Palatul trădărilor – Jason Matthews (recenzie)

Titlu – Palatul trădărilor (Titlu original – Palace of Treason)
Anul apariției în România 2020
Editura Meteor Press
Autor Jason Matthews
Traducere Mihai Dan Pavelescu

Atunci când am văzut filmul Vrabia Roșie, nici măcar n-am știut că are la bază un roman. La fel cum nu am știut nici că există o continuare a poveștii care m-a captivat destul de mult. Norocul meu că mă uit mereu la noutățile de pe siteul Libris.ro! Mi-au atras imediat atenția coperta roșie și titlul Palatul Trădărilor. Abia apoi am văzut că e vorba de Volumul 2 din trilogia Vrabia roșie. Nu am stat pe gânduri, deși recunosc că volumul 1 nu l-am citit și nici nu cred că o voi mai face, de vreme ce am văzut deja ecranizarea.

Palatul trădărilor – scurt rezumat

Vrabia roșie, Dominika Egorova s-a întors în Rusia, după ce a scăpat de unchiul ei. Din păcate, viața ei nu mai poate fi la fel. Acum este căpitan în cadrul Serviciului de Informații Externe rusesc și colaborează strâns cu CIA-ul, din care face parte și Nate, tipul după care se pare că i s-au cam aprins călcâiele.

Oferta zilei la carti

Dominika este unul dintre cei mai buni agenți ai ambelor tabere. Rușii o iubesc pentru că tocmai le-a oferit informații noi despre planurile de înarmare ale Iranului, prilej pentru conducerea coruptă rusă de a face mulți bani. Ea devine preferata lui Putin, dar este urâtă de moarte de superiorul ei care nu se mai bucură de prea mult respect și apreciere. Americanii o respectă pentru că aceleași informații oferite de ea îi vor ajuta să dejoace planurile iranienilor fără ca ei să bănuiască cine stă în spatele pierderilor suferite.

Totul mergea destul de bine în cariera ei de agent dublu. Până a apărut în peisaj un angajat CIA care a început să vândă informații rușilor. Nu doar securitatea Americii este în pericol, ci și viața Dominikăi. Cârtița tocmai a descoperit lista agenților ruși care colaborează cu americanii și este gata să o vândă. Când numele ei se va afla, Dominika va fi pierdută și odată cu ea și planurile ei de răzbunare și toate planurile CIA de a obține și mai multe informații despre inamic.

Cine este cârtița? Va reuși Dominika sau nu să scape și de data aceasta?

Palatul trădărilor – gânduri de după

Am să fiu sinceră de la început și am că vă spun că aveam mari așteptări de la cartea asta. În schimb, mi-a oferit destule lucruri care nu mi-au plăcut. Poate prea multe. Cum volumul 1 nu l-am citit, nu am un termen de comparație, nu știu dacă este mai bun sau mai prost decât acela, dar pot compara cu filmul Vrabia Roșie și aici balanța clar înclină spre film.

Mi s-a părut puțin greuț de citit, din mai multe motive. Primul ar fi avalanșa de cuvinte și expresii rusești de care nu cred că era neapărat nevoie. Or avea ele explicații după nenumăratele virgule, dar tot m-au stresat. Apoi, este o carte destul de săracă în dialoguri. Cred că mai multe replici ar fi dat mai mult dinamism poveștii. Și, nu în ultimul rând, nu mi-a plăcut abundența de nume de diviziuni, subdiviziuni CIA și SVR, acronime, numele destul de multe, dublate și de alias-uri sau nume de cod. Prea multă bătaie de cap!

Palatul trădărilor este un roman de acțiune, de spionaj, mai exact. Intrigile sunt la tot pasul și la fel și acțiunea. Doar că mie acțiunea mi se pare mult prea greu de urmărit în cărți în general. Nu știu de ce. Nu e vina autorului; pur și simplu nu rezonez eu cu imaginea unei lupte corp la corp redate în 3-4 pagini. Și sunt destule astfel de episoade. Sigur vor fi apreciate de mulți dintre voi.

Nici pe capitolul personaje n-aș zice că mi-a făcut o impresie prea bună Palatul trădărilor. Pe Dominika cea pe care o adoram din Vrabia Roșie nu am simțit-o cu nimic mai apropiată. Nu mi se pare că ar fi evoluat. O fi un spion bun, dar a devenit prea rece, prea fără poveste, un personaj mult mai puțin credibil. Plus că nu mi-au plăcut niciodată femeile astea invincibile, care arată ca balerinele și bat ca Chuck Norris, învingând pe oricine. Și Dominika nu e singura. E plin de femei de genul ăsta romanul. Despre Nate n-am aflat aproape nimic. A rămas în ceață. E doar un agent CIA. Atât. De parcă nici n-ar conta trecutul lui sau trăirile lui. În schimb, am detalii mai mult decât necesare despre viața unei cârtițe, despre planurile iraniene (inclusiv o mulțime de date tehnice pe care le-am urmărit cu greu), despre trecutul unui rus care acum o vrea moartă pe Dominika doar pentru că nu suportă ideea că cineva ar fi mai bun ca el.

Povestea de iubire care trebuia sa dea acel ceva aparte acestui roman nu a fost nici ea pe placul meu. Nu prea văd iubirea. E atracție fizică și atât. Să zicem că Nate o cunoaște pe ea, din dosar. Dar ea ce știe despre el? Dacă-l cunoaște la fel de bine cum îl cunoaștem noi, cititorii, e clar. Așa că nu m-a mirat ușurința lui în a trece la fapte cu altă femeie. Dacă pe Dominika am înțeles-o, știindu-i pregătirea ca vrabie roșie, fiind conștientă că pentru ea aducerea altui bărbat în pat era strict pentru a aduna informații, Nate nu are parte de înțelegerea mea. Și acesta nu este singurul comportament infantil și derutant din roman.

Și esența cărții care e? Pleacă de la ideea că Dominika vrea să se răzbune, ajungem la bombele iraniene, alergăm o cârtiță, salvăm un rus întors împotriva sistemului, ne batem mult, urmărim și suntem urmăriți, mai facem și puțin sex și, la final… nimic. Poate și pentru că urmează partea a treia. Vorbim de o trilogie. E clar că nu se putea rezolva totul în acest al doilea volum, dar prea mult rotit în jurul cozii strică. Se trece prea brusc de la o scenă la alta, e mai mult acțiune decât suspans, față de ce mă așteptam să primesc, mai multă violență decât inteligență. Nu asta credeam că îmi va oferi.

Rar am așa multe lucruri rele de spus despre o carte. Sigur mulți mă vor certa. Vă provoc să o citiți și să veniți să mă trageți de urechi dacă vouă v-a plăcut. Un lucru e clar: volumul 3 în voi citi doar din curiozitate. Nu mai am nici-o așteptare de la seria asta.