Belladona a murit

farmacie Belladona

Care Belladona? Lanțul de farmacii care poartă acest nume. Sigur le știți, chiar dacă nu ați intrat în ele. Sunt peste tot. Sau, mai bine zis, au fost. Acum sunt pe ducă.

De câteva zile, o parte din farmaciile Belladona din cartierul meu s-au golit și pe geamurile lor au apărut anunțuri de reamenajare sau inventar. Cam asta e placa pe care o folosesc toți atunci când sunt în moarte clinică, cu aproape zero șanse să-și mai revină.

Am fost curioasă dacă există pe internet informații despre schimbarea aceasta prin care trece lanțul de farmacii. Așa am aflat că peste 40 de farmacii Belladona din capitală vor fi preluate de Sensiblu. Cică Belladona și-as păstra brandul și o parte din farmacii, dar sunt aproape 90% sigură că nu pentru mult timp.

Belladona nu mai este ce a fost. Au început cu prețuri mici și cu aprovizionare strong. Ieșeai din policlinică, te duceai glonț la o farmacie Belladona pentru că acolo știai sigur că găsești toate medicamentele prescrise. Și asta la preț bun. Minunea a ținut vreun an-doi sau poate mai bine.

Apoi au început să se schimbe angajatele. Cele noi uitau să facă comenzi de medicamente și încercau tot timpul să-ți bage pe gât înlocuitori de la alte firme care (probabil) plăteau un comision asemănător taxei de raft din supermarket. Erau și mai puțin amabile și mai puțin atente la nevoile oamenilor. Te duci o dată. Îți înlocuiesc un medicament. Te duci a doua oară și îți înlocuiesc două. Deja a treia oară nu mai vrei să te duci acolo. Iei medicamente pentru oameni în vârstă cărora nu le e deloc ușor să schimbe denumirile medicamentelor de la lună la lună.

Eu început să practice eliberarea parțială a rețetelor, adică atunci când te duci să iei 30 de comprimate de Parasinus și au în stoc doar 20 și ți le dau pe alea, plus o foaie pe care scrie că mai ai de luat 10 pastile și garanția că te sună ei când le au. Garanția aia era doar așa… În realitate, nu suna nimeni niciodată. Trebuia să treci tu, din când în când, să mai pierzi puțin timp la coadă, ca să vezi dacă a venit diferența de medicamente.

Cam așa se explică situația în care au ajuns Farmaciile Belladona. Probabil că noul proprietar va veni cu prețuri noi, mai mari, ceea ce mă va ține în continuare departe de fostele locații Belladona. Zic în continuare pentru că deja schimbasem farmacia de ceva timp. Acum am trecut peste drum, la o farmacie Ana Maria care are mereu tot ce-i trebuie omului, prețuri bune, farmaciste draguțe și răbdătoare. Să vedem cât va dura minunea și la ei!

Același grup care a preluat acum farmaciile Belladona – Penta Investments – deține și farmaciile Sensiblu, Arta și Punkt. Cică nu ar deține monopolul. Nu încă. Probabil mai durează puțin până preiau și Catena și/sau Dona și gata! Atunci să vezi prețuri în farmacii!

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. what?? nu stiu daca am mai vazut farmacii belladona la noi, dar auzisem de brand. noi avem cateva farmacii locale, myosotis si arnica, si cam la ele imi fac veacul. la sensiblu nu intru nici picata cu ceara, la catena nici atat. fratilor… sunt diferente imense de pret! nu oi fi eu cea mai mare consumatoare, dar un bixtonim pe luna, o aspirina, un paracetamol, un theraflu pe iarna… tot mai iau

      • Cristina Dragomir
      • 08/04/2019
      Răspunde

      pai la bixtonim e diferenta de vreo 5 lei intre pretul de la diverse farmacii, ca sa nu le mai pomenesc aci.

  2. Răspunde

    Extrem de dezamagitor…inteleg ca sanatatea e o afacere profitabila ptr multe domenii de activitate, dar bataia de joc nu se explica/justifica niciodata. Si din pacate bunul simt intr-o afacere, indiferent de domeniu, din pct de vedere financiar exista din ce in ce mai rar(pastrez o unda de speranta)

      • Cristina Dragomir
      • 08/04/2019
      Răspunde

      cica domnul consiliu al concurentei a analizat problema si zice ca nu e monopol. Inca.

    • Anghelina Irina
    • 03/04/2019
    Răspunde

    Sincer ca farmacie prefer bebe tei, gasesti de toate și mult mai ieftine decât lîn alta parte

      • Cristina Dragomir
      • 08/04/2019
      Răspunde

      Stiu, dar sunt si departe de mine si am avut si un incident cu o farmacista de la ei si parca am nervi pe ei.

  3. Pe mine cuvantul m-a dus cu gandul la altceva pana sa-mi dau seama ca e vorba de lantul de farmacii. ) Se pare ca Sensiblu o sa puna monopol pe piata medicamentelor si atunci sa te tii. O sa fie ca-n reclama aia: Vrei, nu vrei, tot la noi ajungi. :))

      • Cristina Dragomir
      • 08/04/2019
      Răspunde

      cam asa!

    • Valeria Chertes
    • 03/04/2019
    Răspunde

    Întotdeauna ce-i bine și frumos trece repede.

      • Cristina Dragomir
      • 08/04/2019
      Răspunde

      Asta cam asa este.

  4. Răspunde

    eu nu intrai de multi ani in farmacii, ( imi mai iau ingredientele de cosmetice: vit A, E, C, argila alba, ulei macese de la bebe tei, mi se potriveste ideea lor de pachetomat, abia astept momentul cand vor trimite colete cu atlasib-ul in toata europa 😀 ) dar mi se pare grav conceptul de MONOPOL la farmacii. Sexiblue are niste adausuri comerciale f. mari!, nu mi se pare ok ca ei sa domine piatza

      • Cristina Dragomir
      • 08/04/2019
      Răspunde

      hahahaha, e miezul noptii si rad de nebuna prin casa de Sexiblue al tau.
      La BebeTei mai merg si eu, dar m-a enervat o data o tanti farmacista ca s-a luat de viata mea ca nu am voie sa fac o poza. Dar s-a luat la modul urat, adica nu a venit sa zica frumos doamna, vedeti ca nu aveti voie ca e mosie privata. A tipat de ziceai ca e scapata din cusca. De atunci am nervi si p-astia.

    • Nicolae Claudia
    • 03/04/2019
    Răspunde

    Aveam si eu o vreme cand mergeam la ei, dar de ceva timp merg doar la Dona. Sunt mai aproape de mine

      • Cristina Dragomir
      • 08/04/2019
      Răspunde

      Ca distanta de casa la mine sunt toate la fel, ca sunt toate una langa alta. N-ai vazut asa ceva!

    • mihaelanistor
    • 03/04/2019
    Răspunde

    In Cluj, nu avem Belladona, avem o multime de Sensiblu, si desi medicamentele sunt super scumpe la ei, produsele cosmetice au preturi tare bune si multe oferte peste an.

      • Cristina Dragomir
      • 08/04/2019
      Răspunde

      saraci mai sunteti la Cluj, acolo! 😀

    • barbierucristina
    • 04/04/2019
    Răspunde

    Aici la noi, nu sunt farmacii de renume, avem farmacii o gramada dar la fiecare preturl e diferit pentru acelasi produs. De parca unul il ia cu o suma x iar celalat cu x*2. Mda…suntem la manca loc caci daca te imbolnavesti, trebuie sa iti iei tratamentul.

      • Cristina Dragomir
      • 08/04/2019
      Răspunde

      Asta e urat ca nici macar nu ai preturile online sa te ghidezi dupa ele cand alegi frmacia.

    • Ceoaca Alina Elena
    • 04/04/2019
    Răspunde

    Am vazut si eu ca cica se reamenajeaza, recunosc nu am dat importanta, prefer Dona in schimb :). Totusi ai dreptate multe s-au schimbat de cand au aparut pana acum.

      • Cristina Dragomir
      • 08/04/2019
      Răspunde

      La Dona am nimerit de doua ori la farmacia de la piata, dar se misca foarte greu farmacistele Preturile sunt bune.

  5. Răspunde

    Cunosc aceste farmacii după nume doar ca nu am i trag niciodată intr-una. Asta poate și pentru ca in cartierul meu am cam toate lanțurile posibile de farmacii, mai puțin asta. Schimbarea nu ma afectează in nici un fel sa sic asa

      • Cristina Dragomir
      • 08/04/2019
      Răspunde

      se vede ca nu ai inca treaba cu farmaciile. EU le iau pe toate la rand pentru retelete mamei si ale bunicilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares