Obsidian – Cartea întâi din Seria LUX, de Jennifer L. Armentrout

Iată în sfârșit o carte pe care n-am ales-o după copertă! Am trecut de multe ori pe lângă cărțile acestei serii, LUX, și niciodată nu m-am oprit să citesc măcar descrierea vreuneia dintre ele. Îmi inspirau o poveste de dragoste super-siropoasă, ceea ce nu este deloc genul meu. Între timp, m-a corupt Paula Ion să le citesc. Am devorat deja primele două cărți și vreo 200 de pagini din a treia și pot spune că ar fi fost o greșeală imensă să nu dau curs provocării de a le citi. Obsidian este prima carte, este începutul.

Scurt rezumat Obsidian 

Katy este elevă în ultimul an la liceu. După moartea tatălui său, ea și mama ei se mută în Virginia de Vest. Ca și cum nu era suficientă pierderea tatălui ei, acum trebuie să schimbe și școala și să-și facă noi prieteni. Ea zice că nu prea are nevoie de prieteni. Katy are un blog de carte. Asta este cea mai mare bucurie a ei – să citească și să scrie despre cărțile pe care le-a citit. Trăiește pentru asta și prin asta.

Am verificat recenzia pe care o postasem aseară. Niciun comentariu. Ce oameni stupizi. Dar am căpătat încă cinci follower-i. Oameni ca lumea.

Ce te faci când prietenii vin fără să vrei? Katy se împrietenește cu Dee, vecina ei de aceeași vârstă cu ea. În scurt timp vor deveni de nedespărțit. Dee are un frate geamăn foarte arogant și enervant, dar din cale afară de frumos, Daemon. Daemon nu doar că nu o place pe Katy, dar vrea să o îndepărteze cu tot dinadinsul de sora lui, parcă dă chiar semne că o urăște. Clar n-o urăște, de vreme ce ajunge să-i salveze viața înghețând un camion care era cât pe ce să o lovească. Da, Daemon poate face asta pentru că este extraterestru. El și semenii lui vin de pe planeta Lux. Sunt ființe ale luminii, formate din lumină, posesoare ale unor puteri despre care cu greu ți-ai putea închipui că le posedă cineva.

Oferta zilei la carti

Aşa arătăm noi. Suntem făpturi de lumină. Chiar şi în formă umană,  putem dispune de lumină după voia noastră. A făcut o pauză. După cum vezi, nu sunt o insectă gigantică. Şi nici n-am… beculeţe.

Guvernul știe despre existența luxenilor și a creat o unitate specială numită MA care să-i țină sub observație.

Există un departament din guvern, de la Ministerul Apărării, care ştie despre noi, dar cam atât. Nu ştiu ce puteri avem. Nu pot să ştie, aproape că a mârâit el, întâlnindu-mi ochii. MA-ul ne consideră nişte ciudaţi nepericuloşi. Atâta timp cât nu încălcăm regulile lor, ne dau bani, case şi ne lasă în pace. Aşa că atunci când îl apucă pe unul dintre noi nebuneala să facă paradă de puterile lui, e nasol din mai multe motive. Ne ferim să ne folosim puterile, mai ales în faţa fiinţelor umane.

MA-ul nu este însă singurul lor dușman. Arumii sunt o altă specie extraterestră, dar total opusă luxenilor. Ei sunt ființe ale întunericului, ale umbrelor, vânători de luxeni pentru a le fura puterile.

Ce alte puteri mai are Daemon? Se deplasează cu viteza luminii și chiar poate vindeca. Așa se face că, atunci când Katy este grav rănită, egoistul, enervantul și arogantul Daemon o vindecă.

Timpul a părut că se opreşte în loc. Ba nu, timpul se oprise deja.  A reuşit cumva să împiedice maşina aia să mă lovească. A oprit un camion de şapte tone care urma să mă facă praf, cu ce? Cu un cuvânt? Cu puterea gândului? Cu o putere uluitoare.

Treaba asta lasă semne, mai exact o urmă, o lumină puternică asupra lui Kitten (cum o alintă el) și o face țintă sigură pentru arumi. Asta nu este totul: toți luxenii o urăsc acum pe Katy și se tem ca nu cumva ea să-i dea gol în fața guvernului povestind despre abilitățile lor.

În relația cu Daemon, Katy este complet derutată. Uneori se comportă atât de frumos cu ea, alteori este o mare scârbă. Care dintre cele două fețe să fie oare cea reală? De ce se comportă așa? Simte ceva pentru ea sau doar își bate joc de ea? Dar incertitudinea aceasta nu este singura ei problemă. Alte pericole stau la pândă. Cum le vor supraviețui personajele noastre? Aflați asta din cartea apărută în 2012 la editura Corint.

Părerea mea despre Obsidian

Numele acestei prime cărți vine de la piatra semi prețioasă omonimă, obsidianul. Katy primește de la Daemon un pandantiv din obsidian, rocă vulcanică menită să o protejeze prin capacitatea ei de a semnala imediat apariția unui arum. Obsidianul va fi și prima armă a lui Kitten. Nu vă spun mai mult.

Plăcut este puțin spus când vine vorba despre această carte. Am citit cele aproape 400 de pagini în 2 zile. Bine, este și o lectură ușoară, trebuie să recunosc. Nu e genul ăla de carte fantasy în care să ai de-a face cu detalii stiințifico-fantastice despre vreo planetă sau explicații chimico-fizice despre cum își manifestă luxenii puterile. Sunt personaje extraterestre, dar purtând chip uman și fiind perfect umanizate de către autoare.

Povestea din Obsidian este foarte captivantă. Mereu se întâmplă ceva, mai apare un secret din trecut sau noi detalii palpitante. Nu sunt un fan al genului și nu-mi plac poveștile astea de dragoste forțate oarecum de alte autoare (între o fată pământeană și un extraterestru sau un vampir), dar aici dragostea este altfel. Nu e grețoasă și nu pune monopol pe carte. Relația dintre Katy și Daemon este mai mult un joc de-a șoarecele și pisica, plin de replici amuzante în locul declarațiilor pătimașe și lacrimogene.

Ai s-o iubești pe Katy cea matură acum și copilăroasă peste 10 minute, capabilă să accepte atât de ușor faptul că este înconjurată de extratereștrii și incapabilă să vadă dincolo de ce spun cuvintele lui Daemon arțăgosul. Pe el l-am plăcut mai mult pentru cum este, pentru puterile lui și pentru rolul de protector pe care-l joacă, decât pentru calitățile lui fizice (ochii verzi, părul negru și abdomenul perfect) – Faţă frumoasă. Corp frumos. Caracter oribil. Sfânta treime a băieţilor sexy.  Este chiar foarte profund. Iată ce spune despre frumusețe: Sunt unii care fac paradă de frumuseţea lor şi care risipesc tot ce au. Frumuseţea lor e trecătoare. E ca o carcasă sub care nu se ascund decât goliciune şi umbre.

O să-ți placă jocul lor de-a te iubesc, nu te iubesc.

— Nici măcar nu mă atragi. Nici măcar un pic. Eşti…
— Cum sunt?
— Prost, am zis eu şi am făcut un pas înapoi.
— Şi mai cum?
A făcut un pas după mine.
— Arogant. Dominator.
Am mai făcut un pas înapoi, dar el tot îmi invada spaţiul personal.
— Şi eşti şi… nesimţit.
— Hai, Kitten. Sunt sigur că poţi mai mult de-atât.
Vorbea cu voce scăzută şi se apropia iar de mine. Abia îl auzeam prin zgomotul ploii torenţiale şi bubuitul inimii mele.
— Fiindcă am dubii serioase că nu eşti atrasă de mine.
M-am forţat să râd.
— Nu sunt deloc atrasă de tine.
Încă un pas făcut de Daemon şi m-am trezit lipită de perete.
— Minţi.
— Şi tu eşti un încrezut. Am tras aer în piept, dar mirosul lui mă copleşise şi îmi producea nişte chestii bizare în stomac. Şi ştii, aroganţa asta a ta. Nu e deloc atractivă.
Daemon şi-a pus mâinile de-o parte şi de alta a capului meu, pe perete, şi s-a aplecat spre mine. În stânga mea era o veioză, în dreapta era televizorul. Eram prinsă în capcană. Când a început să vorbească, i-am simţit respiraţia pe buze.
— Când minţi, obrajii ţi se înroşesc.
— Nu-nu-nu.
Nu era cel mai elocvent lucru pe care l-am spus vreodată, dar altceva mai bun nu fusesem în stare să zic.
El şi-a lăsat mâinile să alunece pe perete, până a ajuns cu ele în dreptul şoldurilor mele.
— Pun pariu că te gândeşti tot timpul la mine. Non-stop.
— Nu eşti sănătos la cap.
M-am lipit de perete cu respiraţia tăiată.
— Probabil că mă şi visezi.
Privirea lui s-a oprit pe gura mea. Am simţit cum mi se desfac buzele.
— Pun pariu că îmi scrii numele pe caiete, iar şi iar, şi în jur desenezi o inimioară.
Am râs.
— În visele tale, Daemon. Eşti ultima persoană la care mă gân…
Daemon m-a sărutat.

Pun pariu că să cauți urgent și cartea a doua, Onix.