8 alimente care PAR sănătoase, dar NU sunt întotdeauna așa

creveții nu sunt sănătoși

In ultimii ani, a crescut apetitul românilor pentru ceea ce numim alimentație sănătoasă, ceea ce nu este deloc rău. Din păcate, de la a ne dori să mâncăm sănătos, până la a și face asta este cale lungă. În primul rând pentru că avem nevoie de multe informații pe care să le trecem prin filtrul propriu. Sunt atâția specialiști ale căror afirmații se bat cap în cap. Apoi, pentru că varietatea de produse este atât de mare, că nu mai e suficient să iei pâine neagră și să știi că ai ce trebuie pe masă. Trebuie să fii foarte atent la etichetă, să știi care pâine este bună și care nu. Nu în ultimul rând, ne împiedică bugetul. Așa se face că, de foarte multe ori, ceea ce cumpărăm considerând produs bun s-ar putea să nu fie chiar așa bun. Iată o listă cu 8 alimente care par sănătoase, dar s-ar putea să nu fie chiar așa! Motivul? Alegerile noastre pe fugă și insuficient documentate.

Uleiul de măsline

Uleiul de măsline este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai sănătoase dar, dacă ai fost în supermarket și ți-ai cumpărat unul dintre cele la ofertă, la un preț care te-ai întrebat și tu de ce este așa de mic, să fii sigur că nu e ce trebuie! Știi vorba cu nu toate muștele fac miere? Nu orice ulei de măsline are proprietățile despre care ai citit tu și de care vrei să beneficiezi.

Ca să fie ce aștepți tu să fie, ar trebui să alegi un ulei de măsline pe care să scrie clar extra virgin și presat la rece. De preferat, genul acesta de ulei de măsline bio. Așa știi că uleiul tău are antioxidanții și vitaminele necesare. Că poți găti cu el fără probleme, pentru că nu fumegă și nu își pierde din nutrienți prin acest proces. Contează mult și originea acelui ulei. De cele mai multe ori nu știi din ce măsline sau de cine a fost produs. Ai pe etichetă doar importatorul sau distribuitorul. Acela nu poate fi un produs de încredere.

Laptele vegetal

Mulți îl recomandă, în detrimentul laptelui de vacă. Motivele sunt mai multe. Din unele puncte de vedere, s-ar putea să fie mai sănătos dar, din nou, treaba asta este valabilă doar dacă ești atent la ce alegi. Dacă ceea ce consumi este o băutură cu un vag gust de cocos, soia, ovăz, cu mult zahăr sau chiar îndulcitori artificiali, și mai periculoși, atunci numai sănătos nu se poate spune că mănânci. Atenție la ingrediente! Și prețul poate fi un indicator al calității unui produs, chiar dacă nu în 100% din cazuri.

Uleiul de cocos

Un ulei destul de controversat în ultima vreme este cel de cocos. Și în cazul său, lucrurile stau la fel: nu orice ulei de cocos de pe raft este o investiție bună. Există uleiuri virgine și uleiuri rafinate. Cele rafinate nu ne oferă altceva decât calorii goale, grăsimi, fără antioxidanți sau proprietăți nutritive reale. Un ulei de cocos bun nu trebuie să aibă pe lista de ingrediente substanțe cu nume greu de pronunțat și este ideal să fie presat la rece. Dacă se poate și bio, cu atât mai bine. La 10 lei pentru un borcan de ulei de cocos de 800 de grame, nu poți avea mari așteptări. Ca să îți faci o idee despre cât costă un ulei de cocos bun, vezi pagina preț produse bio!

Pâinea neagră

Și ea intră pe lista alimentelor aparent sănătoase, dar care, luate la bani mărunți, nu sunt chiar așa. De ce? Pentru că simpla culoare nu garantează mai multe fibre sau un produs mai bun. De multe ori, culoarea este dată, nu de procentul de tărâțe din ea, ci de coloranți alimentari. Plus că, această pâine tinde să se altereze mai repede, deci are nevoie de o cantitate mai mare de conservanți. Poate conține mai mult zahăr decât pâinea albă, plus grăsimi vegetale hidrogenate.

Creveții

Sunt delicioși, nimic de zis, dar oare cât de sănătoși sunt? Se pare că mulți dintre creveții din magazine sunt plini de metale grele, pesticide, antibiotice, hormoni de creștere și chiar coloranți. Prin urmare, atenție ce și de unde cumpărați. Nu ar trebui să căutăm creveții ireal de mari sau să ne tenteze cei super colorați (în cazul celor roșii). Preferați creveții proaspeți în detrimentul celor congelați! Pe aceștia îi putem verifica dacă sunt proaspeți, în funcție de cât de fermi sunt sau de miros. De data aceasta, un preț mai mare s-ar putea să nu fie neapărat semn de calitate superioară. Conform mai multor surse, poți avea creveți ieftini și buni chiar și la un preț mic. Totul ține de proveniența lor. Cei din crescătorii sunt mai scumpi și mai umflați cu chimicale. Și la cei sălbatici rămâne problema metalelor grele. Greu de ales.

