Acum aproape 12 ani, în casa și în viețile noastre a intrat un ghem mic de blană. Un cățel negru, cu cravată albă. Nu-i de rasă. A fost dăruit de cineva. Ca să nu zic altfel. Nu-i port pică acelei persoane. Îmi pare rău că n-a găsit soluție mai bună atunci, dar îi sunt cumva recunoscătoare pentru toată iubirea și bucuria care a venit la pachet cu ghemotocul numit Piky.
A fost dragoste la prima vedere. Am crezut că greu va fi să-l conving pe soț să-l păstrăm și pe mama să-l accepte în casa pe care o împărțim. A fost nevoie de zile întregi doar ca să-i aleg un nume. Nu poți să-i spui iubire și ghem la infinit și nici să-i pui orice nume îți trece prin cap. Sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le știi despre asta. Din articolul nume de câini poți afla de ce e bine ca numele patrupedului tău să înceapă cu o consoană și să se termine cu o vocală. Tot acolo ai și o listă destul de lungă de nume pentru căței din care să te inspiri în caz că duci lipsă de idei.
Am crezut că greul s-a terminat când a învățat să-și facă nevoile afară. Acum, aproape 12 ani mai târziu, pot să spun că nimic nu a fost greu atunci. Greul abia mai târziu avea să vină… Sunt fel și fel de probleme care pot apărea când ai un câine. Ne-am confruntat și noi cu câteva dintre ele. Care ne-au dat cele mai mari bătăi de cap? Babesioza, mastocitoza și paralizia de nerv facial.
Babesioza
Venise toamna. Era chiar frig afară și găsisem o zgardă tare faină pentru el. I-am dat-o jos pe cea antiparazitară, ca să nu mai strice peisajul. Am zis că e prea frig pentru căpușe. De fapt, nu e niciodată prea frig pentru ele. Cel puțin, nu la iernile blânde pe care le avem noi acum…
Au fost de ajuns câteva zile fără protecție ca să ne trezim într-un coșmar. Brusc, a început să urce mai greu scările și să stea culcat mai mult decât de obicei. Am dat fuga la medic. După primele analize, părea că are o problemă hepatică. Trebuia să ținem regim. Numai că… starea s-a agravat rapid. Nu se mai ridica aproape deloc de jos. Alte analize. Rezultat: babesioza.
Cu un tratament început târziu, s-a ajuns la paralizie tren posterior. N-am crezut că-l voi mai vedea vreodată mergând. Și-a revenit. Greu, dar și-a revenit. Când a reînceput să meargă, am plâns de bucurie. Când a ridicat prima dată piciorul sa urineze, după episodul ăsta, am fost cea mai fericită. Nu o să-mi iert niciodată greșeala și nici nu o s-o repet.
Vezi articolul babesioza pentru detalii despre simptomele după care poți recunoaște această boală din timp și ce analize trebuie făcute pentru a confirma sau infirma diagnosticul până nu este prea târziu! Babesioza poate ucide.
Paralizia de nerv facial
Un alt episod de panică majoră a fost când am remarcat că Piky avea buza căzută pe o parte. Ne-am gândit inițial la o mușcătură de păianjen sau o alergie. Din păcate, n-a fost asta. La examinare, medicul a constatat că avea o sensibilitate foarte scăzută pe buză, că nici ochișorul nu răspundea cum ar fi trebuit la stimulul luminos. Văzusem și noi că nu prea clipește…
De data asta, diagnosticul a fost de paralizie nerv facial. După aproape un an de tratament, când aproape se recuperase pe partea dreaptă, paralizia s-a gândit să se instaleze și pe stânga. Aici recuperarea nu mai mers la fel de bine. Simte, medicul a confirmat că vede, buza s-a retras, simte dacă îl ciupești, dar reflexele nu au revenit. Nu clipește cu ochiul respectiv și nici nu-l închide complet când doarme. Față de cum a fost, acum oricum este bine.
A fost al doilea moment în care am crezut că-l pierd. Nu sunt pregătită și nu voi fi niciodată.
Mastocitoza
Al treilea și cel mai recent episod horror este cel al mastocitozei.
Pe obrazul stâng, avea de câțiva ani o gâlmă micuță. Făcusem radiografie la vremea aceea și nu era nimic îngrijorător. A stat acolo mult și bine, fără să facă probleme. Pe la finalul anului trecut, a decis să se mărească brusc și să-l deranjeze tot mai tare. Pe măsură ce creștea, îl mânca mai tare. Și-a făcut rană scărpinându-se. Proba recoltată a fost analizată și am primit diagnosticul de mastocitoză. Trebuia operat. Dar nu asta mă îngrijora cel mai tare, ci faptul că putea fi o formațiune malignă care să ducă la un cancer.
Au fost câteva săptămâni de coșmar. Nu știam nici cum va rezista operației, nemaifiind deloc tânăr și având și acele paralizii, nici dacă visul urât se va termina odată cu operația sau abia atunci va începe. Din fericire, cineva acolo sus îl iubește și acum este bine. Analiza histopatologică a indicat un mastocitom grad II, bine diferențiat, cu grad scăzut de malignitate. Operația nici nu se mai vede.
Au fost trei episoade grele pentru noi și pentru el. Vor mai fi și altele, sunt sigură. Este deja bătrânel. Îi suntem alături și îi vom fi mereu.
Nu am scris acest articol ca să descurajez pe cineva de la a adopta un câine. Din contră, l-am scris pentru a da curaj celor care trec prin momente mai puțin frumoase. Viața nu e mereu roz, dar cu iubire, răbdare, îngrijire potrivită, putem trece peste multe. Un câine nu înseamnă doar joacă și bucurie. Trebuie să fii pregătit pentru toate.
Nimeni nu te va iubi ca el. Iubește-l măcar pe jumătate și fii acolo când are nevoie de tine! Nu e important doar să-l duci la doctor să-i facă perfuziile. Trebuie să simtă că este iubit, că e nevoie de el, că are pentru ce să lupte. Scuze dacă sunt prea sentimentală, dar pe mine nimeni nu m-a înțeles cu m-a înțeles câinele ăsta…
Ce minunat cățel.