Cum amenajăm o baie mică? 5 soluții pentru optimizarea spațiului

cum amenajăm o baie mică

Când ne-am construit casa, mi-am zis că am o baie chiar mare, comparativ cu cea a unui apartament confort 2 (de unde veneam). După ce am montat obiectele sanitare, mașina de spălat și am pus pe poziții un mobilier de baie de dimensiuni chiar reduse, spațiul mi se pare prea mic. La mine nu e nimic de făcut momentan pentru că nu sunt pregătită financiar să investesc într-o reamenajare a băii, dar poate observațiile mele vor fi de folos altora. Cum amenajăm o baie mică fără ca, la final, să ne trezim că abia ne putem strecura printre chiuvetă și mașina de spălat? Gândește-te la următoarele lucruri înainte să pleci la cumpărături!

Ascunde ce se poate ascunde

Când zic asta mă gândesc în primul rând la un montarea unui rezervor wc încastrat/îngropat în perete. Sigur le-ai văzut prin toaletele publice. În loc să ocupi spațiul cu un rezervor clasic, la vedere, optezi pentru montarea unuia în perete. Sunt ceva mai scumpe, asta nu pot nega, dar câștigi și centimetri și eleganță pentru că dau foarte bine aceste rezervoare.

Mizează pe obiecte sanitare suspendate

Hai să ne gândim la chiuveta din baie! În loc să alegi varianta unei chiuvete cu picior, montate în pardoseală, orientează-te spre una cu prindere în perete. Este și mai ieftină și spațiul de sub chiuvetă poate deveni un loc ideal de depozitare pentru prosoape, de exemplu.

La fel, un vas de wc suspendat, de genul celor pe care le-am văzut aici, va contribui la economisirea spațiului atât de prețios în baia ta mică. Este lipit direct de perete, mult mai compact și va face și curățenia în baie mult mai ușoară. V-o spune cineva care are vasul montat în pardoseală și, de fiecare dată când dă cu mopul în baie, trebuie să lustruiască și piciorul vasului de wc pe care rămân lipite scame sau fire de păr.

Folosește colțurile și spațiul pe orizontală

O altă idee foarte bună, pe care am descoperit-o răsfoind o revistă de amenajări interioare în sala de așteptare de cabinetul stomatologic, este să folosim spațiul din colțuri. Am văzut inclusiv chiuvete montate pe colț, dar recunosc că aceste nu m-au impresionat atât de tare. În schimb, etajerele pe colț mi se par o soluție la îndemâna oricui. Pot fi din metal, sticlă, PVC sau chiar din plastic. Vei putea ține în ordine cosmeticele și accesoriile din baie și nu vei sacrifica spațiu util pentru depozitarea lor.

Dacă nu-ți place ideea etajerelor pe colț, poți monta polițe pe pereți. Unora li se par mai elegante. La fel de bine, dacă ai un vas clasic de toaletă cu un rezervor mare la vedere, poți folosi spațiul de deasupra lor pentru a monta un corp de dulap suspendat.

Renunță la cadă în favoarea unei cabine de duș

Majoritatea celor care și-au montat cadă în ideea că preferă băile cu spumă, au ajuns să regrete această alegere mai târziu, când au constatat că au umplut jumătate din baie cu un obiect sanitar pe care rar ajung să-l folosească așa cum credeau inițial. Consumul mai mare de apă, lipsa timpului, sunt motive pentru care preferăm dușurile în locul băilor în cadă. Atunci de ce nu să dotăm baia direct cu o cabină de duș? Cea mai bună varianta ar fi cabina de duș cu uși glisante.

Nu uita de oglinzi

Oglinzile nu te vor ajuta să câștigi spațiu real, dar crează iluzia unui spațiu mai mare. Pe lângă oglinda de deasupra chiuvetei, cea pe care o are toată lumea în baie și care ar fi bine să fie cât mai mare, eu am optat pentru o oglindă mare pe ușa de la baie. Lumina și obiectele din baie se reflectă în ea și brusc ai impresia că baia ta este mult mai spațioasă.

Alte soluții pentru cei care se întreabă cum amenajăm o baie mică ar mai fi:

  • scoatem mașina de spălat pe hol sau să o montăm în bucătărie;
  • folosim culori calde, deschise pentru decor și finisaje;
  • folosirea unui suport de rufe cu fixare în tavan;
  • montarea unui calorifer port-prosop la înălțime în locul lui calorifer obișnuit.

Tu ce-ai schimba la baia ta, dacă ai renova-o anul acesta?

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Popa Oana-Gabriela
    • 17/01/2018
    Răspunde

    Recent mi.am amenajat si eu baia.

    1. Sa o stapaniti sanatosi!

    • Popa Angelica Stela
    • 17/01/2018
    Răspunde

    Eu mi-am dorit de la început o cabină de dus, însă soțul meu a crezut că e mai convenabil o cadă, pentru că trebuiau făcute prea multe modificări, inclusiv cu cele legate de geamul de la baie. Până la urmă am cedat eu, iar acum îi pare și lui rău că nu am făcut modificările necesare pentru un confort sporit, mai ales în privința spațiului. Așa că să ia aminte cei care dispun de fonduri pentru renovarea unei bai. Foarte utile informațiile tale!

    1. pana la urma, in cada poti face dus, dar la dus nu poti face baie cu spuma. deci eu inteleg alegerea sotului.

  1. Răspunde

    Eu chiar am o baie mică. Locuiesc la bloc și este de înțeles de ce n-am prea mult spațiu. Mi-as pune o cabina de dus și rezervorul de la toaleta sa știi ca ar trebui incorporat. Foarte inspirate sfaturile

    1. Pe cand renovarea?

    • Valeria Chertes
    • 17/01/2018
    Răspunde

    In vara asta am terminat si noi pe cea de la parter urmeaza cea de la etaj, am sa tin cont de sfaturi.

    1. Spor la treaba!

  2. Eu mizez mult pe partea de culori. Ne jucam la nuante, culoarea gresiei, a faiantei, a mobilierului. Trucuri sunt.
    Si vorba ta, oglinzi sa fie. Le ador!

    1. Eu am vrut intial sa pun faianta albastra. La vremea aia nu stiam ca aceste culori inchise fac baia sa para si mai mica. Bine ca Dumnezeu m-a facut sa ma razgandesc la timp si e bej.

  3. Nu știu cum sunt alții, dar eu când fac duș refuz să mă gândesc unde ar putea să sară stropii de apă. Un sifon de scurgere bun ar fi suficient din punctul meu de vedere. 🙂 Pentru periuța de dinți și restul există soluții simple.
    PS: am făcut armata și am locuit pe vremuri în căminele studențești din Regie dar și în cele din Grozăvești (unde băile erau la comun). 🙂

    1. Radu, nu stiu cum ati supravietuit in camin. Eu cred ca nu ma mai spalam, daca aveam baie la comun.

  4. Răspunde

    Aoleu, aici m-ai nimerit la fix! E exact ce imi propun si eu sa fac anul asta, sa renovez baia si mai e si mic spatiul.
    Da, bine ai zis ca trebuie renuntat la cada de baie. Eu una nici nu ii vad rostul. O cabina de dus e suficienta pentru niste oameni ocupati ca noi 🙂

    1. Depinde de fiecare ca vad ca sunt si persoane care au nevoie de baie relaxanta ca de aer.

    • Albu Steluta Georgiana
    • 17/01/2018
    Răspunde

    Cred ca sunt sfaturi foarte utile pentru cei care vor confort chiar si intr-o baie mica!

  5. Răspunde

    Eu m-am mutat de curand, iar baia e destul de micuta. E mai ingusta si lunga asa ca orice sfat imi e util deoarece in vara aceasta baia va suferi modificari considerabile astfel incat sa optimizez mai bine fiecare coltisor si sa am parte in acelasi timp si de tot confortul. Plus la asta, acum pot sa imi comand ce vrea inimioara mea, fara sa ma mai uit la bani deoarece tot ce cumpar cumpar pentru casa mea. 🙂 Cu alte cuvinte, nu voi face rabat de la calitate, deoarece este o investitie pe termen lung.
    O sa ma gandesc si la varianta cu rezervorul incastrat in perete. Nu stiu daca imi permite spatiul, insa e o varianta. Oricum, deja am gandit fiecare coltisor, insa ma bucur cand primesc si alte sugestii. Analizez apoi trag concluzii.
    La oglinda pe usa de la baie nu m-am gandit, desi e o idee faina deoarece geamul de aerisire e fix in dreptul usii. Astfel lumina se reflecta mai frumos in toata baia. Efectul iluziei de a mari vizual spatiul cu ajutorul oglinzilor il am in dormitor si imi propusesem sa il aplic si in bucatarie dupa ce voi scoate faianta. Dar uite ca fix la baie nu m-am gandit, asa ca trec pe lista.
    La cada nu renunt totusi pentru ca mai simt nevoia din cand in cand sa fac si o baie. Insa voi opta pentru una mai mica in care incape o persoana nu doua si o voi aseza in alta parte pentru a mai castiga putin spatiu pentru masina de spalat. Bineinteles ca implica o cheltuiala deoarece va trebui sa tragem tevi pentru alimentarea cu apa si pentru scurgere, insa cu siguranta rezultatul final va fi satisfacator.

    1. Uf, aveti ceva de munca. Ca idee, trebuie sa pui cam tot ce ai de pus pe aceeasi parte. Adica sa nu pui wc pe un perete si chiuveta pe cel opus pentru ca o sa pierzi mult spatiu si o sa te strecori mai greu printre ele. Va tin pumnii sa va iasa ceva in care sa va simtiti bine.

  6. Dacă aș vrea să schimb ceva în baia mea anul acesta, soțul m-ar trimite de acasa :))
    Am avut inainte o baie mica doar a mea si mi-am dorit o baie spatioasa, așa că la amenajarea casei am avut grijă la acest detaliu. Geamurile ajută mult ca baia să pară mai mare și mai aerisită, în loc de dulapuri alege rafturi, chiuveta să fie cu spatiu de depozitare sub pentru a valorifica tot spatiul, dacă vrei și wc și bideu, folosește capacul cu bideu încorporat și ai mai rezolvat o problemă.

    • Nicolae Claudia
    • 18/01/2018
    Răspunde

    Eu am preferat cabina de dus..avand in vedere ca stau la bloc iar spatiul nu este chiar mare..eu sunt multumita de baia mea..am spatiu suficient

    1. conteaza si ce asteptari avem, nu? Ca daca vrei baie de revista, nu prea ai cum la bloc.

    • ghelbere elena
    • 18/01/2018
    Răspunde

    Daca as renunta la cada cred as avea mai mult spatiu, dar nu pot renunta. Mi-am pus tot felul de module suspendate, dar la inceput trebuia sa fiu atenta sa nu ma lovesc la cap.

    1. Fiecare cum se simte mai bine. Sigur nu poti renunta la cada, daca baia cu spuma e placerea ta vinovata.

  7. Răspunde

    Si eu am cada dar nu apuc sa o folosesc si sfarsesc prin a face dus. As renunta la ea? Nu, mi-as lua una cu jacuzzi dar momentan nu mi-o permit. Eu am panou radiant pus pe tavan in locul caloriferului si imi mai doresc o oglinda pe usa, sa ma pot admira in voie.

    1. foarte misto ideea cu panou radiant. Eu de ce nu m-am gandit la ea?

  8. Răspunde

    Daca ar fi sa fac modificari in baie, cred ca ar trebui sa schimb tot. Si eu detin o baie micuta, daca as mai baga si masina de spalat in baie, n-as mai avea loc eu 😀 Imi place ideea cu rezevorul incastrat in perete. Cu ce nu ma impac eu, sunt vasele astea de toaleta suspendate, am impresia ca se darama cu mine. La fi-meu am parte de asa ceva, nu-mi tihneste deloc 😀 doar ca ajung mai rar. Daca ar fi renovez, ass tine cont de toate sfaturile tale. Sunt bine gandite.

    1. sa stii ca si eu am avut retineri prima data cand am folosit o astfel de toaleta, mai alea ca sunt si mai grea, dar nu am patit nimic.

  9. Sfaturi bune pentru cei ce au nevoie de mai mult spatiu dar nu au alta alternativa. Si eu as opta pentru dus in loc de cada.

    1. Exista oricum si cazi mai mici, eventual pe colt, pentru amatorii de bai cu spuma.

  10. Răspunde

    Mersi de ponturi si idei, am o baie mica de 2 pe 2 si toate cosmeticele le am pe etajere. De fapt baia e formata din multeee etajere :))

    1. la tine chiar e o problema, ca tu ai tone de cosmetice.

  11. Răspunde

    Cand ne-am mutat noi in apartament, am pus cabina de dus in loc de cada. Dupa ce au venit fetele, am scos cabina…cada era la putere. Vroia Ante sa se balaceasca mai ales vara, insa in cabina nu avea cum. Pol-prosop avem si noi si oglinda la usa. Este destul de micuta baia…asa cum sunt de obicei acestea la bloc…

    1. La copii este altceva. Intr-adevar, lor le place balaceala si nu ii putem priva de acest lucru.

  12. Răspunde

    Sunt pe aceeasi lungime de unda cu tine, chiar vorbeam cu prietenul meu daca e si el de acord sa luam un rezervor ascuns in perete cand o sa ne cumparam apartamentul de care tot vorbim. Si mi-ar mai placea o baterie pe senzor la chiuveta, ca sa scap de robineti, dar si pentru ca mi se pare mai igienica. Si o oglinda imi doresc, ori pe usa, asa cum ai si tu, ori pe tot peretele de la dus (desi nu-s inca sigura ca o sa suport sa ma vad tot timpul in ea daca o pun acolo) :))

    1. De ce sa nu te suporti? Ca tu arati foarte bine, Nu te mai rasfata!

  13. eu am chiuveta din aia ciudata, cu picior, si abia astept sa renovam, ca sa pot sa pun un dulap acolo! al meu se tine scai sa lasam cada, adevarul e ca uneori chiar ai chef de o baie si e nasol rau cu cabina de dus – eu am avut. inca ma gandesc ce pot sa mai fac, pentru ca si noi avem baia mica rau

    1. Pastrati cada si reviziuti alte chestii. Eu am vazut ca folosesti sare de baie si spumante, deci cred ca-ti place baia in cada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares