Conversații cu Regele Mihai (Stelian Tănase) – Despre rege, despre noi

Conversații cu Regele Mihai (Stelian Tănase)

Vă mai amintiți că recomandam cartea asta acum vreo două luni? Între timp mi-am luat-o și eu. Am mai citit câteva cărți din colecția Istorie de la Corint, dar niciuna, până acum, despre istoria noastră și despre oamenii mari ai țării noastre. Majoritatea au fost despre terorism și islamism. Dar pe-asta am vrut s-o citesc. Am vrut să înțeleg mai bine de ce a fost așa iubit Regele Mihai. La școală nu înțelesesem asta. V-am zis că nu am fost fan istorie, la modul cum este ea predată în școlile noastre! 

Ce cuprinde Conversații cu Regele Mihai

Cartea este structurată sub formă de interviu pentru că de fapt ea reprezintă transcrierea unor interviuri pe care Regele Mihai i le-a acordat jurnalistului Stelian Tănase în 2005. Întrebările și răspunsurile pornesc de la perioada copilăriei, din faza în care amintirile sunt prea puține, și merg până la perioada de după ’89, când familia regală s-a întors acasă. 

Regele Mihai nu a avut deloc o copilărie ușoară.  După ce tatăl său s-a atașat de Elena Lupescu (Lupeasca, cum o numește Majestatea Sa) și a fugit cu ea din țară, renunțând la tron, Mihai devine rege al României la vârsta de doar 6 ani (guvernând alături de o regență). Dar, la scurt timp, Carol al II-lea se întoarce în țară și preia tronul. Regina Elena (mama regelui Mihai) a plecat din țară. Mihai a primit o educație bună, dar strictă, nu a beneficiat de iubirea paternă și nici nu a fost pregătit pentru ceea ce avea să urmeze în mod inevitabil – urcarea sa pe tron. 

libris.ro
Oferta zilei la carti


Așa se face că, atunci când tatăl să părăsește România, la conducere rămâne un tânăr Mihai care nu știe multe despre ce se întâmplă în jurul lui și despre cum ar trebui condusă o țară. Norocul este că are parte și de câțiva oameni buni care să-l sfătuiască și de susținerea mamei sale. Dar norocul nu ține mult pentru că nu avea cum, în contextul european de atunci. Nemții amenință pe o parte, sovieticii și comunismul pe alta. Pe plan intern, oamenii politici se bat cap în cap. Unii vor tot ce e mai bun pentru țară, alții vor doar puterea. Partidele se bat între ele, legionarii își fac de cap, intrigi politice peste tot, puteri europene cărora nu le pasă de state precum România și oameni care sapă din interior. 

Așa ajunge regele Mihai să fie forțat să abdice și să lase țara pe mâna comuniștilor împotriva cărora nu va reuși niciodată să facă nimic, deși saa străduit și a povestit despre situația din țară tuturor celor care ar fi putut face ceva (americanilor, britanicilor, francezilor). Dar nimeni n-a făcut nimic. Comuniștii au distrus tot ce era de distrus, în vreme ce Regele Mihai lupta pentru supraviețuire în exil. Va avea 5 fete împreună cu Regina Ana. Își va întreține familia lucrând ca pilot și apoi ca broker. Studiile fetelor sunt plătite de un binefăcător rămas anonim. 

Evenimentele din ’89 îl iau pe nepregătite, îl bucură, dar îl mâhnesc în același timp (va trebui să citiți cartea ca să aflați de ce). Iar faptul că este dărâmat comunismul, nu înseamnă democrație peste noapte. Regimul politic i-a interzis de mai multe ori intrarea în țară. Abia în 1997 își redobândește cetățenia și îi sunt retrocedate anumite proprietăți. 

Pe lângă interviurile transcrise, cartea mai cuprinde și o serie de imagini cu regele Mihai și familia sa în diverse etape ale vieții, dar și câteva anexe cu documente. 

Ce mi-a plăcut la Conversații cu Regele Mihai

În primul rând modul cum a fost gândită cartea, în sensul că mă bucur că nu s-a optat pentru povestirea răspunsurilor regelui, ci pentru redarea lor fidelă, în limbajul Regelui. Asta te ajută să-l cunoști mult mai bine, să simți ce fel de om a fost, să înțelegi de ce atâția oameni au plâns la moartea lui și de ce sunt așa de mulți cei care cred că monarhia ar fi putut schimba multe în bine în România. 

