In ultima vreme, am acordat tot mai mult credit cărților young-adult și marea majoritate s-au dovedit a fi mai mult decât ce credeam eu că sunt – cărți dedicate exclusiv adolescenților. Printre noutățile de la editura Leda Edge (grupul editorial Corint) am dat peste o nouă lucrare a acestui gen – Infinitul dintre noi. O copertă frumoasă, o descriere atractivă, o autoare de la care nu am mai citi nimic până acum. Așa că am luat cartea. Mi-a plăcut sau nu?
Infinitul dintre noi – scurt rezumat
Început de liceu în America. Cinci adolescenți se întâlnesc la cursul de orientare școlară, cu o zi înainte de a deveni boboci. Unuia dintre ei îi vine ideea ca fiecare să scrie un bilețel despre cum își vede el viitorul, unde vrea să ajungă la finalul celor patru ani de liceu. Le scriu și le ascund într-un plic, într-un loc secret, la subsolul liceului, cu promisiunea de le reciti peste patru ani. A doua zi încep liceul și fiecare își urmează drumul spre îndeplinirea obiectivelor pe care și le-au propus în mesajele secrete.
Mia este tocilara care nu prea își găsește locul pe nicăieri și are o familie care nu prea stă pe acasă și nu prea are timp pentru ea. Jake este gay și, deși părinții și colegii îi acceptă orientarea sexuală, viața lui de licean nu este deloc ușoară. Zoe este fiica unei actrițe celebre și vine să facă liceul la mătușa ei, într-un oraș despre care nu știe nimic. Whitney este o mulatră frumoasă foc, cu priză mare la băieți, dar lucrul ăsta nu-i aduce neapărat fericirea. Gregor este un puști cuminte, timid, talentat, care rămâne îndrăgostit de aceeași fată timp de patru ani, fără a-și face curaj să-i vorbească măcar.
Cei patru ani de liceu vin cu multe provocări și surprize pentru ei (unele plăcute, altele mai puțin plăcute). Vor lega și dezlega prietenii. Unul va pierde o persoană dragă. Un altul va trebui să facă față despărțirii părinților. Altul trebuie să-și găsească tatăl pe care nu l-a cunoscut niciodată. Toți luptă să-și găsească drumul în viață. Se vor maturiza, se vor transforma treptat în oameni mari. La final vor fi tot ei, dar nu aceiași.
Oare drumul pe care vor merge îi va aduce în punctul în care și-au imaginat că vor fi la finalul celor patru ani de liceu? Cine va avea cel mai mult de suferit și cine va putea spune că liceul a fost cea mai frumoasă perioadă a vieții sale? Cum va fi momentul deschiderii mesajelor secrete?
Infinitul dintre noi – impresii de după
Nu e genul de carte cu acțiune foarte concentrată. Nu avem o intrigă, nu avem o întrebare care să ne țină cu sufletul la gură. Avem cinci povești derulate pe parcursul a patru ani. Totul în doar 362 de pagini. Și, la final, copiii noștri s-au transformat în oameni mari.
Nu sunt o gașcă. Sunt doar cinci copii care s-au întâlnit la un curs de orientare școlară. Între unii dintre ei vor mai fi momente de prietenie, dar în principiu poveștile lor sunt separate, intersectându-se doar pe alocuri.
O carte care urmărește cinci destine. Ar trebui să fie interesant și este, din anumite puncte de vedere. Doar că simt că se putea mai mult, că e totul prea pe repede-înainte. Romanul este structurat în patru părți, câte una pentru fiecare an de liceu. Fiecare parte are sub-capitole numite după luna în care se desfășoară acțiunile și sub-sub capitole purtând numele personajului principal al sub-poveștii. Asta e puțin ciudat și uneori firul lucrurilor devine greu de urmărit.
Gregor o pagină. Vine Jake cu jumătate de pagină. Zoe două pagini. Whitney, o pagină și jumătate. Mia are trei pagini. Apoi o luăm de la capăt, doar că se modifică spațiul și numărul de cuvinte alocate poveștii unui personaj. Fiecare cu prietenii lui și cu viața lui. Multe nume, mulți prieteni care migrează de la personaj la personaj, așa că lectura aparent ușoară devine uneori dificil de urmărit.
Din punctul meu de vedere, dacă autoarea ar fi scos din ideea aceasta o serie din 4 volume, câte unul pentru fiecare an de liceu, ar fi fost mult mai bine. Așa, am senzația unui jurnal telegrafic din care n-am putut cunoaște personajele suficient pentru a mă atașa de vreunul dintre ele.
Sunt oameni care iubesc, care suferă, care cunosc dezamăgiri și împliniri. Se putea mai mult. Se pune accent prea mult pe ce întâmplă cu cei cinci și prea puțin pe ce simt ei și ce se întâmplă în mintea și sufletul lor. Ori, tocmai asta mi s-ar fi părut mai interesant de urmărit. Așa văd eu lucrurile la 34 de ani. Poate citită de un adolescent, care stă prost cu răbdarea, chiar ăsta o fi farmecul cărții, că nu se lungește mai mult decât este cazul și că transmite un mesaj clar: că liceul este o etapă de viață frumoasă, dar și grea, că orice s-ar întâmpla trebuie să mergi mai departe și că a fi popular nu înseamnă neapărat că ești un licean fericit.
Este genul de carte pe care vă rog să o recomandați tuturor elevilor de liceu pe care-i cunoașteți. Vor înțelege că nu sunt singurii care trăiesc drama de nu fi băgați în seamă de cel/cea pe care o iubesc în secret, că nu trebuie să fie dezamăgiți înainte de a fi încercat, că a avea un iubit nu înseamnă neapărat a te simți iubit, că dacă colegul tău are o mamă actriță sau vedetă TV, asta nu înseamnă că el este neapărat mai fericit decât tine. Poate n-ar fi o idee rea să fie citită și de către părinții adolescenților. Poate ar învăța din ea cum să reacționeze în anumite situații, de ce trebuie să dedice timp copiilor și cât de important este pentru acești copii să aibă parte de stabilitate și liniște în cămin, că destul este agitație și teren nesigur în liceu.
Eu recunosc am fost puțin dezamăgită de carte și din cauza descrierii de pe copertă – Cinci adolescenți, o singură promisiune! Se vor ține oare de cuvânt? M-a făcut să mă aștept la mai mult și acel mai mult nu a mai venit.
Infinitul dintre noi rămâne o carte pe care am citit-o în vreo 3 ore, o carte care din care nu pot spune că am rămas cu un episod marcant, cu un personaj preferat sau cu vreo lecție învățată. La 14 ani sigur aș fi văzut-o altfel. De data asta avem de-a face cu un roman young-adult mult mai potrivit unei minți de licean, decât uneia trecut de 30 de ani.
Citatul preferat din Infinitul dintre noi – La un moment dat, cineva va intra în viața ta și vei înțelege de ce relațiile pe care le-ai avut înainte nu au funcționat.
Mda, noi gandim altfel si poate cu ceva mai multa critica. Poate ca e intr-adevar pe gustul celor foarte tineri.
sau pentru cei care inca mai gandesc ca niste adolescenti…
Cred că avem noi prea multe așteptări de la cărți ca de la viață! Uneori o scurtă descriere spune totul despre o carte.
Dar uneori descrierile nu sunt fidele povestii.
Multumim pentru recenzie.
Cu drag!
Nu am citit nimic de autoare. Mi-au cazut pe mana si mie carti de care am fost usor dezamagita. Ma asteptam la o altfel de derulare a faptelor, a intamplarilor. Eu oricum iti astept cu drag lecturile…asa ma inspir si eu de la tine 🙂
Ma bucur ca sunt inspiratie pentru tine.
Imi place coperta si cred ca as fi luat-o daca nu citeam recenzia ta, dar ma bucur ca ai facut-o, fiindca si eu ca si tine ma asteptam la mai mult de la ea si nu-mi plac nici filmele, nici cartile in care lucrurile se petrec pe repede inainte.
Poate tie ti se va parea altfel, cine stie…
Probabil de ar fi mult mai îndrăgită de cei aflați la vârsta adolescenței! Mulțumim pentru recenzie.
Asa cred si eu.
Sau cu alte cuvinte: cum te insala aparentele (titlu, coperta, descriere) cand vine vorba de o carte.
Din descrierea ta, imi pare destul de dezlanata povestea si, vorba ta, pe repede-inainte. Cu toate ca in peste 300 de pagini se putea descrie povestea mai concentrat, sa impleteasca destinele tuturor astfel incat sa iasa ceva captivant. Imi da impresia clara ca nu a fost asa.
Oricum, nu e genul de carte din care sa simt ca m-am imbogatit cu ceva.
Am citit si eu o carte despre 4 fete care, la fel, mi s-a parut un pic cam greu de urmarit, pentru ca fiecare dintre ele avea caracteristicile ei si gandurile ei. A trebuit sa-mi notez pe o foaie cateva chestii la fiecare in parte, ca sa nu ma pierd si sa le incurc intre ele, insa per total a fost o poveste foarte buna („Otrava iubirii”). Astfel, cred ca si cartea „Infinitul dintre noi” are un fir bun, cata vreme nu amestec personajele. Mi-ai mai recomandat tu si alte romane bune, n-ar fi asta primul 😀 .
Mai grav la tinerii mei este ca parca sunt robotei fara sentimente si ganduri. Doar fac…
Povestea ta ma face sa ma gandesc departe. Chiar daca nu ai fost atat de impresionata de carte eu cred ca mi-as dori s-o citesc pentru ca am impresia ca rezonez bine cu aceasta poveste
zici? spor la lectura atunci!