4 suplimente care mă ajută cu atacurile de panică

remedii suplimente pentru atacurile de panică

Am 20 de ani de când mă lupt cu atacurile de panică. Cine crede că sunt moft, boală închipuită sau basm, să-și facă o favoare și să iasă acum. Apoi să spună o rugăciune, să fie ferit de așa ceva.

Din nefericire pentru mine, m-am pricopsit cu ele pe vremea când medicii nu prea le cunoșteau sau nu vorbeau despre ele. Azi, e la modă să vorbim despre anxietate și atacuri de panică. Nimeni nu se mai ferește să spună că le are. La vremea aceea, era o rușine. Erai nebun. Dacă mergeai și la psihiatru, clar erai de Bălăceanca. M-au tratat de diverse alte afecțiuni, neconfirmate de diagnostice clare, ani de zile. Degeaba. Atacurile de panică nu au făcut altceva decât să se agraveze și să evolueze spre o stare generală rea, numită tulburare de panică.

Am pierdut mai mult de trei ani, izolându-mă în casă și așteptând să mor la fiecare atac de panică. Uneori, aveam câte 4-5 pe zi. Trăiam un coșmar. Nu puneți semnul egal între atacuri de panică și depresie pentru că faceți o mare greșeală. Am scris despre asta aici, acum 5 ani. Medicul potrivit l-am descoperit târziu. Tratamentul potrivit a venit odată cu el. Am trecut inclusiv prin dependența de un anumit medicament minune care se prescrie pentru tulburări de panică.

După atâta timp, încă mai iau un tratament ușor, doză foarte mică, o dată pe zi. Măcar mă pot bucura de viață! Am curaj să plec singură de acasă, nu mai fug din supermarket când vine atacul de panică. Tratamentul a jucat un rol important, dar nu este totul. În articolul 6 metode de a reduce anxietatea și a scăpa de atacurile de panică am povestit mai multe. Dacă aveți chiar și simptome ușoare, recomand să vorbiți cu un medic și să nu lăsați lucrurile să se agraveze. Și cu atacurile de panică este la fel ca și cu alte boli, cu cât începi mai devreme să tratezi, cu atât mai bine!

După ce agresivitatea atacurilor de panică a fost redusă de tratamentul prescris de medic, totul s-a schimbat. M-am ajutat și eu, citind despre ce mi se întâmplă și înțelegând că nu sunt singura care trece prin asta. Am învățat ce să fac ca să evit declanșarea unui atac și cum să trec mai ușor peste cel deja instalat. Îmi împiedic creierul să mai țeasă scenarii care să-mi inducă teama, dându-i altceva de lucru. Am învățat să respir, mi-am impus să mă mișc mai mult în aer liber, am reușit să mă deschid în fața celor apropiați, să le spun ce simt, ce mi-ar face bine și ce nu. M-am ajutat și de diverse suplimente pe care vi le puteți cumpăra fără rețetă. Le puteți încerca dacă aveți atacuri de panică rare și ușoare sau ca o completare la tratamentul medicului, după ce vă consultați cu el.

Relaxirem

Este un supliment naturist pe bază de valeriană și Passiflora/Floarea Pasiunii. Este foarte eficient în ameliorarea stresului, agitației, nervozității și pe mine m-a ajuta mult, încă de prin 2014, cu atacurile de panică. Vi-l recomand și dacă aveți simptome digestive asociate stărilor de panică. De asemenea, cei care aveți insomnii, luați-l și o să vă facă bine! Îmi amintesc și eu, de acum ani de zile, când nu reușeam să adorm și mă luau toate gândurile și declanșam câte un atac de panică din cauza căruia plângeam și mă frământam până dimineața.

relaxirem atacuri de panică păreri

Mai multe despre efectele Relaxirem puteți citi aici. Tot de acolo îl puteți și comanda online la un preț destul de apropiat de cel de la Farmacia Tei. Sau, de ce nu, îl găsiți și aici, pe eMAG, dacă vă convine mai bine așa. Poate aveți Genius. De remarcat că acum exista mai multe variante de Relaxirem. Eu am rămas la cel simplu, nu le-am încercat pe cele cardio, noapte sau 5-HTP.

Distonoplant

Pe acesta l-am descoperit când l-am primit de la Fares spre testare, nu mă sfiesc să recunosc asta. Mi s-a părut bun. Nu am auzit până la el despre plantele pe care le are în compoziție, dar este eficient și asta este tot ce contează. 100% natural și el, efectele sale se fac simțite de la primele administrări. Ajută la relaxarea musculaturii, pe care noi, anxioșii, o avem băț 24/24, calmează spasmele și palpitațiile, reduce nivelul de stres și ne face mai puțin agitați.

distonoplant păreri atacuri de panică

Spre deosebire de Relaxirem, acesta este mai scump și nu reprezintă prima mea opțiune, dar ca idee, să știți voi că e bun. Diferența este că Relaxirem poate da stări de somnolență. Distonoplant nu face probleme în acest sens. Pentru detalii și comenzi, mergeți pe această pagină, unde găsiți produsul atât sub formă de capsule, cât și de ceai. La capsule, puteți alege varianta simplă sau forte. Bine de știut că există și varianta Distonoplant Mami și bebe pentru femeile care alăptează.

