Iată-mă ajunsă și la al patrulea volum din seria Cele șapte surori a Lucindei Riley. A mers mult mai repede lectura de data asta. Poate și pentru că povestea mi-a plăcut mai mult. Cel mai mult de până acum. Chiar mă bucur că nu am abandonat seria, deși mă bătea gândul după primele două cărți. Curioși care este Povestea lui Cece? Haideți să vedem!
Ar trebui să știți deja povestea cadru, dar o reiau pe scurt: avem de-a face cu șase surori, toate adoptate de un navigator pe nume Pa Salt. Tatăl lor tocmai a murit și, pe lângă bunurile materiale, ele au primit moștenire și indicii și coordonate care să le ajute să-și descopere originile și poveștile familiilor lor.
Cele șapte surori. Povestea lui Cece – scurt rezumat
După ce Star și-a luat zborul din apartamentul pe care Cece tocmai îl cumpărase pentru ele și profesorii de la școala de arte o dezamăgesc punându-i sub semnul întrebării talentul, Cece decide că e momentul să lase puțin Londra în urmă. Pleacă spre Australia, acolo unde o trimit indiciile primite de la Pa Salt, care promit să o ducă la familia ei naturală. Într-o oprire de câteva săptămâni în Tailanda, cunoaște un tip misterios, Ace, care-i oferă găzduire și cu care are o scurtă relație. La despărțire, fac o poză. Odată ajunsă în Australia, Cece este luată cu asalt de telefoane. Poza e în toate ziarele. Ascunzătoarea lui Ace, acuzat de fraudă, este descoperită, iar el dezamăgit de trădarea ei. Ea se știe nevinovată, dar nu prea are ce face.
Începe căutarea. Un jurnal îi dezvăluie începuturile. Katherine McBride, fiica unui preot scoțian, călătorește în sălbatica Australie, pe post de însoțitoare a unei doamne cu dare de mână, după ce tatăl ei o îndepărtează pentru a-și proteja secretul descoperit de Kitty (pastorul avea un copil din flori). Fata ajunge într-o familie bogată, unde se cam îndrăgostește de fiul gazdei, Drummond. Surpriză! Drummond are un frate geamăn, Andrew. Drummond e rebel și pus pe glume. Andrew, mai serios, pus pe afaceri. Când Drummond pleacă într-o călătorie, îi cere lui Kitty să-l aștepte. Ea nu-l ascultă, se mărită cu Andrew și pleacă în alt oraș, unde acesta se ocupa de afacerea cu perle a familiei.
Ani mai târziu, Kitty are un băiat, Charlie. Drummond le face o vizită, sentimentele reapar și, cât Andrew este departe, cei doi au o aventură. Tocmai când Kitty este hotărâtă să fugă cu Drummond, cei doi frați pleacă într-o călătorie cu tatăl lor. Vasul se scufundă și toți trei sunt dați dispăruți. Din fericire, Drummond se pare că n-a murit. Asta nu înseamnă că planurile lor mai sunt de actualitate. Kitty îl alungă.
Când Charlie ajunge la maturitate și Kitty se pregătește să-i dea afacerile pe mână, se dovedește că în tot acest timp fiul ei avusese o aventură cu fiica unei sclave aborigene pe care Kitty o salvase și o adusese la moșie cu ani în urmă. Fata este însărcinată și decide să fugă pentru a nu-i strica viața lui Charlie. Din păcate, ea va muri, dar nu înainte de a da naștere copilului. Charlie moare și el, la scurt timp. Kitty a rămas fără moștenitori.
Ce se va întâmpla de acum cu afacerea familiei? Ce s-a întâmplat cu nepotul născut în deșert? Se vor mai revedea Kitty și Drummond? În ce condiții? Cum se va termina povestea lor? Al cui copil este Cece și de ce i se spune sora perlă? Mai sunt multe lucruri de aflat.
Cele șapte surori. Povestea lui Cece – gânduri de după
Ziceam, data trecută, că Star era preferata mea de până atunci. Odată cu acest volum, Cece devine sora preferată. Ceea ce până atunci mi se păruse o fire slabă, total dependentă de cei din jurul ei, în special de Star, s-a dovedit tare puternică și hotărâtă. La final, zic! Iar povestea ei de viață, una tare interesantă mi s-a părut.
Urmașa unui pictor talentat, cu o mare bucurie de a picta, ajunge să-și piardă dorința și a bucuria de pune mâna pe pensulă din cauza unor profesori care îi spun că nu face bine ce face. Așa ajunge Cece să plece din Londra. Ajunge în Thailanda, unde îl cunoaște pe bancherul acuzat de fraudă, episod pe care prima dată l-am crezut doar de umplutură, dar de care s-a legat așa de frumos destinul ei la final. Nu vă zic mai multe! Nu se oprește aici, deși ar fi putut, ci merge mai departe, în Australia natală, în căutarea familiei. Își face ușor prieteni, se pricepe la vorbe, deși nu și în scris, este un om bun, cu multe calități, dar cu o mare neîncredere în ea însăși. Drumul spre trecut o schimbă în cel mai bun sens al cuvântului.
Bine, rețeta de bază rămâne aceeași și povestea principală este și de data aceasta a strămoașei lui Cece, a lui Kitty. Este o poveste fermecătoare de la un capăt la altul, de la plecarea ei din Scoția, până la finalul care o aduce în brațele marii iubiri pierdute.
Încă o dată o iubesc pe Riley pentru abilitatea aceasta de a te duce în diverse colțuri de lume, de a nu crea povești în același loc, de a-ți spune mereu câte ceva interesant, de care nu știai, despre istoria și cultura locurilor în care te poartă. În Povestea lui Cece a venit rândul Australiei. Vei cunoaște mai bine geografia, societatea australiană de pe la 1900, viața populației aborigene și povești de succes (sau nu) ale căutătorilor de perle.
O altă bilă albă pe care o primește acest volum este pentru lipsa acelei povești de dragoste trase de păr care schimbă totul, cum a fost în cazul celorlalte surori. Cece e altfel din toate punctele de vedere, o să vedeți! Poate și poate bine fără Star, doar că nu a știut asta.
Deși fiecare volum din cele șapte ale seriei poate fi citit și ca atare, nu neapărat încadrat de celelalte, cred că pe Cece nu o veți cunoaște și aprecia cu adevărat dacă nu le-ați citit pe primele trei. Egoistă, cum o credeam? Chiar deloc. Sunt sigură că o să-ți placă personalitatea și drumul ei.
Povestea lui Cece este preferata mea de până acum. Mi se pare cea mai realistă dintre toate. Soarta o poartă înapoi, acolo unde a început totul. Încă o dată se dovedește că uneori ni se întâmplă lucruri pe care le catalogăm ca fiind mai puțin bune, dar care erau menite să ni se întâmple pentru a ne purta spre ceea ce ne-a fost scris. La fel cum avem nevoie de șuturi în fund și provocări pentru a scoate ce e mai bun din noi.
Următorul volum este Povestea lui Tiggy. Am scris despre el aici.
Mmmm… Exact cum ma așteptam… Un adevărat deliciu… Super poveste… O recenzie de 5 steluțe… Felicitări Cris… Întotdeauna îmi stârnești pofta de citit
Mulțumim pentru recenzie.