Am aflat și înțeles lucruri pe care în școală doar le memorasem ca un papagal. Am aflat detalii pe care sigur nu le găsești în manualele de istorie. Am cunoscut omul din spatele Regelui Mihai și Regele care nu a uitat niciodată să fie om. Am descoperit un om cu un bun simț cum rar mai întâlnim în ziua de azi, un om corect, un bărbat care a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-și crește și educa frumos fiicele, un creștin adevărat, un român pentru care România a rămas tot timpul ACASĂ. 

Am rămas cu imaginea unui om modest, muncitor, serios (dar nu lipsit de simțul umorului), cu multe detalii despre viața sa, care, pentru o bună perioadă, s-a confundat cu viața și istoria noastră ca neam. Conversații cu Regele Mihai este un super omagiu adus acestui om la un an de la moartea sa. 

Este o carte ușor de citit, chiar dacă nu sunteți pasionați de istorie (asta o spun eu, care nu suport să îmi ceară cineva să rețin datele). Este o carte despre un copil de 6 ani devenit rege, despre un rege rămas fără nimic. Este o carte despre o Românie care s-a vrut mare și a rămas în urmă. Despre România de ieri, România de azi și România care Regele Mihai se aștepta să devină mâine. Este o carte despre el, dar și despre noi, despre trecutul pe care nu-l putem schimba, dar din care putem învăța. 

Tu cum l-ai descrie pe Regele Mihai în 3 cuvinte? 

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Anghelina Irina
    • 19/12/2018
    Răspunde

    Cu siguranță mi-ar plăcea sa citesc această carte❤

    • Valeria Chertes
    • 19/12/2018
    Răspunde

    O carte care neapărat trebuie sa o citesc.

    • Aghinitei Maria
    • 19/12/2018
    Răspunde

    Fara comentarii ! Nu pot sa -i iert tradarea , arestarea lui Antonescu, predarea acestuia si a sotiei sale rusilor( nici un popor nu si-a predat conducatorul dusmanului !) si faptul ca a semnat sentinta la moarte a acestuia! Avea drept de veto, dar nu s-a opus! Conditii istorice? Un rege moare dar nu se preda! Asa gandesc eu, poate gresesc!

      • Cristina Dragomir
      • 20/12/2018
      Răspunde

      Pot doar sa-ti spun ca si-a explicat aceasta alegere in carte.

    • Lamiita Petre
    • 19/12/2018
    Răspunde

    Mi-am propus sa citesc aceasta carte si acum, cu atat mai mult. Si mie mi s-a predat la scoala aceeasi intorie in care s-au ascuns multe adevaruri de catre comunisti si nu intelegeam de ce multi il venerau pe rege. Cu siguranta gasim multe adevaruri in aceasta carte care vor lamuri si mai bine lucrurile pentru cei care le-am cunoscut denaturate.

  1. Daca si istoria ar fi scrisa asa de frumos cu siguranta fetita mea n-ar mai spune ca „istoria este cea mai plictisitoare materie” .

  2. Răspunde

    Este o carte pe care doresc sa o citesc, poate asa inteleg si eu o parte din istoria tarii noastre…in scoala nu am fost pasionata de istorie deloc, parte datorita profesoarei 😁

    • Cristina
    • 20/12/2018
    Răspunde

    Am pus-o pe listă, îmi place istoria, chiar dacă asta modernă nu foarte mult, e totuși o carte interesantă. Însă eu nu-s fan monarhie. Lumea credea că monarhia ar ajuta România pentru că era vorba de Regele Mihai, ar fi crezut oare la fel dacă ar fi fost vorba de cineva precum tatăl lui? Monarhia înseamnă bani publici cheluiți aiurea după părerea mea. Singurul beneficiu e prestigiul, care nu ține de foame. Nu mai e ca pe vremuri, când familiile regale să căsătoreau între ele pentru a asigura pacea și alianțe politice. De-acum familiile regale sunt doar consumatoare de bani publici și bune de scos în față la evenimente caritabile și atât.

  3. Răspunde

    Sincera sa fiu, niciodata nu am fost curioasa sa aflu mai multe despre regele Mihai. Dar cumva m-ai facut curioasa cu recenzia ta parca m-ar tena sa aflu si eu mai multe despre el.

  4. Aceasta carte este pe lista mea pentru 2019, decembrie am rezervat-o doar pentru carti de Craciun, mai lejere.

  5. Răspunde

    Mi-ar prinde bine sa citesc si eu putina istorie. Nu am excelat la acest subiect si poate ca ar trebui sa pun accent si pe asta! Regele Mihai este un nume mare pentru Romania si poate ca ar trebui sa aflu si mai multe fata de ce mi-ai dezvaluit tu deja

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares