6 motive să înlocuiești fitnessul cu boxul. Vedetele sunt uimite de avantaje

fata cu manusi de box

Mișcare, mișcare și iar mișcare. Asta este rețeta cea mai sănătoasă atunci când vrem să slăbim și să ne tonifiem corpul. Mișcarea nu înseamnă neapărat mers la sală și tras de fiare de unul singur, activitate destul de plictisitoare pentru cei mai mulți dintre noi. Există multe modalități de a face mișcare. Poți apela la mers pe jos în ritm alert, alergat, ore de aerobic, zumba, kangoo jumps sau chiar… box. Dai într-un sac și arăți bine? Da. Foarte multe vedete de la noi, dar și de la ei (Jessica Alba, Demi Lovato, Keanu Reeves, Pepe, Raluka), au descoperit în practicarea boxului (sau a unor forme de mișcare conexe) avantaje la care nici nu ne-am fi gândit.

Arzi multe calorii într-un timp scurt

Poți să crezi că boxul este mai eficient decât pedalatul pe bicicleta staționară sau aerobicul lent? În 60 de minute de boxat cu sacul consumi peste 350 de calorii, mai multe decât dacă ai practica celelalte două forme de mișcare. Și asta e forma simplă de antrenament. Dacă vorbim de antrenamente în ring, cu partener și lovituri parate, numărul caloriilor pierdute este mult mai mare.

Nu asta vrem toți, să scăpăm de cât mai multe calorii în timp cât mai scurt? Pentru efecte și mai bune, practică boxul purtând o astfel de pereche de colanți fitness în care transpiri mai mult!

Te eliberează de stres

O să-mi spui că orice formă de sport este tratament pentru persoanele stresate. Nu zic că nu ai dreptate, dar practicarea boxului îți dă satisfacție mai mare decât orice alt sport pentru că loviturile acelea repetate aplicate sacului de box chiar te fac să te simți bine, eliberat de stres, de nervi, de frustrări. Și, da, poți obține același rezultat și lovind cu pumnii în pereți, dar în cazul ăsta te vei răni. Folosind mănuși și sac de box, altfel stă treaba.

Lucrezi toți mușchii

Partea cea mai plictisitoare la alte sporturi mi se pare cea cu lucratul mușchilor pe grupe. Trebuie să te gândești mereu ce parte a corpului ai solicitat și pentru cât timp, dar și la ce capitole ești codaș. Uneori te trezești că lucrezi doar abdomen și fese și uiți complet, cu săptămânile, de brațe și gambe. Cu boxul e simplu: dacă faci antrenamentele recomandate, în ritmul recomandat, nu trebuie să ții minte nimic. La fiecare ședință, sunt puși la treabă toți mușchii.

Înveți să te aperi singură

Uite încă un lucru pe care aerobicul, fitnessul sau pedalatul nu ți-l oferă! Practicarea boxului înseamnă și deprinderea sau îmbunătățirea tehnicii de auto-apărare. Antrenamentele ne fac mai puternice; pumnul care azi abia lovește în sacul de box, ar putea pune pe cineva la pământ peste câteva luni. Învățăm unde și cum să lovim pentru a nu permite agresorului să riposteze. Nu ar fi bine să ne putem purta singure de grijă în situațiile periculoase?

Te poți antrena și acasă

Sigur că nu în prima fază, dar după o serie de ședințe cu un instructor, poți trece la boxat acasă. Nu ai nevoie de cine știe ce echipament sau de o cameră dedicată. Montezi sacul de box într-un colț și gata! Nu te apuca de boxat fără lecții pregătitoare care să te învețe care este poziția corectă a corpului, cum să-ți controlezi respirația, de ce exerciții de încălzire ai nevoie. Încă un motiv să treci pe la sala de box înainte de a-l practica acasă este că cei de acolo te vor ajuta să-ți alegi corect echipamentul.

Îți lucrezi și mintea

Pe bune? Doar nu e șah! Nu e, dar practicarea boxului are beneficii și pentru creier, nu doar pentru fizic. Vorbim despre obținerea unei mai bune coordonări mână-ochi. Poate că un sac mare nu se va mișca prea mult în primele săptămâni, dar exersând pe un punching ball, vei simți imediat despre ce vorbesc. Tu trebuie să lovești un corp care se mișcă tot timpul și nu prea poți face asta dacă ochii și mâinile nu se coordonează cum trebuie. Boxul îți antrenează și creierul. Te ajută să ai reflexe mai bune, să anticipezi mișcările adversarului și să reduci timpul de reacție în multe situații în care secundele contează.

Ce zici? Merită să acordăm o șansă antrenamentelor de box, date fiind avantajele pe care ni le pot oferi? Ține cont că nu există doar boxul clasic, ci și metode mai noi de antrenament, de tipul tae-bo, aerobox, bag box și altele.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Răspunde

    la blocul vecin si-a agatzat cineva pe balcon un sac de box. Dar nu il vad practicand 🙂

      • Cristina Dragomir
      • 14/07/2019
      Răspunde

      E pentru intimidarea adversarilor vecini.

    • Valeria Chertes
    • 24/06/2019
    Răspunde

    Pentru bărbații merge dar eu zic că pentru femei este un sport cam dur.

      • claudiu
      • 04/07/2019
      Răspunde

      ronda rousey… google her.

      • Cristina Dragomir
      • 14/07/2019
      Răspunde

      pentru cele care inra in ring, da. Pentru cele care doar se antreneaza, depinde de personalitate.

    • Anghelina Irina
    • 24/06/2019
    Răspunde

    Sincer eu sunt genul de persoana care fuge de sala.Mă plictisește. Nu știu dacă m-ar incanta sacul de box

      • Cristina Dragomir
      • 14/07/2019
      Răspunde

      sa stii ca si eu fug de sport, dar asta cu lovitul s-ar putea sa imi placa.

    • Maria Aghinitei
    • 24/06/2019
    Răspunde

    Nu cred ca boxul antreneaza mintea, mai mult o zdruncina!

      • Cristina Dragomir
      • 14/07/2019
      Răspunde

      am spus ca nu vorbim de boxul din ring, cu pumni in cap dati pe bune.

    • Lamiita Petre
    • 24/06/2019
    Răspunde

    Cred ca te ajuta sa te si descarci atunci cand simti furie, sau o neputinta sa rezolvi ceva. M-ar incanta, dar nu stiu daca m-ar tine puterile

      • Cristina Dragomir
      • 14/07/2019
      Răspunde

      te urci pe el si tot ii faci ceva 🙂

    • Tatiana Sorina
    • 24/06/2019
    Răspunde

    Mie mi-ar placea,dar nu mai am timp nici sa rasuflu,ce sa mai zic de box. 😂

      • Cristina Dragomir
      • 14/07/2019
      Răspunde

      Daca ai un job la care faci multa munca fizica, e de inteles.

  2. Eu daca as fi avut echilibru, cu siguranta m-as fi apucat de box, pentru ca sunt o tipa dura, desi n-ai zice. 🙂

      • Cristina Dragomir
      • 14/07/2019
      Răspunde

      dura nu te stiu, dar puternica sigur esti.

  3. Eu cred ca m-ar ajuta sa scap de furie. Am momente in care imi vine sa sparg geamurile, ma limitez in a urla in perna dar parca boxul suna mai bine :))

      • Cristina Dragomir
      • 14/07/2019
      Răspunde

      si daca ved vecinii ca ti-ai luat sac de box, nu vor mai zice ceva de rau in veci!

      1. :)))) vor renunta si la caine

          • Cristina Dragomir
          • 16/07/2019
          Răspunde

          😀

  4. Răspunde

    Interesant! La asta nu m-as fi gandit. Sa stii ca mi-ar placea si mie sa am un sac de box si cand sunt nervoasa sa mai trag un pumn. Numai bine ma calmez si mai si slabesc :)))

      • Cristina Dragomir
      • 14/07/2019
      Răspunde

      dar eu?

    • mihaelanistor
    • 26/06/2019
    Răspunde

    Cred ca te ajuta mult sa scapi de stres si de nervii acumulati de-a lungul timpului.

      • Cristina Dragomir
      • 14/07/2019
      Răspunde

      mai ales cum sunt eu nervoasa cateodata, chiar mi-ar placea sa ma descarc pe un sac de box.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares