Când vina ne desparte (Liane Moriarty) – rezumat și impresii

Când vina ne desparte (Liane Moriarty)

După ce am citit Secretul soțului, o carte care mi-a plăcut foarte mult, deși nu mă așteptam, pot spun că m-am îndrăgostit de stilul lui Liane Moriarty și mi-am dorit să bifez și alte romane de-ale ei. Așa am ajuns la Când vina ne desparte, un roman apărut la noi în 2017, o carte pe care am găsit-o la reducere pe site-ul Libmag.ro și mi-am comandat-o la începutul lunii. Dacă mi-a plăcut la fel de mult Secretul Soțului, rămâne de văzut!

Când vina ne desparte – scurt rezumat

O zi obișnuită. O zi în care Erika și Oliver îi chemaseră la un ceai pe Sam și Clementine și pe cele două fiice ale lor. Dar când vecinii, Vid și Tiffany lansează pe neașteptate o invitație la un grătar, Erika nu poate spune nu, așa că, la rândul ei, îi invită și pe Sam și Clementine la petrecerea din grădina vecinilor. Nu înainte ca Erika să-i ceară lui Clementine, singura ei prietenă dintotdeauna, un lucru total neobișnuit.

Și acum sunt la grătar. Erika și Oliver, un cuplu serios și responsabil, care nu se simte prea bine în această atmosferă. Sam și Clementine care se relaxează total și se dau la glume cu gazdele, lăsându-și cele două fiice în seama Dakotei, fiica lui Vid și Tiffany. Clementine e violoncelistă, iar Vid adoră muzica clasică. Tiffany are un corp perfect, de fostă dansatoare la bară, iar lui Sam i se cam scurg ochii după ea. Flirt încrucișat între membrii celor două cupluri.

libris.ro
Oferta zilei la carti


Șase adulți, trei copii, un câine, mâncare bună, muzică la volum ridicat și destul de multă băutură. Sună telefonul. Harry, vecinul bătrân și singuratic care le cere să dea muzica mai încet. Apoi petrecerea continuă. Este o seară perfectă. Până când una din fete pățește ceva…

La câteva săptămâni de la acel grătar, totul s-a schimbat. Sam și Clementine sunt în pragul divorțului. Oliver află lucruri noi despre Erika. Tiffany ascunde lucruri de Vid. Dakota și-a schimbat complet comportamentul în rău. Harry a murit. Fiecare se simte vinovat de ceva, în fiecare s-a schimbat ceva după acea zi. Doar că Erika nu-și poate aminti momentul critic din ziua grătarului și treaba asta nu-i dă pace.

Nu vă spun mai multe. Dacă vă macină curiozitatea să aflați ce s-a întâmplat așa de grav la acel grătar, ce i-a cerut Erika lui Clementine și ce răspuns va primi, cum vor evolua cuplurile și membrii lor de-a lungul următoarelor săptămâni, ce s-a întâmplat cu Harry și ce ascunde fiecare personaj în parte nu vă rămâne decât să citiți cele 576 de pagini.

Când vina ne desparte – impresii de după

Este un roman căruia eu îi dau lejer 4 steluțe din 5. Are între coperțile lui o poveste care poate, privită la final, este banală. Nimic din lucrurile ieșite din comun la care v-ați aștepta de un thriller. Dar este o poveste absolut delicioasă prin prisma personajelor, a lucrurilor pe care le fac, pe care le ascund, de care se tem, pe care le-au uitat sau pe care nu le pot uita. Un roman psihologic cu o intrigă fascinantă, cu un cuprins captivant și cu un final emoționant.

Foarte bine ales titlul. Sentimentul de vină este cel care-i macină pe toți. O vină care-i determină să se poarte ciudat, irațional, să ignore oameni, o vină care nu-i lasă să mai trăiască, cel puțin nu în formula de la începutul romanului. Și au dreptate să se simtă așa. Toți sunt vinovați, într-un fel sau altul. Nimeni nu-i perfect și totuși toată lumea judecă pe toată lumea.

Povestea lor ar fi putut prea bine să fie povestea ta sau a mea. Ei înșiși sunt oameni obișnuiți, ca mine și ca tine. Cred că tocmai asta atrage așa de mult la Liane Moriarty, personajele imperfecte, atât de reale, pe care le construiește, de care te face să te simți apropiat, identificându-te adesea cu atitudinile și greșelile lor. Din fericire, în cazul lor, greșelile nu sunt iremediabile. Dacă și le vor vedea și recunoaște la timp, dacă vor face ce trebuie pentru a le îndrepta și a scăpa de sentimentul de vină, asta nu vă pot spune. Poate unii da, poate alții nu. Poate unele lucruri vor rămâne secrete pentru totdeauna.

