Noutăți în materie de haine plus size de la Rosegal

Pentru că vara bate la ușă și eu nu am nicio rochie pentru anul acesta, am intrat pe unul din siteurile mele preferate din afară cu haine plus size (măsuri mari)- Rosegal. Categoria plus size de la ei este o binecuvântare pentru mine pentru că rar îmi găsesc la noi ceva care să îmi placă și să mi se potrivească. Unde au măsura mea, au numai haine oribile, ca niște saci, iar unde văd un articol vestimentar care îmi place, nu au mărimi mari, deci îmi iau adio.

Menționez că am mai dat de câteva ori comandă pe Rosegal. Este drept că ajung mai greu comenzile (uneori poate dura și 2 luni), dar sunt alte avantaje care mă aduc mereu la ei pe site: prețurile mult mai mici decât în magazinele cu haine măsuri mari de la noi și transportul gratuit pe care magazinele de la noi îl oferă doar la comenzi cu o valoare foarte mare. O singură dată s-a întâmplat să nu-mi ajungă deloc comanda, dar mi-am recuperat banii de la ei, așa că am rămas prieteni. Pe ce-am mai pus ochii în ultima vreme?

O rochie plus size neagră cu buline

Nu știu cum va veni pe mine, dar îmi place cum arată așa, în poză. Există riscul să nu-mi placă, dar trebuie să mi-l asum, de vreme ce în România eu nu găsesc pe nicăieri o rochie ca asta pe măsura mea. Dintotdeauna mi-au plăcut rochiile negre cu buline albe și am salivat la ele, dar niciodată nu mi-am luat vreuna. Acum este momentul.  Umerii goi nu mă încântă pe mine foarte tare, dar mai bine cu umerii goi decât fără mâneci. Problema la mine este la mâini. Grașii sigur știu ce zic.

inpuff.ro

rochie neagră cu buline plus size

O vestă neagră, lungă, pentru toamnă

Nu sunt genul care de la tricou să treacă direct la geacă, așa că pentru toamnă am ales să-mi cumpăr un o vestă lungă, neagră, pe care să o pot purta peste tricou, bluză sau cămașă, să nu-mi fie nici frig, dar să nici nu transpir. Am ales varianta lungă pentru că sunt complexată de fundul meu mare și simt nevoia să-l acopăr. Știu că asta nu-l face mai mic, dar cred că așa e decent.

vestă lungă mărime mare

Click pe here ca să vedeți prețul și mai multe poze cu vesta pe care am ales-o eu! Pe aceeași pagină veți găsi alte haine de genul acesta, tip duster, cum se numesc ele în afară. De fapt sunt un fel de trenciuri, dar nu intrăm acum în detalii.

Un sutien tip bustieră

Cu lenjeria intimă mărimi mari iar avem o problemă pe la noi. Oriunde am găsit un sutien care să mi se potrivească din punct de vedere al circumferinței pieptului, acesta avea cupa prea mare. E prea greu pentru unii oameni să priceapă că nu toate femeile grase au sânii până la buric?

Pe Rosegal, la secțiunea de lenjerie intimă, am găsit modelul ăsta de sutien bralette, cum îi spun ei. Pentru mine e mai mult o bustieră, dar important e că e măsură mare, că pare foarte comodă (eu nu suport bretelele late și închizătorile) și prețul este unul foarte bun.

sutien bralette măsură mare

(Click pe more ca să vezi cât costă!) Au măsuri până la 5XL – echivalentul unui 54 românesc.

O pereche de colanți din imitație de piele

Nu, ăștia nu sunt pentru mine. Îmi știu limitele și nu aș purta așa ceva la câte kilograme am eu. Nu judec pe cine o face, dar nu sunt pentru mine. Punct. Cumnată-mea își dorește de multă vreme o pereche și am văzut că sunt ieftini aici. Cred că se încadrează la un 2XL. Am un feeling că nu o să-i placă pentru că-i vor face fundul să pară și mai mare, dar îi fac pe plac și îi iau.

colanți imitație de piele și dantelă

Dacă vă interesează prețul unei perechi de tipul celei de mai jos, dați click pe view more pentru detalii!

Orice vă doriți în materie de haine plus size găsiți pe acest site: bluze, tricouri, cămăși, pantaloni, blugi, costume de baie, pijamale, etc. Prețurile sunt mult mai mici decât în magazinele noastre, măsurile corespund, dacă sunteți atenți la tabelul de pe pagina fiecărui produs, iar transportul este gratuit.

Etichete: , ,

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Andreia Ciornei
    • 17/04/2018
    Răspunde

    Imi plac bulinele și e chiar frumoasă rochia😍😍😍

    1. Si eu ador tot ce are buline.

    • Valeria Chertes
    • 17/04/2018
    Răspunde

    Rochita este cea mai frumoasa.

    1. multumesc.

  1. Răspunde

    Îmi place și mie rochița! Modelul este tare interesant. Am pus și eu ochii pe o bustiera interesantă

    1. Sa ne arati ce-ti mai comanzi!

    • Toma Tantica
    • 17/04/2018
    Răspunde

    Nu e culoarea care imi place in rest e super ..

    1. Te referi la rochie?

  2. Răspunde

    Rochie in genul asta sus mi-am cusut cu ani in urma (adica bluza = o rochie ca a ta taiata in talie 😀 ). Stii ce e avantajos? ca nu e musai sa o porti cu umerii goi: pt ca are acel elastic poti urca marginile peste clavicula. Iti va ridica manecile putin ( aici nu stiu cum ai formatul bratelor, depinde de ce spatiu are ) .
    Mi se pare un tipar ce pica bine pe rotunjimi, asa ca sper sa o porti cu drag, ca eu imbrac de 2 ori rochii pe an 🙂 si altele nu mai iau in urmatorii 10 ani.

    1. in restul anului nici eu nu port rochii, dar vara le prefer. Nu m-am gandit ca ar merge ridicata mai sus. Buna idee! Multumesc.

    • Anda Stanciu
    • 18/04/2018
    Răspunde

    Frumoase lucruri ti-ai ales

    1. Multumesc.

    • Tatiana Sorina
    • 18/04/2018
    Răspunde

    Super draguta rochita,pantofii merg la fix. Super articol. :*

    • Lamiita Petre
    • 18/04/2018
    Răspunde

    Adevarul este ca au haine foate frumoase inclusiv marimea plus size, ceea ce gasesti mai rar. Am fixat si eu cateva modele de rochii de vara. Imi plac rochiile si mi se par mai comode de purtat. Imi place rochia cu buline, arata super faina.

    1. am scris azi un articol nou dedicat rochiilor de vara de la ei.

    • ghelbere elena
    • 18/04/2018
    Răspunde

    De multi ani am o fixatie de tot ce este cu buline sau dungi. Imi place mult rochia si colantii.

    1. si eu suntt fan buline de cand ma stiu

  3. Mă bucur că există varietate de modele și pentru persoanele mai plinuțe. Înțeleg perfect deoarece și soacra mea are aceasta problema și când trebuie să mearga la un eveniment, nu are cu ce sa se imbrace și nici nu isi gaseste nimic.

    1. Mie imi zici? Cand vad ce haine fac astia pentru grasi, imi vine sa ii bat.

  4. foarte frumoasa rochia,dar imi plac foarte mult si colantii! 😉

    1. Eu recunosc ca nu as purta niciodata asemenea colanti.

    • Nicolae Claudia
    • 19/04/2018
    Răspunde

    Imi place maxim vesta

    1. Crezi ca mi se potriveste ca stil?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares