In luna iulie, am pornit o mini serie de articole în care voi îmi puneți întrebări despre mine și eu răspund. Primul articol îl găsiți aici. Azi a venit rândul rundei doi, al articolului din luna august. Ieri am lansat provocarea pe Facebook, s-au adunat câteva întrebări, iar azi am să vă răspund ca să mă cunoașteți mai bine. Unii poate mă vor părăsi, alții poate mă vor înțelege. Sarcina mea e să fiu sinceră și corectă, niciodată perfectă, în niciun caz iubită de toți. Care sunt întrebările de azi?
1. Ar fi ceva despre care nu ai vrea să scrii articol, gen videochat sau alt subiect? Ți s-a oferit ocazia asta?
Da. Chiar dacă despre unele subiecte din categoria asta am scris la început, acum nu aș mai face-o. Pe atunci nu mă urmărea nimeni, nu știa nimeni dintre prieteni sau vecini că acela era blogul meu. Am făcut-o pentru bani, atunci când am scris despre videochat sau despre servicii funerare. Acum e altfel. Nu o mai fac și nu o voi mai face.
Primesc des cereri pentru articole despre videochat sau jocuri de noroc. Am învățat să le refuz. Nu aș scrie nici spre soluții de amanet și am rărit-o și cu IFN-urile pentru că am devenit mai responsabilă și mi-e rușine să recomand ceva în care nu cred, chit că mi-ar prinde bine banii de pe articolul acela. Sex-shop, matrimoniale sau sisteme MLM – și astea intră pe lista cu NU. Probabil că mai sunt teme pe care nu vreau să le abordez, dar nu am primit solicitări pentru ele până acum.
2. Ești complexată de ceva anume?
Era mai simplu să mă întrebi de ce nu sunt complexată. M-am născut complexată, cred. Ani în șir am ținut capul în pământ pentru că am probleme cu pilozitatea facială și pentru că sunt grasă. În timpul liceului, când am slăbit destul de mult și aveam grija să mă pensez zilnic (ceea ce, dacă e să mă iau după anumite opinii, a și agravat problema), lumea parcă mă privea altfel, dar eu tot complexată eram. Și sunt încă. Ăsta e unul din motivele principale pentru care pe mine nu m-ați văzut pe la evenimente pentru bloggeri, deși primesc și eu uneori invitații.
Unii zic că sentimentul ăsta de inferioritate are legătură cu faptul că te simți iubit sau nu. Nu e așa. E ceva ce ține de tine. Degeaba te iubește bărbatul, dacă nu te iubești tu, nu te accepți tu. Degeaba îți spune cineva că ești drăguț sau că ai ochi frumoși. Nu că nu-ți face bine, dar chiar te simți și mai prost pentru că ai senzația că ești mințit. Tu te uiți în oglindă și nu vezi ce spune acea persoana.
3. Care este cel mai valoros sfat pe care l-ai primit până acum și de la cine?
Cel mai valoros sfat pe care l-am primit până acum, și de care nu țin întotdeauna cont, este să pricep că nu toți oamenii sunt ca mine, să nu mă aștept ca ei să facă ce fac eu, să mă respecte cum îi respect eu. De la soțul meu aud mereu sfatul ăsta. De fiecare dată când sufăr din pricina unei dezamăgiri și întreb cum pot oamenii să fie așa, asta aud: Cristina, ei nu sunt ca tine și ca mine. Îl aud, îl ascult, dar tot mi-e greu să înțeleg de ce unii sunt nesimțiți și calcă pe cadavre ca să le fie lor bine.
4. Care este cel mai frumos și mai drag cadou pe care l-ai primit și de la cine?
Cele mai frumoase cadouri primite au fost speranța și bucuria de a deschide ochii dimineața. Soțul meu mi-a făcut cadou lucrurile astea. Când l-am cunoscut, eram cumva convinsă că o să mor din cauza atacurilor de panică. Nu mai răspundeam la telefon aproape nimănui, nu mai ieșeam din casă, simțeam că viața nu mai are sens.
De ce să zâmbești, de ce să lupți, când oricum atacul ăla de panică vine de 3-4 ori pe zi și te zguduie din temelii și te face să simți că ăla e momentul în care te duci? În 2006 nu aveam calculator și internet, nu știam câte știu acum despre atacurile de panică și nu găsisem nici medicul care să-mi spună că o pastilă nu e de ajuns. Chiar credeam că viața nu mai are sens. Dar el a făcut lumină și mi-a arătat că pot trăi și pot zâmbi chiar dacă nu scap de anxietate complet.
5. Dacă ai putea, ai părăsi definitiv România?
Nu. Niciodată. Nu pentru că urlă patriotismul în mine, pentru că n-aș putea trăi departe râu și ram, de graiul românesc și de slana cu ceapă, ci pentru că sunt lașă. Niciodată nu mi-au plăcut schimbările majore. Mereu mi-a fost teamă de oameni și locuri noi. Cu o singură condiție aș pleca – dacă mi-aș lua toată familia cu mine. Atunci nu mi-ar mai fi teamă.
6. Care este bloggerul preferat?
Sper că nu te aștepți să vorbesc despre vreun blog de beauty sau fashion. Nu prea am bloggerițe preferate și nici bloggeri pe care să zic că-i urmăresc chiar zilnic. Dar am un blog pe care intru des – blogul lui Cabral. Îmi place mult cum scrie, dar și temele pe care le abordează. Sunt subiecte din viața de zi cu zi. Pe marea majoritate le tratează cu umor, dar nu e genul ăla de om care ia totul în râs. E inteligent, direct, corect și își respectă cititorii. Sunt delicioase articolele lui despre relații. Recomand să-l citiți mai des!
7. Ce îți place cel mai mult sa faci in timpul tau liber?
Mai greu cu timpul liber, chiar dacă lumea crede că o casnică se lăfăie în timp. Când am clipe de respiro prefer să citesc, să vizionez un serial împreună cu soțul meu sau să mă joc cu nepoțica mea. Astea sunt lucrurile care mă fac pe mine fericită și mă orientez spre ele când timpul îmi permite. Înainte îmi plăcea să cos și să croșetez, dar acum mi-am pierdut răbdarea. Ah, și mai nou, cred că începe să-mi placă să mă joc cu kitul meu pentru unghii cu gel de la Base One.
8. Știu că iubești câinii, cărțile, scrisul pe blog. Cu siguranță iubești și copii. Tu, un bebe, pe când?
Iubesc copiii, asta e clar. Nimic nu mă bucură mai mult decât o oră petrecută cu nepoțica mea, chiar dacă mă și epuizează. Doar că nu știu când și dacă voi avea un copil. La momentul de față, deși ceasul biologic cam aleargă, nu mă simt pregătită. Situația din familie, anxietatea de care încă nu am scăpat, teama că nu voi face față și că nu voi fi o mamă bună… astea sunt lucrurile care mă țin în loc. Dacă eu nu știu să mă iubesc pe mine, voi putea să predau lecția asta copilului meu? Și poate și Dumnezeu gândește la fel. Nu am rămas niciodată însărcinată până acum…
9. Care ar fi primul obiect care vi l-ați lua pe o insula pustie?
Să mă ferească Sfântul de ajuns pe vreo insulă din asta pustie, că nu cred că aș supraviețui. Eu nu sunt o luptătoare de felul meu. Dar, ipotetic vobind, primul pe care l-aș lua cu mine ar fi soțul meu. Stai! Ai zis lucru, nu persoană. Pot să iau 2? Aleg o sticlă cu apă și o armă. Eu fără apă pot să mor și în câteva ore (cred, deși nu am încercat) 🙂 , iar arma aș folosi-o pentru a mă apăra sau pentru a vâna vreo vietate să bag la ghiozdănel. Asta dacă nu cumva e o insula pe care cresc bananieri.
10. Te-ai gândit vreodată să o iei de la capăt? Să te muți în altă țară, să faci lucruri care acum par „interzise”?
Să o iau de la capăt în altă țară, nu. Am zis și mai sus de ce. Vezi întrebarea 5!
Să o iau de capăt mi-ar plăcea, în sensul de a avea iar 17-18 ani, dar cu singura condiție să-mi cunosc totuși soțul. Dacă mi-ar spune cineva că pot da ceasul înapoi cu 16 ani, dar asta înseamnă să nu-l mai cunosc pe el, aș refuza. Am făcut multe alegeri greșite, dar el nu e printre ele. Și știi de ce? Pentru că nu l-am ales eu. Eu doar l-am acceptat. Dumnezeu l-a ales pentru mine. El a știu de ce am nevoie, a căutat și a găsit.
Din punct de vedere material, nu-mi doresc mai mult, chiar dacă nu am o casă mare și aia e de fapt pe numele bunicilor, chit că avem o mașină ieftină și ne luăm haine și încălțăminte de două ori pe an.
Asta-s eu! Ori mă plăceți așa, ori mă ignorați!
Si eu m-am luptat o viata cu complexitatea si anxietatea. Mai mult sau mai putin. Sa stii ca in privinta copilului, inainte si eu credeam ca nu voi face fata, dar nu e asa. In situatii limita, chiar si o persoana cu atacuri de panica, atunci cand stie ca ea reprezinta forta cuiva gaseste o modalitate sa faca fata situatiei. Oricum, cand vine vorba de copiii, niciodata nu te simti pregatit, insa decizia este pur a celor implicati, iar cei din jur nu ar trebui sa judece de ce. La mine frecvent apare intrebarea „pe cand al doilea” desi in cazul meu e o situatie speciala. Si intrebarea cateoodata e dureroasa, enervanta cateodata. De aceea intrebarea asta asta o percep ca pe o lipsa de politete atunci cand imi este mie adresata. Sper sa nu te superi ca am scris asta, dar poate ca vor fi care vor citi comentariul si se vor pune si in pielea unei persoane agasate de o astfel de intrebare si care din cauza unor probleme medicale un copil, sau alt copil nu este recomandat. (aici vorbesc doar de mine, dar stiu ca mai sunt in situatia mea)
Nu m-am suparat de intrebare, mai ales ca fata care a adresat-o si-a cerut scuze daca a atins o coarda sensibila si o stiu si stiu ca nu a intrebat cu rautate. In rest, mor cand se trezeste vreo vecina ca ma intreaba de ce plimb cainele si nu fac un copil.
Iti multumesc pentru raspuns Cristina.
Eu iti multumesc ca mi-ai dat din nou ocazia sa ma confesez.
Hei, tu esti o tipă mișto. Mai lasă complexele, fii mândră că ai materie cenușie.
materia cenusie nu se vede, Cata, la primul contact. Iar pentru unii nici nu conteaza 😛
Trebuie sa inveti sa te iubesti asa cum esti. Nimeni nu e perfect, toti avem defecte. Uni suntem grasi , alti slabi, unele cu tate mici 🙂 altele cu păr pe maini …nu astea conteaza ci frumusetea interioara. Eu am invatat sa pun la fund toate vorbele urâte si usor usor sa trec peste aproape toate complexele mele. Si asa urla fericirea-n mine cand vad una mai urata ca maine :)) ma bucur ca nu sunt singura si atunci deja ma simt mai bine
Zuzi, tu chiar esti o femeie frumoasa! Stiu ca toate avem complexe. Chiar si alea de urma pe podium la Miss. Stiu ca perfectiunea nu exista, dar e vorba de tipare…
Ești o tipă faină. 👍😉 Și eu zic să nu mai ai complexe,mai ales din pricina greutății,atâta timp cât te simți bine în pielea ta și sănătatea nu ți—e pusă în pericol.Cu siguranță ai oameni în jurul tău care te iubesc și te apreciază așa cum ești tu.Succes pe mai departe,pupici.😚😚😚
Iti dai seama ca sanatatea este in pericol, dar urat e ca te condamna ca esti gras si ca nu tii la sanatate aia care beau sau fumeaza de sting. Multumesc pentru incurajari.
Important e ca il ai pe soțul tău cate se pare ca e alături de tine mereu. Complexele cred ca vor dispărea cu timpul, fiecare dintre noi avem complexe, mai mult sau mai putin justificate.
În legătură cu un copil, toate la timpul lor. Cand va fi momentul cred ca o sa se întâmple
Nu intru in panica. Nu sunt de parere ca daca nu ai un copil ai trait degeaba.
Ca o bârfitoare mică ce sunt, îmi plac tare mult articolele astea foarte personale 🙂 Și, să știi, ca și tine, și eu sunt grasă și păroasă, însă am avut noroc de un mediu bun (mă refer la școală, unde nu „se făcea mișto”) așa că n-am niciun fel de complexe. Încerc să slăbesc acum tocmai pentru că obosesc repede și vreau să fiu mai în formă, că nu mai sunt chiar tinerică și cât să țină și oasele astea? Plus
Cred că nimeni nu e mulțumit de cum arată, fiecare are o problemă sau alta, e natural cu atâta social media și atâtea gagici perfect photoshopate peste tot. Important e să găsești un echilibru oarecare, să găsești lucruri care îți plac la tine și să încerci se te îmbunătățești pe zi ce trece.
Cris, iti doresc toata vointa din lume sa dai joss ce ti-ai propus, ca stiu cum e sa te misti greu. Eu nu imi gasesc motivatia… e drept ca de la inceputul anului am mai scazut portiile, dar pt ca nu fac miscare, abia am dat 5 kg jos, pe cand eu am de dat… multe.
zuzi, eu sunt mandra de tine. mandra ca stii sa recunosti imperfectiunile pe care le ai si ca inca mai crezi in oameni (desi nu trebuie). ma bucur ca ai gasit un OM adevarat, care sa te sustina si sa aiba grija de sufletul tau. Ma bucur ca esti asa cum esti, ca esti un om bun si cald!
iti multumesc pentru sustinere :*
De cand ai postat articolul, apropae zilnic am intrat si l-am citit, am vrut sa las un comentariu, dar am simtit ca nu ar cuprinde tot ceea ce as vrea sa iti spun. Totusi, incerc sa iti spun doar atat: ca dincolo de toata prezentarea asta a ta si raspunsurile pe care le-ai dat, dincolo de toate coplexele pe care le ai, justificat sau nu, esti un OM minunat. Mi-as dori din tot sufletul o prietena ca tine, desi eu te consider prietena, fiindca esti un om pe care ma pot baza atunci cand am nevoie si as vrea sa pot sa fiu la fel pentru tine. Mi-ar placea sa fii sora mea, mi-ar placea sa ffi fiica mea, mi-ar placea sa faci parte din viata mea. Stiu, ca in ultimul timp sunt cam absenta, mai ciufuta, ma confrunt si eu cu problemele mele, dar ma gandesc mereu la prietenii dragi de aici, trec pe la ei sa vd ce mai fac, chiar daca nu las vreun semn. Nu uita, ca multi sunt cei care te iubesc, fara a observa daca ai mai pus 1 kg in plus, sau ti-a mai crescut vreun fir de par pe undeva. Si inca o data, nu uita ca esti minunata.
Sarumana. Si eu te consider prietena, chiar daca esti putin mai mare ca mine. Nu-ti face griji! Eu inteleg ca simti nevoia sa stai retrasa putin si nu vreau sa te presez. Tu mi-ai dat cele mai bune sfaturi si lipsite de rautate!
Am intrat de foarte multe ori pe blogul tău și intru mereu numai ca nu prea ti-am lăsat un comentariu sa Îți dai seama. Tu ești o persoana minunata și sunt sigura ca dacă vei avea un copil vei fi o mama minunata care va face fata oricărei situații. Și eu prin liceu aveam o chestie ca sunt grasa ca nimeni nu ma place din aveam senzația ca toții rad de mine dar am lăsat timpul sa treacă și acum am slăbit fără sa vreau , fără dieta sau ceva special și toată lumea mă întreabă ce am făcut, Cum am reușit sa ajung așa. ..Tu ești o persoana tare și minunata.
Te felicit pentru ca ai reusit sa dai jos. In primul rand pentru tine, ca e mai bine pentru sanatate. Iti multumesc pentru incurajari. Stiu ca Dumnezeu ma iubeste si va face cum stie el ca e mai bine pentru mine.
Multumesc pentru raspuns Cris! Tu esti un om minunat, si stii asta! 😊
Multumesc pentru intrebare, Claudia.
Văd că lumea pe aici crede că doar dacă ești gras ai complexe. În liceu eram slabă și eram extrem de complexată din cauza asta 🙂
Stiu ce zici. Cea mai buna prietena a mea in generala era o tipa exact pe dos – foarte slaba. Si toti ne ziceau Stan si Bran.
Poate e un compliment banal dar sa stii ca esti un om normal. Un om. E in regula sa te accepti si iubesti asa, imperfecta.
Si oamenii ne grasi si ne parosi au fricile lor, anxietati, neincrederi, cosmaruri. Cupa iubirii ne o umplem singuri atat de greu, si o varsam asa usor…. Cu tristete imi aduc aminte ca si la 50kg nuneram multumita de mine, nici cu strat de machiaj de 30min dimineatza nu ma iubeam.
Curajul nu e lipsa fricii, ci actiunea in pofida fricii. Anul asta m am suit in barca pt prima data, de mai – desene animate pot fi facute pe momentele cu mine la inceput 🤣🤣🤣 . Dar momentele de reusita in pofida fricii sunt atat de…. imbogatitoare…
tu cu machiaj cu mistria? Asta chiar e greu de crezut. Dar, da, stiu ca ai dreptate si ca nu trebuie sa fii neaparat gras ca sa ai complexe si stari anxioase. Chiar si cea mai frumoasa femeie sau cea mai desteapta se poate confrunta cu asa ceva, daca ea crede si simte ca are un minus pe undeva.
Mda, am avut si eu candva 20 ani si sub 50kile si tot nu eram suficient de…suficient de….
Mereu gasim ceva care nu ne place, mereu vrem mai mult si mai bun…
Frumoase raspunsuri! Nici nu stiu ce altceva sa spun!
Sa stii ca si persoanele slabe au complexe. Eu am avut muuulte si inca mai am. Am invatat dupa 30 de ani, incet, incet, sa ma accept asa cum sunt. In momentele mele proaste tot mai vin ” monstrii” din mine la suprafata dar incerc sa le dau un sut in …. Uneori reusesc, alteori nu. Ca si tine, am un sot care ma iubeste si ma accepta asa cum sunt.
Esti un om minunat, atat cat pot spune si din cate mi-am dat seama in mediul online. Viata merge inainte! Am invatat sa nu mai imi pese de ce spun altii. Tarziu, din pacate! Dar, mai bine mai tarziu decat niciodata!
Sa iti traiasca sotul 100 de ani si tu sa te bucuri de el tot atatia! Iti multumesc pentru impresia pe care ti-ai creat-o despre mine, dar sa stii ca nu-s chiar un om minunat. am un suflet bun, dar o gura cat o sura….
Imi place sa aflu lucruri despre tine si ele nu fac decat sa-mi intareasca prima impresie: Ca esti un om bun. Si eu am trecut prin momente grele in viata si Dumnezeu mi-a dat mai mult decat am sperat vreodata asa ca inteleg perfect unele lucruri chiar daca noi ca fire suntem foarte diferite, mie imi plac lucrurile noi si ma bag cu capul inainte in orice. Ramai asa cum esti Cris atata timp cat asta te face fericita si iti ofera siguranta de care ai nevoie.
Eu sigur raman acceeasi. Nu m-as putea schimba nici daca mi s-ar impune.
M-ai convins sa-l citesc si pe Cabral. Ai asa o putere de convingere …
In ceea ce priveste copilul …. eu te incurajez sa o faci. Adica niciodata nu vei fi pe deplin pregatita si convinsa ca vei fi o mama buna. Important si suficient este sa-ti doresti un copil si restul vine de la sine. Iti dau un exemplu …. in momentul in care am ramas insarcinata nu aveam un job nici eu nici sotul. Singurul sprijin al nostru erau parintii si recunosc ca ne ajutau cum puteau din ambele directii. Cand am aflat ca medicul din Galati mi-a sugerat ca el ma sfatuieste sa nu fac copii la problema pe care o am, am intrat in panica si dorinta a fost cu atat mai mare.
Raportandu-ma la prezent … nu consider ca fetita mea nu are sprijinul nostru atat moral cat si financiar. Eu sunt cea care ii cumpar macar cate o jucarie sau o bombonica aproape zilnic sau de cate ori ies din casa si asta in functie de buget … mai mult sau mai putin. Am invatat s-o si refuz sub pretextul ca nu am bani. Daca din punct de vedere al sanatatii esti ok, nu te gandi la prostii de genul ca nu vei fi mama buna. Totul se invata si copilul te va indruma catre ceea ce are el nevoie. Nu trebuie sa faci facultate pentru a fi o mama buna. Este suficient sa-i oferi dragoste!