Având multe complexe și fiind și destul de timidă, nu prea sunt genul care merge prin mall-uri să testeze produse de make-up. Dar fond de ten folosesc. În prezent am două produse de care sunt destul de mulțumită. Unul este cel de la ELF și celălalt este de la Pretty by Flormar. Și pe ambele le-am luat la nimereală, cum s-ar zice. Am avut noroc, mai ales la ELF, unde am nimerit la fix și nuanța din prima. Dar am luat și țepe înainte să ajung la aceste două fonduri de ten. Printre ele și un fond de ten Revlon Colorstay pentru ten gras despre care citisem multe review-uri de bine.
Eu mi l-am luat de la aici, când l-am prins la reducere. Nu e este un produs scump, dar aveam mari pretenții de la el. Nu îl folosesc. Nu l-am folosit de mai mult de 4-5 ori. Zace pe fundul unui sertar. Menționez încă de la început că am tenul mixt spre gras, cu tendință acneică, și că am încercat să folosesc acest fond de ten și cu primer și fără și nu mi-a plăcut în niciunul din cazuri. Nu spun că nu este bun, doar că nu mi s-a potrivit mie. Nu vorbim aici despre nuanța pe care am ales-o și eu un pic greșit, asta nu e vina produsului, ci despre aspect și textură.
Revlon Colorstay este un fond de ten matifiant. Asta nu pot nega. Dar mie mi se pare că usucă prea tare tenul. Textura lui îl face și destul de dificil de aplicat. Deși este un produs fluid, nu are deloc cremozitate. Ai o senzație prăfoasă la aplicare. Aplicare pe care am încercat să o fac și cu degetele, și cu pensula și cu burețelul. Nu merge nicicum. Rămân dâre de produs dacă încerci să-l întinzi puțin mai mult.
Se usucă foarte repede pe ten și cred că de aici problema. Nu mă mișc eu destul de repede. Nu reușesc nicicum să obțin o acoperire uniformă cu el. Recunosc că eu aplic un strat destul de fin de fond de ten și aștept să acopere totuși binișor și să nu răsară punctele negre de sub el. Revlon nu știe să facă asta. ELF este campion în cazul meu. Și este la același preț. Dar nu vreau să vorbesc prea mult aici despre el. Va urma un articol dedicat.
Altfel, ai alternativa să lași strat gros și arată oribil. Nu conferă acel aspect natural, ci are efect de mască, de tencuială. Încarcă mult prea tare tenul și asta nu face bine nici pentru punctele negre nici pentru coșurile care stau la pândă. Oricum, dacă îl aveți și vreți să-l folosiți, varianta cea mai bună de aplicare eu zic că este cea umedă.
La capitolul matifiere, stă bine în faza inițială, dar nu rezistă. Se îngrașă destul de repede (2-3 ore) și se vede urât. Recunosc că nu l-am fixat cu pudră. Poate o fi altfel cu o pudră peste, deși nu cred (eu nu am pus pudră că și așa e el destul de uscat). Dar, e clar că nu putem vorbi de rezistența de 24 de ore pe care o promite ambalajul.
De acoperit, acoperă binișos. Aș zice că are acoperire medie. Problema este că, așa cum am zis, nu se fixează prea bine, devine uleios prea repede și începe să se adune prin diverse zone. Deloc de dorit dacă ai și niște riduri pe care nu face altceva decât să le evidențieze. Nu vreți să știți cum se vede pe lângă nas!
La capitolul nuanțe, nu vă recomand să vi le alegeți online. Sunt mult mai deschise în realitate față de ce găsiți pe site-uri și, deși am căutat să mă orientez și după swatch-uri, tot mi-am luat țeapă. Și cred că se deschide și mai mult după aplicare, așa că nu faceți ca mine și mergeți în magazine ca să-l testați!
Eu nu pot spune decât NU domnului fond de ten Revlon Colorstay. O fi el matifiant și o avea SPF dar e greu de aplicat, nu rezistă și nu-mi place cum arată. Din păcate, azi nu am avut timp să fac o poză de comparație, dar voi face când voi scrie despre fondul de ten ELF ca să vedeți diferențele dintre ele și să vă dați cu părerea.
Pe tine ce fond de ten te-a dezamăgit până acum?
Cred că fondul ăsta de ten a fost în kit-ul oricărei femei cu ten gras la un moment sau altul. E primul fond de ten pe care l-am folosit, pe vremea când nici nu puseseră pompiță ambalajului. Și mi-a plăcut foarte mult atunci. Între timp am trecut la altele. Sinceră să fiu, din punct de vedere calitate/preț eu iubesc Bourjois Healthy Mix Serum și l-am văzut folosit și de make up artiști care îmi plac, precum Lisa Elridge. Din păcate, însă, nu cred că se mai fabrică așa că am trecut la Bourjois Healthy Foundation; dar varianta Healthy Mix Serum era genială, cel puțin pentru mine.
Mi-am luat un Colorstay anul trecut, de curiozitate, să văd cum îl percep acum și consider că e un fon de ten bun, atâta că e „greu”, iar eu m-am obișnuit cu produse cu acoperire medie spre mică (nu mor dacă mi se văd porii, aia e, n-am și nu voi avea în veci ten de porțelan). Chestia la Colorstay e că trebuie să fie tenul și foarte bine hidratat, să se aplice bine și fără să pară cakey. Încearcă să îl amesteci cu crema ta hidratantă când îl aplici sau să îl blenduiești cu un beauty blender, poate așa vei reuși, totuși, să termini sticluța (urăsc să arunc chestii pe care am dat banii :D).
in kitul meu nu a fost. Eu abia in 2018 l-am incercat.
Hidratare inainte de aplicare nu omit. De amestecat cu crema, nu cred ca ar merge ca l-as simti ca aluneca, cred eu.Azi sun Gica Contra. Aia sa fie paguba mea, ca arunnc un fond de ten. Cautai si eu Healthy Mix Serum, dar vad ca lumea zice ca e mai mult pentru ten uscat. Mai studiez.
Trebuie sa recunosc ca prea putin fond de ten am folosit pana acum, iar asta numai datorita faptului ca nu m-am prea machiat. Tarziu am descoperit si BBcream-urile, CC, si chiar mi s-au parut o varianta potrivita, naturala. Incet-incet se impune sa mai acopar si eu din imperfectiuni, dar mai ales sa imi uniformizez nuanta tenului. Ca asta nu imi place la mine, aspectul palid al fetei.
Din ce mai aud si eu, si pretul e un criteriu important atunci cand alegi un fond de ten. La minima mea experienta, pot spune ca se mai intampla ca pretul sa dicteze calitatea. Momentan, din tot ce am testat, produsele cosmetice de la Bioderma mi-au lasat o impresie frumoasa. Si nu-s ieftine, se stie doar.
Ce produs m-a dezamagit nu as putea sa spun, chiar nu retin, dar vedem pe viitor 😀 Ca experimentez si eu destule chestii.
pentru uniformizarea culorii, CC cream este suficient. Nu cred ca ai tu alte chestii de acoperit.
Încă sunt in căutarea fondului de ten potrivit,multă vreme am folosit cremele bb acum le aplic doar când ies la evenimente zilnic aplic doar crema hidratanta!Poate ma conving cei de la Elf!
mie Elf imi place inclusiv vara pentru ca ramane la locul lui, desi eu transpir.
Nu l-am incercat, însă am corector de la Revlon care îmi place. Fond de ten am de la Max Factor dar e pe terminate și mă gândeam sa îmi iau de la Vichy ca am văzut la Bebe Tei mai ieftin
Vichy am tot zis sa incerc si eu. la bebe tei sunte de mukte ori mai ieftine produsele.
Folosesc foarte rar fond de ten,așa că nici nu prea am foarte multe.
Ei, nici eu nu am colectie, dar am incercat cateva.
Eu tin minte ca l-am folosit intr-o vara si-mi placea aspectul tenului…intre timp am descoperit Dior si am ramas setata pe el pentru ca este mai fluid , acopera foarte bine si pentru ca-l simt asa usor pe ten.
Dior e cam scumput pentru mine, dar de notat ca e lejesr si eficient.
Mmm.. Nu-s fana fdt, deși acum am găsit unul ok de la bionike. Si am ceva timp de când îl folosesc, și tot mai e în recipient. Nici nu pun mult. Cred ca mai mult ma prostesc. Nu am un ten cu probleme, dar parca arata mai ok cu el. Desi pot spune ca nu i-aș simți lipsa în mod deosebit
am notat si bionike. Multumesc.
Pentru mine e super cel pentru ten uscat.
Ma bucur ca macar tu nu esti dezamagita.
Eu folosesc doar bb cream de la Garnier
Eu am avut probleme cu apa micelara Garnier si de atunci cam evit brandul.
Eu am tenul gras dar chiar ma impac bine cu acest fond de ten, am nimerit si nuanta. Daaaar, am gasit unul si mai bun, acum folosesc L’oreal Infallible 24h matte si sunt super multumita. Daca nu l-ai incercat chiar ti-l recomand.
Il am deja pus pe lista pe Notino. Pe asta si True Match.
Nu prea folosesc fondul de ten. Am ceva de la BB cream Garnier. Cat am folosit-o am fost multumita, dar din lipsa de timp si lene am renuntat a ma mai da cu fondul de ten..mai bine pe de-o parte 😊
sigur e mai bine ca nu mai dai nici bani, nu mai pierzi nici timp si tenul respira mai bine.
Eu nu am gasit inca un fond de ten care sa-mi placa asa ca ma rezum la BB si CC cream care sunt mult mai usor de aplicat si arata mult mai natural. E doar parerea mea, poate nu stiu eu sa-l aplic, poate nu stiu sa-l aleg, dar nu-mi place si gata. Apelez la fond de ten doar la evenimentele importante.
Pai tu nu ai probleme grave si iti permiti sa apelezi la variante light.
Nu l-am folosit pana acum si nici nu cred ca ma voi apropia prea curand de el. Si asa am niste riduri, asta-mi mai trebuie. Sa mi le evidentieze. Am si eu un fond de ten de la care aveam asteptari mari. Are si SPF 50 si pret destul de mare.
Pacat ca al tau fuse si scump.
Buna Cristina! Am cumparat prima oara acest fond de ten acum o saptamana. Desi am tenul mixt, mi-am luat varianta pt ten uscat. Am citit ca ar fi mai bun. Si chiar imi place, aplic putina pudra in zona T si dupa cateva ore nu luceste zona mai tare decat la alte fonduri de ten si mi se pare ca nici nu se strange prin riduri. Daca te incumeti sa mai incerci vreodata ai putea lua varianta asta pt ten uscat. Are o consistenta lichida si se intinde foarte usor pe fata. O primavara frumoasa!
Multumesc pentru impresiile impartasite si recomandare. Daca il prind vreodata la oferta, poate ma incumet sa il incerc.