Top 10 cele mai la îndemână metode de a reduce stresul. Testate de mine!

femeie la iarbă verde cu câinele

Stresul este unul din răspunsurile posibile la multe întrebări de genul de ce cade parul, de ce avem insomnii, de ce avem probleme cu stomacul. Parțial, pe seama lui sunt puse și o serie de boli grave pe care nu aș vrea să le amintesc aici. Stresului nu-i duce nimeni dorul pentru că toți ne bucurăm din plin de el, de la mic la mare. Reduceți stresul, ne spun medicii. De parcă ar fi așa simplu! Simplu nu este sigur, dar posibil este. Toți suntem supuși lui, dar unii par ceva mai puțin afectați de el. Poate fi și natura firii lor să se streseze mai puțin, dar sunt mulți și cei care aplică tot felul de strategii pentru a ieși câștigători în lupta cu el. Unii merg la psiholog, alții mai des în vacanțe sau la shopping. Cam scumpe strategiile lor? Uite 10 metode de a reduce stresul mai mult decât la îndemână!

Un ceai

Un ceai te costă chiar mai puțin de 1 RON, dacă-l faci în casă. Cele mai bune sunt ceaiurile din plante (sunătoarea, menta, mușețelul), dar funcționează și ceaiurile din fructe sau ceaiul verde sau negru. Alege aroma care-ți place sau chiar un mix de ceaiuri, o cutie cu mai multe sortimente care să-ți permită să experimentezi în căutarea gustului cel mai pe placul tău! Găsești un astfel de mix de ceaiuri pe pagina cu ceai și cafea.

Magia stă în a-ți lua acel scurt răgaz savurării ceaiului. Miroase-l, simte-i toate aromele, lasă-te pradă gustului său și imaginează-te la locul culegerii lui! Înlocuirea cafelei cu ceai are efecte uimitoare în cazul persoanelor stresate. Te provoc să încerci.

O activitate creativ-recreativă

Asta poate însemna orice-ți dă prin cap. Poți picta, sculpta, lucra cu lut, confecționa flori din hârtie, etc. Ce ai zice chiar de banalul colorat?

Când îmi vorbea cineva de colorat, ca metodă anti-stres, râdeam. Asta era acum vreo doi ani. Între timp, am tot avut parte de sesiuni de colorat cu nepoțica. Este magie. Te de-stresează rapid. Îți dă o stare de bine. Nu știu s-o explic, dar mă bucur de ea de fiecare dată când schimb creioanele colorate pentru a da culorile potrivite unui personaj sau unui peisaj.

Cu cât sunt mai multe detalii, porțiuni mai mici de colorat, ca în planșele din cărțile de colorat pentru adolescenți și adulți pe care le-am descoperit din întâmplare la secțiunea cărți de colorat pentru copii, cu atât te concentrezi mai tare pe ce ai de făcut și uiți de ale tale. Carte de colorat + creioane colorate = terapie curată. Este una dintre cele mai bune metode de a reduce stresul.

Mișcarea

Se recomandă ca inclusiv la birou să luăm pauze scurte, la anumite intervale de timp, pentru a ne mișca puțin. Mișcarea nu ne face bine doar fizic, ci și psihic. Câteva exerciții simple, poate chiar de relaxare, reduc semnificativ stresul acumulat în orele de muncă. Puțin stretching este suficient pentru cine nu are chef de mai mult.

O gustare sănătoasă

Mâna sus cine mănâncă porcării când e stresat! O fac și eu, recunosc, dar am simțit pe pielea mea că nu fac bine. Stresul și frustrările sunt și mai mari după ce te răzbuni (practic, pe tine însuți) mâncând o ciocolată întreagă. Efectul este exact invers când te refugiezi într-o gustare sănătoasă. Fructele de pădure, semințele de susan și de floarea-soarelui, migdalele și avocado sunt în topul alimentelor care reduc stresul.

Exercițiile de respirație

Le-am descoperit ca metodă de tratament în atacurile de panică, dar se încadrează perfect și pe lista cu metode de a reduce stresul. Există multe materiale gratuite pe internet, dar și cărți pe această temă. Ușor de învățat. Nimic complicat să respiri pe numărătoare, de exemplu. Nu vorbim de meditație sau alte lucruri pentru avansați, ci de simple exerciții de respirație care vă vor ajuta mai mult decât ați fi tentați să credeți.

Timpul petrecut cu animalele de companie

Când zic timp petrecut cu animalele de companie nu înseamnă lucru pe calculator în aceeași cameră în care doarme câinele. Înseamnă interacțiune cu animăluțul, joacă, plimbare, mângâiat. Oferi dragoste și primești la schimb dragoste și o stare de bine. Câinii sunt folosiți inclusiv ca metodă terapeutică (în special în afară), deci nu e banc sau mit că prezența lor și interacțiunea cu ei ne fac bine.

O carte

Sunt iubitoare de cărți, deci nu aveam cum să nu le trec și pe ele în revistă la capitolul metode de a reduce stresul. Când citești o carte bună, care te prinde, intri cu totul în poveste, trăiești povestea, uiți de ale tale, devii mai puțin stresat, mai relaxat. Adormi mai ușor, te odihnești mai bine. Eu n-am fost întotdeauna cititoare împătimită. Tocmai efectele cititului au fost cele care m-au convins că viața e mai frumoasă când închei o zi cu câteva pagini citite din cartea de pe noptieră.

Mestecatul

Uimitor sau nu, dar și datul din fălcuțe are efect anti-stres. Pentru a evita ronțăiul de prostioare, poți apela la gumă de mestecat, eventual fără zahăr, sau la ceară. Da, ai citit bine. Eu consum miere în fagure. După ce mierea s-a dus, rămâne ceara pe care continui să o mestec pentru câteva minute bune. Nu doar că reduce stresul, dar este benefică și dinților pe care îi curăță de placa bacteriană.

Natura

Nu știu de ce n-am pus-o mai la începutul articolului, dar e bine și aici. Ieșirile în natură, contactul cu pământul, iarba, florile, copacii, mirosul ierbii proaspăt cosite, textura ei sub tălpile goale, lumina naturală sunt toate excelenți aliați în lupta contra stresului. O banală ieșire în parc, seara, poate face minuni pentru starea ta de spirit.

Televizorul ÎNCHIS

Știu că pentru unii televizorul deschis pare mai de ajutor în lupta contra-stresului, dar nu e deloc. Televizorul o fi sursă de divertisment, dar ne și stresează îngrozitor, chiar dacă uneori nu conștientizăm asta. Ce să vezi la el? Știri care se repetă și care uneori te mint? Emisiuni la care se țipă? Filme de acum 1000 de ani, întrerupte de publicitate de 20 de ori? Unde este relaxarea în ecuația asta?

Există multe metode de a reduce stresul. Eu le-am ales pe cele mai la îndemână și mai eficiente în cazul meu. Nu vei scăpa de stres doar pentru că ai citit un articol. Ai luni bune de lucrat la treaba asta, la rutina care să te facă să te raportezi altfel la situațiile stresante, dar vei reuși. Pentru că asta este singura ta șansă să vezi și momentele frumoase din viața ta. Stresul nu dispare. Nu te poți vaccina împotriva lui și nu te poți proteja de el cu o mască. Poți, în schimb, să-l trăiești și să-l tratezi altfel.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Stoica. Viorica
    • 18/09/2020
    Răspunde

    Oo da , au fost dati si dati cand am apelat cu incredere la una din cele 10 metode pe care n i le ai prezentat !

      • Cristina Dragomir
      • 20/09/2020
      Răspunde

      Asa cum am zis, toate sunt testate de mine si functioneaza. Trebuie sa folosim orice arma avem impotriva stresului.

    • Roman Nicoleta Ana Maria
    • 18/09/2020
    Răspunde

    Multumim frumos pentru sfaturi foarte utile! Voi tine cont de ele?

    1. Foarte bun articol!

        • Cristina Dragomir
        • 20/09/2020
        Răspunde

        Multumesc. Si tu ai probleme cu stresul in exces?

        • Silvia
        • 25/09/2020
        Răspunde

        Excelent articol, cred ca mulți dintre noi le facem involuntar, dar ne fac atâta bine.

      • Cristina Dragomir
      • 20/09/2020
      Răspunde

      Perfect. Vei fi mai putin stresata pe viitor.

    • Valeria Chertes
    • 18/09/2020
    Răspunde

    Foarte bune ideile scrise de tine .

      • Cristina Dragomir
      • 20/09/2020
      Răspunde

      Multumesc. Jos cu stresul!

    • Oana
    • 19/09/2020
    Răspunde

    Ooff stress,ul asta ne mănâncă nervii tuturor.

      • Cristina Dragomir
      • 20/09/2020
      Răspunde

      Si inca de la ce varsta!

    • Anghelina Irina
    • 20/09/2020
    Răspunde

    Un ceai și puțină joaca cu piticii mei si dispare price urma de stres

      • Cristina Dragomir
      • 20/09/2020
      Răspunde

      Ce tratament mai bun?

        • Cristina Dragomir
        • 20/09/2020
        Răspunde

        Multumesc.Sper sa va ajute sa mai scapati de stres.

  1. Uneori mă ajută lectura, alteori muzica. O bună soluție pentru mine e condusul fără țintă, ieșitul cu prietena mea, dar și o cafea bună.
    Nu întotdeauna ajuta aceeasi metodă, de multe ori am nevoie doar de liniște și de timp ca să fiu din nou ok, pentru o perioadă.

    • Rotaru Gabriela Tatiana
    • 22/09/2020
    Răspunde

    Sfaturi utile,cateva folosesc si eu,multumiri!

      • Mili
      • 27/09/2020
      Răspunde

      Am incercat aproape toate punctele tale cu ani in urma, dar de nevoie. Ajunsesem la limita si cartile au fost in top, insa incetul cu incetul am ajuns la sentimente mai bune. Procedeul este de lunga durata si depinde de fiecare. Nu-i usor si nu toti reusesc singuri sa lupte.

  2. Răspunde

    si mie imi place sa colorez. Desi pare pueril pentru unii, dar asezat culorile intr-o ordine si folosirea mainilor e o activitate relaxanta.
    Din aceeasi gama am incercat sa sma trezesc mai devreme si cum ma trezesc sa imi scriu gandurile. Orice imi trecea prin cap. Cu creionul, pe foaie, 2 foi de umplut marunt scris, musai creion si nu tastatura pt ca folosirea mainii implica o concentrare. La inceput au venit ganduri marunte, mizere, dar apoi au venit si ganduri mai profunde, asa am reusit sa imi identific cateva lucruri care treneaza si aman sa le fac (curatenie, facturi) dar si poverile mari emotionale pe care le stiam dar nu reuseam sa le gasesc o coada sa le apuc.

  3. treaba cu activitatile creative nu m-a prins – gen colorat. nu pot :)) dar o carte nu da gres niciodata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares