate al lui Liane Moriarty. Eu zic că Big Little Lies este mult mai bun. Soacra îți captează atenția, dar se pierde în detalii neimportante și povești care nu au legătură cu promisiunea făcută de descrierea cărții.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Marioara Gurgu
    • 20/04/2023
    Răspunde

    Foarte interesantă, mulțumim pentru recomandare.

    • Valeria Chertes
    • 20/04/2023
    Răspunde

    Mulțumim pentru recomandare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares