6 riscuri majore la care te expui când muncești la negru

relația angajat angajator când muncești la negru

Munca la negru încă mai există în România. Vorbim despre munca în codiții ilegale, fără contract de muncă. De ce preferă unii să lucrez în afara legii? Pentru că s-au săturat să plătească impozit și contribuții care nu schimbă cu nimic calitatea vieții pe care o duc.

Cumva, îi înțeleg. Știu că cel mai tare doare plata asigurării de sănătate care ne face parte dintr-un sistem de sănătate foarte bolnav. Nici cu impozitul pe venit lucrurile nu stau prea bine. Te gândești că la sănătate contribui degeaba, deși nu e chiar așa (în ciuda sistemului imperfect), că pensia o mai apucă puțini dintre noi și că cei 200-300 de lei pe care îi iei în plus, la negru, față de cât ai primi net dacă a face aceeași muncă în condiții legale, chiar contează azi. Pentru tine. Pentru copiii pe care îi ai de întreținut în școală. Pentru facturile care nu se mai termină niciodată. Dar, sunt și riscuri mari la care te expui când alegi să muncești la negru.

Amenda

Munca la negru este pedepsită de lege cu amendă în cazul angajatului. Angajatorul are probleme chiar mai grave dacă este prins cu muncitori fără contract de muncă, dar azi nu vorbim despre el. Vrei să știi cât este amenda pentru cei care lucrează la negru? Află din articolul Codul muncii 2019! Riscul de a fi descoperit este mare pentru că se fac foarte des controale. Inspectorii pot veni chiar la sigur, dacă un fost angajat nemulțumit face reclamație în acest sens.

Fără concedii plătite

Ce se întâmplă dacă te îmbolnăvești sau, și mai rău, dacă ai un accident la locul de muncă? Nu ai dreptul la despăgubiri sau la un simplu concediu medical. Poate doar dacă ai un șef înțelegător care să accepte să lipsești câteva zile, dar majoritatea nu au timp să aștepte. Vei fi dat afară și înlocuit rapid cu altă persoană aptă de muncă. Contractul de muncă pe care îl eviți îți asigură dreptul la concediu medical, concediu de odihnă, concediu de maternitate și de creștere a copilului.

Concediere fără preaviz

În caz de concediere, iar ești în pericol când lucrezi ilegal. Ți se spune azi ca de mâine nu mai ai ce căuta la muncă și gata. Cei care sunt angajați în baza unui contract primesc un preaviz de cel puțin 20 de zile, adică o perioadă în care ei încă vin la muncă și drepturile și obligațiile sunt în vigoare. Au timp să-și caute altceva de muncă în această perioadă, fără să piardă veniturile brusc. Sigur că un contract asigură drepturi și angajatorului, așa că, în caz că vrei să demisionezi, și tu ești obligat să respecți un preaviz. Detalii în articolul Preaviz 2019.

Venituri nesigure

Ai stabilit un salariu, dar de unde știi că îl vei și primi? Nu ai niciun act care să ți-l asigure. Ți se pot promite 3000 de lei pe lună, și să primești doar 1500. Ce poți face? Să te duci la poliție? Să-l dai în judecată? Nu ai niciun contract. Ești la mâna șefului pe care nu-l putem numi angajator. La fel de bine te poate trimite acasă fără niciun ban. Nu ai dată fixă de salariu asigurată, nu ai nimic sigur. Nu știi de fapt cât o să iei și când o să iei. Sau dacă o să iei.

Nerespectarea programului de muncă

Care program de muncă? Cel pe care ar fi trebui să-l ai prevăzut în contractul la care ai renunțat când ai ales să muncești la negru. Se știe că mai peste tot oamenii sunt forțați (într-un fel sau altul) să facă ore suplimentare, dar mulți dintre ei beneficiază ulterior de ore libere plătite. Altora li se plătesc dublu orele lucrate. Cert este că un contract vine cu drepturi pe care tu nu le ai. Un contract de muncă îți permite să te plângi Inspectoratului Teritorial de Muncă atunci când aceste drepturi îți sunt încălcate.

Adio indemnizații

Un alt avantaj la care renunți din start atunci când muncești la negru – indemnizațiile. Ziceam de concediu medical și de un șef amabil care te lasă să bolești 3 zile? Rar, dar chiar și așa, în acele 3 zile nu iei niciun ban. Nu ai dreptul la concediu medical plătit, la indemnizație în caz de incapacitate temporară de muncă, la șomaj, la indemnizație pentru creșterea copilului sau stimulent de inserție.

Dacă mai punem pe lista și faptul că nu ai asigurare medicală și că nu vei avea o pensie sau vei avea una foarte mică, deja ajungem la 8 dezavantaje majore ale muncii la negru. Merită să faci cunoștință cu ele doar pentru că azi ți se par mai importanți banii pe care îi iei în plus? Nu neg că banii sunt importanți pentru copiii tăi, dar ce faci dacă mâine nu mai ai loc de muncă, dacă ajungi în spital și nu ai concediu medical plătit și nici asigurare de sănătate?

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Aghinitei Maria
    • 19/08/2019
    Răspunde

    De cele mai multe ori cei ce lucreaza la negru sunt siliti de imprejuri ( pentru a castiga o bucata de paine)!

      • Cristina Dragomir
      • 19/08/2019
      Răspunde

      Nu neg asta, dar sunt multi cei care apeleaza la munca la negru desi nu sunt constransi in vreun fel sa faca asta. Pur si simplu cred ei ca e bine asa.

    • Anghelina Irina
    • 19/08/2019
    Răspunde

    Din pacate sunt destui care lucrează așa. Sau dacă au contract de munca îl au cu minimul pe economie, un dezavantaj pentru pensie

      • Cristina Dragomir
      • 19/08/2019
      Răspunde

      despre pensie nu mai discut, dar oricum e bine ca au contract si ca vor avea o pensie, cat de mica o fi ea.

  1. Nesiguranța zilei de maine, riscurile la care esti supus fără a fi protejat de lege, nu cred că merită munca la negru.

      • Cristina Dragomir
      • 09/09/2019
      Răspunde

      totusi sunt atatia care o fac…

    • Valeria Chertes
    • 19/08/2019
    Răspunde

    Nu este indicata munca la negru dar câteodată pentru bani ești nevoit.

      • Cristina Dragomir
      • 09/09/2019
      Răspunde

      Este adevarat, dar asta nu inseamna ca nu ar trebui sa gandim pe termen lung.

  2. nu e rentabil deloc, dar cred ca-s destui oameni care presteaza munca la negru, din pacate…

      • Cristina Dragomir
      • 09/09/2019
      Răspunde

      Si sotul meu a lucrat 3 ani fara contract la inceput si acum are regrete ca erau 3 ani in plus vechime.

  3. Răspunde

    Unii nu au de ales si e f. trist asta.

    Eu ocazional mai lucrez in plus si iau un ban la negru. Si imi convine: nu am chef sa declar si incasarile mici, si impozitele sunt cum sunt (tu o stii bine), si cum am un job principal ce acopera vechime si asigurari medicale si pensia mi-o acoper singura. Dar e alegerea mea.

      • Cristina Dragomir
      • 09/09/2019
      Răspunde

      dar o faci ocazional si in plus. Ai un job principal la care merge vechimea si care iti asigura spatele la nevoie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares