Tatuatorul de la Auschwitz – Heather Morris (recenzie)

Din când în când, mi se mai face dor de Kindle-ul meu și mai citesc și ceva în format PDF de pe Scribd.com. Mai am câteva luni de abonament, apoi mai vedem. Dacă nu l-ați folosit până acum, puteți vedea ce și cum aici. Dacă vă înscrieți pe linkul meu, primiți nu 30, ci 60 de zile de testare gratuită a site-ului. Dar să revenim la ce-am citit! Tatuatorul de la Auschwitz este o carte pe care o aveam pe listă de ceva timp și de la care aveam mari așteptări, având în vedere cât de lăudată este de toată lumea. Mi-a plăcut sau nu?

Tatuatorul de la Auschwitz – scurt rezumat

Holocaustul a început. Trenul groazei îl duce pe Lale, un tânăr slovac, la Auschwitz. El a fost printre cei plecați de bunăvoie, crezând că merge acolo la muncă și sperând că astfel își protejează familia. După un drum lung, oribil, Lale și ceilalți supraviețuitori din vagonul lui ajung în lagăr. Fiecăruia i se atribuie ceva de făcut. Sunt munci grele, în condiții inumane.

Din fericire, sau nu, Lale se face remarcat și scapă cumva de munca fizică epuizantă. El devine tatuator. La fiecare nou transport de prizonieri, el este cel care le tatuează pe brațe numerele care le vor ține loc de nume la apel. Din poziția lui, ușor privilegiată, Lale reușește să facă rost de alimente și lucruri care oamenilor le lipseau. El vrea să ajute cât mai multă lume. Printre cei pe care îi ajută se numără și o fată de care el se îndrăgostește. Îi știe doar prenumele, dar este suficient ca să-și facă planuri de viață care o includ.

Oferta zilei la carti

Care era viața unui tatuator în lagăr? Cum poate decurge o poveste de dragoste într-un loc în care oamenii și-au pierdut orice libertate? Cum se va încheia povestea lui Lale? Va trebui să citești cartea dacă vrei răspunsuri.

Tatuatorul de la Auschwitz – gânduri de după

Am să fiu cât se poate de directă și am să vă spun că mie nu mi-a plăcut deloc cartea aceasta. Cred că este una din acele cărți supraevaluate de amatorii de lecturi care par interesante, una foarte dezamăgitoare pentru cei care au mai citit ceva literatură pe tema Holocaustului. Nu i-aș da mai mult de două steluțe din cinci.

Începutul nu a fost rău. Povestea te prinde, nu zic nu, dar, în final, nu se dovedește a fi fost cea mai bună alegere. Avem un context istoric aproape deloc descris în carte, avem acțiuni în lagăr care nu mi se par foarte credibile, comparând cu ce-am mai citit prin alte cărți, avem o poveste de dragoste specială în felul ei, dar nu atât de captivantă pe cât aș fi crezut citind recenziile de prin online. N-am să vă dau eu detalii despre ce și cum. Vă las să descoperiți singuri.

Mi se pare incredibil cât de rece este relatat totul. Un stil destul de telegrafic. Nu am mai întâlnit așa ceva la romanele pe tema asta. Nu știu cum să interpretez răceala și detașarea aceasta, serios. Poate că a fost intenționată, ca sprijin al ideii că numai cei puternici și care nu se lasă copleșiți de emoții și gânduri negative pot merge mai departe. Oricum ar fi, este cartea despre Holocaut care m-a emoționat cel mai puțin din ce am citit până acum. Nu se poate compara cu Băiatul cu pijamale în dungi, cu Evadare de la Auschwitz sau cu Singurul OM.

Avem un personaj masculin curajos și puternic, nu zic nu, dar cam atât. Prea puține emoții și trăiri în adevăratul sens al cuvântului la acest personaj. Atât de puternic să fi fost, să fi reușit să și le reprime, trăind doar pentru a supraviețui, nu pentru a jeli sau judeca ce se petrece? Cusută rău cu ață albă și povestea schimburilor cu exteriorul, a gardienilor care favorizează pe X și Y fără nimic esențial la schimb, a unei femei devenite amanta unui lider al lagărului fără voia ei, care reușește totuși să intervină pe lângă amant pentru salvarea unei vieți.

Mai mult decât orice, nu am priceput de ce atâta pierdere de vreme cu ascunderea numelui de familie din partea Gitei. Am crezut cu toată tăria că voi avea parte de o super surpriză la final, că cine știe din ce familie face parte de nu a vrut să-și dezvăluie numele cât a fost în lagăr, dar am rămas cu dezamăgirea unei decizii lipsite de sens din partea personajului feminin.

Per total, Tatuatorul de la Auschwitz nu e una din cărțile pe care eu să le pot recomanda. De vină nu este povestea în sine, mai ales că știi că pornește de la povestea adevărată a unui supraviețuitor al lagărului, ci modul în care a fost scrisă. Totul rece, scurt, lipsit de implicare, ca o compunere de elev de clasa întâi, plină de propoziții simple formate din subiect și predicat. Nu are nimic profund, nu are pic de suspans sau emoție construită de autoare. Zero empatie. Zero trăire. Personaje plate. Practic, dacă nu ar fi adevărul istoric din spatele poveștii, acela care trezește totuși anumite sentimente în tine, nu ai simți nimic citind acest roman, lucru inadmisibil când vorbim de un asemenea subiect.