Vedeți coperta asta? Privirea acestui câine și titlul atât de simplu, dar parcă atât de cuprinzător, au fost singurele motive pentru care mi-am comandat Nerostit. Mi-a ieșit întâmplător în cale pe eMAG. N-am vrut să știu nimic despre ea. Pur și simplu, am riscat. Haideți să vedem dacă am și câștigat!
Nerostit, scurt rezumat
Helena era medic veterinar. Unul dedicat, mare iubitor de animale, care a salvat multe suflete de-a lungul timpului, care și-a gândit casa în așa fel încât să le poată face loc în ea unora dintre ele, care a văzut, dar a și curmat multă suferință. Unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-a avut de făcut prin prisma meseriei a fost eutanasierea animăluțelor pentru care nu mai existau speranțe. Fiecare suflet eliberat i-a rămas în minte și i-a smuls lacrimi. Acum, ea însăși a devenit o amintire dureroasă pentru soțul ei. Helena a murit. Cancerul a răpus-o.
Singurele diferențe dintre un șanț și un mormânt sunt adâncimea și suferința.
De acolo de unde este acum, Helena își privește soțul pe care îl vede pierdut de durere și neputință, își supraveghează animalele lăsate în urmă, își urmărește foștii colegi de muncă. Își analizează viața, regretă unele lucruri pe care nu le-a spus, se teme să dea ochii cu animalele pe care le-a eutanasiat, și-ar dori să poată aduce în continuare alinare, dar nu mai poate. Dacă nu cumva… alinarea va veni din ceea ce-a făcut ea cât timp a fost în viață.
Animalele Helenei, care la început sunt privite ca o povară de David, soțul ei, devin pansamente pentru suflet în timp. Animalele salvate la cabinet au adus în viețile lor oameni pe care s-au putut baza întotdeauna și la care David poate apela oricând. E ca și cum Helena ar fi încă acolo…
Există însă un lucru despre care David nu știa. Sau mai multe. Ea nu a avut curaj să-i spună niciodată cum a contribuit, chiar dacă involuntar, la uciderea unui cimpanzeu, în perioada în care lucra în cercetare. La fel cum nu i-a spus nici că, pe toată perioada tratamentului anticancer, a tot studiat și și-a susținut colega de atunci, care acum lucrează cu un alt cimpanzeu pentru a dovedi ceva. Din păcate, s-ar putea ca și acesta să moară, dacă nu este salvat la timp. David este cel care va trebui să-l salveze, de vreme ce Helena nu mai este aici.
Se va implica el într-un proces care nu are nicio legătură cu specificul firmei de avocatură la care lucrează? Va reuși să salveze viața acelui suflet pe care Helena sigur l-ar fi vrut salvat? Cât timp îi va lua să-și revină după pierderea soției? Cum va fi viața lui de acum încolo? Care sunt regretele care îi macină pe el, aici, și pe ea, acolo?
Poți comanda cartea de aici ,cu livrare gratuită la easybox dacă ai abonament Genius. Încă nu-l ai? Vezi aici care sunt beneficiile raportate la costuri și o să vrei și tu!
Nerostit, gânduri de după
Este o carte senzațională, din punctul de vedere al unui iubitor de animale. Eu nu sunt genul care plânge ușor când vine vorba de dramele oamenilor, dar cum dau cu ochii sau cu mintea de suferința animalelor, lacrimile nu mai rezistă și trebuie să iasă la suprafață. Nerostit m-a făcut de multe ori să plâng. Să citești despre un câine care se uită în ochii tăi rugător să-i curmi suferința, despre unul care se cuibărește în locul în care stătea zilnic alături de stăpânul care acum nu mai este, despre un cimpanzeu care a crezut în oameni și s-a împrietenit cu ei, apoi a pierit de mâna lor, nemaisuportând să-i privească în ochi și doar întinzând resemnat mâna pentru a-i fi injectate virusuri și bacterii care îl fac să sufere, nu va fi ușor dacă iubești animalele.
Singurul lucru necesar pentru ca răul să triumfe asupra binelui este ca oamenii buni să nu facă nimic.
Când terminam o porție de citit, pe la 3 dimineața, îmi venea să-mi strâng potaia în brațe și să-i mulțumesc pentru tot. Mă mulțumeam privindu-l cum doarme perfect relaxat.
Nerostit pune o poveste complexă, frumoasă și în același timp dureroasă, despre relația dintre oameni și animale, despre rolul nostru în viețile lor și al lor în viețile noastre, despre drepturile animalelor, despre cum ne schimbăm unii altora destinele, despre viață și despre moarte, dar mai ales despre lucruri nerostite. Este una dintre cele mai bune cărți citite vreodată. Incredibil faptul că este scrisă de un avocat!
Helena nu i-a putut spune soțului ei despre Charlie, cimpanzeul pe care l-a ucis cândva. A crezut că asta îi va schimba părerea despre ea. David este măcinat de faptul că nu a avut puterea să facă ce fusese sfătuit să facă, și anume să-și ia adio de la soția lui și să o lase să moară cu sufletul împăcat. Ar fi putut acel secret rușinos bine ascuns să-l facă pe David să o vadă altfel, după ce ani de zile i-a fost alături când ea plângea și suferea pentru că nu putea salva toate animalele? Ar fi putut un adio să însemne pentru Helena mai mult decât toate lunile de fericire și iubire pe care le-au avut împreună?
În viață faci ce trebuie să faci. Nu este dificil decât dacă ai de ales. Odată ce îți dai seama că nu ai de ales, ei bine, totul devine destul de clar.
Sentimentele nu au nevoie să fie neapărat rostite. Animalele nu pot vorbi, dar ne iubesc în cel mai sincer, pur și complet mod. Așa cum suntem. Noi știm asta și simțim. Totuși, noi ne-am născut cu darul comunicării și uneori e nevoie de cuvinte. Nu atât pentru cei care le vor primi, cât pentru cei care le lasă să iasă, ca o eliberare. Cuvintele nerostite și lucrurile netrăite sunt adevărate poveri pe sufletele noastre.
Ce se întâmplă atunci când murim? Dispărem fizic, dar continuăm să existăm în viețile celor pe care i-am cunoscut prin amintiri și urmări ale faptelor și alegerilor noastre din timpul vieții. Îi putem ajuta și de dincolo. Important este să profităm de clipele petrecute împreună, să facem ca fiecare zi petrecută alături de ei să conteze. Să nu-i lăsăm pe cei dragi singuri și izolați, ci conectați cu oameni buni care să le fie alături în eventualitatea în care într-o zi noi nu vom mai fi.
Există o diferență între nespus și nerostit. Numai pentru că cimpanzeii nu pot rosti cuvinte nu înseamnă că nu au nimic de spus.
Pare o carte tare dureroasă. Nu cred că aș putea să o citesc, mai ales că mi-au murit câteva pisici, am plâns crunt după fiecare, și două dintre ele au trebuit eutanasiate. Crunt…
Mulțumesc pentru recomandare!
Să știi că și eu am tendința aceasta, de a o îmbrățișa după un film, o carte sau o experiență dureroasă a cuiva din jur, cum s-a întâmplat weekendul trecut când a dispărut câinele unor prieteni. Și îi șoptesc mereu cât de mult o iubesc și îi dovedesc cât de importantă e pentru mine.