Dexocalm

Al treilea supliment despre care vreau să vă vorbesc este Dexocalm. Este o combinație de păducel, roinița, Floarea Pasiunii, hamei și magneziu care, la fel, funcționează foarte bine pe atacuri de panică. Ca preț, este între Relaxirem și Distonoplant, nu dă somnolență și are avantajul că trebuie luat doar de două ori pe zi, nu de trei.

dexocalm tratament anxietate atacuri de panică păreri

Scade iritabilitatea și menține și induce starea de calm, dar nu afectează capacitatea de concentrare. Este recomandat ca supliment antistres, în tratarea anxietății și atacurilor de panică. Pe acesta îl ia și mama și spune că i se pare că o ajută la fel de mult ca regretatul ei Distonocalm.

Pentru achiziționarea Dexocalm online recomand această farmacie. Au prețuri super bune.

Magneziu 400 + B1 + B6 + B12 + Acid Folic

Ultimul, dar nu cel din urmă, este un supliment pe bază de magneziu și B-uri. Vitaminele din grupul B sunt foarte bune în astfel de probleme. Am încercat înainte și magneziu simplu. Magne B6 si Bio Magneziu de la Pharma Nord. Îmbunătățesc stările, dar nu atât de mult ca această combinație de la Doppelherz. Vorbim despre Magneziu 400 + B1 + B6 + B12 + Acid Folic, un produs excelent pentru toată lumea în perioadele foarte stresante, fizic sau psihic.

DOPPELHERZ Magneziu 400 + B1 + B6 + B12 + Acid Folic supliment tratare anxietate atacuri de panică păreri

Se recomandă în stări de nervozitate, iritabilitate, tulburări ușoare de somn, în stări de apatie sau anxietate ușoară, posibil însoțite de cefalee, crampe si furnicături, și chiar în polineuropatia diabetică și post accident vascular cerebral. 

Se ia o singură pastilă pe zi și pentru mine este mană cerească în perioadele când simt că risc să clachez din nou. Fac cure de 3 trei luni, cu pauza și mă ajută mult. Reduce tot ce înseamnă simptom de atacuri de panică, mă ajută să mă concentrez pe ce am de făcut, îmi dă energie, dar fără să mă agite. Nervii, mușchii, inima, sistemul imunitar, toate sunt ajutate de acest complex.

Puteți cumpăra DOPPELHERZ Magneziu 400 + B1 + B6 + B12 + Acid Folic online la preț bun de pe springfarma.ro (link direct spre produs), fosta Farmacie la preț mic, sau, mai simplu, dacă aveți aproape de voi o farmacie Dr. Max, faceți comanda aici și optați pentru ridicare din farmacie. În funcție de oferta curentă, puteți avea preț chiar mai bun. Uneori au 40 de comprimate la preț de 30.

ATENȚIE! Eu am înțeles abia de curând că durerile abdominale și scaunele dese pe care le avem erau din vina acestui supliment. Conține oxid de magneziu, care nu est nici prea bine absorbit și nici prea bine tolerat de un corp cu un tranzit intestinal normal. Dacă ai probleme cu constipația, chiar pe va ajuta. Dacă ieși mai des decât ar trebui și ai dureri de burtă, poate e cazul să te orientezi spre un alt supliment. Vezi articolul Probleme digestive cauzate de magneziu!

Cu riscul de a mă repeta, atacurile de panică nu sunt glumă și nu trebuie ignorate. Dacă aveți simptome ușoare sau aveți deja un diagnostic și tratament de la medic puteți încerca sau completa cu astfel de suplimente. Altfel, eu recomand neapărat o vizită la psihiatrie, chiar dacă medicul vostru de familie nu s-a gândit (încă) să vă trimită acolo.

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 07/01/2023
    Răspunde

    Am avut și eu probleme cu atacurile de panica dar din fericire acum nu mai am probleme.

    • Carmen E
    • 07/01/2023
    Răspunde

    Mi-au placut mult recomandarile tale, voi cauta oferte ptr varianta de la doppleherts – cred ca am nevoie 🙂

      • Ionela Simona Monea
      • 22/09/2023
      Răspunde

      Mersi pentru recomandări, foarte utile…si eu mai fac atacuri de panica, insa destul de rare și în special atunci când are piticul ceva…insa am învățat sa le controlez prin respiratie și gândire pozitiva… Cred ca suplimentul de la Dopple hertz m-ar ajuta…atat in insomnii cat si atunci cand am cârcei… ❤️

        • Cristina Dragomir
        • 22/09/2023
        Răspunde

        ajuta mult magneziul cand ai carcei, este adevarat.

    • Asaftei Simona
    • 22/09/2023
    Răspunde

    Nu am avut astfel de probleme și sper să nici nu fie pe viitor .De ,,Distonocalm” îmi aduc aminte că lua și bunica mea înainte ,dar acuma nu știu ce s-a întâmplat cu el ,nu se mai face sau nu știu care este problema că l-a înlocuit cu ,,Extraveral ” . Mulțumim pentru informații !

      • Cristina Dragomir
      • 22/09/2023
      Răspunde

      extraveral mai exista? Sau doar extravalerianic, care este destul de scump?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares