Anul acesta am reușit și noi să o facem. La cununia religioasă mă refer. Aveam verighetele cumpărate din 2010, ba chiar le-am și purtat o perioadă. Cu toate astea, când s-a pus problema serioasă să facem pasul cel mare, am decis să le schimbăm. Parcă nici nu ne mai plăceau la fel de mult, dar existau și alte probleme mai serioase decât aspectul. Sunt câteva lucruri de evitat când alegi verighetele și ar trebui să știi asta din timp. Noi nu am știut și am pierdut ceva bănuți acum, odată cu schimbarea lor, dar nu ne pare rău pentru că cele noi sunt mai comode și mai pe termen lung. Ce să nu alegeți?
Verighete prea late sau prea groase
Or arăta bine pe deget, dar vă asigur că nu sunt comode de purtat zilnic. Noi aveam un model destul de lat (9 mm lățime) și ne deranja foarte tare. Pur și simplu nu erau confortabile. Nu știu să vă explic în ce mod, că-s mai nepricepută din fire. 😛 În plus, la cele late aerisirea pielii de sub verighetă se face mai greu. Rămâne umezeală sub ea și vă puteți trezi cu răni. Eu am pățit-o!
Verighete la modă
Probabil vor fi multe verighete care vă vor atrage atenția. Unele sunt cu pietricele, altele sunt cu diverse împletituri și combinații de aur alb cu aur galben sau chiar aur roz. Unele au o dungă pe mijloc, altele sunt tăiate de un fir de aur alb în diagonală. Sunt poate mii de modele de verighete. Dar tu nu trebuie să-ți pui problema pe care să o alegi ca să rămână X cu gura căscată sau să dea bine cu rochia de mireasă, ci să iei ceva ce să poți purta o viață! Gândește-te că tendințele se schimbă, la fel ca în materie de haine, dar ce e clasic rămâne purtabil! Keep it simple!
Măsura nepotrivită
O altă greșeală pe care o poți face este să alegi o verighetă prea largă sau prea strâmtă. Dacă vreți să le cumpărați online, cel mai bine este să mergeți într-un magazin de bijuterii să vi se ia măsura (acasă riscați să dați greș!) și abia apoi să faceți comandă.
O verighetă prea largă scapă de pe deget. Eu am pățit-o cu cea veche. Eram la cumpărături, îmi pusesem o mănușă de unică folosință ca să-mi pun niște pește în pungă, și, când să scot mănușa, mi-a alunecat și verigheta. Noroc că am simțit-o! La polul opus, o verighetă prea strâmtă va fi incomodă și sigur nu e bine pentru degetele/ mâinile tale să poarte ceva strâmt care oprește circulația sau poate provoca răni.
Probați verighetele într-un moment în care sunteți odihniți, după câteva ore de repaus de muncă (dacă e vorba de o muncă fizică ce implică lucru intens cu mâinile). Noi primele verighete le-am ales într-o seară, când soțul meu avea mâinile umflate (dăduse toată ziua la lopată), și evident că, după de mâinile s-au desumflat, verigheta era prea largă.
Muchii nerotunjite
Cu ce-am mai greșit noi la prima alegere? Marginile/muchiile verighetelor erau drepte. Pur și simplu tăiate și puțin șlefuite, dar aveai senzația că taie, că pătrund în piele/carne dacă ți se umflau degetele așa cum se întâmplă, de exemplu, când cari o sacoșă cu 10 kilograme de cartofi. Noile verighete au muchiile foarte mișto prelucrate, rotunjite. Orice ai face și oricât ți s-ar umfla degetele, nu vei avea disconfort și vei putea să scoți verigheta fără să te rănești. Foarte bine finisate sunt aceste verighete. Sunt ceva mai scumpe, dar…
Probabil că mai sunt și alte greșeli pe care le poți face când alegi verighetele, dar eu de acestea m-am lovit. Probează, analizează și cumpără din timp! Poartă câteva zile verigheta înainte de cununie! Eu nu am superstiții și nu cred că e greșit să o porți. În felul acesta vei descoperi la timp dacă este ceva ce te deranjează la ea și vei avea timp să schimbi modelul dacă prima alegere se dovedește a fi fost greșită.
La noi a fost simplu cu verighetele! Primele pe care le-am vazut pe acelea le-am si cumparat. S-au potrivit, sun simple, procesul nu a durat mai mult de 10 minute :)) Cred ca daca vezi un lucru care iti place cu adevarat si ai nevoie de el nu are rost sa mai astepti sa gasesti altceva.
Ale noastre sunt simple, din aur alb si aur galben.
nu port: e rotunjita, e marimea buna, dar nu le purtam.
Ce nu am verificat: aliajul din care sunt facute. 14karate, 18 karate, sunt procente diferite de aur dar nu aur pur si anumite metale imi dau alergii.
Asta e, merg nepotcovita :)) – un nene la piatza m-a intrebat de sanatate cu zambet mare, poate din cauza de lipsa de verigheta o fi crezit ca sunt libera? nu ca sunt eu frumoasa si slaba :)))
Sotul meu si-a dorit un model clasic, din aur galben și am fost de acord cu el. Verigheta trebuie sa fie simpla, eleganta, sa se vada ca e verigheta, nu doar o bijuterie. Eu am adaugat pe ea 4 pietricele mici ca am eu o pasiune pentru pietricele.
E subțire, plată și cu marginile rotunjite. O port zi de zi și pentru mine e un simbol important!
Mie imi plac mult verighetele pe care le avem
Bune sfaturi,noi le-am cumparat din prima,depinde de fiecare ce ii place!
Verigheta e purtata zi de zi si din acest motiv ar trebui sa fie cat mai comoda. Unii nu le dau jos deloc nici noaptea. Consider ca ar trebui sa se distinga ca e verigheta si nu un inel.
Mulțumesc pentru sfaturi! Îmi vor fi de folos atunci când voi alege verighetele pentru nunta
Acum vii si tu cu detaliile astea? Unde erai cand am avut nevoie :p
Eu am ales o verigheta cam prea mica si acum am probleme. Adica nu am pus in calcul si ca dupa nastere mainile se vor mai umfla si acum am probleme ca sa port verigheta 🙁
Noi am ales clasice si inca ne plac. Cred ca cele clasice raman mereu la moda. Felicitari pentru pasul facut! Casa de piatra! 🙂
Multumim pentru sfaturi! Vom tine cont de ele cand ne vom hotara sa ne cumparam verighete.😊
Anul acesta…acum 4 zile, am implinit si noi 11 ani de la cununie; inca sunt mandra de alegerea mea in materie de verighete, nu m-a incomodat niciodata, nu am avut probleme cu ea si…sunt la fel de frumoase ca in ziua in care le-am ales!
Dupa cativa ani de experienta in vanzarea de verighete as adauga cateva idei:
1.Atentie la materialul ales, mai ales tipul de aur.Cele mai rezistente sunt cele din aur de 14 karate dat fiind ca au mai putin au pur(moale) in compozitie.Pentru zgarieturi e important.
2.Pe cat posibil evitat modelele cu multe pietre, nu e placut sa mergi ocazional la magazine pentru inlocuit pietre prost montate, sa pierzi cateva diamante nu e putin lucru
3.Intrebati de serviciile de intretinere, e recomandata o curatare macar la 2 ani, iar cele din aur alb necesita o improspatare a stratului de rodiu
4.Ideal ar fi ca producatorul bijuteriei sa aiba sediul in Romania, in caz de modificat marimi, deformari si alte reparatii.La brand-urile externe poate dura aprox 2 luni pana este returnat produsul reparat
5.Si ultimul sfat purtati-le cu delicatete, pe cat posibil ferit de substante chimice dure(de ex la curetenie), lovituri etc.
Si eu sunt de parere ca verighetele n-ar trebui alese in functie de niste trenduri, asta daca vrem sa fie ok pentru zeci de ani. Le prefer pe cele simple, fara niciun model, pentru ca nu se demodeaza. Cele late imi plac cel mai mult, dar m-ai facut sa ma gandesc totusi la faptul ca nu sunt chiar comode pe termen lung. O sa am mare grija cand mergem sa ni le alegem.
mie imi place modelul pe care l-am luat noi, dar nu imi place culoarea. nu port aur galben, as fi preferat alb, dar… acum ii pare rau si lui Mr.
lasa ca la nunta de… ce o fi, la aniversarea de 10 ani, va duceti la biserica si sfintiti altele!
Mi se pare atat de dificil sa alegi verighetele. Eu am avut mare avantaj ca iuby mi-a dat libertate deplina sa-mi aleg ce vreau eu. Strategia lui a fost simpla …. oricum nu intentiona sa o poarte si a zis sa aleg ce vreau eu 🙂
eu m-as cam supara pe al meu daca nu ar purta-o 😛