Titlu – Casa de la Riverton (Titlu original – The House at Riverton)
Anul apariției în România 2013
Editura Humanitas
Autor Kate Morton
Traducere Sânziana Dragoș
O iubesc pe Kate Morton. Iubesc stilul ei, poveștile ei care valsează între trecut și prezent, secretele pe care se pricepe atât de bine să le păstreze, dozând perfect romanele pentru a nu-ți pierde atenția. Citisem deja patru dintre cărțile ei, atunci când am dat peste Casa de la Riverton la reducere pe site-ul targulcartii.ro. Pe toate le devorasem. Nu aveam cum să nu îmi iau și acest roman despre care nici nu știam că este romanul ei de debut. A meritat? E la fel de bun ca celelalte?
Casa de la Riverton – scurt rezumat
În 1914, Grace începe să lucreze ca servitoare în Casa de la Riverton, preluând o parte din sarcinile pe care le avusese mama ei, cu ani în urmă, înainte de nașterea ei. Este o casă mare în care își fac apariția și cei trei nepoți ai stăpânilor: Hannah, Emmeline și David. Grace este încântată să-i poată urmări din umbră. Este fascinată de jocurile lor și îi acoperă atunci când jocul lor secret este pe cale să fie descoperit.
Casa de la Riverton este mare, impunătoare, mereu plină de oameni și găzduind adesea petreceri. Apoi vine războiul și totul se schimbă. Tânărul David pleacă la război. Hannah și Emmeline se distanțează tot mai mult. Emmeline este interesată să-și găsească alesul și să plece la casa ei, iar Hannah visează mai degrabă să fie independentă. Stăpânii (lordul și lady) mor, iar casa îi revine fiului lor, tatăl celor trei frați mai sus amintiți. Acesta nu prea reușește să-și gestioneze bine afacerile și dă faliment.
Casa de la Riverton este și ea în pericol dacă nu fac ceva. Atunci Hannah decide să se căsătorească cu Teddy, un tânăr care visează la o carieră politică. Nu-l iubește, dar pare a fi genul care să-i poată oferi libertatea de care ea are nevoie. Grace o urmează în noua ei casă, pe post de cameristă. În toți anii petrecuți împreună la Riverton, cele două se apropiaseră destul de mult. Din nefericire, Teddy nu se dovedește a fi cum se aștepta Hannah.
Când Hannah va găsi iubirea în brațele altui bărbat, Grace îi va fi alături. Ea îi fusese alături și pe vremea când mergea pe furiș la cursuri de stenografie. Din păcate, în toată povestea asta își bagă și Emmeline coada și, la o petrecere organizată la Riverton, după renovarea casei, ceva tragic se întâmplă. Ceva ce va marca destinele tuturor, ceva ce va rămâne secret decenii de-a rândul, până când Grace, ajunsă acum la aproape 100 de ani, va spune totul nepotului ei.
Ce s-a întâmplat în acea noapte și de ce s-a păstrat secretul atâta timp? De ce au marcat-o lucrurile așa tare pe Grace, o simplă servitoare?
Casa de la Riverton – gânduri de după
Povestea este spusă din punctul de vedere al lui Grace, martor la tot ce s-a întâmplat la Riverton. Grace cea aflată pe ultima sută de metri a vieții sale rememorează pas cu pas tot ce s-a întâmplat cu aproape opt decenii în urmă și povestește totul pe niște casete pe care le înregistrează pentru nepotul ei. În unele capitole o avem pe Grace cea din prezent, cu trăirile și regretele ei, în altele pe Grace din anii ’20.
Grace ne spune povestea ei, poveștile stăpânilor ei, ale colegilor ei, servitori, ale unei lumi atât de diferite de a noastră, a unui război care a răpit oamenilor atât de multe lucruri. Pe unii i-a ucis, pe alții i-a schimbat pentru totdeauna, unora le-a răpit visurile. Ce n-a stricat războiul au stricat secretele bine păzite. Foarte bine surprinse dramele provocate de război, atât în rândul nobilimii, cât și al oamenilor de rând.
O temă destul de bine dezvoltată și pe placul meu este cea a emancipării femeii după Al Doilea Război Mondial. Condiția ei în societate se schimbă ușor-ușor. Capătă anumite drepturi și libertăți de care profită. Pentru unele schimbarea va fi în bine, pentru altele în rău. Vezi povestea lui Emmeline!
Toți au secrete mai mici sau mai mari în această carte. Sau aproape toți. Din păcate, secretele nu guvernează doar viețile celor care le țin sub cheie, ci și pe ale celor din jur, poate chiar pentru mai multe generații. Dramele sunt generate de război, de secrete, de timpuri. Sunt timpuri în care copiii nu-și pot permite să vorbească deschis părinților sau fraților despre visurile și aspirațiile lor, în care nu se cade ca o lady să-i spună prea multe unei slujitoare. Dacă anumite lucruri ar fi fost spune la timp, poate să tragedia din acea noapte ar fi putut fi evitată. Sau poate nu…
Barierele puse între clasele sociale contribuie și ele la dramele la care asistăm. Ele împiedică povești de iubire și pun limite în prietenii care ar fi putut fi mult mai frumoase. Totuși prietenia și devotamentul există, chiar și în aceste condiții, iar relația dintre Grace și Hannah o arată perfect. Grace o adoră și o susține chiar și după ce află adevărul, acel adevăr care pe mulți i-ar împinge la ură și invidie. Dar Grace știe că nu are ce invidia.
Despre ce adevăruri tot vorbesc eu aici? Știi bine că nu ai să scoți mai mult de la mine. Singura cale să descoperi povestea este să citești cartea.
Nu este o lectură ușoară pentru că personajele sunt destul de multe, iar povestea întortocheată și descrierile ample îți solicită serios atenția. În schimb, este o lectură mai mult decât plăcută. Nimic nu e făcut de dragul de fi, totul e făcut pentru că trebuie și e parte din întreg. Fiecare detaliu contează. La final, ai imaginea completă nu a unei povești, nu a zece povești, ci a unei lumi întregi, pline de personaje complexe.
Da, da, da. De 1000 de ori da pentru Casa de la Riverton. Este un super roman, la fel ca celelalte semnate de Kate Morton, deși este primul. Nu este cu nimic mai prejos decât cele care i-au urmat. Kate Morton este o artistă a scoaterii milimetru cu milimetru a secretelor de familie ascunse sub preș de zeci de ani. Este o maestră a intrigilor simple, dar captivante, excelentă pictoriță a epocii în care îi trăiesc personajele, cea mai bună dirijoare a concertului în care trecutul și prezentul se îngână. Descrierile se împletesc cu faptele, povestea curge încet, dar lin, și deloc plictisitor, iar deznodământul nu face altceva decât să te întristeze puțin, din simplul motiv că mai vrei.
Imi place recenzia!Cred ca e tare frumoasă cartea si chiar mi-ar plăcea să aflu tot ce a văzut Grace
Ma bucur ca ti-am starnit interesul.
Recenziile tale sunt pur și simplu wow! Te îndeamnă sa citești, sa fii curios! Mulțumim 🤗!
Mulțumim pentru recenzie!
Pupici.
Multumesc!
Trebuie sa o citesc eu, imi place mult cum scrie Kate Morton. Cred ca o pastrez pentru vacanta.
sa o pui neaparat pe lista!
Suna bine recenzia!
nu am citit nimic de kate morton, dar zi tu… mi s-ar potrivi? nu stiu daca sa dau romanele politiste si thrillerele pe ea!
eu as zice sa incerci, ca stiu ca ai mai iesit din zona de confort si ti-a placut ce ai descoperit.
Mulțumim pentru recomamdare ,am cam multe trecute pe lista de citit ,dar nu știu când voi avea ocazia ! Numai cărți foarte interesante !
Stiu ce zici. Si eu am o lista cat… postul Pastelui.
Imi palce sa gasesc mereu recenzii pe blogul tau, vezi, are si iarna asta avantajele ei: ai timp sa citesti mai mult! 🙂