Role sau patine? Ce să alegi cadou de Paște pentru copii?

role pentru copii

Cei mici tind să ceară cam tot ce văd la alți copii. Văd bicicleta asta, o vor. Văd genul acesta de trotinetă electrică pentru copii, o vor. La fel, și cu rolele, skateboard-ul sau hoverboard-ul. A venit primăvara, copiii vor mai mult pe afară, se apropie Paștele, suntem în căutare de cadouri potrivite, așa că azi vorbim despre role și patine cu rotile.

Este bine să încercăm să le oferim cam ce își doresc în materie de sporturi pe roți pentru că vrem să facă cât mai mult sport și să petreacă timp mai degrabă afară , decât în fața televizorului sau pe telefon. Dar, nu orice și nu la orice vârstă. Este normal ca atunci când copilul tău cere role să te întrebi dacă este destul de mare pentru ele. Dar care este de fapt vârsta de la care cei mici se pot urca pe role? Ce este mai bine să alegem: role sau patine?

Răspunsul n-o să-ți placă. Nu există vârstă standard pentru asta. Depinde de fiecare copil în parte. Unii le pot folosi și la 3 ani, alții pe la 4-5. Copiii au ritmuri diferite de dezvoltare. Pentru a putea merge pe role, este nevoie de echilibru, o bună coordonare a mișcărilor și mușchi suficient de bine dezvoltați. Tu îți cunoști cel mai bine copilul, tu ești singurul în măsură să decizi când poate utiliza așa ceva. Sigur că se începe cu aceste patine, nu direct cu role. Rolele au un singur rând de roți dispuse central. Este mai greu de găsit echilibrul pe ele și mai greu de frânat. Patinele cu rotile sunt mult mai sigure pentru copiii începători.

Role sau patine? De ce să începi cu patine?

Din multe puncte de vedere, patinele sunt recomandate pentru începători.

În primul rând, vorbim despre dispunerea roților. Fiind 2 pe o parte și două pe cealaltă, la patine, copiii au mai multă stabilitate.

patine cu rotile copii

Apoi, frânarea care se face diferit, după cum spuneam. La role, sistemul de frânare este pe spate, iar la patinele cu rotile pe față. Specialiștii spun că celor mici le este mai ușor să frâneze cu acestea din urmă.

Confortul oferit de patine este mai mare. Deși materialul de la exterior este adesea la fel de rigid ca al rolelor, la interior, patinele se pare că sunt mai moi, mai bine căptușite, mai potrivite pentru piciorușele celor mici.

Tot patinele se pot dovedi a fi și ceva mai sigure dacă ne gândim la faptul că nu prind viteză prea mare prea repede. Asta îi poate feri pe cei mici de accidente. Plus că solicită articulația șoldului mult mai puțin decât o fac rolele.

Care sunt dezavantajele patinelor?

Mult prea puține modele de patine, comparativ cu diversitatea pe care o găsim la secțiunea role pentru copii. Acesta ar fi primul inconvenient de care ne lovim atunci când plecăm în căutarea unui astfel de cadou.

role copii

În al doilea rând, avem lipsa de flexibilitate în cazul patinelor cu rotile. Nu poți avea și stabilitate și flexibilitate. Prin urmare, pentru un copil deja experimentat, patinele nu mai prezintă interes pentru că e dificil sau imposibil de făcut scheme cu ele.

Nu putem să nu trecem în vedere și faptul că rolele oferă o susținere mai bună gleznei, potrivit experților.

Dacă vreți să începeți cu role, atunci recomand acest model. Are un super preț. Sunt rolele ideale pentru copii începători, reglabile pe mărime, stabile și cu rulmenți adaptați pentru a reduce viteza. Aveți măsuri începând cu 26/28 și au garanție 2 ani. La prețul acesta, sunt grozave.

Nimeni nu îți dictează ce să alegi. Poți să-i sugerezi copilului să înceapă cu patine, cum am făcut eu cu nepoatele mele, sau poți apela direct la role, mai ales că la acestea multe modele au mărimea reglabilă, deci reprezintă investiție pe termen mai lung, putând fi purtate câțiva ani. Indiferent că alegi role sau patine, nu uita de echipamentul de protecție și ai grijă pe unde se plimbă cu ele!

Știu că pare mai sigur să stea pe telefon pentru că așa nu se poate răni, dar este mai sănătos pentru el să iasă la aer, să facă mișcare. Nu-și poate luxa piciorul stând pe telefon, dar își poate strâmba coloana, strica ochii sau deveni obez.

Rolele nu sunt singurele variante de cadou pentru primăvara aceasta. Puteți ieși împreună, la plimbare, cu bicicletele, trotinetele sau skateboard-urile. Important este să faceți sport împreună. Asta va fi distractiv și sănătos. Exemplul personal și distracția oferită de o formă de mișcare sunt cele mai bune metode de a motiva copiii să facă mai mult sport.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 08/04/2022
    Răspunde

    Mulțumim pentru informatii

    • Simona Niscoveanu
    • 10/04/2022
    Răspunde

    Încă nu am curaj să îi cumpăr fetiței noastre! În viitor, cu siguranță! 🤗

    • mihaelanistor
    • 11/04/2022
    Răspunde

    Karina a avut role, apoi patine, de aici si pasiunea pentru patinaj pe gheata, face de toate si o admir ca ii place sa se miste, bicicleta e o mare prietena in a face miscare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares