La casă sau la bloc? Top 6 avantaje pe care le-am descoperit în locuitul la curte

La casă sau la bloc

Până la vârsta de 7 ani, eu am locuit la bloc. Apoi m-am mutat la curte, la bunica. Acum vreo 7 ani, după ce m-am căsătorit, soțul meu venise cu ideea să ne mutăm la bloc. Oricâte argumente mi-a adus, eu am zis NU. Întotdeauna am gândit lucrurile așa, când am fost întrebată dacă-mi place mai mult la casă sau la bloc: la curte pot să-mi fac condiții de bloc, dar la bloc nu am condițiile de la curte. Cum vine asta? Pai ce-mi oferă un apartament? Baie, apă curentă, apa caldă tot timpul și încălzire centralizată. Cam atâta. Păi nu pot să-mi fac eu toate astea la curte? Pot. Pe de alta parte, la curte e mai liniște, ai loc să stai să-ți bei o cafea la aer sau să plantezi flori și nu urci scări când nu merge liftul. Eu aleg oricând să locuiesc la curte. Îmi oferă cel puțin 6 avantaje majore la care mă pot gândi în acest moment.

1. Nu plătesc apa

La capitolul consum de apă mama este campioană. Orice farfurie clătită mai puțin de un minut este tragedie. Vă imaginați cât aș plăti factura la apă dacă aș consuma apă de la rețeaua publică? Nu o fac. Avem puț, hidrofor și ne descurcăm perfect. Apa este foarte bună și era păcat să nu ne folosim de acest avantaj.

2. Nu aștept 10 minute să vină apa caldă

boilerCredeam că doar acum 30 de ani trebuia să aștepți 10 minute să ajungă apa caldă la etajul 5. Am aflat de la cumnata mea, care locuiește într-o garsonieră dintr-un bloc vechi, că și acum e la fel. Are de ales între a se spăla cu apa abia dezmorțită sau a consuma ceva în plus așteptând să ajungă apa mai caldă la etajul 8.

La curte e simplu. Ai apă curentă? Cu o investiție destul de mică îți montezi un boiler de genul celor de 100 de litri de aici și ai apă caldă oricând fără să stai cu ochii pe apometru (în cazul în care consumi apă de la stradală). Noi am avut unul asemănător și apa era suficientă pentru ca 3 persoane să facă fiecare câte un duș rapid.

3. Nu stau niciodată în frig

Îmi aduc aminte că anul trecut, prin octombrie, era deja foarte frig și sistemul de încălzire colectiv – RADET – nu fusese pus în funcțiune. A fost o mare problemă pentru cumnata mea, mai ales că avea un bebeluș. Noi avem centrală proprie și o putem porni când vrem, dacă ne este frig. Pentru mine e foarte important acest aspect pentru că mama are probleme de sănătate și are nevoie de confortul ăsta termic.

Sigur că s-a întâmplat de câteva ori să nu avem energie electrică pentru câteva ore. Partea bună e că și asta se remediază mai simplu când stai la curte. Mă uitam printre generatoarele acestea și am văzut că sunt unele destul de accesibile. Rezolvăm și asta anul acesta.

4. Am mai multă liniște

Sigur că și la curte mai apare câte un vecin care trebuie să repare tabla de pe casă, să taie lemne cu drujba sau să taie cu flexul pe la 7 dimineața. Totuși, nu se compară aceste situații cu cele de la bloc. Îmi aduc aminte că, după o anumită oră nu mai aveam voie să o strig pe mama, trebuia să dau inclusiv televizorul mai încet și să umblu prin casă pe vârfuri ca să nu-l deranjez pe vecinul de la 4. În schimb, vecina de alături trântea cratițele și dădea cu aspiratorul și la miezul nopții. Acum, dacă vreau să aspir sau chiar să ascult muzică noaptea. ceva mai tare, pot s-o fac fără probleme. Normal că nu pot spune decât CASĂ când mă pui să aleg dacă prefer să stau la casă sau la bloc.

5. Am loc de parcare

La bloc e tragedie cu locurile de parcare. E bătaie pe ele și se întâmplă adesea ca, deși ai plătit pentru unul, să vii de la muncă și să-l găsești ocupat. La curte cei mai mulți au garaj sau loc în curte pentru mașină. Eu nu am, dar chiar și așa, pot parca mașina în fața porții (mai ales că stau pe o stradă care nu este prea intens circulată). Momentan primăria nu ne-a cerut bani pentru asta. Sper să nu le dau idei.

6. Fac grătar când vreau eu

Fix cum ziceam! Nu am condițiile de la casă la bloc. Mie îmi place foarte mult să petrec timpul în aer liber sau să-mi strâng familia la un grătar în weekend-uri, vara. Fă grătar la bloc, dacă poți! Nu se compară gustul unei fripturi la cuptor sau pe grătarul electric cu al uneia rumenite pe grătarul cu lemne. Nu e deloc un avantaj de ignorat al locuitului la curte, nu?

Ținând cont de cele prezentate în articolul de azi, tu unde ai alege să locuiești dacă ar trebui să te muți mâine? La casă sau la bloc?

sursă foto aici

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Popa Oana-Gabriela
    • 19/01/2018
    Răspunde

    Eu din toate punctele de vedere as alege sa locuiesc la casa, este si frumos dar si avatajos. ???

    1. Stai la casa acum?

    • parerirazlete
    • 19/01/2018
    Răspunde

    1. Nu plătesc apa
    Aici tin sa te contrazic: din moment ce ai fantana, conform legislatiei din Romania, apa aia nu e a ta ci apartine de apele romane. Ar trebui sa ai contor si sa achiti ce folosesti. Daca vine control mai iei si amenda.
    3. Nu stau niciodată în frig
    Nu stiu unde stai tu, dar la mine s-a intamplat sa se ia lumina si 3 zile. Generatorul duce numai centrala care e pe lemne (l-am luat dupa ultima faza cu 3 zile in frig). aa si nu am lumina nu am nici apa. Si astea ca astea, dar nu am nici internet ceea e cel mai rau.
    In rest, din experienta proprie – desi sunt mai multe avantaje decat la bloc, exista si o multime de dezavataje si probleme care apara la o casa si la bloc nu.
    Dar nici eu nu as da casa pe bloc sa stii.

    1. Sunt si dezavantaje, doar ca nu le vad eu probabil 😀
      La mine au fost acum 2 ani probleme mai grave cu penele de curent, dar acum doar iarna mai pica 1-2 ore. Generator oricum ne trebuie pentru ca varul meu are o bebelusa si trebuie cald tot timpul.
      In ceea ce priveste problema apei, nu ma pricep la legislatie, dar la mine vine Apa Nova sa citeasca apometrul la varu-miu, care sta in aceeasi curte. Stie de 5 ani ca eu folosesc apa din put. Daca ar fi ilegal, banuiesc ca m-ar fi taxat de mult. In plus, platesc o taxa la canalizare pentru apa pe care o consum din sursa proprie.

    2. Răspunde

      Treaba cu contorul la fântână este pentru agenții economici. In rest, prefer dezavantajele de la casă decât pe cele de la bloc. Momentan mă „bucur” de binefacerile viețuirii în colectivitate. 😛

      1. Asa vazusem si eu, ca e pentru agentii economici, desi nici acolo nu cred ca se aplica inca.

  1. Răspunde

    Aș alege la curte oricând, și eu am locuit la curte până la 19 ani. Iar aici, în Thailanda, chiriile la case sunt mult mai ieftine decât la apartament. Numai că sunt și mai mulți șerpălăi mișunând prin grădină în sezonul ploios așa că nu, mersi. Chiar nu vreau să mă trezesc cu șerpi prin casă 🙂

