Două domnii întunecate (Kendare Blake) – rezumat și impresii

Două domnii întunecate Kendare Blake

De când așteptam cartea asta! Cei de la Corint au adăugat-o luna trecută pe site și eu m-am grăbit să mi-o iau pentru că eram tare curioasă ce se mai întâmplă cu personajele mele preferate. Pentru cei care nu știu, Două domnii întunecate este al treilea volum din seria Trei coroane întunecate. Despre primele volume am scris aici.

Două domnii întunecate – scurt rezumat

Katherine este deja regină, chiar dacă surorile ei nu sunt moarte. De fapt, în afară de câteva persoane, nimeni nu știe asta. Până în clipa în care, oamenii reginei, trimiși pe mare să caute cadavrele lui Jules, Joseph, Billy, Arsinoe, Mirabella, sunt aduși la mal, de către ceața care se presupune că apără insula, morți. Iar cadavrele arată de parcă ar fi fost în apă de săptămâni, deși nu aveau mai mult de 2 zile de când plecaseră pe mare. Ce se întâmplă?

Katherine vrea să pară o regină bună. Știe că oamenii se tem de ea, dar speră că într-o zi o vor iubi.

libris.ro
Oferta zilei la carti


Sigur că se tem. Dar mă vor iubi. Natalia întotdeauna a spus că celor de pe insulă le place o Ascensiune sângeroasă. Eu am fost singura care a încercat să le oferte asta.

Are grijă și face compromisuri mari în alcătuirea Consiliului. Dar parcă insula se răzbună pe ea. Ce e cu ceața asta care îi atacă oamenii și armata? Iar spiritele reginelor moarte din groapa de pe domeniu Breccia au momente când iau controlul asupra trupului ei și o împing spre fapte necugetate. Toate puterile pe care i le-au împrumutat au un preț.

Arsinoe și Mirabella au ajuns pe continent, în casa lui Billy. Se străduiesc să se integreze și să nu atragă foarte tare atenția asupra lor. Harurile nu prea le mai sunt active, fiind atât de departe de insulă. N-au niciun gând să se întoarcă pe insulă, cel puțin până nu încep coșmarurile-viziuni ale lui Arsinoe. Are tot felul de vise ciudate cu Regina Albastră Illian și cu o anume Daphne. Ba chiar și când este trează, umbra Reginei Albastre, deși nu vorbește, îi arată calea insulei. Este clar că trebuie să se întoarcă pe insula Fennbirn.

Jules, care descoperise că era mai mult decât o naturalistă puternică, că are harul războiului, dar și blestemul legiunii (legat cu magie joasă de către mama ei, Madrigal, pentru a nu fi nevoită să o înece), a supraviețuit și ea. Este încă pe insulă, în mijlocul unei comunități de oameni care au, ca și ea, harul războiului. Jules oricum voia să se răzbune pe Katherine, așa că se lasă convinsă de profeția unui oracol (care-i spune că ea a fost regină odată și s-ar putea să mai fie cândva) și hotărăște să conducă armata rezistenței.

Ce vor descoperi Arsinoe și Mirabella că încerca să le spună Regina Albastră în viziuni și vise? Cât de mult va lăsa Katherine reginele moarte să decidă pentru ea? Vor reuși Jules și armata ei să o detroneze pe Katherine? Care este povestea ceții care trebuia să protejeze insula și acum s-a întors împotriva ei? Cum poate fi oprită? Sunt atâtea lucruri de descoperit în cartea asta. Merită citită.

Două domnii întunecate – impresii de după

Rar se întâmplă ca volumele unei serii să păstreze aceeași intensitate a poveștii ca prima carte. La Kendare Blake este invers. Volumele 2 și 3 mie mi se par mult mai bune decât primul. Poate și pentru că a durat mai mult să intru în poveste, nefiind obișnuită cu genul acesta fantasy. Cert este că Două domnii întunecate m-a prins destul de tare și s-a cerut parcursă rapid pentru că nu mai aveam răbdare să văd finalul. Care final… va urma. Ați ghicit, urmează și volumul 4, așa că avem nevoie de noi rezerve de răbdare.

Katherine rămâne cea mai antipatică în continuare. Niciodată n-a părut a avea suflet, dar acum, posedată de spiritele unor regine care n-au avut niciodată șansa de a fi la putere, e mai rău ca niciodată. Totul pentru domnie, totul în numele faptului că a ajuns regină. Nu mai contează prin ce mijloace și-a atins scopul. Pe de altă parte, parcă ți-e și milă de ea. E dependentă de niște spirite și toată lumea o urăște.

Frica adăugată la antipatie naște ură. Iar ura îi poate face pe oameni violenți.

Toată lumea în afară de Pietyr. Pentru el este mai importantă femeie Katherine decât regina Katherine. Și va face tot ce este nevoie pentru a o scăpa de sub stăpânirea acelor spirite.

Mirabella este singura care pare dispusă să renunțe la trecut, la harul ei, pentru a-și trăi viața mai departe printre oameni pentru care ea este o simplă femeie. Doar pare. Deși s-a lăsat greu convinsă să se întoarcă pe insulă, finalul volumului va demonstra că este atât de legată de aceste locuri, încât face lucruri pe care nu o credeam capabilă să le facă.

Arsinoe cea toxică prin naștere, dar naturalistă în suflet rămâne preferata mea. O fi imperfectă, dar e sinceră și devotată până la capăt. Vrea să protejeze pe toată lumea, iubește fără a fi dispusă să se schimbe sau să joace un rol pentru a fi iubită, se teme, dar nu lasă frica să-i întunece judecata. Nu știe ce se va întâmpla cu ea odată ajunsă pe insulă, dar își asumă toate riscurile pentru aflarea adevărului. Adevărul nu-i va plăcea. Regina Albastră nu a fost cine credeau ele. Ceața s-a născut dintr-o crimă și poate fi distrusă prin alte două. Dar lucrurile nu sunt așa simple. Arsinoe ar fi dispusă să se sacrifice pe ea, nu pe alții.

Jules nu mai este același personaj puternic și loial, care m-a cucerit în volumele trecute. Se lasă prea ușor convinsă să facă lucruri. Mi se pare că devine o marionetă și asta nu-mi place deloc. Dar va primi o pedeapsă mare pentru asta.

Două domnii întunecate mi s-a părut cel mai agitat volum din cele trei de până acum. Este plin de acțiune și de răsturnări de situație, plin de secrete din trecut care afectează prezentul tuturor. Nu e timp de plictiseală, nu poți lăsa pe mâine ce simți nevoia să afli azi. Vei fi uimit de ce pot face oamenii pentru putere, din răzbunare sau în numele dragostei. Vei fi surprins de imaginația ultra-bogată a lui Kendare Blake, vei fi șocat de de final, dar sigur vei dori să citești și următorul volum.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Răspunde

    Uite cum mi-ai adus aminte ca eu nu am citit nici primele doua volume ale seriei, inca. Trebuie sa remediez urgent problema.

    • Anghelina Irina
    • 08/02/2019
    Răspunde

    Frumoasa povestea dar tot cele despre crime îmi plac mai mult

    • Valeria Chertes
    • 08/02/2019
    Răspunde

    O carte drăguță,mulțumesc pentru recenzie.

  2. Încă nu am citit primele volume din această serie, însă am comandat și acest volum și sper să ajung curând să le citesc. Felicitări pentru recenzia minunată! 💖

  3. Am văzut mult coperta și m-a atras, dar povestea e diferita de ce am citit pana acum.

  4. Sa stii ca de fiecare data cand am citit o recenzie la tine atat de atrasa am fost sa citesc cartile despre care vorbesti. Asa e si in cazul acesta, chiar as vrea sa citesc cartea asta, am trecut-o pe lista, poate reusesc cat mai curand sa o am.

  5. Răspunde

    Uf, nu stiu ce sa fac! Pe de o parte sunt curioasa si vreau sa citesc vol 2 si 3 dar cand stiu ca mai e si vol 4 zau ca parca imi zic ca mai bine e sa am rabdare pana il publica. Doar ca, pe de alta parte stiu ca asta poate dupa mult, foarte mult. Greu cu seriile astea 🙁

  6. Răspunde

    O serie interesanta, care merita citita. De cand am citit despre primele volume mi-am propus sa le iau si eu, insa pana acum nu am reusit. Dar intr-un viitor apropiat sigur le voi citi, pentru ca ma intriga actiunea…

    • Hacman Mariana
    • 11/02/2019
    Răspunde

    Greu de hotărât care carte o voi cumpăra mai întâi))) toate sunt interesante…

      • Cristina Dragomir
      • 20/02/2019
      Răspunde

      dai cu banul ca sa fie alegerea mai usoara.

  7. nu am citit decat primul volum, dar ma enerveaza ca nu e seria completa si ma lasa in ceata! totusi, cred ca o sa caut si volumele 2 si 3, sa vad exact ce si cum. prea-s curioasa!

      • Cristina Dragomir
      • 19/02/2019
      Răspunde

      poti sa mai astepti, desi nu am idee daca 4 va fi ultimul volum sau nu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares