După ce ai tot căutat în piață niște mere sau pere pe placul tău, ai ajuns la concluzia că delicatese ca cele pe care le savurai în copilărie nu se mai găsesc azi. Așa ai decis că e vremea să plantezi niște pomi la țară, soiurile care-ți plac ție. Poate chiar vei pune bazele unei mici livezi, în timp. Ți-ai făcut temele, ai cumpărat pomișorii altoiți, gata de plantat, iar acum întrebarea este cum să plantezi corect un pom ca să fii sigur că se prinde.
Nu sunt chiar specialist în domeniu, dar, după ce am asistat la plantarea a vreo 30 de pomi, mă simt în măsură să dau câteva sfaturi ca de la proaspăt inițiat la începător.
1. Plantează toamna
Asta a fost o surpriză pentru mine pentru că eu mă gândeam că pomii trebuie plantați primăvara. Poți să faci treaba asta și primăvara, desigur, dar rata de prindere este mai mare dacă alegi să plantezi toamna. De ce? Pentru că la noi primăverile și verile au devenit foarte secetoase, ceea ce face ca rădăcinile să se dezvolte foarte greu. Prin urmare, dacă plantezi primăvara, este esențial să uzi foarte des pomii. Un hidrofor ți-ar prinde foarte bine pentru că e mai ușor de întreținut decât o pompă. Prețurile la hidrofoare nu-s foarte mari, după cum poți vedea aici.
Dacă este plantat undeva în septembrie, până în decembrie are timp să-și formeze o rădăcină bogată, fiind ferit de temperaturi mari și nefiind nevoie să-l uzi atât de des. Aviz celor care plantează pomii la țară și merg acolo doar în weekend!
2. Atenție la mărimea gropii
O greșeală frecventă este plantarea pomilor în gropi prea mici. Groapa nu trebuie să fie strict căt să intre rădăcina pomului în ea, ci cam de două ori mai mare, atât ca diametru, cât și ca adâncime. De ce? Pentru ca rădăcinile să se poată extinde ușor în prima fază, prin pământ afânat, nu direct în solul cimentuit. Inclusiv pe fundul gropii se va pune pământ din cel săpat. Țineți cont că plantarea la adâncime prea mare este la fel de greșită ca cea prea la suprafață!
Dacă ai de plantat un număr mai mare de pomi și nu vrei să dai prea mult la cazma sau târnăcop, poți căuta în categoria motoburgiu și foreze pamant un bughiu simplu, ieftin. Îți va ușura treaba foarte mult. Cei care au livezi folosesc burghie motorizate și imediat sapă gropile cu ele.
3. Tratează pomii în funcție de modul de ambalare
După ce ai săpat groapa, ai amestecat pământul obținut cu compost (fără bălegar sau îngrășămite cu azot!) și ai pus înapoi o parte din el, pe fundul gropii, este momentul să vii cu pomul.
În cazul pomilor în ghiveci, tot ce trebuie să faci este să îndepărtezi ghiveciul din plastic și să pui pomul așa cum este el, cu pământul în care a stat până acum. Dacă nu poți scoate ghiveciul întreg, taie-l!
La pomii care au rădăcina ambalată în punguță, în foarte puțin pământ care s-a mai și desprins de pe ea, este de preferat să așezăm rădăcinile ușor, cu mâna, în momentul plantării. Ajută-l să și le dezvolte în toate direcțiile! Pomul la ghiveci și le-a răsfirat singur. Cel în săculeț are nevoie de ajutor pentru un start bun. Ideal ar fi să hidratezi rădăcinile 1-2 ore într-un vas cu apă.
4. Inversează straturile de pământ
Tot din categoria cum să plantezi corect un pom fructifer vine și acest sfat. Cum să inversezi straturile? Când sapi groapa, pământul pe care-l scoți îl împarți în două. Pe cel de la suprafață în pui în drepta, de exemplu, și pe cel de mai jos în stânga. După ce ai pus pomul pe poziție, primul pământ pe care-l arunci peste el trebuie să fie cel care a fost la suprafață. În cazul nostru cel din dreapta.
5. Bătătorește pământul
Foarte mulți sunt cei care uită sau nu vor să taseze pământul după plantare. Argumentul lor este că pământul mai afânat dă libertate rădăcinilor. Greșit! Dacă nu bătătorim, rămân goluri de aer în care se va forma mucegai pe măsură ce udăm pomul. Rădăcina va putrezi și adio pom. În plus, pe măsură ce vremea se răcește, nu uita să ridici o movilă de pământ în jurul tulpinii (înălțimea de minim 30 cm) pentru a proteja de îngheț.
6. Ancorează
Unii îl numesc arac, alții ancoră sau tutore. Este vorba de un sistem de susținere. Cel mai simpu este cu un arac (băț mai gros) din lemn. Se înfige în pământ, mai adânc decât pomul, și se acorează pomul de el. La ce ajută asta? În primul rând că pomul va crește drept, iar apoi va fi protejat în cazul unui vânt puternic care ar putea să-l smulgă sau să-i modifice poziția. Este un pas esențial pentru pomii firavi.
Nu uita să uzi bine la final! 1-2 găleți de apă obligatoriu la fiecare pom sădit.
Acum știi cum să plantezi corect un pom, în linii mari. Care va fi primul pom fructifer plantat?
sursa foto Pixnio
Am pomi in gradina deci iti multumesc mult pentru sfaturi.
Sunt sigura ca deja stiai lucrurile astea.
Se spune ca ai trecut prin viata daca ai un copil, ai facut o casa si ai plantat un copac. Ei bine…nu am reusit sa plantez nici un pomisor pana acum, dar datorita sfaturilor tale voi reusi! Nu este greu deloc! Asadar, abia astept sa mananc mere din pomul de la tara pe care il voi planta chiar eu! 🙂
Bafta! Eu nu am pus nici pom, nu am facut nici copil… inca.
Chiar sunt încântată de sfaturi! O sa plantez, împreună cu fetita mea, toamna aceasta! 🤗
Noi am plantat deja acum doua toamne un gutui. S-a ridicat frumos deja.
as planta si eu ceva, daca as avea unde. cred ca o sa ma duc intr-o zi la marginea unui camp si o sa pun ceva acolo. nu de alta, dar casa n-am, curte ba, asa ca …
Chiar ar fi frumos. Poate faceti o intalnire cu bloggeritele si pune fiecare cate unul.
Cred ca un prun! Dar un soi special, nu am idee inca. Sper ca e nu e prea pretentios prunul.
Ca si etape, din ce ai descris tu acolo, mi se pare destul de complicat :-)))) (ti-o zice una care a trait toata viata ei la bloc)
Nu e complicat. Mai greu e cu sapatul.
Noi avem o livada intreaga in curte, am lasat firma specializata sa-i planteze. Noi ne ocupam de intretinerea lor, ii curatam, le sapam pe langa radacina ca sa ajunga aerul si apa mai bine, ii stropim daca sunt daunatori si apoi ne bucuram de fructele minunate pe care ni le ofera.
Aveti ceva de munca, daca e deja livada 😀
Si eu visez sa plantez ceva! Deci sa las la toamna visul…
Altfel citesc ca japonezii la 1500 aveau o regula ca cine taie un copac sa plantez 5. La cate carti si mobile avem in casa acum, avem datorie la planeta asta un nectar de plantat.
Chiar mi-ar placea sa fie si la noi asa si cine nu isi face norma sa ia cu executare. Cand am fost la munte, m-am crucit de cat se taie, dar n-am vazut pe nicaieri masini cu puiet de plantat.
Sa glumim, la japonezii din anii 1500 se lasa cu executare. Executare de sabie, si dezonorarea familiei.
La noi lupii sunt pusi paznici la oi.
Cand s-a nascut fetita mea, am plantat in livada parintilor 2 meri si 2 peri. Ma bucur tare mult ca s-au prins. Acum asteptam si roadele.
Frumos ca au crescut o data cu ele. Si noi am pus un gutui anul trecut, cand s-a nascut nepotica mai mica.
Eu am plantat 2 pomi fructiferi cand s-a nascut Cristina si pe ambii cred ca i-am pus in primavara. Curios este ca ambii s-au prins si ca au si rod. Sunt tare mandra de ei si ii dau Cristinei sa manance nectarine si cirese din pomisorii ei. Recunosc ca la plantat m-a ajutat mama care este priceputa