    1. Hopa, din Tailanda ne scrii? 😀
      Sa stii ca, daca e vorba de serpi, mai bine ma duc la etajul 8, pe bune.

    • Cristina
    • 19/01/2018
    Răspunde

    Apa din fantana ta proprie este a ta nu a apelor romane. Nu am auzit niciodata o idee mai nastrusnica ca asta

    • Antonia
    • 19/01/2018
    Răspunde

    Locuim la casa si e foarte bine asa, totusi la partea cu linistea nu ma pot lauda…sunt perioade in care vecinul care apare din strainatati sau mai stiu eu de unde, isi da muzica la maxim chiar si noaptea… si nu ai cu cine sa te intelegi, nu e genul asta…

    1. Am si eu d-astia si stiu exact despre ce vorbesti. Dar…

  2. Eu am locuit la casă cu părinții, după ce ne-am căsătorit, tot la casă stăm. Nu aș putea să stau la bloc, mie îmi plac mult intimitatea pe care o am la casă. Acesta este principalul meu motiv.

    1. Intr-adevar, intimatatea este foarte pretioasa si pentru mine.

    • Catalina Sora
    • 19/01/2018
    Răspunde

    Eu am locuit ceva timp la bloc si nu m-am acomodat deloc.Am nevoie de curte, de spatiu, de aer, de o gradina mica in care sa am flori 🙂 deci aleg casa

    1. Cred ca eu n-as rezista mai mult de o saptamana la bloc.

    • Denisa
    • 19/01/2018
    Răspunde

    Eu am locuit si la casa si la bloc si dupa parerea mea fiecare vin cu avantaje si dezavantaje. Prin urmare fiecare imi plac intr-o anumita masura. Daca e totusi sa aleg, as alege o casa mai mica, cu etaj si cu o curte frumoasa. La fel ca si tine, iubesc cafeaua si gratarul in curte, la fel si linistea si locul de parcare.

    1. casuta mica este si alegerea mea. Eu am 2 camere si mi-e suficient.

  3. Eu stau la casa și nu m-aș muta la bloc niciodată.

    1. Ma bucur ca esti in asentimentul meu.

  4. Răspunde

    Cristina, se spune ca omul sfinteste locul indiferent daca stai la casa sau la bloc. Si se mai zice ca vecinii, la fel cum si in cazul neamurilor, nu ii alegi. Daca in bloc sunt oameni gospodari in fiecare apartament, atunci o duci foarte bine. La noi apa calda vine repede, dar e o problema…. sunt restantieri si asta nu e chiar ok. Mai e varianta centralei, unde te bucuri de ea la bloc la fel ca la casa.
    La casa depinde de zona unde stai. In Ploiesti nu prea e potabila apa pe care o scoti, are miros de gaz si nu poate fi folosita decat cea de la retea pentru consum. In privinta linistii…. e ok ca nu ai vecini deasupra sa-ti tropaie (nici eu nu am) insa daca ai vecini petrecareti care sa scoata statia in curte si sa o dea la maxim, iti spun eu ca si la casa cu tot cu termopane, iti spargi timpanele in ritm de salam, guta, minune etc (nunvalorile se scriu cu litere mici).

    1. sunt de acord ca, daca i se pune vreunuia pe manele, tot ai parte de galagie, dar la bloc mie mi se pare mult mai nasol. Daca trage unul un part, stie tot blocul.

    2. Răspunde

      Eu nu am avut până acum problema zgomotului la casă. Geamurile de termopan și zidurile groase ajută, cel mai tare sunet de petrecere auzindu-se ca o șoaptă. La bloc în schimb, auzeam bătaia vecinilor de lângă și certurile acestora, săptămânal fiind astfel de ”show-ri”, țopăitul petrecăreților de deasupra și așa mai departe.

      1. Stiu eu ce zice si Irina. Ca si ea, si eu am termopane d-alea ieftine, de nu asigura asa buna izolare fonica.

    • Tatiana Sorina
    • 19/01/2018
    Răspunde

    Locuiesc la casa,am o gradina frumoasa de zarzavaturi,alei pline cu flori, desii la cam 100 de metri e bloc,e liniste si pace. Gratarele nu lipsesc toata vara,chiar si iarna. Eu ma simt minunat,nu e vila cu piscina,dar e frumos mi-e suficient.

    1. eu nici nu vreau vila, ca e greu de intretinut. Nici piscina. Mi-e bine asa.

    • ghelbere elena
    • 20/01/2018
    Răspunde

    Chiar fara sa citesc articolul tau imi doresc sa stau la casa, dar nu am resurse pentru o casa. Merg aproape in fiecare weekend la sora mea care sta la casa mai mult pentru placerea de a bea o cafea pe terasa sau vara pentru un gratar.

    1. Vara este de vis la curte, recunosc.

    • Aluculesei Brindusa
    • 20/01/2018
    Răspunde

    Stau la bloc,insa am undeva o casuta cu o mica gradina,plina cu flori,pomi,pasari,multi catei,pisici si alte animaluri,acolo este locul unde eu ma simt conectata la natura,acolo ma simt bine si mi-as dori sa pot locui acolo intr-o zi,cat despre apa din fantana de pe pamantul meu,nu stiu ce sa zic,cum sa platesc ceva ce este al meu,ar fi un abuz foarte mare,sper sa nu se ajunga acolo!

    1. Momentan, eu inteleg ca este vorba despre o taxa pentru agentii economici. Nu e exclus insa sa se mearga mai departe.

        • Aluculesei Brindusa
        • 22/01/2018
        Răspunde

        daca o sa mearga o sa imi acopar fantana sa nu o vada :))

  5. Am impresia că apa din puțuri este reglementată de Ordonanţa de Urgenţă nr 73/2005, dar nu bag mâna-n foc. 🙂
    Cu friptura nu m-ai nimerit, îmi place înăbușită-n vin! 😉
    Cu toate că nu tocmai din cauza avantajelor enumerate, mi-aș dori să locuiesc la curte.

    1. Radu, eu la ordonante nu ma pricep, dar atata stiu: daca era vreo taxa pe treaba asta, as fi primit de mult amenda, de vreme ce Apa Nova stie ca o parte din locuitorii din curte folosesc apa din put. Platesc la canalizare in schimb.

  6. Răspunde

    De unde naiba scoateti voi aberatiile astea cu apometrele in fantana? Este adevarat ca prin 2010 a fost o propunere legislativa in acest sens, dar fiind aberanta nu a fost implementata si pentru consumatorii casnici. Insa nu acelasi lucru putem spune si despre ferme, pensiuni, restaurante, care folosesc apa din propriul put. A fost in vremea lui Tariceanu si a ideilor lui trasnite. Tot pe atunci daca nu ma insel voiau impozit pe darul de la nunta. Stiu pentru ca in anul ala am facut nunta si chiar ziceam ca astept un agent fiscal in pragul restaurantului sa ii rup picioarele.
    Dar aici e vorba de un consumator casnic. Sa-mi aratatati mie pe unul care are put si si-a montat apometru! Si sa plateasca ce si cui??? Ca sa platesc trebuie sa fie un impozit pentru asta. Iar daca e sa platesc dupa consum, cineva trebuie sa imi taie o factura. Ce naiba va treziti toti vorbind? Daca aveti chef de aruncat cu oua, va astept si pe la mine… 😀
    In primul rand, un put si un hidtrofor e proprietatea mea. Nu pagubesc statul scotand apa din pamant. Apometru se instaleaza doar la cei care sunt racordati la reteaua public pentru contorizarea exacta a apei consumate. Singura taxa pe care o poate plati Cristina este pentru canalizare (in caz ca este racordata la ea). Daca are fosa septica, cheama vidanja cand are nevoie.

    1. Irina, la canalizare platesc 😛 Si in aceeasi curte sta varu-miu, care are apa de la stradal. Cei de ala Apa Nova stiu de atata timp ca folosim si apa din put. Daca era pe d-astea, sa fii sigura ca ma luau in vizor de mult.

  7. Doamne..noi ne tot „mutam” de cand am inceput sa construim. Tot asa spunem de vreo 2 ani. Am stat toata viata la bloc; de cand imi cunosc sotul am stat in 3 locuinte (un timp cat am stat la ai lui, vreo cateva luni, apoi o chirie, acum alta chirie, cea mai de lunga durata -de 6 ani).
    Urmeaza sa facem si pasul…catre casa. Casa NOASTRA! Am oarece emotii, nu neg. Cand esti nascut si crescut si alea alea la…bloc, intre betoane…parca privesti circumspect orice trai la curte.
    Dar, gandind la rece, cu siguranta va fi mult mai bine. Mai altfel.
    Numai sa dea Cel de Sus sa ne mutam odataaaaaa :-)))

    1. Camelia, va tin pumnii sa va mutati cat mai curand si sa va bucurati de alegerea voastra. Eu sper sa iti placa la curte.

  8. Răspunde

    Eu locuiesc la bloc de cand ma stiu si tot la bloc vreau sa stau si la batranete, dar as vrea sa schimb etajul 4 cu etajul1. Atat. In rest am de toate: centrala proprie, apa de la robinet nu beau de mai bine de 12 ani iar gratarul imi place sa-l fac de fiecare data in alt loc asa ca nu tanjesc dupa curte.

    1. Conteaza foarte mult unde ne-am obisnuit, nu-i asa?

    • Nicolae Claudia
    • 21/01/2018
    Răspunde

    Am stat la curte 20 de ani..acum stau la bloc de vreo 10..nu as vrea acum sa stau la casa, imi place mult unde stau acum si nu sufar nici de apa calda, nici de caldura..am liniste mereu, poate o data, de doua ori pe an se mai aude muzica pe la un vecin, dar e ok..cat despre gratar, pot fugi la prieteni sau la casa de vacanta a socrilor. Mi-as dori o casa de vacanta, dar doar pt weekend si relaxare, dar nu sa ma mut permanent. Eu ador blocul

    1. Ha, profitati de bietii oameni care stau la curte :))

  9. Răspunde

    Eu am locuit numai la bloc…insa sora mea sta la casa, mi-ar placea sa ma mut la casa. Imi place cand merg in vizita la ea sa stau cat mai mult afara, imi place vara in gradina…cu atat de multe flori viu colorate si inmiresmate..

    1. Vara e si aiurea sa stai in casa daca ai umbra in curte.

    • Aghinitei Maria
    • 21/01/2018
    Răspunde

    SIGUR ESTE MAI BINE LA CASA, DACA O AI, ALTFEL CAM GREU IN BUCURETI SA O ACHIZIONEZI(ma refer la oamenii normali nu la bogatasi!)

    1. Sunt scumpe casele, e adevarat. Nici eu nu pot spune ca e casa pe numele meu sau ceva de genul asta, dar tot zic ca e casa mea, chiar daca e pe numele bunicului. Daca nu era curtea ramasa de la ei, sigur nu ne permiteam casa la curte.

  10. Răspunde

    Eu am locuit la bloc până la vârsta de 13 ani într-un apartament cu trei camere. Dormitorul meu era foarte mic, împărțind camera cu sora mea mai mică, aveam loc doar între paturi și în fața lor încă puțin pentru a lăsa ceva spațiu și birourilor. Salvarea a venit în momentul în care ne-am mutat la casă iar camera noastră a devenit imensă, nu mai erau probleme de spațiu, aveam loc destul să îmi desfășor activitățile liniștită, mi-am putut chema chiar și prietenele făcute la mine în vizită cât de des am vrut (ceea ce înainte nu se întâmpla). Am putut în sfârșit avea o curte în care să mă relaxez vara alături de familie și prieteni, am putut chiar avea un câine (ceea ce la bloc nu aș fi putut, căci am încercat) care zburdă fericit prin tot acel spațiu chiar și acum, săpând grădina în anotimpurile mai calde în căutarea cârtițelor cu lăbuțele lui de vânător. La baza casei, flori frumoase și pline de culoare o ”accesorizează” atunci când înfloresc, iar muntele de legume și căpșuni din sezoanele specifice ne fac să le împărțim și cu vecinii căci mereu sunt prea multe. Să nu uităm și de via care acoperă mare parte din curte, fiind folositoare nu doar pentru umbra minunată din timpul veri, dar și pentru deliciosul vin de casă. Tatăl meu este un mare iubitor de grătar, așa că de fiecare dată când cineva devine pofticios, acest lucru se rezolvă foarte repede.
    În prezent stau din nou la bloc părăsind brațele protectoare ale familiei (vorba vine) din cauză că locuiesc alături de prietenul meu, iar munca lui se desfășoară în acest oraș numit Timișoara (orașul meu natal), dar mereu tânjesc după spațiu și libertățile pe care le prevede locuitul la casă. Desigur că sunt și lucruri nu atât de fericite cum ar fi reparatul acoperișului sau tăiatul lemnelor și ale lucruri mărunte, dar nu pot ridica un apartament de bloc în balanța mea personală.

    1. Eu cred ca inteleg exact ce simti. Nu pot decat sa va doresc sa fiti fericiti impreuna indiferent unde ati sta si, daca va doriti amandoi, sa va ajute Dumnezeu sa aveti intr-o zi casuta voastra cat de mica. Vita de vie este magie curata. Da si umbra, dar si racoare. Nu stiu ce as face vara fara ea.

    • Anda Stanciu
    • 22/01/2018
    Răspunde

    Eu locuiesc la casa și îmi place foarte mult sa locuiesc la curte..Nu îmi place sa locuiesc la bloc,as înnebuni în patru pereți

    1. Cutie de chibrituri ii zicea bunica.

  11. Răspunde

    Casa, hotarat lucru! Aici m-am nascut, aici sunt obisnuita sa traiesc si aici vreau sa mor :)))
    Am locuit putin timp si la bloc. E … dragut dar tot mai bine e la casa. Faci ce vrei si cand vrei :p

    1. Nici nu stiam ca si tu stai la curte. Pai, unde e mai bine?

  12. Răspunde

    Pana de curand nu-mi imaginam ca o sa vreau vreodata sa locuiesc la casa, viata la bloc fiind perfecta pentru mine. Insa am descoperit ca am si alte dorinte, ca vreau sa am propria gradina de legume, ca vreau sa am spatiu sa pot salva de pe strada si de la lada de gunoi toti pisoii abandonati, ca vreau sa fac gratare (yey!), ca vreau sa ma uit la un film cu volumul mai tare fara sa imi bata vecina in usa ca nu poate sa doarma… si multe multe alte chestii. Cred ca locuitul la casa e cel mai frumos si sper ca intr-o zi sa-mi pot implini dorinta asta.

    1. am vazut zilele trecute pe blogul tau ca ti-ar placea sa ai gradina ta in care sa faci rosia ta si castravetele tau. Eu iti tin pumnii sa iti indeplinesti dorinta.

  13. Răspunde

    Mmm aici părerile diferă. Eu pot sa zic ca iubesc viața la bloc. Nu prea ma acomodez bine la casa. In clasa a 9-a ai mei s-au mutat la casa și vreau sa zic ca este al naibii de greu sa păstrezi mereu curățenia. Tot timpul se găsește cineva sa între încălțat, intra pisica, cățelul, bla bla.
    In rest, am aceleași condiții la casa ca la bloc. Am apa de la sistemul public, centrală proprie, etc

    1. E adevarat ca e mai nasoala treaba cu pastratul curateniei la curte, nu pot sa te contrazic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares