Mă felicit. În octombrie am reușit să termin de citit ceea ce îmi propusesem. Octombrie s-a încheiat de 6 zile, noiembrie aleargă de nebun, parcă vrând să dea dreptate magazinelor care s-au grăbit să introducă deja în oferte decorațiuni și brazi de Crăciun, comenzile mele au fost deja plasate, o carte deja terminată, alta bifată pe jumătate, deci e timpul să vă prezint lista de lecturi pentru noiembrie. Ce mi-am propus să citesc?
O iubeam – Anna Gavalda
Pe aceasta am terminat-o deja de citit. Nu am ales-o eu, am primit-o cadou de la o amică virtuală, este o carte micuță, pe care mă bucur că am citit-o pentru că mi-a adus încă o dată aminte că nu e bine să te agăți de nimeni și de nimic și să trăiești cu regrete, din amintiri, cu speranțe deșarte. Este povestea unei tinere cu doi copii, părăsită de soț, care petrece câteva zile în casa socrului ei, un om care i s-a părut întotdeauna cam tăcut și rece. Dezvăluirile socrului despre propria-i viață sunt o lecție pentru noră.
Trenul Orfanilor – Christina Baker Kline
O văzusem de multe ori, dar acum am ajuns să o și citesc, în format electronic, pe Scribd. Este exact așa cum m-am așteptat. Sunt deja pe la jumătate. Sunt șocată de cum și-a trata America de la 1900 orfanii. Una din fetițele din trenul orfanilor, provenită dintr-o familie de irlandezi, morți toți într-un incendiu, a avut o soartă care nu poate stârni decât revoltă. Acum, are 90 de ani. Este o bătrână bogată care primește o adolescentă orfană să facă muncă în folosul comunității pentru ea, pentru a-și ispăși pedeapsa pentru furtul unei cărți din bibliotecă. Două orfane într-un pod. Ce au de povestit? Ce descoperă una despre cealaltă?
Operațiunea Ochiul lui Dumnezeu – Barry Eisler
Când am văzut coperta și cuvântul thriller pe ea, știam deja în proporție de 50% că vreau să citesc acest roman. După ce am citit și descrierea, am fost 100% sigură că va fi pe lista mea de lecturi de luna aceasta. Este o poveste despre statul care știe tot, absolut tot, supraveghează pe toată lumea, peste tot, în ideea că numai controlul absolut poate scădea riscul unor atacuri teroriste. Ne ferim de terorismul internațional terorizând populația? Cam așa îmi sună. Un fel de Big Brother național, o descriere care mă trimite puțin cu gândul la serialul Person Of Interest. Rămâne de văzut dacă am ales bine sau nu.
Soția secretă – Gill Paul
Mi-a plăcut atât de mult povestea Mariei Romanov, ca supraviețuitoare, și stilul lui Gill Paul, că am decis să pun pe lista de lecturi de luna aceasta și romanul Soția secretă, chit că am citit câteva recenzii care nu-i erau foarte favorabile autoarei. Ceea ce i se reproșa este că a folosit aceeași rețetă pentru ambele povești (cu una din fiicele Romanovilor care supraviețuiește măcelului, în mod miraculos), dar pe mine nu mă deranjează ideea. În acest roman, cea care supraviețuiește este Tatiana și sunt tare curioasă cum și-a imaginat Gill Paul viața ei de după 1918, cât de mult va trăi și ce va lăsa în urmă.
Văduvele de la castel – Jessica Shattuck
Din nou coperta a cântărit mult în decizia mea, dar decisivă a fost descrierea romanului. Al Doilea Război Mondial s-a sfârșit, dar urmările lui vor fi simțite aspru de oameni ani buni de acum încolo. Cu atât mai mult de către niște femei care și-au pierdut soții în război. Supraviețuirea este grea de unul singur, iar promisiunile sunt sfinte, așa că o văduvă pornește într-o misiune de a a aduna la castelul familiei soțului ei soțiile altor camarazi de război. Ea trebuie să le protejeze. Mai degrabă ar trebui să se protejeze și să se sprijine reciproc, zic eu. Cât de grea trebuie să fie viața unor femei singure care au pierdut totul în război! Vor reuși să meargă mai departe?
Majoretele – Kara Thomas
Cinci majorete au dispărut: două într-un accident auto, două ucise, iar a cincea s-a sinucis. Ce tragedie! Oare este întâmplător că au murit toate cinci? S-ar părea că nu. Sora celei care a ales sinuciderea adună câteva indicii care spun clar că între cele cinci morți este o legătură. Ba, mai mult, conform descrierii de pe site-ul editurii, alți locuitori ai orașului sunt în pericol. Se anunță un thriller captivant și abia aștept să aflu deznodământul acestei povești, să văd cum au murit exact primele patru și de ce s-a sinucis a cincea majoretă, dar mai ales ce pericol planează încă asupra oamenilor.
Agentul Zigzag. Dragoste, trădare şi spionaj în al Doilea Război Mondial – Ben Macintyre
Aici nu avem de-a face cu un roman. Este o carte de la raftul cu Istorie de la Corint, o poveste care mi-a atras atenția și sper să nu-mi înșele așteptările. Ce thriller sau aventură mai grozavă decât povestea reală a unui agent dublu din timpul celui de-al Doilea Război Mondial!? Este povestea lui Eddie Chapman, un om destul de certat cu legea și principiile morale, un om devenit totuși erou. Cum? De ce? Asta voi afla din carte. Istoria nu mi-a plăcut ca materie, dar cărțile de genul ăsta, care o spun ca pe poveste, mă atrag ca un magnet. Cel puțin așa sper eu, că va fi o lectură cât de cât ușoară și plăcută. Asta m-a făcut să cred descrierea (Bazându-se pe jurnale intime, scrisori, articole de presă, mărturii, amintiri ale contemporanilor și, nu în ultimul rând, pe documente oficiale, Ben Macintyre spune, cu eleganță, umor fin și chiar duioșie, palpitanta poveste a acestui escroc afemeiat devenit erou.).
Gata cu lista de lecturi! Mi-am propus să citesc destul de mult luna aceasta și sper să reușesc să bifez toate aceste cărți. Nu că aș fi la întrecere cu cineva sau că mă obligă cineva să citesc la normă, dar sunt multe alte cărți în așteptare pe diverse wishlist-uri și lunar mai apar și altele și… nu îmi ajunge timpul să citesc cât de mult aș vrea. Sper să vă placă ce am ales, în special pentru că cinci dintre aceste cărți vor ajunge la unul dintre voi în decembrie. Așa cum v-am obișnuit, dau mai departe, prin concurs, exemplarele citite de mine.
De ce să le țin să se adune praf pe ele? Voi dați cărțile mai departe sau le păstrați?
Mulțumim pentru recomandări.
Foarte interesante. Imi place sa păstrez cărțile dar daca am prieteni care de dovedesc interesați de ele le dau cu împrumut. Imi place sa am o biblioteca încărcată. Bine inteles citite. 🙂
Depinde, pe cele pe care le iubesc le pastrez pentru a le reciti celelalte prefer să le dau.
Bune, merita citite!
Destul de interesante…o iubeam… trenul orfanilor și majoretele…astea mi-au captivat atenția…și da…și eu obișnuiesc să mai dau din cărți…
Trenul Orfanilor mă încântă cel mai mult
Oho, dar citești, nu glumă! Și eu ador să citesc, dar sunt super slow reader așa că citesc repede doar cărți ușurele. Altfel, îmi ia ceva timp, mai ales dacă e non-fiction. Apropo de citit, am terminat A Discovery of Witches la recomandarea ta 🙂
În general păstrez doar cartile care mi-au plăcut extrem. De tare, restul le pasez și eu mai departe