Distanța dintre mine și cireș – Paola Peretti (recenzie)

Titlu – Distanța dintre mine și cireș (Titlu original – La distanza tra me e il ciliegio)
Anul apariției în România 2019
Editura Litera
Autor Paola Peretti
Traducere Diana Calangea

Distanța dintre mine și cireș este o carte pe care o aveam de ceva timp pe wishlist, pe care am tot amânat-o, dar pe care am decis să o citesc datorită unui review lăsat de cineva pe pagina ei pe Libris. Nu pot descrie în cuvinte entuziasmul fetiței mele după ce a terminat de citit cartea! O carte emoționantă, din care fiecare dintre noi are cate ceva de învățat. O carte care ne învață care sunt adevăratele valori în viață. Acestea au fost cuvintele care au adus-o pe noptiera mea.

Distanța dintre mine și cireș – scurt rezumat

Mafalda este o fetiță foarte isteață, de numai zece anișori, cu multe visuri și dorințe. Din păcate, pe multe dintre ele nu și va putea îndeplini. Vederea ei a tot slăbit în ultimul timp și știe că, în curând, nu va mai vedea deloc. Cireșul, pe care odinioară îl vedea clar de la zeci de metri, azi i se arată în ceață chiar și văzut de aproape. Trebuie să se urce în el oricum, iar acestea este doar un punct pe lista ei cu lucruri de făcut în timpul de lumină care i-a mai rămas.

Oferta zilei la carti

Ea trebuie să facă față nu doar diagnosticului, ci și schimbărilor care vin odată cu el. Unii din prietenii vechi dispar, dar descoperă alții noi, despre care n-ar fi crezut că i-ar putea fi tovarăși buni. Părinților le este mai greu decât ei să accepte ce spun medicii și au un plan. Unul care nu-i convine Mafaldei. Ca să nu se supună lui, decide că trebuie să meargă să locuiască în cireș.

Ce anume încearcă ea să evite? Care sunt lucrurile de pe lista ei de făcut? Cum se schimbă oamenii atunci când nu-i mai vezi, dar le privești în suflet? Cine o învață pe Mafalda despre lucrurile cu adevărat importante în viață și cum se va termina povestea ei? Ai puțin peste 200 de pagini de citit pentru a afla răspunsurile.

Distanța dintre mine și cireș – gânduri de după

După copertă, ai zice că e o carte pentru copii, dar titlul te îndepărtează destul de mult de ideea asta. Distanța dintre mine și cireș este una dintre acele cărți aparent simplisime, dar pline de învățăminte pentru cititorul de orice vârstă. Unii au comparat-o cu Micul Prinț. O fi rușine sau nu, eu n-am citit Micul Prinț. În schimb, vă pot spune că aduce ceva cu Oscar și Tanti Roz a lui Eric-Emmanuel Schmitt.

De unde asemănarea? Din relația de prietenie care se leagă între Mafalda și Estella, femeia de serviciu de la școală. Discuțiile lor se asemănă mult cu cele din Oscar și Tanti Roz. Te las pe tine să le descoperi. Povestea prieteniei și a modului în care ea va influența prezentul și viitorul Mafaldei este, probabil, partea cea mai emoționantă din carte.

Povestea este scrisă la persoana I, din punctul de vedere al Mafaldei, copilul care, la nici zece ani, trebuie să facă față unui diagnostic care ar distruge și un adult. Să vezi totul ca prin ceață, să știi că într-o dimineață nu vei mai vedea nimic când vei deschide ochii, nu are cum să fie ușor pentru nimeni. Dar Mafalda e puternică. Nu se închide în camera ei. Nu se plânge de nimic. Are atâtea lucruri de făcut și atâtea experiențe de trăit în timpul care i-a mai rămas!

Un băiat pe care odinioară îl credea o obrăznicătură se dovedește a fi cu totul altfel și îi devine bun prieten. Nu-i de mirare că abia acum îl descoperă cu adevărat. Odată cu pierderea văzului, se deschide mai larg poarta sufletului, cea care are răbdare să vadă dincolo de aparențe.

Nu e o carte perfectă. Poate stilul autoarei nu va plăcea tuturor. Poate că se putea jongla mai mult cu personajele. Nu vă așteptați la o carte super tristă, cel puțin nu ca trăiri ale personajului. Tristețea vine din situația în sine, nu din starea de spirit a Mafaldei care este mai puternică decât mulți dintre adulții puși față în față cu diagnostice care să le dea lumea peste cap. Teribil de emoționantă devine cartea atunci când afli că autoarea, Paola Peretti, este diagnosticată cu aceeași boală ca personajul ei. Știe că într-o zi va orbi definitiv.

Prin intermediul acestei povești vom înțelege cât de important este să ne bucurăm de fiecare clipă, să nu lăsăm veștile sau gândurile negre să ne fure timp din viață. Viața în sine este un dar, chiar dacă un diagnostic îți răpește cumva o parte din tine. E greu. Uneori reușești singur să-ți dai seama de asta, alteori ai nevoie de încurajări de pe margine. Suporterii aceștia nu trebuie văzuți ca niște ipocriți cărora le e ușor să dirijeze de pe margine. Poate că ei înșiși joacă propriile meciuri dificile.

Distanța dintre mine și cireș este o carte emoționantă care te va determina să iubești mai mult viața și tot ceea ce ai. Te va ajuta să ataci cu mai mult curaj problemele de mâine, pe care tu le consideri pietre de moară, dar care de fapt sunt niște simple pietricele de râu, prin comparație cu ale altora. Speranțele nu trebuie să moară niciodată. Viața nu e făcută doar să câștigi. Uneori pierdem. Poate chiar lucruri pe care le considerăm indispensabile. Dar câștigăm altele. Și, mai presus de toate, suntem construiți să ne adaptăm ușor. Putem trece peste multe din încercările care ni se par de netrecut. E în regulă să fim speriați, dar nu trebuie să lăsăm teama să ne ia și ce ne-a mai rămas.