Cu riscul de a-i plictisi pe unii dintre voi, am simțit că articolul de astăzi era necesar. Sunt multe persoane care, atunci când află că am probleme cu atacurile de panică, își imaginează că am cea mai tristă viață, că sunt deprimată din cale afară și că mă lupt cu dorința de a mă sinucide. Nimic mai greșit. La fel de greșită ca impresia că mersul la psihiatru te transformă oficial în nebun. Dragilor, nebunii nu vor să audă de pshiatru, să vă fie clar!
Sigur că există persoane deprimate cu tulburări anxioase, dar nu oricine are atacuri de panică se confruntă și cu depresia. O persoană depresivă este mereu tristă, nu găsește nicio bucurie în nicio activitate, ajunge să simtă că viața nu mai merită trăită și chiar să se gândească la soluții extreme – sinuciderea. De fapt, cred că principala diferență dintre anxietate și depresie este chiar modul în care ne raportăm la viață.
Depresivul urăște totul la viața lui, este 100% nemulțumit de el, de oamenii din jurul lui. Cu asta își ocupă toată ziua. Se întreabă pentru ce mai trăiește și de ce nu pune punct acestei suferințe. Pentru el viața este o povară. Nu-și mai dorește s-o trăiască. Persoana care are atacuri de panică iubește enorm viața și se teme că un atac de panică i-ar putea fura șansa la ziua de mâine. Noi nu avem gânduri de sinucidere. Nu ne plângem cât e ziua de lungă, nu plângem întruna, nu ne dorim să scăpăm de viață. Doar de atacurile de panică pentru a ne putea bucura din nou la capacitate maximă de ceea ce oferă viața.
Diferență la fel de mare este și în modul în care ne gândim la viitor. Anxiosul, când are un atac de panică, crede că va muri la un moment dat din cauza acestor stări. După ce trece atacul de panică, își mai recapătă puțin din speranța că într-o zi nu vor mai trece prin astfel de episoade. Depresivul n-are momente de speranță sau incertitudine. El știe că va fi din ce în ce mai rău și că viitorul nu are ce să-i aducă bun. Atunci de ce să-l mai aștepte?
Atenție! Nici măcar nu-i putem numi anxioși pe toți cei care au atacuri de panică. Există persoane care fac un atac într-un moment mai dificil al vieții lor și atât. Atacul de panică nu se mai repetă. Anxietatea este o stare de frică permanentă și nemotivată, stare care favorizează apariția atacurilor de panică. Anxietatea poate evolua în depresie dacă persoana respectivă nu reușește să-și schimbe modul de a gândi și de a se raporta la problemele de zi cu zi. Depresia, la rândul ei, poate fi o cauză a stărilor anxioase.
Anxietatea, atacul de panică și depresia sunt lucruri diferite. Se pot provoca una pe alta sau pot evolua una în cealaltă, dar nu trebuie confundate!
ai atins puncte foarte importante pentru cei care au astfel de probleme. nu am avut niciodata un atac de panica, dar stiu ca nu ma poate ocoli in vreun moment mai greu din viata
Foarte util articol! Multumim frumos pentru recomandare!
Pupici dulci
Atac de panică nu cred că am avut vreodată sau cel puțin nu l-am identificat eu ca atare. În schimb stări depresive am avut (chiar de curând).
Da, nu-s acelasi lucru, dar, pe unii ii apuca toate, cum a fost cazul meu. E oribil sa traiesti asa dar chiar exista vindecare.
Foarte util acest articol,ai atins foarte multe puncte importante ale acestui subiect
Mi se pare un articol foarte util mai ales pentru cine se confrunta cu astfel de probleme.
Problema la noi în Romania este ca omul pune un diagnostic unic la probleme de acest gen – esti nebun. Nimeni nu incearca sa inteleaga ce problema ai, cum te poate ajuta, ce tratament este.
Am uneori atacuri de panica si un soi de anxietate permanenta. Ceea ce ma deranjeaza cel mai mult este ca nu mi-am gasit medicul potrivit care sa imi dea tratamentul potrivit, desiu, stiu TEORETIC ca in mine trebuie sa existe ce mai bun tratament. Mi-am propus sa merg si la un psiholog, sa incerc, dar bugetul inca nu mi-a permis. In orice caz, la sinucidere nu m-as gandi niciodata.
Ai mare dreptate, cele 3 chiar sunt chestii diferite. Eu n-am avut niciun atac de panica, dar sunt o persoana anxioasa de fel. Din pacate, insa, anxietatea a evoluat de cateva ori si s-a transformat in depresie. Efectiv mi-a scapat din mana, am facut eu niste chestii gresite pe drum si asta a fost… Important este ca am trecut de perioadele cu depresie, iar in tot acest proces au contat foarte mult oamenii din jurul meu. Insa nu toti au acest noroc, adica sunt multi oameni in depresie care n-au in jurul lor persoane care sa inteleaga aceasta afectiune si nu stiu cum sa se poarte, din pacate.
Ce bine ai punctat Ioana Radu: ” sunt multi oameni in depresie care n-au in jurul lor persoane care sa inteleaga aceasta afectiune si nu stiu cum sa se poarte, din pacate.” Indiferent cat de bine intentionati sunt acestia, pur si simplu nu stiu cum sa te ajute si uneori fac mai mult rau.
Foarte bine spus, Cristina! Sunt stari diferite! Insa ignoranta oamenilor le confunda. Referitor la acest subiect iti recomand o carte daca nu ai citit-o: ”Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata” de Cristina Nemerovschi. Este o carte superba care trateaza acest subiect.
Cred că ar fi foarte util și educativ să scrii un articol despre cum se manifestă atacul de panică, cu tot ce implică el, cum a debutat, cum a evoluat…etc. Dacă vrei, bineînțeles.
Un articol important care ne ajută enorm in caz că ne confruntăm cu astfel de stări…Multă sănătate tuturor!
Interesant articol,e bine de facut diferenta intre cele doua ,multi le confunda si multi se confrunta cu astfel de situatii deci si diagnosticul si tratamentul sunt diferite,asa cred eu.
Am avut si o usoara depresie, am avut si atacuri de panica asa ca pot spune cum a fost si din experienta mea.
Cu ambele variante ai nevoie de psiholog si in ambele cazuri nu esti nebun. Cu depresia insa e ceva dificil. Se spune ca cel mai bun psiholog esti chiar tu. Adica daca vrei poti. Poti avea o armata de psihologi la picioare, daca tu nu vrei sa faci nimic pentru tine, atunci degeaba.
Cu anxietatea insa e mai dificil… ai nevoie de ajutor sa intelegi ca poti depasi cu bine anumite momente. Atacurile de panica repetate pot fi depasite usor cu ajutor de specialitate, cu sustinere, curaj, cu rabdare si intelegere din partea celor din jur. Insa se tratreaza. Mai ales daca se identifica sursa.
Recunosc ca nu puteam intelege atacurile de panica tocmai pentru ca nu ma lovisem concret de o problema de acest gen. Intamplarea face ca anul trecut sotul meu a trecut prin asa ceva si avea niste stari de ziceai ca este grav bolnav. Cand a ajuns la urgente si i-a spus ca este bine, totul s-a rezolvat si i-au trecut ca prin minune. Atunci am aflat ca sunt si niste pastile care se pot lua in acele momente mai putin neplacute
sunt pastile, doar ca la unii atacurile de panica se tot repeta si iei cate o pastila de fiecare data si devii dependent de ele.