O logodnă foarte lungă (Sébastien Japrisot) – recenzie

Titlu – O logodnă foarte lungă (titlu original Un long dimanche de fiançailles)
Anul apariției în România 2018
Editura Nemira
Autor Sébastien Japrisot
Traducere Mihaela Stan

Primul Război Mondial. Franța. Pe front. Mai mulți bărbați, sătui de ororile războiului, se automutilează, sperând că astfel vor fi trimiși acasă. Numai că regulamentul prevede ca ei să fie împușcați. Asta se și întâmplă cu unii dintre ei. Nu și cu cei cinci printre care se află și Manech, logodnicul lui Mathilde. Ei nu sunt împușcați direct, ci sunt legați și pur și simplu aruncați între tranșee, în gurile puștilor și ale tunurilor germane.

În zonă, s-au găsit cinci cadavre și au fost îngropate. Deci cei 5 au murit, conform actelor. Numai că Mathilde, o tânără paralizată, abia trecută de 18 ani, logodnica lui Manech, nu poate accepta că iubitul ei a murit. Anumite lucruri nu se leagă. Demarează o adevărată anchetă, căutând oameni care au fost pe câmpul de luptă alături de Manech și au supraviețuit sau rude ale celorlalți patru bărbați care au fost abandonați alături de el în zona Bingo Crepuscul. Noile descoperiri îi dau și mai multă speranță.

Oferta zilei la carti

Cum reușește o tânără paralizată să se transforme în detectiv? Ce s-a întâmplat de fapt în noaptea în care se presupune că Manech a murit? Cât de mari sunt șansele ca el să fi supraviețuit? Dacă trăiește, de ce nu a căutat-o niciodată?

Poți comanda romanul O logodnă foarte lungă de pe Târgul Cărții, anticariat online. Stare bună. Preț bun.

Dacă titlul și coperta te-au făcut cumva să te gândești la un roman de dragoste, permite-mi să-ți spun că te-ai înșelat. O logodnă foarte lungă este o dramă de război. Are și dragostea locul ei, căci fără ea Mathilde nu ar fi plecat în călătoria descoperirii ororilor războiului, dar accentul cade mult mai mult pe ce s-a întâmplat în tranșee și pe urmele pe care războiul le-a lăsat în viețile oamenilor, decât pe o poveste clară de dragoste. Pe mine tocmai asta m-a făcut să-l iubesc.

M-am întrebat câte femei au primit în acei ani vestea morții soților, iubiților sau fiilor lor, au avut semne de întrebare, dar nu au avut curajul și mijloacele materiale de a cerceta și lămuri problema, precum Mathilde. M-am gândit la bunicul, care în Al Doilea Război Mondial a petrecut mai bine de un an într-un lagăr, vreme în care bunica l-a crezut mort. Cum trebuie să fie să aștepți o veste care nu vine, să te gândești că nici nu va mai veni vreodată, dar să nu ai timp nici măcar să jelești, pentru că tocmai ai rămas singură cu doi copii, în vremuri de război?

Am fost tentată să cred că Mathilde îl caută pe Manech dintr-un capriciu, că poate e mai mult curiozitate și ambiție decât iubire. Asta pentru că n-am dat peste pagini întregi în care să mi se spună cum plângea și suferea. Doar că… alea era vremurile. Ce folos să plângi în pumni? Cine să te aline? Toți au pierdut pe cineva. Toți au pierdut câte ceva. Privind astfel lucrurile, Mathilde îți devine mai mult decât dragă. Este o femeie aparent fragilă, dar devenită atât de puternică în căutarea adevărului despre dragostea vieții sale. Sigur că o ajută și starea materială, dar oricum este o tânără puternică, hotărâtă, ambițioasă, descurcăreață și destul de deșteaptă ca să pună cap la cap toate informațiile primite.

Mathilde speră, dar nu crede că Manech este viu. Ceea ce caută ea nu este neapărat recuperarea iubirii pierdute, ci certitudinea, liniștea. Și le va găsi.

Sébastien Japrisot este un maestru care se pricepe de minune să adune dramele mai multor familii pentru a construi imaginea marii drame a unui război. Char dacă nu mi-a plăcut în mod deosebit stilul lui de a scrie, ba chiar m-au deranjat foarte tare frazele extra-lungi și abundența de nume care alternau cu porecle, nu pot să nu apreciez cartea pentru cât de mult transmite despre una dintre cele mai negre perioade ale omenirii. Detalii despre drumul de la ordin la execuție pe front, despre viața soldaților în tranșee, despre umanitatea care continuă să existe în locul în care pare că tunurile au ucis-o de mult.

Nu aș pune O logodnă foarte lungă pe lista lecturilor mele preferate, dar mă bucur că am citit-o, mai ales că a intrat în viața mea într-o perioadă în care aveam senzația că îmi merge rău. După o astfel de carte, te gândești doar ce fericit ești că nu ai trăit în vreme de război.

Citat preferat din O logodnă foarte lungă: Luăm totul așa cum e, atunci când se întâmplă, nu luptăm nici împotriva războiului, nici împotriva vieții, nici împotriva morții, doar ne prefacem, singurul stăpân al lumii e timpul.