Să fie o întâmplare că scriu despre asta tocmai azi, duminica? Nu e. Ziua liberă perfectă nu înseamnă doar să nu te duci la muncă, ci să-ți iei liber de la tot ce te epuizează și te plictisește. Nu știu cum e la voi, dar la mine și gătitul este pe lista activităților de genul acesta. De-asta prefer, de multe ori, să comand mâncare la domiciliu în weekend. Pentru cel mai simplu fel de mâncare tot pierzi vreo oră din timpul tău liber. Ia în calcul nu doar prepararea, ci și spălatul vaselor și curățarea bucătăriei!
Tu ce faci când nu ai chef de gătit?
Alternative există tot timpul. Poți să nu mai mănânci deloc, poți apela la un sandviș cu salam, la o pungă de chipsuri (după care o să ți se facă foame iar într-o oră) sau la dat fuga la cel mai apropiat fast-food (că sunt peste tot acum). Astea sunt variantele nesănătoase și care nu țin nici de foame. Poți să-ți pui soțul să gătească. Asta dacă ai încredere că nu dă foc bucătăriei și că poate găti ceva comestibil. Sau, și mai bine, puteți ieși să luați masa în oraș. În felul acesta nu pierde nimeni timp, nu riscați un incendiu și mâncați și bine.
Mâncare la domiciliu?
Și dacă nu ai chef de gătit, dar nici de ieșit? Este situația în care mă regăsesc eu cel mai des. Nu vreau să fac de mâncare, nu vreau să mănânc sandviș, nu sunt dispusă să fac foamea, dar nici în oraș nu vreau să ies. Mă simt așa bine în ținuta mea de casă și nu am deloc chef să socializez. Să vină muntele la Mohamed, adică restaurantul acasă!
Când comanzi mâncare online, prețul este cam același cu cel de la restaurant sau chiar mai mic. De exemplu, la Zexe mâncasem de curând, la ziua cuiva, și știam cam ce prețuri au. A fost o surpriză să intru pe pagina comanda zexe și să găsesc aceleași prețuri și pentru comenzi la domiciliu.
Acasă este mai confortabil
Acasă nu trebuie să suporți un client care se zgâiește la tine, o muzică pe care nu o agreezi, îți aștepți mâncarea confortabil în propriul fotoliu, în timp ce urmărești serialul preferat. Plus că ieși mai ieftin pe partea de băuturi dacă nu le comanzi de la ei și ai sticla ta de vin sau de bere la frigider. 😀 V-am zis că sunt zgârcită!
Ca sfat, când comandați mâncare online, orientați-vă din prima spre restaurante care livrează în zona voastră, pentru a nu pierde timp cu selectarea meniului și, la final, să vă treziți că strada pe care locuiți nu intră în aria de acoperire a localului respectiv. În principiu, cam toate portalurile și aplicațiile pe zona de food au filtre care permit selectarea restaurantelor în funcție de sector sau zona. E simplu: stai în Rahova, intri pe pagina cu restaurante din sectorul 5; stai în Baicului, dai click pe livrare mâncare sector 2 și mergi la sigur.
Cât de sănătoasă este mâncarea comandată online?
Depinde de unde comanzi, de buget, de alegeri dar și de așteptări. Ăsta e răspunsul pe care ți-l va da oricine.
Cel mai bine ar fi să te orientezi spre restaurante care livrează mâncare la domiciliu din cele la care ai luat deja masa, măcar o dată, și care ți-au oferit preparate gustoase și ți-au inspirat încredere. Dacă știi prea puține sau pur și simplu vrei să încerci ceva nou, ține cont de recenziile clienților anteriori și nu ai cum să dai greș.
Fast-food-ul e nesănătos indiferent de unde l-ai cumpăra. Inclusiv pentru cine este la dietă nu reprezintă o alegere bună. În 100 de grame de fast food ai calorii de 2 ori mai multe decât în 200 de grame de mâncare tradițională gătită corect într-un restaurant cu specific. Curios e faptul că majoritatea românilor ar da 25 de lei pe 5 fâșii mici de piept de pui dat prin ou și făină și prăjit, dar li se pare scumpă o porție de 200 de grame piept de pui de curte la același preț.
Vrei ceva sănătos și gustos? Alegi un restaurant care se respectă, care nu are în meniu ceafă de porc congelată de anul trecut și cartofi prajiți din aceia congelați, la 15 lei meniul complet.
Vrei ieftin? Nu te aștepta la mâncare ca la mama acasă!
Ceea ce e sigur este că o comandă de mâncare online te scapă de gătit, te ajută să căștigi timp și să-ți potolești foamea fără să fii nevoit să renunți la pijamale și la telecomanda de care ești așa atașat. Mai departe, ține de alegerile tale să-ți oferi nu doar mâncare, ci hrană pe bune, adică nu ceva care doar să-ți umple burta, ci un preparat care să-ți desfete toate simțurile, din ingrediente sănătoase și gătite corect.
Eu in afara de pizza nu am comandat niciodata nimic, consider ca este mai bun ce fac eu acasa.
Si noi comandam de multe ori acasa 🙂
Mai sunt si parti negative, ori sunt ghinionista…am comandat un anume fel de pizza si mi a adus altceva in loc de pizza ceruta, iti astepti cu nerăbdare pizza, stomacul te racaie si surpriza nu i ceea ce trebuie…
De cate ori vin dintr-o micuta vacanta, cand toti suntem rupti de obseala si foame facem comanda pentru mancare. Nu am fost niciodata dezamagici.
Inima mea! Am intrat pe link-urile din articol și acum nu mai pot de poftă! :)) În București aveți o grămadă de bunătăți, ba chiar îmi notez unele dintre ele și încerc să mănânc acolo când am drum în capitală (asta se întâmplă cam o dată pe lună). De fel să știi că și eu prefer să comand. Mă simt mult mai lejer să stau să mă uit la un film în timp ce mănânc o supă cremă de legume, o porție de cartofi țărănești sau o porție de papanași.
Cu ” bubulina gospodina” de maica – mea nu prea am sanse sa comand altceva in afara de pizza, si la mine in oras nici nu sunt atatea oportunitati, dar m-am rasfatat la copii la Tiimisoara. Nu stiu daca ei se asteptau ca eu sa le gatesc, dar fiind in „convalescenta” si eu aveam aceleasi asteptari de la ei, asa ca am facut pe musafira. Chiar nu am putut sa-i ajut decat intr-o zi cu un sos pentru spaghete.
Eu comand doar pizza sau de la restaurantul grecesc souflaki sau gyros , in rest prefer restaurantele sau sa fac eu acasa 🙂
Sincer, eu prefer mâncarea gătită acasă. Foarte rar comand cate o pizza și cam atât.
Nu am comandat mancare de multi ani. Cel mult cos de alimente livrat….
noi eram fani pizza la domiciliu, dar in ultima perioada ne-am cam lecuit. nu de alta, dar se scumpeste pe zi ce trece (si eu am doza mea de zgarcenie), si de 40 lei fac eu o pizza cu de toate acasa!
aici nu te contrazic ca e scumpa si unii aleg sa puna mai nimic pe ea, dar nu sunt toate restaurantele la fel. Stai calma ca si eu sunt zgarci.
Eu comand doar pizza fiindca restul prefer sa le mananc in oras si sa descopar locuri noi sau sa ma intorc in localurile care imi plac. Dar as alege oricand ambele variante numai sa nu gatesc. 🙂
stiuuu ca tie nu iti place sa gatesti.
sunt bucatar in devenire ceea ce inseamna ca gatesc in fiecare zii. Gatesc pentru oamenii mari dar si copii. Experienta se castiga practicand1
Sa ai spor in ceea ce faci. E o meserie frumoasa, dar solicitanta. Am si eu un bucatar in familie.
Unde stăm noi, doar 2 firme de pizza aduc mâncare. Așa că ne punem pofta în cui și gătim mereu.
Uf, nasol. Sau nu neaparat. Ca stiu ca tie iti place sa gatesti si iesi si in oras destul de des.
Nu pot sa mint. Nu comand mereu mancare la domiciloiu, dar mi se intampla sa am zile in care sa nu am chef de gatit sau in care sa vreau sa incerc ceva diferit si asta ma face sa experimentez si altceva
stiu ca tu esti mai mult cu iesitul si mai putin cu mancat acasa chestii comandate online.