Trenul copiilor – Viola Ardone (recenzie)

Titlu – Trenul copiilor (Titlu original – Il treno dei bambini)
Anul apariției în România 2020
Editura Meteor Press
Autor Viola Ardone
Traducere Anca Irina Ionescu

Nicio poveste urzită 100% de mintea celui mai strălucit scriitor nu va putea fi la fel de bună și emoționantă ca una care știi că se bazează pe fapte reale. De la un fapt real pornește și povestea copiilor din trenul care îi duce spre locuri și oameni care le vor schimba complet viețile.

Trenul copiilor – scurt rezumat

Al Doilea Război Mondial s-a terminat. Lumea întreagă se confruntă cu urmările sale. Zonele sărace sunt acum și mai sărace. Napoli este una din acele regiuni în care oamenii nu mai au ce da de mâncare copiilor. Aici trăiește și Amerigo Speranza, un băiețel de nici opt anișori, împreună cu mama sa. Tată nu a avut niciodată. Nici pantofi buni. La școală nu se mai duce din cauza urechelilor. Umblă prin cartier și adună haine vechi pe care mama lui le cârpește și le vinde celor mai amărâți decât ei.

Oferta zilei la carti

Până în ziua în care Amerigo este urcat într-un tren, alături de mulți alți copii. Destinația? Nordul Italiei, acolo unde lucrurile nu stau așa rău din punct de vedere economic, și oameni cu suflet s-au oferit să găzduiască acești copii săraci pentru o perioadă. La Bologna primește primii lui pantofi noi, mănâncă pe săturate, își face prieteni noi, primește des îmbrățișări și descoperă că școala este chiar frumoasă. Tot aici face cunoștință cu vioara care-l va face celebru.

Primăvara vine și Amerigo se întoarce acasă. Ce găsește acolo, cum se va regăsi el în fosta lui viață și care va fi relația sa cu mama de acum încolo, te las pe tine să descoperi citind această carte, deloc lungă sau grea, numai bună de pus în bagajul de vacanță. O poți comanda pe site-ul Libris, beneficiind de transport gratuit la orice comandă de peste 75 lei.

Trenul copiilor – impresii de după

Trenul copiilor nu este o poveste de adormit copiii. Au fost mai multe astfel de trenuri, cât se poate de reale, care i-au dus pe copiii din sudul Italiei către familii mai înstărite din nord. Un plan gândit de organizațiile militant comuniste pentru a da o nouă șansă unor micuți pentru care părinții nu puteau face mare lucru. Un tren care-i ducea spre mai bine, dar un tren al groazei pentru niște copii, mulți dintre ei preșcolari, care nu înțelegeau de ce trebuie să plece departe de părinți și se temeau că trenurile îi vor duce spre cuptoare precum cele din lagăre.

Lumea nouă, care li se dezvăluie, este una mai bună decât cea de acasă, din multe puncte de vedere. Aici, copiii nu primesc doar hrană și haine, ci și iubire. O iubire care, acasă, îi fusese refuzată lui Amerigo. Nu că mama lui nu l-ar fi iubit. În definitiv, l-a crescut singură și l-a trimis departe de ea pentru a-i fi mai bine, deși l-ar fi putut ține la Napoli să o ajute. Singura ei vină este că nu a știut să-și exprime iubirea prin cuvinte și îmbrățișări. Copiii au nevoie de așa ceva. Poate nu doar ei.

Cu toate astea, Amerigo o iubește și se va întoarce la ea după ce, luni de zile, păstrase cu sfințenie mărul, acum stafidit, pe care ea i-l dăruise în ziua despărțirii. Amerigo vine acasă cu pantofi noi, cu hrană, cu o vioară și cu multe visuri care i se spulberă atunci când nu-și mai găsește vioara și mama îi spune să uite de prostii și să se apuce să învețe meseria de cizmar. Un copil destul de mic are de ales între visul său și mama sa.

Nu vreau să-ți dezvălui mai mult despre ce va urma pentru a nu strica plăcerea lecturii.

Este o carte ușor de citit, dar mai greu de digerat. Ce lume nedreaptă este asta, în care în numele binelui sunt despărțiți copiii de familiile lor? Nu era mai simplu ca familiile din nord să-i ajute cu bani, de la distanță? Acesta e primul gând. Până la final, înțelegi că plecarea lor de acasă a fost totuși cea mai bună soluție. Banii le-ar fi dat de mâncare și haine, dar nu le-ar fi arătat că se poate și altfel, nu le-ar fi dat speranță și putere să lupte pentru mai bine. N-ar fi știut că se poate mai bine.

Sunt momente în care o condamni pe mama lui Amerigo pentru că nu a știut să-i arate iubirea, să-l cocoloșească și să-l dezmierde. Nu toți oamenii știu sau au curajul să arate ce simt. Apoi vine finalul în care, jumătate de veac mai târziu, nepoata lui Amerigo vorbește de o bunică veselă și iubitoare. Acela este momentul în care te întrebi dacă nu cumva mângâierile ei, cuvintele de bine și lacrimile de despărțire au fost în mod voit bine ascunse pentru a face zborul puiului din cuib mai ușor. Cât de greu trebuie să fi fost!

Trenul copiilor este o carte plină de emoție pe care înclin să cred că o pot citi și copiii, chiar dacă partea a treia (cea relatată de adultul întors acasă după jumătatea de veac) s-ar putea să nu-i prindă la fel de tare ca primele două, în care povestea este spusă din punctul de vedere al unui copil de șapte ani. Unele pasaje sunt amuzante, altele triste și cât se poate de emoționante. Nu este neapărat o carte tristă. Depinde cum alegi să o privești. Limbajul este simplu, iar învățămintele de tras din ea sunt destule, indiferent că a trecut prin mâinile unui copil sau ale unui adult.

Finalul, în primă fază, mi-aș fi dorit să fie altfel. Apoi am realizat că e bine așa cum e, că o carte care pornește de la un fapt real trebui să ofere un final la fel de real. Viața nu e un basm cu final perfect. Niciodată în viață nu vom avea totul. Trebuie să renunțăm la unele lucruri pentru a ne concentra pe altele, pe cele în care credem mai tare. Din păcate, împlinirea unui vis nu ne garantează fericirea. Au trecut 50 de ani, Amerigo este celebru, dar are un gol imens în suflet. Și dacă ar fi ales să nu se urce pentru a doua oară în tren? Poate că pe plan sufletesc ar fi fost mai bine, dar nu ar fi avut același gol gândindu-se la vioara la care renunțase prea ușor?

Rămâne întrebarea care părinte își iubește copilul mai mult: cel care îl strânge tare la piept, știind că mâine nu va avea ce să-i dea de mâncare, sau cel care-l împinge, cu aparentă răceală, spre trenul care-i va asigura masa de mâine? Nu există răspuns corect la asemenea întrebare.