Fiecare este om bun în felul lui, dar are și defecte. Fiecare are povestea lui de viață. Și chiar dacă petrecerea la grătar părea să rămână un episod negru pentru tot restul vieții, poate că a fost cel mai bun lucru care li se putea întâmpla. Comunicarea este cheia și cei care o vor folosi vor deschide ușa spre o viață chiar mai frumoasă și mai fericită decât înainte. Vor trebui să se ierte pe ei înșiși și între ei, să învețe să se accepte așa cum sunt, diferiți, fiecare cu defectele lui.

Când vina ne desparte este despre familii, relațiile din interiorul lor și dintre ele, despre responsabilitate, teamă, ajutorul acordat pentru că te simți dator, teama de a spune ce simțim, traume din trecut, părinți care par iresponsabili, oameni responsabili care nu pot fi părinți, cupluri în care parteneri vor lucruri diferite de la viață. Nu contează educația și statul social în fața problemelor vieții. Toți suferim.

Am crezut că nu am un personaj preferat, dar dezvăluirile emoționante din final m-au determinat să iubesc o persoană pe care nimeni nu o iubea. O persoană care avusese parte de atâta durere și despre care s-a vorbit atât de puțin. Veți descoperi voi cine este. Un OM bun.

Singurul cuplu în care nu apar probleme este cel în care rămân secrete. Dar secretele nasc sentimentul de vină, iar vina nu cred că le va da voie să fie fericiți până la final. Sau vor fi, dar va fi o fericire aparentă? E ușor să iubești o persoană care pare perfectă, dar care ascunde lucruri. E un act de curaj să continui să iubești o persoană despre care știi totul și se dovedește a fi departe de perfecțiune. Adevărul doare și poate că uneori pare să ne despartă. Dar o greșeală asumată și îndreptată poate fi iertată.

Citatul preferat – Nu te lupta cu panica. Înfrunt-o. Treci prin ea.

Tu crezi că sentimentul de vină mai lasă loc și pentru altceva în inima unui om?

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. tu iar vrei sa ma faci sa mai iau o carte…. am noptiera fullll!!!! de unde sa mai pot atata? :))) dar si 500 si de pagini…deja ma acapareaza sentimentul de dorinta 😀

      • Cristina Dragomir
      • 19/02/2019
      Răspunde

      ce-mi pasa mie de noptiera ta? Sa vezi teancul meu!

    • Anghelina Irina
    • 19/02/2019
    Răspunde

    Când citesc eu ditamai cartea? 😯
    E foarte interesanta povestea

      • Cristina Dragomir
      • 19/02/2019
      Răspunde

      In 4 seri fuse gata la mine.

    • ValeriavChertes
    • 19/02/2019
    Răspunde

    O carte buna,mulțumim pentru recomandare.

      • Cristina Dragomir
      • 19/02/2019
      Răspunde

      Cu drag.

  2. E destul de greu sa lupti cu sentimentul de vina, mai ales daca exista o cauza reala. Vreau sa citesc cartea chiar daca mi-a trecut brusc cheful de gratare. 🙂

      • Cristina Dragomir
      • 23/02/2019
      Răspunde

      Eu sper sa iti placa.

    • Roman Nicoleta Ana Maria
    • 21/02/2019
    Răspunde

    Multumim pentru recomandare! O carte interesantă si frumoasă ca si recenzia facuta de tine,nota 10 pentru recenzii💟😘🌹

      • Cristina Dragomir
      • 23/02/2019
      Răspunde

      Multumesc.

  3. Povestea imi pare asemanatoare cu un film, desi cam complicata povestea.

      • Cristina Dragomir
      • 23/02/2019
      Răspunde

      daca iti aduci aminte ce film, sa imi spui, ca vreau sa il vad!

  4. Răspunde

    Interesanta poveste, chiar vreau sa ii aflu finalul. Sunt de acord ca o greseala asumata poate fi iertata, dar doar poate…depinde de greseala!

      • Cristina Dragomir
      • 23/02/2019
      Răspunde

      Sunt sigura ca o vei citi si vei vedea tu despre ce este vorba.

  5. Răspunde

    Totul parea perfect pana cand s-a intamplat acea minune care a dezbinat acea relatie frumoasa din ei. Sunt curioasa ce s-a intamplat de a murit Harry, si ce au patit cu totii si ce sentimente ii apasa pe fiecare in parte

      • Cristina Dragomir
      • 24/02/2019
      Răspunde

      Este o poveste tare frumoasa. Sigur ti-ar placea. Desi e lunga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares