Niciodată n-am avut pretenția că aș cunoaște legile. Pe unele nu le știu, pe altele nu le înțeleg sau le înțeleg greșit. Așa s-a întâmplat și când soțul meu a venit acasă și mi-a spus că din salariul lui (nu prea mare) va trebuie să cumpărăm și o salopetă de lucru. Citisem eu pe undeva că echipamentul de lucru ar trebui acordate gratuit de către angajator și am luat foc. Apoi m-am mai calmat și am început să caut informații pe internet despre legislația în materie de protecția muncii. Primul articol care m-a ajutat să-mi fac puțină lumină în idei a fost acesta. O să te ajute să înțelegi ce drepturi și obligații ai ca angajat!
Echipament de protecție vs. uniformă de lucru
Cea mai mare greșeală pe care o făceam eu și cred că o faceți și unii dintre voi este aceea că nu sesizăm diferența între cele două tipuri de echipament: de lucru și de protecție. Par termeni identici, dar nu sunt.
Uniforma de lucru este o îmbrăcăminte care oricare alta, numai că este strict pentru lucru. Singurul ei scop este acela de a nu ne strica hainele în timpul lucrului. Uniforma o poartă oricine, nu trebuie ca angajatul respectiv să aibă nevoie de protecție specială. Angajatul de la alimentară, cel de la supermarket, doamna de la farmacie, tipul de la service-ul auto, niciunul nu lucrează în hainele lui bune, de stradă. În primul rând pentru că ar risca să-și murdărească hainele, apoi pentru că uniforma ajută clientul să identifice rapid cui trebuie să solicite ajutor la nevoie.
Echipamentul de protecție este acel echipament purtat de lucrător pentru a se proteja de pericole, nu de pete de ulei sau de grăsime. La echipamentul de protecție intră halatele de zale folosite în abatoare, căștile și bocancii folosite pe șantiere, mănușile, măștile sau ochelarii de protecție folosite de cei din industria grea sau din laboratoarele chimice. Elementele de genul acesta protejează de accidente care pun în pericol sănătatea, integritatea corporală sau chiar viața persoanei respective.
Care-i gratuit și care nu?
Logic și frumos ar fi ca echipamentul de lucru de orice tip să fie acordat gratuit de firma la care lucrezi, dar nu este așa. Angajatorul este obligat prin lege să ofere gratuit doar echipamentul de protecție pentru slujbele la care este nevoie de așa ceva. Adică, dacă jobul tău prespune lucrul la înălțime, în mediu toxic, cu mașini de tăiat sau cu foc, ai nevoie să ți se asigure protecție care să minimizeze riscul de accidentare. Mănușile, cizmele de cauciuc, combinezonul ignifug, masca de gaze, centura de siguranță, haina impermeabilă sau vesta antiglonț sunt echipamente de care trebuie să beneficiezi gratuit.
Tot ceea ce nu este echipament de protecție nu mai intră sub incidența legii. De-asta cei mai mulți angajați sunt nevoiți fie să-și cumpere haine de lucru din banii lor, fie să contribuie într-un anumit procent la achiziționarea lor de către angajator. Depinde ce și cine cumpără și ce scrie în contractul de muncă.
De exemplu, dacă angajatorul vrea echipament special precum aceste uniforme medicale brodate pe care să scrie numele firmei, de obicei costurile se împart între angajator și angajat. Foarte rare cazurile în care firma suportă singură cheltuielile. Dacă angajatul își cumpără singur orice salopetă sau halat simplu, în marea majoritate a cazurilor nu primește niciun ban de la firmă. Depinde doar de prevederile din contractul colectiv de muncă dacă i se decontează o parte din această investiție.
Sper că acum ați înțeles și voi (alături de mine) diferența dintre uniforma de lucru și echipamentul de protecție și de ce unii primesc gratuit hainele de lucru și alții nu. Mai multă atenție la normele de protecție a muncii, când le semnați, și nu uitați de echipament nici când vă negociați contractul de muncă!
Multumesc pentru sfaturi.
Cu drag.
Da, pare logic, ca una este echipamentul de lucru si alta este echipamentul de protectie. Eu am o mare problema cu uniformele medicale. Deosebesc medicii ( daca nu ii cunosc) dupa stetoscopul pe care il au atarnat la gat, in rest….. nu prea am cum. Plus ca in ultimul timp, am vazut asistente din ce in ce mai impestritate.
Ma gandesc ca poate si la ei tot de aia vedem atatea culori si modele, ca si le cumpara singuri?
Da, macar echipamentul de protecție este platit de angajator. Deși, personal cred ca si echipamentul de lucru ar trebui dat gratis. Căci si asa salariile sunt asa ” mari ” la noi, sa mai plătim si pentru echipament… Dar asta e, ne conformam situației
Nu ai ce face, Criss. Sotul meu e grasun si le rupe repede, asa ca de 2 ori pe an trebuie sa dam bani pe salopeta noua.
da, asta stiam si eu, e specificat la ssm, echipamentul de protectie este obligatoriu sa fie pus la dispozitie de catre angajator. mai departe…depinde mult de fiecare. noi avem si echipament de lucru pus la dispozitie, asa aveam si la firma anterioara.
Sunt firme care nu doar il ofer gratuit, ci il si spala gratuit saptamanal… Asa da.
Tatal meu lucreaza la o firma de paza si de data asta a primit echipamentul gratuit(cu imprumut) dar la cealalta firma unde a lucrat inainte a contribuit si el la plata echipamentului. Cat despre echipamentele de protectie, asta e alta poveste. Sotul prietenei mele lucreaza in constructii si l-am vazut de multe ori pe schela fara casca si fara corzi sau cum s-or numii alea de siguranta.
Doamne fereste! Oameni nebuni.
Depinde de la angajator la angajator dar si de la un salariat la altul. Sunt angajati care nu dau importanta normelor de protectie asa cum si multi angajatori trateaza cu superficialitate.
Da… cum zicea cineva mai sus, sa lucrezi la inaltime fara carca si centuri… eu nu as accepta/.
Un articol foarte util!
Eu lucrez intro fabrica de confectii facem haine pentru armata, politie, pompieri, veste antiglont, corturi, rucsace…etc si ne trebuie neaparat haine de lucru ca lucram cu diferite materiale tratate chimic, multi scai, catarame…care ne stric hainele. Primim halate sau salopetă depinde de sex sau de caz…bineineinteles odata pe an ?
Mama a lucrat in fabrica de confectii tricotaje, dar isi cumpara singura halat.
Ai punctat niste lucruri foarte bune, mai ales cele referitoare la citirea contractului de munca si negocierea lui. De fel n-ar trebui sa semnam nimic inainte de a citi. Eu am amintiri neplacute cand e vorba de echipamentul de protectie de cand lucram in presa si am fost pe teren la cateva accidente care au avut loc chiar din cauza lipsei acelui echipament… Asa ca atunci cand am ocazia, cum este si momentul acesta, prefer sa punctez cat este de important echipamentul de protectie. Iar daca angajatorul nu-l ofera gratuit, oamenii sa il achizitioneze totusi. Viata trebuie sa aiba prioritate.
Si pentru mine siguranta mea ar avea prioritate si m-as interesa de politica firmei cu privire la echipamentul de protectie inainte de a ma angaja la ei.
Mulțumim de sfaturi
Cu drag.
Sunt unele companii care isi respecta angajatii si ii protejeaza corespunzator..dar nu prea intalnesti asta in Romania. Mergi pe orice santier din Romania si te convingi
Nici macar pe cele mari nu se respecta legea intotdeauna.
Finul meu se plangea ca firma oferea echipament de lucru, dar de proasta calitate, care se distrugea rapid și nu proteja asa cum trebuia si a trebuit sa isi cumpere singur toate cele necesare pentru a lucra în siguranță.
Acum a plecat la altă firmă care își respectă angajații.
sotul meu nu primeste echipament decat odata la 3 ani cred. Si el rupe 2-3 salopete pe an…
Sunt câteva domenii in care angajatorii chiar sunt serioși și respecta regulile. Ar fi bine ca toți sa fie corecti
Unii nici nu cred ca-si dau seama ca niste amanunte ca astea pot castiga fidelitatea angajatului