Ați decis să vă luați? Felicitări! Pentru curaj, nu pentru altceva. 🙂
Cum stați cu organizarea? V-ați găsit deja localul, rochia, fotograful și cameramanul pentru nuntă? Dacă nu, atunci am nimerit la fix ca să vă pun puțin pe gânduri, să mă laud cu ce m-am mai luminat în ultima vreme și, probabil, să vă ajut să luați o decizie pe care să nu o regretați mai târziu.
Pe scurt, am fost de curând la o nuntă. Trecem peste întrebarea cât a mers masa. A fost frumos și asta e tot ce contează. Numai că, la un moment dat, o aud pe sora mirelui că zice ceva de videograf. Tipa stă de câțiva ani în SUA. Ăsteia nu-i mai place să spună cameraman, îmi zic în gândul meu și depășesc momentul. Îmi amintesc episodul a doua zi, la o bârfă mică, și-i spun unei amice despre treaba cu videograful. Eu tot cu gândul că videograf e doar un neologism și un termen de fițe. Nu m-am așteptat ca amica mea să-mi spună că de fapt sunt diferențe mari între un cameraman și un videograf și, când vine vorba de servicii foto video nuntă, nu de cameraman ai nevoie.
A durut rău, pe bune. Am ajuns acasă și m-am pus pe studiat. În scurt timp am înțeles că e ca la logica din clasa a 9-a: toți videografii sunt cameramani, dar doar unii cameramani sunt videografi. Cum vine asta?
Cameramanul e tipul care filmează. Are o cameră, o pornește și se ține după obiectul sau persoana/persoanele de filmat. Știe multe despre stabilizare, zoom și alte chestii de genul acesta (deci nu putem spune că nu e profesionist) surprinde în imagini ce vede prin obiectiv, dar cam atât. Dacă ai noroc de un cameraman bun, o să ai o filmare bunicică de la nuntă, fără treceri bruște, fără imagini tremurate.
Videograful e mai mult decât tipul care ține camera video. Imaginează-ți că nunta este un platou de filmare! Ca totul să iasă bine, într-un film sau la o emisiune TV, nu îți este de ajuns cameramanul. Ai nevoie de sunetiști, tehnicieni lumini, regizor de platou, director de imagine. Videograful are grijă de toate astea, nu doar plimbă camera. Nu se mulțumește să filmeze scena redată de actori, indiferent din ce unghi. El caută lumina cea mai bună, unghiul cel mai generos, nu filmează, ci creează o operă de artă.
Dacă vreți, cameramanul poate fi copilul care desenează o pară din creion, la ora desen, apoi o colorează cu acuarele de orice fel. Un videograf de nuntă este ca un pictor care redă totul cu o pensulă fină, cu mâna sigură, cu uleiuri de calitate. Ghici care are șanse să ajungă la muzeu!
Cameramanul este cel care filmează ce i se dă, cum i se dă, cu voci și replici care nu au ce căuta pe filmare, dar vor fi acolo. Va filma ore întregi și vei primi un material de vreo 3-4 ore, la a cărui vizionare toți se vor plictisi teribil. Doar va prelua imaginile, le va selecta pe cele mai importante și le va pune cap la cap. Cu sunetul original.
Videograful filmează, editează și montează pentru a obține un film aproape artistic al nunții, nu o filmare a unor momente legate apoi între ele. Se alege și se adaugă muzica potrivită, se aleg secvențele importante, se elimină sunetele care nu ar trebui să se audă pe o filmare de nuntă, se corectează culori. La final ai un material de calitate din toate punctele de vedere. Este vorba de creativitate și multă muncă pe partea de editare. Nu regizează, nu-ți spune ce să faci, dar creează un material atât de frumos, că mulți se vor întreba dacă a fost regizat.
Durata materialului realizat de un videograf de nuntă este mult mai mică. Poate dura 50 de minute sau cât un film artistic – în jur de două ore. 1-2 ore în care s-au concentrat toată acțiunea și emoția. N-a ratat nimic din ce nu trebuia ratat, n-a pus nimic din ce nu era important. Este multă muncă pentru a obține chiar și filmulețele acelea scurte, de introducere, cu momentele cheie ale nunții. E vorba de montaj video, nu de crearea unui colaj foto. Ce zici de materialul video de mai jos? Mai multe filmulețe mostre găsiți pe site-ul andreidede.ro.
Tu hotărăști dacă vrei doar momente surprinse în format video de un cameraman sau vrei un film creativ care să spună povestea voastră! În acest al doilea caz, trebuie căutat din timp un videograf cu experiență care să-și pună atât tehnica, cât și creativitatea, la bătaie pentru a realiza un film al nunții la a cărui vizioanare să nu se plictisească nimeni.
Chiar nu stiam aceasta diferenta. Eu am ales doar cameramanul
Important este ca aveti amintiri din ziua aceea.
Acum 20 ani cand am facut noi nunta, nici cameramani nu erau pe toate drumurile, darmite videografi(nici eu nu stiam de existenta acestora, deci nici diferenta dintre)….oricum abia am gasit un fotograf sa faca poze, insa si acesta nu era profesionist cum credeam, asa ca am cateva biete poze…filmare nu am dorit eu, eram prea timida si am zis pas… macar a fost totul bine la nunta, suntem inca bine si impreuna…nu regret nimic! Dar datorita articolelor tale, uite ca aflu mereu informatii noi, sa tinem pasul, imediat imi zboara copiii si trebuie sa stiu si eu chestii din astea… 🙂
Stiu ca pe vremuri te duceai la fotograf tu, nu venea el la tine. Deh, evoluam repede!
Nici nu aveam idee ca exista videograf dar sa stiu si ce face. Foarte tare!! Noi am avut cameraman dar cu siguranta merita ca la un eveniment important ca nunta sa alegem oamenii cei mai profesionisti.
ma bucur ca nu sunt singura care nu stia ca e ala videograf.
Eu as alege un cameraman.
Pentru ca e mai ieftin?
Incep si eu ca bunica”pe vremea mea…”era doar un nene care tinea camera in mana. Acum ne-am mai modernizat 🙂
No, pe vremea ta :)). hai ca stiu ca suntem batrane, dar nici cu bunica nu concuram.
Habar nu aveam despre existenta videografilor, m-ai luat prin surprindere asa cum ai fost luata si tu la nunta respectiva. Acum realizez de ce unele filmulete de la nunti apar asa frumoase. Intr-adevar, un videograf reaalizeaza o opera de arta, dupa cum bine spui.
Dar eu eram sigura ca videograf e doar un englezism d-asta de fite!
Aha … asa deci! Uite ca nu stiam nici eu ce inseamna videograf si la fel ca si tine ma gandeam ca deh, e asa de fitze spus.
Inseamna ca si eu sunt videograf … de retete culinare? 🙂 Oare ma pot lauda asa? Ca suna bine tare :))
Eu cred ca da 😀 Dar tot mai bine suna master sefa 😀 Pe cand la emisiune?
Eu prefer pozele dar habar nu aveam de aceste diferente(foarte importante) dintre un videograf si un cameraman.
Doar poze? Fara video? 😀
Consider ca, la o nunta, cei mai importanti sunt fotograful si cameramanul. Am momente, seara, in care, impreuna cu fetele luam albumul de la nunta si ne uitam la fotografii. Se vede clar ca sunt facute de catre un fotograf profesionist! Si sunt amintiri placute, amintiri de care ne aducem aminte cu drag si pe care le retraim, cu ajutorul fotografiilor si al dvd-urilor!
dar sincer, la filmarea aia de 4 ore de la nunta de cati ani nu v-ati mai uitat?
serios? mai, da ce a evoluat tehnica asta… noi tot cu cameraman am fost, nu m-as fi gandit ca poate fi facut totul ca un film
Am fost si eu o data cu juma de pas inaintea ta.
Iubes pozele profesionale si chiar daca clipurile sunt cele mai importante sa stii ca eu as fi ales sa-mi fac doar poze la nunta. Din pacate acest pachet nu exista pentru ca eu l-as fi ales! 🙂