Mirosiune imposibilă – volumul 3 din seria Jurnalul unui câine poznaș

Mirosiune imposibilă Jurnalul unui câine poznaș 3

Vă mai amintiți de Junior, cățelul haios care s-a apucat să scrie un jurnal despre a cărui primă parte v-am povestit aici? Între timp, el a mai avut parte și de alte aventuri, editura Corint scoțând de sub tipar și următoarele volume din Jurnalul unui câine poznaș. Pe al doilea l-am ratat (dar îl iau curând). În schimb, pe al treilea, l-am primit săptămâna trecută de la editură. Proaspăt, ca pâinea caldă. Și l-am citit într-o singură seară. Că doar e carte pentru copii! 192 de pagini, cu scris mare și cu multe ilustrații.

De data aceasta, Junior se pregătește cu mare bucurie de o excursie cu familia. Numai că… el nu va merge în excursie. Împreună cu ceilalți prieteni patrupezi din cartier ajunge la un soi de pensiune pentru căței, unde lucrurile ar mai cum ar mai fi, dacă nu ar primi de mâncare… doar legume. Cum să trăiască Junior al nostru doar cu morcovi și broccoli? Este de neconceput. Ce-a fost în mintea familiei de l-a lăsat acolo? Un lucru e sigur. Trebuie să evadeze și să ajungă acasă. Cum va face asta, vă invit să descoperiți!

Junior a rămas același câine poznaș, care are impresia că el își plimbă stăpânul (pe care îl numește om de companie) și nu invers, care se crede proprietar al casei pe care o numește coteț și solicită mereu pupături și mângâieri pe burtică. Își iubește familia și ei îl iubesc pe el. Este un membru al familiei, practic. De ce i-ar trece prin cap că familia ar putea pleca în vacanță fără el? Când lumea începe să vorbească de bagaje, el și le-a făcut deja pe ale lui.

libris.ro
Oferta zilei la carti


Vestea că familia va pleca fără el cade ca un trăsnet. Nici măcar nu rămâne acasă. Ajunge într-un loc care-l sperie. Ulterior, descoperă că sunt și lucruri faine în acel loc. Poate că tot răul a fost spre bine și va avea parte de o super vacanță aici, alături de prietenii lui. Ia uitați de ce are parte!

Junior Jurnalul unui câine poznaș

Dar ce vacanță poate fi aceea, când îngrijitorii mănâncă hamburgeri, și câinii primesc legume? Asta nu e viață. Un câine nu poate trăi cu așa ceva. Legumele sunt un coșmar!!!!

legume horror

Junior pune la cale mai multe planuri de evadare. Va funcționa vreunul dintre ele?

Mirosiune imposibilă, Jurnalul unui câine poznaș 3, este o carte pe care eu văd potrivită pentru copiii de 7-10 ani. Sigur că poate fi citită de copiii de orice vârstă, doar ca idee ziceam. Limbajul este foarte simplu, glumele la ele acasă, scrisul mare și ilustrațiile multe și simpatice foc. Plus că, la finalul cărții au fost introduse și câteva activități și jocuri amuzante, în strânsă legătură cu povestea. Cartea a venit însoțită și de un semn de carte mai mult decât util, mai ales în perioada aceasta, a scenariilor curcubeu în care elevii sunt educați mai mult pe acasă. Iată-l! Câteva întrebări numai bune pe care să le puneți copiilor după ce au citit sau ați citit împreună cartea.

Semn de carte Jurnalul unui câine poznaș

Recunosc că pentru mine, ca adult, volumul acesta nu a mai fost la fel de haios ca volumul 1. Probabil și pentru că umorul principal este cel de limbaj, limbajul câinesc gândit de autor, iar aici nu prea ai parte de termeni noi. Nu e nici palpitant, nici nu te provoacă în vreun fel. Doar te relaxează și îți așterne un zâmbet mare pe față. Aveam nevoie de așa ceva printre atâtea ficțiuni istorice citite în ultima vreme. Seria continuă, așa că rămâneți pe recepție!

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Oana
    • 22/09/2020
    Răspunde

    Ce dragalasa este cartea pentru cei mici 🙂

      • Anghelina Irina
      • 23/09/2020
      Răspunde

      Dragul de el.Chiar sunt curioasă cum se împacă cu legumele

    1. Frumoasa carte!

    • Rotaru Gabriela Tatiana
    • 23/09/2020
    Răspunde

    Simpatica povestea, e super carticica pentru copii!

    • Valeria Chertes
    • 23/09/2020
    Răspunde

    Foarte drăguță cartea.

  1. tipul scrie carti politiste foarte faine, dar vad ca se pricepe si la cele de copii!

    • Roman Nicoleta Ana Maria
    • 25/09/2020
    Răspunde

    Imi place foarte mult aceasta carte am sa I o iau si eu fetitei mele! Multumim frumos pentru recomandare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares