Dacă mi-ai fi dat acum un an o carte ale cărei personaje principale sunt niște războinici vikingi, aș fi luat-o și aș fi făcut-o rapid rătăcită. Războinici? Arme? Nu sunt de mine, aș fi zis. Dar, după 5 sezoane (al șaselea este în curs de vizionare) ale serialului Vikigii, când am văzut coperta romanului Cerul din adâncuri pe site-ul Corint.ro, am știut că trebuie să îl citesc.
Cerul din adâncuri – scurt rezumat
Povestea începe pe câmpul de luptă. Două clanuri de vikingi se înfruntă într-o bătălie devenită deja tradiție. Eelyn face parte din clanul aska. În timpul luptei este rănită, dar salvată în mod miraculos de ceea ce crede ea că este spiritul fratelui ei (Iri) mort într-o altă bătălie de acum 5 ani. Dar lupta se reia. Eelyn este rănită mult mai grav și salvată și de data aceasta de fratele ei și un războinic riki (clanul rival). Acum e sigură că Iri nu a fost o nălucă, ci trăiește.
Când își revine, se trezește în mijlocul clanului riki. Este grav rănită, îngrijită de tămăduitoarea dușmanilor ei și apoi dusă într-un sat riki, ca sclav. Cum de fratele ei trăiește? După ce căzuse în râpă, în urmă cu 5 ani, toți îl crezuseră mort. Dar căzuse acolo împreună cu un riki pe nume Fiske. Când tatăl lui Fiske a venit să-l salveze, a fost salvat și Iri. A rămas cu ei până s-a însănătoșit, le-a câștigat încrederea și acum este îndrăgostit de o fată riki și nu are nici cea mai mică intenție să se întoarcă acasă.
Eelyn refuză ideea de a fi sclava dușmanilor ei, dar se supune promițându-și că, la prima ocazie, va fugi. Iri i-a promis că, de cum trece iarna, o ajută să ajungă înapoi la tatăl lor. Dar ea nu poate aștepta atâta. Treptat, înțelege că, dacă Fiske și Iri nu i-ar fi provocat acele răni și nu ar fi luat-o de pe câmpul de luptă, ar fi primit lovituri mai rele și ar fi murit. Dar pentru un viking asta este de preferat. Vikingii care mor ca războinici ajung în Valhalla (rai), la masă cu Odin. Restul nu. Asta conform mitologiei nordice pe care o știam eu. În carte avem alți zei – Sigr și Thora.
Trăiește printre ei aproape o iarnă întreagă. Suferă din cauza rănilor fizice, îndură un frig crunt, face tot ce i se spune, suspină după satul ei, după tatăl ei și poporul ei. Dar își dă seama de ceva, pe măsură ce trece timpul: riki sunt oameni la fel ca aska, trăiesc în aceleași condiții, iubesc și urăsc la fel, zeii lor sunt asemănători (doar numele diferă). Nici nu știe de unde a apărut rivalitatea asta între clanurile lor. Dar asta nu înseamnă că-i urăște mai puțin pe riki pentru că i-au ucis oamenii, pentru că i-au răpit fratele și pentru că au făcut-o sclavă.
Scopul ei este în continuare fuga, dar se întâmplă ceva. Într-o noapte, satul riki este atacat și, după acest atac, totul se schimbă.
Ce înseamnă totul? De unde nevoia de schimbare? Cum se va încheia povestea? Oare Eelyn se va întoarce acasă și Iri va continua să trăiască printre riki? Se vor ciocni din nou în luptă? Un singur indiciu: un interes comun va influența fiecare decizie de acum încolo.
Cerul din adâncuri – impresii de după
M-am declarat deja iubitoare de povești cu aer viking, iar povestea lui Adrienne Young are toate elementele necesare pentru a nu dezamăgi. Este un roman destul de captivant. Nu pot zice foarte captivant pentru că acțiunile sunt puțin predictibile. Mi-ar fi plăcut mai multe surprize. Dar, chiar și așa, am regăsit în el vitejia și spiritul sălbatic care m-au cucerit la vikingi și o poveste ca un drum inițiatic, un drum al maturizării unei femei și doua clanuri rivale împreună cu ea.
Eelyn este o femeie puternică, o războinică 100%, o curajoasă, un viking adevărat pentru care gloria în luptă este dorința supremă. Nu vă mirați de prezența unei femei pe câmpul de luptă. Nu e femeia fantastică. Pur și simplu, în vremurile acelea, femeile erau egale bărbaților în ceea ce privește cruzimea, curajul și abilitățile de a mânui topoare, săbii, cuțite, scuturi.
Iri este un tânăr la fel de curajos, de bine antrenat ca sora lui și educat în același spirit și cu aceleași idei moștenite despre cine le sunt dușmanii și care zeu este real și care este fals. Numai că lui i se oferă șansa (dacă o putem numi așa) să trăiască altfel. Și astfel descoperă mai devreme și mai ușor ceea ce Eelyn avea să afle după multe luni de ură și frământări – riki sau aska, nu contează; toți sunt vikingi, vorbesc aceeași limbă, au cam aceleași obiceiuri și… aceiași dușmani.
Fiske este personajul cu cele mai puține idei preconcepute și cel mai deschis către noi orizonturi. Poate că este și cel pentru care bunătatea nu înseamnă slăbiciune, chiar dacă e vorba despre a arăta bunătate dușmanului tău. Nu a avut nevoie de săptămâni sau de luni ca să înțeleagă că rivalitatea dintre aska și riki este o prostie. După doar 2 zile de stat pe fundul râpei împreună cu Iri, a știut că și băiatul acesta este om ca și el, că merită și trebuie salvat.
Fiindcă acela era sfârșitul. Și, înainte de final, viața devine nespus de prețioasă.
Sunt atât de asemănători și totuși diferiți. Diferiți, dar uniți de legături puternice. Tuturor războiul le-a luat pe câte cineva. Dar fiecare din ei știe că, peste 5 ani, își vor încrucișa din nou săbiile, pe câmpul de luptă, în bătălia devenită deja tradiție. Ăsta este oarecum scopul lor în viață. Sunt antrenați de mici pentru asta. Antrenați să urască și să ucidă.
Uimitoare sunt poveștile de dragoste care se leagă între războinici pe care ți-i imaginezi la fel de reci ca lamele armelor pe care le înfig în dușmani. Cu atât mai mult când ele se înfiripă între un riki și o aska. Ați ghicit: între Eelyn și Fiske se formează o legătură specială poate mai puternică decât cea care-l leagă pe fratele ei de fata riki de care este îndrăgostit. De ce? Pentru că sentimentele lor se ridică deasupra rivalității înainte de a deveni ei conștienți de ele. Pentru că două inimi rivale se vor ține de mână încercând să facă imposibilul prin unirea celor două clanuri în încercarea de a alunga un pericol REAL.
Până la urmă, Cerul din adâncuri nu este o poveste doar despre vikingi. Este despre noi, oamenii. Despre prejudecăți de care ne lăsăm conduși, despre mândrie, despre intoleranță. Când aska și riki, Fiske și Eelyn au renunțat la ele, au descoperit în sfârșit ce înseamnă fericirea și pacea.
Multumim pentru recenzie.
Multumesc pentru vizita.
Interesantă poveste. Chiar mi-e dor sa citesc altceva decât cărți de povesti
la mine cartile de povesti abia intra pe linie de anul asta.
Prea multe cărţi faine despre care ne scrii; multumim tare mult!
In ultima vreme se pare ca am ales bine.
eu tot stau si ma gandesc daca ar fi o carte pe gustul meu, dar nu stiu ce sa zic… parca nu ma atrage subiectul in mod desoebit, totusi. dar, cum zicem noi? never say never!!!
Asa cum am zis, si eu o aruncam din start daca nu eram deja indragostita de serialul Vikingii.
Eu nu citesc carti de genul acesta, dar aceasta m-a cucerit complet. De ce? Habar nu am. Si nici macar nu am citit cartea 😉 😛 . Dar o voi citi, cu siguranta!
Are si aventura, si putina dragoste, eu zic ca ti-ar placea.
Ai citit doar cărți captivante, eu m-am axat doar pe povești de Crăciun, însă din ianuarie revin la cărți mai serioase.
Important este ca ai citit ce ai simtit tu ca iti da un tonus bun.
In utimul timp am citit cateva carti despre al doilea razboi mondial, parca as mai schimba putin registrul. Desigur, asta este o carte diferita de ceea ce spun eu ca am citit. Aseara, am revazut cu placere filmul ” Ultimul mohican” , deci sunt sigura ca si asta despre vikingi mi-ar placea.
Eu nu am vazut nici filmul si nici nu am citit Ultimul mohican. E chiar asa misto?
Un subiect care sigur imi va placea. Doar stii ca, fiecare carte, a carei recenzie o citesc la tine, o pun pe wishlist. In ultima perioada abia am reusit sa termin si eu o carte…nu stiu ce se intampla cu timpul asta… 🙁
La cate ai de facut tu, si cu copii, eu te inteleg.
In biblioteca mea am multe carti istorice despre razboi, carti SF si dark fantasy. Ar fi bine sa arunc o privire in urmatoarele saptamani pe cartea recomandata de tine. Acum citesc putina filozofie scrisa de Seneca si un volum literar despre istoria Imperiului Roman.
Seneca? N-am citit niciodata, in afara de cele cateva texte studiate pe vremea cand dadeam texa la latina in liceu (la uman).
Stiam ca ai citit cartea si ai facut recenzia si am asteptat sa imi fac timp sa scriu si eu despre carte (ma misc mai greu) ca abia mai apoi sa citesc recenzia ta.
Ai scris foarte frumos despre carte. E un roman care si mie mi-a placut tare mult. L-am citit rapid si mi-a parut rau cand s-a terminat.
Am sa incerc sa vad si filmul despre care zici. Sunt sigura ca o sa imi placa mai ales acum dupa ce am ramas cu gandul la ”Cerul din adancuri” 🙂
A citit recenzia ta. Cred ca eu sunt mai zgarrcita in detalii, dar ma bucur sa aflu ca si tie ti-a placut.
Cand ai timp sa citesti Scrisori catre Lucilius vol.1 de Seneca pentru ca sunt niste sfaturi despre viata excelente.
Nu promit nimic 😀
Sunt innebunita dupa povesti cu vikingi si chiar dupa istoria lor. Ba chiar am fost la muzeul de istorie din Suedia si au acolo o zona intreaga despre istoria vikingilor, despre care se spune ca la inceput erau talhari, oameni care traiau de pe urma muncii altor persoane, fie ei de aceeasi nationalitate. Ulterior s-au extins si au inceput sa talhareasca si alte popoare, furandu-le alimente si diverse bunuri. Cartea „Cerul din adancuri” pare grozava!! O pun pe lista mea.
La inceput, ideea asta cu femeile care lupta cot la cot cu barbatii mi s-a parut cumva vulgara si neplauzibila, dar am inteles mai bine de ce din serialul meu preferat.
Nu am mai citit de foarte mult timp ceva cu vkingingi. Are un pret bun si cred ca merita 36 lei