Soia

Consumul de soia este mai mult decât încurajat. Ni se spune că proteinele din soia sunt mult mai sănătoase decât cele din carne. Nu contest asta, nu am studiile necesare, dar atenție și la soia! Este unul dintre acele alimente care par sănătoase, dar, a analizate mai bine, se dovedesc a nu fi chiar minuni. Este sănătos să consumăm soia, dar nu orice tip de soia și sub orice formă. Din păcate, 90% din soia de pe piață este modificată genetic. Dar ce a mai rămas nemodificat genetic în mileniul 3? Ajungem de unde am plecat – tot la hrană nesănătoasă. Doar că are mai puține grăsimi și, zice-se, ar veni cu ceva vitamine și antioxidanți. Este mai sănătoasă, dar nu sănătoasă 100%.

Puii hrăniți natural

În aceeași situație sunt și puii hrăniți natural și promovați de parcă ar fi tot ce este mai frumos și mai bun pe Pământ. Din păcate, asta nu îi face cu mult mai buni decât alții. În primul rând că hrana naturală este modificată genetic și ea. Apoi, pentru că nu doar hrana contează. Rasele sunt modificate și ele genetic și, pe lângă hrană, producătorii uită să vorbească despre hormonii de creștere și antibioticele care sunt administrate la greu acestor pui.

Somonul

Scump, cerut și promovat, se pare că nici somonul nu este chiar așa de sănătos cum am fi tentați să credem. Și nu mă refer aici doar la somonul afumat care, așa cum era și de așteptat, este plin de sare, uneori conținând chiar și zahăr și proteine din lapte. Și somonul proaspăt este cu semnul întrebării. Somonul din magazine provine, în mare parte, din ferme piscicole necertificate în care hrana oferită peștilor este departe de cea pe care ei o consumă în mod natural. Vorbim aici despre făină și ulei de pește, dar și soia. Tot modificată genetic. În sălbăticie, somonul se hrănește cu creveți, krill și plante bogate în carotinoide. De aici și culoarea lui frumoasă care, în crescătorii, este obținută cu ajutorul coloranților. Să mai vorbim și despre miile de tone de chimicale folosite în scop antiparazitar?

Mai există mâncare 100% sănătoasă în aceste vremuri? Nu cred. Există produse mai sănătoase și produse mai puțin sănătoase, asta da. Dacă ai în dulap ulei de măsline, ulei de cocos, lapte de soia, pâine neagră feliată, nu înseamnă neapărat că mănânci mai corect, mai sănătos decât colegii tăi de muncă, care merg mai departe cu ulei de floarea soarelui, pâine albă, carne de porc și lapte de vacă. Fii mai atent la ce și cum alegi din varietatea mare de produse!

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 25/01/2022
    Răspunde

    Eu nu ma omor după aceste alimente .

    • Corina Cosa
    • 26/01/2022
    Răspunde

    ooof , ai atins un subiect tare sensibil !!! eu chiar nu mai stiu ce sa mai mananc , …si am si familie , trebuie sa hranesc inca trei suflete , eu nu- s mare fan carne , dar stiu ca si legumele si fructele sunt modificate pe ici pe colo , cu pesticide etc … nici oul nu mai e ce-a fost , nici laptele sau branzeturile care imi plac … foarte greu sa alegi , sa citesti mereu etichetele ( desi eu o fac destul de des ) , dar tare am senzatia ca asta e situatia si ca viitorul asta va fi; o pilula care sa contina toti nutrientii si cu asta basta . Nu mai sunt resurse sa hraneasca sanatos o planeta suprapopulata , ori ne hranim cu produse modificate , ori o pilula si gata .

    • mihaelanistor
    • 01/02/2022
    Răspunde

    Am mare, mare grijă ce consumăm, aleg surse cât mai sigure, mă bucur că am acces la ele.

  1. Răspunde

    De aia iau ulei de masline direct de la grec din curte si dupa ce am descoperit cat de mishteaux este nu am mai luat nimic din supermarket – mai bine consum mai putin si mai bun, laptele vegetal il fac singura din ovaz (e asa de repede de facut si ieftin…asa vazui cati indulcitori si arome si sare adaugata are cel din comert), somon cumpar doar salbatec (congelat) dar si codul si pastravul sunt bune, de creveti stiu (si somon fume e la fel de controversat) si le evit cat pot si zic ca daca o data la 3 luni luam e suficient de ok, cu soia si puii hraniti natural m-am lamurit dupa cateva experiemente proaste de care intr-o zi o sa vorbesc asa ca acum iau gaini de la tara (ne taie pe comanda, o data la cateva luni, se duce sotul sau vecina cu masina 100 km, portionam si congelat si asta e), iar cu uleiul de cocos iti confirm – problema e ca cel naturel bio nu il tolerez pe piele, cel bio si neprelucrat nu e ok sa il tratam termic ca impuritatile se ard si se intampla niscaiva reactii, asadar asa mai sanatos nu e chiar asa, pt orisicine.
    Important e sa vedem ce putem avea simplu si cat de cat sanatos la indemana. Ca daca e sa cautam doar negrul, apai o sa vedem negru si unde e o mare de bunatate.
    P.S. cu salatele si cruditatile nu dam gresh.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares