Studiile superioare – toți ni le dorim, mulți le încep, doar o parte le termină și foarte puțini sunt cei care ajung să lucreze pe bune în domeniul în care s-au pregătit (mai mult sau mai puțin). Principala problemă care apare este refuzul la angajare pentru că absolventul nu are suficientă experiență. Te refuză azi, te refuză mâine și, uite așa, ajungi să accepți un job care nu are nicio legătură cu ce voiai de fapt să faci, te înveți acolo și constați că diploma nu ți-a servit la mai nimic. Poate excepție câțiva bănuți în plus la salariu. Nu vrei să ajungi în situația asta? Îți poți crește șansele de angajare după facultate, în domeniul tău și cu salariu acceptabil, dacă faci aceste lucruri în timpul facultății!
Prezență și implicare la seminarii
Dacă un curs îl poți copia de la un coleg, deci îți mai permiți să lipsești, de la seminarii nu ar trebui să tragi chiulul niciodată. Acolo înveți să pui în practică ce s-a predat la curs, aprofundezi problemele, înveți să le rezolvi. Prezența și implicarea în cadrul seminariilor te vor ajuta foarte mult la examene și nu doar acolo. Știai că, în multe cazuri, când proaspătul absolvent aplică pentru un job pentru care nu are suficientă experiență, o scrisoare de recomandare din partea unui profesor poate cântări foarte mult? Credeai că poți cere doar unui fost angajator așa ceva? Nimic mai greșit.
Un profesor te poate recomanda pentru un post pe baza a cât de serios, punctual, implicat și ingenios te-ai dovedit în cadrul seminariilor la care el te-a putut observa. Dovedește că meriți să primești scrisoarea de recomandare! Tratează fiecare materie și fiecare profesor gândindu-te la cariera ta și la șansele de angajare după facultate!
Practica în companii de profil
În România practica în unitățile de învățământ (de orice formă) încă nu este tratată cu seriozitatea necesară. Bine, în general, la noi se pune prea mult accent pe teorie. La fel cum un absolvent de liceu cu profil auto nu va ști să facă nimic la finalul anilor de studiu dacă nu a trecut pe la orele practice, nici studentul la management sau marketing nu va ști să pună în aplicare cunoștințele dobândite. Stagiile de practică sunt foarte importante. Mai degrabă tragi chiulul de la cursuri, decât de la orele de practică.
Alege o companie sau o instituție care să fie pe profilul tău și să-ți permită să te implici serios în activitatea de practică. Simpla ta prezență într-un birou nu înseamnă pregătire. Nu ești plătit, dar trebuie să dai tot ce poți pentru a obține adeverința de practică, dar și pentru că nu se știe niciodată. O impresie bună poate fi o poartă deschisă spre un job în acea companie.
Un job part-time
Există, pe site-urile cu anunțuri cu locuri de muncă, destule joburi care sunt potrivite pentru un student. Un job part-time, într-un domeniu care să aibă conexiuni cu cel în care vrei să faci carieră, te va ajuta mult mai târziu, crescându-ți șansele de angajare după facultate. Și, de ce nu? Câștigi experiență, dar și bani pentru ieșirile cu prietenii! Nu îți trebuie experiență în toate domeniile. Foarte mulți studenți încep cu joburi de 3-4 ore pe zi în agenții și departamente de call-center.
Salariile în acest domeniu sunt acceptabile pentru un entry level de pregătire. Și, chiar dacă pare un job în care nu faci altceva decât să vorbești la telefon, crede-mă că e mult mai mult! Înveți multe despre cum să relaționezi cu oamenii, îți testezi și îmbunătățești capacitatea de a răspunde la întrebările clienților, capeți experiență pe introducerea datelor și întocmirea rapoartelor. Mai multe detalii despre responsabilitățile și cerințele unui astfel de job găsești pe pagina job în call center. Asta ca să-ți faci o idee despre cât poți câștiga și ce abilități îți sunt necesare!
Cum îți așterni, așa dormi! Așa ar zice bunicul și nimeni nu l-ar putea contrazice. Cine pleacă pe drumul bun ajunge la destinația dorită. Un drum bun în studenție este acela care duce la seminarii, la orele de practică și la un job part-time în care să dobândești experiență. Drumul ușor le ocolește. Dar drumul ușor scade considerabil șansele de angajare după facultate dar și pe cele la un salariu bun.
Chiar sunt curioasă – tu la salariu visezi după facultate?
Foarte interesant! Într-adevăr, majoritatea firmelor cer experiență la angajare…
Sincer, si eu as cere…
Cam greu in ziua de azi cu găsirea unui loc de munca
Mai ales pentru cei foarte tineri sau pentru cei trecuti de 50 de ani.
Chiar daca pornesti de jos daca iti doresti poti sa ajungi departe.
Si daca esti serios, nu?
Nu visam la un salariu foarte mare, eram mulțumită cu cât primeam că nu prea avem cheltuieli stând cu părinții. După ce m-am căsătorit, mi s-a părut că nu ne ajung niciodată banii 😀
Acum dacă m-aș angaja, mi-aș dori un salariu care să acopere cheltuielile casei, dar și să face rezerve și să-mi permit și mici extravaganțe. Cam multe vreau, nu?
Directoare la depozitul de la Polul Nord te recomand!
Sa stii ca este foarte important sa fii activa si pe timpul facultatii. Din pacate am realizat asta abia dupa ce am terminat facultatea cand deja era prea tarziu.
Evident ca toti visam la salarii astronime doar ca trebuie sa fim realisti si sa punem in balanta si informatiile cu care venim
Si eu, la fel ca tine, am constientizat tarziu aceste lucruri si mi-a parut rau.
Mda, ne invartim dupa coada 🙂 Nu ne angajeaza ca nu avem experienta si nu avem experienta ca ….. Nu mai bine plecam noi in strainatate?
toti? eu nu merg.
si in straintate se cere experienta. altfel cunosc absolventi de facultate romaneasca ce au facut menaj cateva luni pana au facut inca un curs, gasit ceva pozitie de stagiar etc sa prinda experienta, asa ca asta e de facut oriunde ar fi.
Bine de stiut!
Practica in companii de profil chiar e importanta. Eu, de exemplu, am facut jurnalismul pentru ca voiam sa lucrez in presa scrisa (la ziar, care era la moda pe atunci, in urma cu 10 ani), insa s-a nimerit sa fac practica la o televiziune si m-am comportat ca de obicei, adica am dat tot ce am putut in ideea de a face impresie buna. Chestia e ca dupa terminarea celor doua saptamani de practica am primit oferta de job sa lucrez ca reporter pe stiri :D. Asadar sfaturile tale sunt foarte bune, eu chiar pot confirma avand in vedere ca am trecut prin asta si a fost o experienta interesanta. Am decis insa sa ma retrag din televiziune dupa vreo doi ani.
Nu stiam ca ai lucrat la televiziune! Ma mir ca ai renuntat, ca eu te-as vedea facand munca asta de reporter.
Lucrez de la 16 ani si pot spune ca am pornit de la o simpla vanzatoare intr-un aprozar, apoi am venit in Bucuresti si m-am angajat casiera intr-un hypermarchet dar intotdeauna studiile au fost prioritare pentru mine. Acum am ajuns pe un job pe care mi l-am dorit si pot zice ca sunt multumita de salariul meu, desi muncesc de mult pentru el, dar de munca nu m-am temut niciodata ?
Orice este posibil atunci cand lupti si muncesti pentru ce vrei sa obtii.
In domeniul meu experienta se poate traduce si in portofoliu. Eu la primul job am trimis portofoliu cu lucrarile facute in facultate (ca teme la cursuri dar si lucrari personale pentru a invata cat mai bine programele) si a contat foarte mult.
Bine punctat! Sa notam ca in unele domenii si porofoliile se pot pune la experienta.
Eu ii apreciez pe tinerii care fac si facultate si reusesc sa si lucreze. Nu cred ca e usor. Dar, totodata, la fel de mult ii apreciez si pe aceia care se dedica constiincios studiilor si nu fac o facultate de mantuiala.
Am terminat de mult cu facultatea. Tin minte ca inainte de anul IV, prin vacanta de vara, ma angajasem la un OMV, casierita. Venise octombrie si eu inca lucram. A fost spiritul ala de a avea niste banuti castigati de mine. Salariul era mic, micut. In octombrie-noiembrie eu inca nu renuntasem, eram tot angajata. Lucru pe schimburi, inclusiv noaptea, cam asta era regimul. Pierdusem bursa de la facultate 🙂
Una peste alta, fiecare experienta de acest gen este ok, are rolul ei. Te ajuta sa faci si chestii practice, sa socializezi cu oamenii, sa te responsabilizezi…Inclusiv faptul ca stii ca trebuie sa te trezesti dimineata sa fii la 8:00 la job este un mod de a te responsabiliza.
Insa, sa faci practica in domeniul tau, la un loc de munca, este categoric un castig pentru viitorul tau. Cand e sa te angajezi, altfel te priveste angajatorul ala. Vii practic cu un pic de experienta profesionala.
Evident ca eu n-am fost nici aici un exemplu. In timpul facultatii nu am muncit. De fapt i-am ajutat pe ai mei in business-ul lor si pe mine nu m-a ajutat acest aspect la angajarile ulterioare. fara carte de munca nu stia nimeni ca eu am facut eu chiar daca CV-ul meu confirma. Am avut de pierdut, dar asta e. Daca as lua-o de la capat as sti ce sa fac