Titlu – Fata și noaptea (titlu original La jeune fille et la nuit)
Anul apariției în România 2019
Editura TREI
Autor Guillaume Musso
Traducere Ana-Veronica Mircea
1992 – vacanța de iarnă, campusul unui colegiu. Vinca este o elevă pe care toți băieții o plac, dar ea nu are ochi pentru ei. Thomas o iubește, o idolatrizează, dar ea îl vede doar ca pe un amic. Pentru că ea are o relație cu un anume Alexis. Thomas bănuiește despre care Alexis este vorba și, atunci când Vinca îl cheamă la ea, într-o seară când îi era rău, și îi spune că nu că ea nu a vrut să se culce cu el, dar Alexis a forțat-o, nu mai așteaptă alte detalii sau confirmări și dă buzna în camera profesorului care a violat-o pe Vinca. Cei doi se iau la bătaie, iar prietenului lui Thomas, Maxime, îl ucide pe profesor pentru a-și salva amicul. Cei doi scapă de cadavru cu ajutorul tatălui lui Maxime, constructorul care se ocupa de sala de sport. În aceeași noapte Vinca dispare și singurele indicii găsite indică faptul că ea a fugit cu un alt bărbat la Paris.
25 de ani mai târziu, Thomas revine în orașul natal cu ocazia unei reuniuni la colegiu. Dar acesta nu este singurul motiv pentru care se află aici. Un secret păstrat timp de 25 de ani este pe cale să iasă la iveală. În colegiu se fac planuri de demolare a sălii de sport în care există un cadavru. Thomas știe prea bine asta. Și cineva le-a trimis lui și lui Maxime bilețele pe care a scris RĂZBUNARE.
Cine ar putea bănui ce ascunde sala de sport? Celelalte două persoane care știau secretul, în afară de Thomas și Maxime, sunt moarte. Cine sponsorizează aceste lucrări? Cine este persoana care le trimite acele mesaje? Să fie Vinca? Să fi revenit după 25 de ani pentru a răzbuna moartea iubitului ei? Atunci cu cine a plecat ea la Paris în acea noapte?
Comandă cartea pe Libmag.ro!
Guillaume Musso este considerat un maestru al thrillerelor. Eu l-am descoperit acum doi ani, m-am delectat cu Central Park și Fata de hârtie, dar l-am abandonat când am fost dezamăgită de romanul Salvează-mă. Anul acesta am dat peste Fata și noaptea și am decis să-i mai acord o șansă. N-am făcut rău. Chiar este un thriller bunicel. Nu grozav, dar nici de lăsat din mână. Sunt multe semne de întrebare care nu-ți dau pace. I-am dat 4 steluțe pe Goodreads.
Să nu crezi că faptul că ți-am dezvăluit mai mult decât alții despre roman înseamnă că mă fac vinovată de spoilereală! Cartea asta e mai mult decât povestea unei crime și a unei răzbunări la o jumătate de veac de la comiterea ei. Este un fel de culegere de secrete, unele mai interesante ca altele, secrete pentru păstrarea cărora multe dintre personaje fac lucruri inimaginabile. Un puzzle cu multe piese pe care le găsești treptat, iar tabloul obținut la final cu siguranță va fi surprinzător.
Thomas și Maxime nu sunt singurii care au un secret pe care au luptat să-l țină ascuns. Curând vor descoperi că în noaptea în care ei și-au încărcat conștiința pentru tot restul vieții, s-au întâmplat mult mai multe lucruri. Singurul motiv pentru care nu s-a aflat adevărul până acum este că anchetatorii au căutat indicii mergând pe fire greșite.
Acum, de teamă, Thomas se apucă să sape pe cont propriu. Și descoperă lucruri pe care nimeni nu le-a văzut până acum. Poze înșelătoare, din care înțelegi ceva, dar în care se întâmplă altceva. Dedicații (scrise pe cărți) de la cineva care nu e cine credeai tu. Martori care au spus ceva, dar au văzut de fapt altceva. O mărturisire incompletă prost înțeleasă. Oameni care au acționat sub impulsul momentului pentru a-i proteja pe cei la care țin. Infidelități, relații interzise.
Vinca nu era tocmai fata inocentă care credea Thomas. Alexis nu este singura victimă din romanul Fata și Noaptea. Nici atunci, în 1992, nici acum, 2017. Thomas nu este singurul care a ucis pe cineva. Toți au secrete, iar ieșirea lor la iveală ar răni oameni și distruge mai multe familii. Toți vor ca trecutul să fie îngropat. O singură persoană îl vrea dezgropat. Cine ca câștiga? Rămâne de văzut.
Îmi plac poveștile acestea încurcate în care crezi de mai multe ori că ai aflat deja totul și te trezești că ești dus mai departe, la un alt nivel. Îmi place și stilul lui Guillaume Musso pentru că nu mă pierde în descrieri și îmi menține viu interesul pentru poveste. În schimb, n-am reușit să mă atașez de niciunul dintre personajele acestui roman. Poate, prea puțin, de milă, de singurul om care a murit nevinovat, care se putea apăra dacă i s-ar fi dat șansa. Îl descoperiți voi! În rest, toți sunt detestabili, indiferent care sunt motivațiile lor pentru lucrurile pe care le-au făcut și le fac. Inclusiv victimele.
Romanul Fata și noaptea vorbește despre ororile comise în numele binelui mai mare, despre răul pe care îl facem dorind să apărăm ce este al nostru și iubim. Dar trecutul nu iartă pe nimeni, asta e lecția cea mai importantă. Întotdeauna ar trebui să ne acordăm puțin timp de gândire înainte de a întreprinde o acțiune. Altfel, acțiunile violente, impulsive, pot avea urmări grave în viață. Thomas credea că distrugerea carierei și pierderea libertății sunt cele mai rele lucruri care i se pot întâmpla. Va descoperi că are lucruri mai importante de pierdut și că nu doar el a mințit, ci întreaga lui viață este o minciună.
Citat preferat din Fata și noaptea – Civilizația nu-i decât o pojghiță subțire deasupra unui haos clocotitor.
Pare o carte destul de captivantă… mi-ar face plăcere să o citesc
Avand in vedere ca aseara am citit 150 de pagini, murind de somn dar si de curiozitate…
Nu imi plac genul acesta de carti, dar m-ai facut foarte curioasă! Ai explicat foarte frumos, ai dat detalii care par numeroase, dar cu siguranță nu este așa…si sunt de părere că merită citită aceasta carte. O voi incerca si eu…Multumim pentru recenzie si recomandare!
Nu sunt detalii foarte nasoale despre crime, daca la asta te referi cand spui ca nu este genul tau.
Mulțumim pentru recenzie.
Si eu multumesc de vizita.
Îmi plac recenziile tale, sigur o sa cumpăr cartea.
Multumesc. Nu uita sa participi la concursul de pe Facebook. Poate o castigi acolo.
Multumim frumos draga mea!😍😘
Nu am citit cartea,dar mi-ar plăcea să o citesc .
N-am citit nimic de Musso.😐
Poate ca ar trebui sa incerci ceva.
Multumim pentru recenzie.
Multumesc pentru vizita.
Preferatul meu! Deabea aștept să citesc cartea 🙂
Serios? Nu stiam ca esti fan. Poate castigi cartea la concursul de pe Facebook.
Hai ca m-ai făcut curioasa
Asa sunt eu, rea, instig oamenii la lectura.
Un autor interesant și prolific.
Am avut parte si de dezamagiri din partea lui.
Cartile lui Musso le las pentru vacanta, pe plaja, la soare!
O alegere inteleapta.
Imi plac recenziile tale si ma intrebam azi: tu ai o evidenta legata de cate carti citesti pe an ca eu vad ca citesti enorm. Si a doua intrebare ar fi: ce parere ai de cartile biografice ca eu pe alea le ador? 🙂
Evidenta nu tin pentru ca nu tin. Nu am un target, nu sunt in competitie cu nimeni, ce rost are? Cartile autobiografice recunosc ca nu prea imi plac pentru ca sunt pline de date si ma incarca. Eu vreau relaxare.
Ai dreptate, nici eu nu tin evidenta, insa recunsoc ca le iubesc pe cele biografice, tocmai detaliile alea imi plac 🙂
Pe mine ma obosesc.
Am citit cateva carti de Musso si mi-au placut toate asa ca sunt sigura ca o sa-mi placa si asta.
Astept sa imi spui daca ajungi la ea.
Pare interesanta cartea. Hai ca mi-o trec si eu pe lista desi nu sunt chiar mare fan Musso dar scrie binisor pentru gusturile mele.
Nu pot zice ca sunt fan. Am alti preferati.
mie zau ca nu mi-a placut cartea asta. fata de celelalte… nu mi se pare asa plina de intriga
Hei, n-am zis ca e wow, doar ca mi-a placut mai mult decat fata de hartie, cartea care ma facuse sa nu mai vreau Musso.