Curiozități despre albine

albină la cules de polen

Vă mai amintiți de Raihanna, eroina din romanul Sunetul cuvintelor, tânăra afgană care face practică la un apicultor danez? În acea carte, fiecare capitol începe cu un fragment din jurnalul de albinărit al Annei, soția decedată a bătrânului. Raihanna îl citește pentru a afla mai multe despre viața albinelor și despre cum să le îngrijească. Am descoperit în acele fragmente de jurnal câteva curiozități despre albine. Nu știam cât trăiește o albină sau cu ce viteză se deplasează. Mi-a plăcut că citesc despre lucrurile astea și sper să vi se pară și vouă interesante informațiile.

Albinele culegătoare trăiesc doar câteva săptămâni. Media este de 30 de zile. Mai mult trăiesc cele care eclozează în extra-sezon. Excepție face matca, regina stupului. Aceasta trăiește câțiva ani (maxim 8 ani, din câte am înțeles) și depune în jur de 2000 de ouă pe zi. Să fie responsabilă de longevitatea și fertilitatea ei hrana bazată exclusiv pe lăptișor de matcă? Eu zic că da. Nu degeaba este el atât de căutat și de scump.

O albină bate din aripi de aproximativ 11.400 de ori pe minut. De aici bâzâitul specific. Albina nu zumzăie pe cale orală, aidoma ursului care strigă că moare. Zumzetul este de fapt zgomotul produs de aripile care lovesc aerul de atâtea ori pe minut.

Albinele sunt capabile de recunoștere facială. Așa spun experții. Anna nota în jurnalul ei că albinele nu-l înțeapă pe soțul ei pentru că-l cunosc. Mă gândisem atunci că poate recunosc un miros sau un alt semn particular, dar apoi am citit un articol dintr-un ziar american și am înțeles că ele sunt foarte deștepte și rețin cum arată un individ, fiind capabile să-l recunoască apoi.

Albinele au nevoie de pază la stup pentru că există și albine hoațe. Da, ați auzit bine, și în lumea lor se fură. Unele sunt mai puturoase și vor miere de-a gata, în loc să alerge după ea. Paznicii stupului își recunosc suratele după miros. Dacă o albină străină încearcă să intre în stup, aceasta va fi respinsă pentru că nu miroase ca matca.

Albinele zboară în jur de 15 kilometri/zi pentru a aduna polen și nectar. Nu se îndepărtează de stup mai mult de 2-3 kilometri, dar ies de mai multe ori pe zi la cules de polen. Să zicem că au găsit un câmp de floarea soarelui la 2 kilometri distanță de stup. Au 2 kilometri dus și 2 întors, în total 4. Dacă fac drumul ăsta de 4 ori, avem un parcurs de 16km/zi. În cele câteva săptămâni de viață în sezonul activ, o albinuță poate parcurge până 800 de kilometri, vizitează mii de flori și totul pentru… un vârf de linguriță de miere. Ați citit bine! Albina aleargă atâta pentru a umple doar a 12-a parte dintr-o linguriță de miere. Apoi moare de epuizare.

Albinele fac păduchi. Sună ciudat, dar este adevărat. Dacă apicultorii nu iau măsuri împotriva infestării cu păduchi, stupii sunt în pericol. Este suficient ca o albină să se atingă de altă albină străină pentru ca o femelă păduche gestantă să treacă la ea și să ajungă astfel în stup.

De ce am adunat aceste informații despre viața albinuțelor în acest articol? Posibil ca voi să le fi știu pe unele dintre ele, posibil să nu. Ideea nu e să le citim și atât. Idee e să prețuim mai mult munca albinelor și produsele apicole de care beneficiem doar grație eforturilor lor. Poate te vei gândi de două ori înainte să ucizi o albină doar pentru că a poftit la nectarul florilor tale din vază sau de pe balcon. Până la urmă, albina rămâne singura insectă care produce hrană pentru noi. Pardon, nu hrană! Un super-aliment.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Catalina Sora
    • 11/04/2018
    Răspunde

    Habar nu veam ca alibinele fac paduchi 🙂 Interesante informatii multumim 🙂

    1. Si eu am aflat cand am citit cartea.

    • Valeria Chertes
    • 11/04/2018
    Răspunde

    Noi avem cativa stupi cat sa avem miere de la noi dar nu stiam ca albinele fac paduchi.

  1. Răspunde

    Nu stiu nimic despre albine dar consum miere 😁. Sa razi de mine, pana acum 2 3 ani eram convinsa ca albinele strang mierea intr un fel de galetushe .
    O sa citesc cartea. Ca flori pe balcon pt ele am din belsug.

    1. Nu rad ca nu am de ce. Nu-s mai breaza.

  2. Răspunde

    Ce tare mi se pare informația că există și albine furăcioase :)). Nu-mi imaginam asta, eu chiar le vedeam ca pe niște vietăți inteligente, la locul lor, foarte harnice. Deci până la urmă chiar orice pădure are uscăciunile ei. Și informația despre păduchi mi-a mai atras atenția. Sunt o ciudățică, dar astea două chiar mi-au rămas întipărite în minte.

    1. banuiesc eu ca hotmane ar fi albinele alea salbatice, dar nu sunt sigura.

  3. Răspunde

    Si noua ne place foarte mult mierea si trebuie sa recunosc ca nu cunosteam toate aceste lucruri despre albine. Interesant! Habar nu aveam ca exista hoti si printre albine sau ca ca au si ele paduchi.

    1. Asta cu paduchii a fost cea mai mare surpriza pentru mine.

    • Lamiita Petre
    • 12/04/2018
    Răspunde

    Ce viata fascinanta au si albinele. Am ramas dezamagita insa , sa aflu ca media de viata a albinelor culegatoaare este de dor 30 de zile, ca apoi mor de epuizare.

    1. Cum zicea cineva mai sus: nici la ele nu e dreapta viata.

    • Corina Cosa
    • 12/04/2018
    Răspunde

    mda ..si eu am ramas cumva trista ca dupa atata munca , mor de epuizare dupa 30 de zile …:( viata pare nedreapta chiar si in lumea albinelor. 🙁

    1. asa mi se pare mie!!!

    • ghelbere elena
    • 12/04/2018
    Răspunde

    Am aflat din articol multe lucruri despre albine, dar cel mai curios lucru e ca pot avea paduchi.

  4. Mi-a plăcut mult și mie cartea, am mai învățat câte ceva despre albine!

    • Anda Stanciu
    • 12/04/2018
    Răspunde

    Nu sti aceste informații

    • Nicolae Claudia
    • 14/04/2018
    Răspunde

    Nu prea stiu multe informatii despre albine, dar le iubesc mierea

    1. E si greu sa nu-ti placa ceva asa fin si dulce.

  5. Bine i se zice, mierea – un super-aliment. E impresionant cat pot sa munceasca pentru un mic borcan cu miere. Noi, oamenii, nu avem cum sa ne dam seama.

    1. Noi suntem genul de muste care fac caca, nu miere 🙂

  6. Răspunde

    Chestia cu paduchii este chiar noua pentru mine. Nu am mai auzit nicaieri despre asta

    1. Lasa ca nici eu nu auzisem pana sa citesc cartea.

    • Monica
    • 18/04/2018
    Răspunde

    Albinute,creaturi miraculoase si harnice,inteligente, de la care noi avem multe de invatat. Pacat ca in Romania si in Europa inca se mai stropesc cu substante daunatoare lor…abia cand vor disparea de tot,ne vom da seama cat sunt de importante. 😣

    1. Si nici atunci nu-si vor da seama unii, sunt sigura de asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares