Tatăl celuilalt copil, de Parinoush Saniee

Tatăl celuilalt copil este o carte despre care din nou am preferat să nu știu nimic înainte de a o cumpăra. Am văzut-o pe Libris, m-a atras ca un magnet imaginea copilului ăstuia trist de pe copertă și gata, ne-am lipit. O găsiți în categoria cărți de la editura Polirom, dacă vă interesează, pe Libris.ro. Puteți să v-o luați de oriunde, dar pe Libris aveți transport gratuit la ea.

Scurt rezumat Tatăl celuilalt copil

Shahab este un băiețel iranian care, la vârsta de 4 ani, încă nu vorbește. Nimeni nu l-a auzit vreodată zicând vreun cuvânt, în afară de prietenii săi imaginari. Părinții l-au dus la o mulțime de medicii. Unii le-au spus că băiatul nu are nimic, alții au fost de părere că este întârziat mintal. În timp ce mama îl iubește, îl ocrotește și spune tuturor că băiatul ei este perfect normal, tatăl (Naser) se rușinează cu faptul că fiul său mai mic este prost.

Shahab mai are un frate mai mare (Arash) și o surioară mai mică (Shadi). Arash este iubit de tatăl său pentru că este deștept. Shadi e drăgălașă și aduce mereu bucurie părinților. Numai Shahab îi întristează mereu, atât prin incapacitatea lui de a vorbi, cât și prin multitudinea de fapte rele pe care le comite (aruncă o piatră în capul bunicii care îl crede prost, distruge rochia mătușii care-l respingea). Este considerat un copil rău și un nebun. Este mereu respins de tatăl său, motiv pentru care băiatul renunță să-i mai spună tată în conversațiile lui cu prietenii lui imaginari. Îl numește tatăl. Este doar tatăl lui Arash și al lui Shadi, nu și al lui Shahab.

Oferta zilei la carti

Cartea este plină de nedreptăți la adresa lui Shahab. Copiii din jur îl desconsideră și-și bat joc de el. Îl acuză chiar că el a dat foc casei unchiului, doar pentru că știu că el nu se poate apăra. Familia tatălui său nu-l acceptă și nu-l iubește. Tatălui îi este mereu rușine să-l prezinte ca pe fiul lui. Toți cred că, dacă băiatul nu vorbește, nici nu înțelege ce vorbesc ei mereu despre el. Nimic mai greșit. El înțelege tot și cu fiecare lucru pe care-l aude este mai hotărât să nu vorbească niciodată.

Va vorbi Shahab vreodată și, dacă da, în ce împrejurări? Asta este întrebarea care te face să citești rapid cartea. Mai multe n-o să divulg pentru că este o carte delicioasă ale cărei secrete nu trebuie divulgate. Nu sunteți curioși să aflați dacă tatăl celuilalt copil va deveni vreodată și tatăl lui Shahab?

Păreri despre Tatăl celuilalt copil

Este o lectură ușoară și deloc plictisitoare. Tot timpul se întâmplă lucruri noi cu micul personaj și tot timpul se nasc noi întrebări în privința evoluției relațiilor din personaje.

La început, chiar am crezut că Shahab nu poate vorbi, că este bolnav. Aveam să înțeleg repede că nu era deloc bolnav, ba chiar este un copil foarte deștept. Nu cred că ar vrea cineva să fie în locul lui, să-i audă pe aproape toți membrii familiei vorbind urât despre el. În afară de mama și de familia din partea mamei, care este departe, toți îl cred întârziat mental.

Spunea mereu „ăsta” de parcă nu aș fi avut și eu un nume. Ce mult mă deranja felul lui de a vorbi.

Pe de-o parte am înțeles că gesturile sale față de cei care-l jigneau veneau din dorința de răzbunare și din durerea acumulată în sufletul său, dar mă întrebam dacă totuși nu e un copil rău. S-a dovedit a nu fi deloc așa.

De ce nu vorbește Shahab? Pentru că e nefericit. Avem de-a face cu o familie în care tatăl crede că unica lui grijă este aceea de a aduce bani în casă și mama a renunțat la slujbă pentru a se ocupa de fiul ei bolnav. Arash a devenit obsedat de școală pentru a-i face pe plac tatălui său. Toți trăiesc doar pentru a-și face datoria, nu există bucuria de trăi în casa lor.  De asta își dă seama Shahab în zilele petrecute la o familie de pensionari care l-a găsit după ce el a fugit pe când părinții îl duseseră în cabinetul altui medic. Acolo atmosfera era alta. Nimeni nu era deranjat că el nu vorbește, era iubit așa cum era el.

Mă întrebam de ce tatăl lui Arash și familia lui nu învățaseră cuvinte frumoase și afectuoase. Dacă el ar fi vorbit așa cu mama, dacă nouă ne-ar fi spus „dragul meu” sau „sufletul meu” sau alte vorbe de alint, mama n-ar mai fi fost tristă și retrasă și poate aș fi putut vorbi și eu.

Shahab îl numește pe Naser tatăl lui Arash și al lui Shadi și este invidios pe relația pe care frații lui o au cu tatăl lor. Ar vrea și el să fie apreciat și băgat în seamă de el.

Poate să te țină în brațe și să te iubească toată lumea – degeaba, dacă tatăl tău nu se uită la tine și nu te iubește…

Dar chiar este Naser un tată minunat pentru ceilalți doi copii? De fapt nu este deloc. Nici lor nu le arată iubirea. Pe ei doar îi apreciază mai mult pentru că sunt normali, pentru că nu-l fac de râs, ba chiar se poate mândri cu ei.

Naser era un om demn de respect și muncitor, care ținea mult la familie, dar îi lipsea ceva, ceva ce ar fi trebuit să deprindă în copilărie, dar nu îl învățase nimeni: nu știa să-și arate iubirea.

Mai grav este că nici mama nu face nimic pentru a schimba atmosfera din casă, ea însăși fiind mereu posomorâtă pentru că a făcut o școală și, în loc să meargă la muncă, stă acasă să aibă grijă de copii și să facă mâncare.

Este un roman care ar putea fi privit foarte bine și ca o carte de parenting. Este un roman scris din perspectiva unui copil, ușor de lecturat, care vorbește despre importanța atmosferei din cămin în dezvoltarea copiilor. Shahab are nevoie de iubire necondiționată, de cineva care să nu-l preseze să vorbească, care să-l înțeleagă și să-l accepte așa cum este el – diferit, de cineva pentru care fericirea lui este mai presus de părerea celor din jur.

Oare va găsi Shahab acea persoană? Va vorbi vreodată? Va deveni vreodată Naser și tatăl lui sau va rămâne veșnic tatăl celuilalt copil? Dar copilul tău – el are parte de părinți care-i oferă și iubire și atenție pe lângă ghete și mâncare?