Cum spălăm corect hăinuțele bebelușului? 5 reguli de respectat

cum spălăm hainele bebelușului

Printre toate grijile unei tinere mame în momentul în care își aduce noul născut acasă, se numără și aceea a asigurării unor hăinuțe potrivite, comode, din materiale de calitate și bine igienizate. Cât de mult e prea mult și cât e prea puțin când vine vorba de curățarea lor? Ce produse să folosim și ce produse să evităm când spălăm hăinuțele bebelușului? Nu vreau să pozez în specialistă pentru că nu sunt, dar am învățat câte ceva de la verișoara mea, de când a devenit mămică, și cred că ar prinde bine să dau informația mai departe. Iată care sunt cele mai importante 5 reguli pe care trebuie să le respectați!

1. Spălați separat hăinuțele bebelușului

Nici mai târziu nu este indicată spălarea hainelor la comun, dar, în primul an de viață, clar nu are ce căuta un tricou de-al mamei sau de-al tatălui în mașina de spălat, alături de hainele copilului. Probabil că unii vor spune că oricum le spală mașina, dar eu rămân la părerea mea că nu e deloc igienic să punem bacteriile de pe hainele noastre laolaltă cu ale bebelușului.

2. Folosiți un detergent mai blând

Tocmai pentru că hăinuțele piticilor nu au atâția microbi ca ale noastre, dar și pentru că un detergent obișnuit ar putea să provoace reacții nedorite, pentru spălarea hainelor noilor născuți trebuie folosit un detergent special, mai blând. Fie căutați detergenți speciali pentru copii, fie vă orientați spre detergenți naturali. Balsamul nu este recomandat în primii 2 ani de viață.

3. Spălați la temperaturi mai mari

Cu cât mai mare temperatura la care spălați hăinuțele, cu atât mai sigur rezultatul. Bacteriile mor dacă sunt supuse curățării la peste 60 de grade Celsius. Pentru a putea face treaba asta, trebuie să aveți grijă ce tip de hăinuțe cumpărați. De preferat sunt cele în culori deschise (mai mult alb), simple. Acestea se pot spăla la peste 60 de grade fără teama că s-ar putea deteriora sau decolora.

Pentru hăinuțele a căror etichetă interzice spălarea la temperaturi mari, apelați la călcat. Cu o stație de călcat de pe beko.ro sau un fier de călcat cu aburi veți elimina rapid și ușor microbii pe care apa prea rece i-a lăsat să rămână pe hăinuțe. Fără dezinfectanți chimici! Temperatura este controlată digital la o astfel de stație, deci nu sunt șanse să distrugem hainele, dar aburul eliberat cu mare presiune pătrunde printre fibre și omoară bacteriile.

4. Clătiți suplimentar hăinuțele

Oricât de bun ar fi detergentul cumpărat, el trebuie clătit foarte bine pentru a nu rămâne pe haine și a intra în contact cu pielea sensibilă a celui mic. La orice mașină de spălat ar trebui să aveți opțiunea de clătire suplimentară sau un program special pentru clătire și stoarcere.

Și mai bine dacă aveți o mașină de spălat precum cele de la Beko, cu programe speciale pentru hăinuțele bebelușului. Acestea combină spălarea la temperaturi înalte cu clătirea intensivă, asigurând o curățare perfectă.

5. Atenție cum uscați hainele

Credeați că am terminat? Nu. La fel de important este și cum și unde alegeți să uscați hăinuțele. Foarte multe persoane sunt de părere că cel mai bine este să fie uscate afară, dar nu întotdeauna și nu oriunde. Într-un oraș mare și poluat, nu prea e recomandat, mai ales în primele 5-6 luni de viață. Da, nu e bine să uscăm haine în camera copilului, dar o putem face în altă camera bine aerisită, în loc să le lăsăm pradă polenului, prafului și gazelor de eșapament.

Respectați aceste 5 reguli și hainele nu vor fi un pericol pentru copilul nou născut! De asemenea, rețineți că, în lipsa unor recomandări speciale din partea medicului (în cazul unui copil ultra-sensibil),nu trebuie nici să exagerați cu igiena! Dacă spălați hainele la temperaturi înalte, nu mai este nevoie să le și călcați. Copiii au nevoie să intre în contact cu anumite bacterii pentru a învăța să lupte cu ele.

Credit foto www.cda.eu

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • ird elena
    • 13/05/2018
    Răspunde

    Asa actionez si eu, mai putin cel cu spalarea hainutelor la 60*C (40*C)

    1. Le speli la temperaturi mai mici?

        • Gabriela Rosu
        • 19/05/2018
        Răspunde

        Bine de stiut

    • ghelbere elena
    • 13/05/2018
    Răspunde

    Bebelusii avand o piele sensibila trebuie luate masuri suplimentare pentru ai proteja. Imi amintesc ca toate hainutele baiatului le calcam inainte de al imbraca cu ele desi urasc sa calc.

    1. Si veri a mea le-a calcat la greu pana pe la 3-4 luni, apoi s-a mai relaxat.

    2. Sun eu procedez la fel cu excepția temperaturii. Acolo respect eticheta ca am avut necazuri :))

        • Cristina Dragomir
        • 19/08/2019
        Răspunde

        unele lucruri le aflam gresind, nu?

    • Valeria Chertes
    • 13/05/2018
    Răspunde

    Sfaturi foarte bune si foarte importante.

    1. Multumesc.

  1. Răspunde

    La primul copil in primele luni așa făceam si eu: cu spălat separat, calcat, etc. Mai rau, ca incepusem cu spalat de mana, cu săpun. Apoi mi-am dat seama ca oricum bebelusii vin in contact cu hainele mamei si ale tatalui, asa ca nu mai spălăm separat si nici nu ma speteam cu calcatul. Si copiii sint bine mersi si n-au luat nici o boala. Bacteriile sunt si ele bune la ceva, putine sunt chiar rele si nu se iau de pe haine. Cred ca dintr-atita dezinfectat e plina lumea de alergici.
    In schimb clatitul bine l-am aplicat, dar ” o femeie ” are o metoda mai simpla: pune jumate din doza de detergent, ceea ce fac acum si eu uneori.

    1. Fiecare cu metoda si viziunea lui. Totusi nu cred ca tatal vine dupa o zi de munca si isi imbratiseaza copilul de 2 saptamani purtand camasa de care s-au frecat toti prin troleu.

      1. Răspunde

        Pai nu sar bacteriile ca purecii ,de pe camasa 🙂

        1. Răspunde

          si daca ar sari, la spalat in masina se duc pe tzava de scurgere. Realmente o haina schimbata periodic nu apuca sa dezvolte prea multe bacterii/fungus sa devina pericol national. Iar din ce tin minte masinile de spalat Beko au teste facute fix pt a arata ca hainele ies curate, fara contaminari de bacterii sau alti carcaiashi.

          1. Nu va contrazic pentru ca aveti experienta personala, dar eu nu as putea fi asa relaxata 😀

        • LORENA ANAMARIA ZAMFIR
        • 13/08/2019
        Răspunde

        Eu spăl hăinuțele fetiței la temperatura de 40 grade cu detergent pudra pentru bebeluși de la Maxima și dezinfectant lichid de rufe de la Detol.

          • Cristina Dragomir
          • 19/08/2019
          Răspunde

          eu nici nu stiam ca exista dezinfectant pentru rufe….

    • O femeie
    • 14/05/2018
    Răspunde

    Am spalat separat poate de 1 2 ori, apoi totul la gramada. Clatire dubla, si detergent doza la jumate. Oricum bebelusul era in brate la noi (sau pe umar, sau pe piele), contact cu maini, aer , afara ieseam zilnic cateva ore de 2 ori etc. Masinile de spalat actuale sunt suficient de puternice sa indeparteze jeg dar si sa igienizeze.

    Adaug ca de la 2 ani si ceva fiica mea nu a mai racit niciodata (si inainte a avut fix 2 raceli din care una complicata datorita tratamentului gresit, si 2 bronsite alergice), diaree nu stie ce e aia (corpul ei s a descurcat singur in cateva ore) – la fel nimeni in casa nu s a imbolnavit de ceva contagious de multi ani, nu s a luat nimic din farmacie de multi ani, chiar daca bolile cronice mostenite nu ne au ocolit. Ba sunt convinsa ca frica e dusmanul cel mai mare al meu, si e cauza primara a problemelor …

    1. Cred ca depinde si de la persoana la persoana si tine si de experienta. Am vazut ca dupa primele luni deja si mamicile care sunt la primul copil devin mai relaxate. Dar inceputul e greu…

  2. Răspunde

    Spălatul hăinuțelor copiilor „la separeu” este util deoarece se pot folosi astfel detergenți mai „soft” doar pentru hăinuțele lor. Treaba cu amestecatul bacteriilor nu ține, dacă nici cu bacteriile părinților nu sunt antrenați să lupte, atunci la grădi se vor îmbolnăvi din 7 în 7 zile de câte-ceva …

    1. Dar nu il dam la 6 luni la gradi 😛

      1. Răspunde

        Stiu că nu ii dam la gradi la 6 luni, dar sistemul imunitar trebuie dezvoltat din primele luni de viata. Nici nu vrei sa stii prin cate am fost nevoiti sa trecem in primul an de gradi și in primul an de scoala …

    • Anda Stanciu
    • 14/05/2018
    Răspunde

    Foarte bune aceste sfaturi

  3. Pielea lor e tare sensibilă și hainele din comert trebuie spalate bine. Eu le-as spala separat si le-as usca in uscatorul de haine care e o buna metoda de a curata mai bine hainele.

    1. daca ai uscator, e perfect.

  4. Pana la 2 luni hainutele se calca oblogatoriu. In rest sunt de acord ca cei mici nu trebuie inchisi intr-un mediu steril.

    1. Parerile, din cate vezi, sunt impartite. Verisoara-mea le-a calcat, la recomandarea medicului, si asa as face si eu in primele luni.

  5. asa stiu si eu, ca trebuie spalate la temperaturi mai inalte sau calcate, adica sa fie supuse unui soc termic

    1. Cam asta zic si medicii cand pleci din maternitate.

    • Nicolae Claudia
    • 16/05/2018
    Răspunde

    Pot zice ca la acest capitol am fost foarte exigenta..chiar am respectat tot ceea ce ai zis tu, am calcat toate hainutele pana la varsta de vreo 12 luni.. pot zice ca am facut-o din placere, mi-am zis ca daca ii pot oferi fetitei mele un mediu sigur, curat, sanatos, facand lucrurile astea, dar trebuie sa le fac

  6. Răspunde

    Eu am fost tare stresata la inceput sa fac totul bine pentru ca am auzit fel de fel de povesti. Abia imi luasem o masina de spalat si regretam ca nu am ales una cu functia bebe. Stiu ca hainutelele copilului trebuiesc spalate separat doar ca acum nu mai folosesc o temperatura atat de mare de teama sa nu i se strice bluzitele

  7. Eu ii spal hainele separat de cand l-am nascut. Clar nu au ce cauta hainele noastre cu ale lui. Detergent folosesc ce folosim si pentru noi si nu am avut probleme. Foarte bune sfaturile acestea pentru tinerele mamici, la inceput e cam greu cu toate ” regulile”.

    • Anghelina Irina
    • 13/08/2019
    Răspunde

    Mie dr de familie, care printre altele e si pediatra copiilor, mi-a spus sa îi spăl separat hainele pana când împlinește un an.Fără detergent de bebe sau alte prostii.A spus doar sa nu folosesc balsam de rufe și sa le calc doar dacă mai am timp😉

      • Cristina Dragomir
      • 19/08/2019
      Răspunde

      detergentii clasici zic unii ca ar fi prea puternici. Eu oricum as apela la ceva natural pentru nou nascuti. Balsam clar nu! Nu folosesc nici pentru mine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares