Stiți câți ani am? Vă spun eu – 33. De ce n-am citit Colț Alb până la vârsta asta? Pentru că în copilărie nu prea am avut acces la cărți și școala românească oricum nu punea accent pe lectură, ci pe memorarea comentariilor literare, iar apoi m-am considerat prea mare pentru o astfel de carte. Nu mi-e rușine că o citesc abia acum. Ce dacă este o carte pentru copii? Trăiesc după principiul mai bine mai târziu decât niciodată.
Probabil că cei mai mulți dintre voi știți povestea lui Colț Alb, dar mă încăpățânez să vă împrospătez puțin memoria. Cartea marchează călătoria prin viață a unui patruped trei sferturi lup și un sfert câine. Când Kiche, o cățea pe jumătate lup, plecată din tabăra indienilor aflați în plin episod de foamete, se împerechează cu un lup, apar Colț Alb și frații lui.
Colț Alb se va dovedi un animal puternic și cu personalitate din primele săptămâni ale vieții sale.
Teama și secretele necunoscutului, încordarea din timpul luptelor reprezentau adevăratele plăceri ale vieții. Clipele de liniște, în care își savura victoriile, stomacul plin, somnul liniști însemnau răsplata zbuciumului suferit în luptă. El se simțea fericit și mândru în mediul acela.
Va descoperi bucuriile și primejdiile vieții, va afla ce înseamna iubirea unei mame și pierderea fraților, va fi în postura de vânat și va învăța să vâneze.
Soarta îl aduce, împreuna cu mama lui, în preajma taberei indienilor. Kiche este recunoscută și chemată de stăpân. Ea se supune, iar Colț Alb își pierde libertatea, ajungând în lanț. Bătut aproape tot timpul pentru nesupunere, lui Colț Alb îi va fi foarte greu să renunțe la vânat, să accepte mâncarea puțină care i se dă și să facă doar ce i se spune. Lucrurile merg din rău în mai rău și își pierde și mama, care va pleca alături de noul ei stăpân.
Castor-Cenușiu îi arunca bucăți de carne și îl apăra de câini cât o mânca. Acum, Colț Alb se simțea bine printre indieni, chiar dacă viața lui era plină de necazuri. Suferea după mama lui, dar spera că o va revedea și tânjea după viața în libertate.
O nouă perioadă de foamete îl aduce pe Colț Alb din nou în sălbăticie (hrana era prea puțină ca indienii să o mai poată împărți cu animalele). Deja mult domesticit, de data asta își va găsi cu greu locul acolo unde se născuse și se simțise liber odată.
După ce lucrurile încep să se așeze, Colț Alb ajunge din nou printre oameni în postura de câine de sanie. Nici de data asta lucrurile nu stau cu mult mai bine.
Se uita la oameni, care i se păreau ființe superioare, uimitoare. Făceau minuni, ca zeii. Aveau puteri necunoscute, stăpâneau lucrurile vii și moarte, dădeau viață ființei de culoarea soarelui, care mișca și ieșea dintre lemne și mușchiul uscat. Erau stăpânii focului, adevărații zei.
Căzut în patima alcoolului, stăpânul ajunge să-l dea pe Colț Alb unui bucătar, în schimbul câtorva sticle de băutură. Omul ăsta îl va chinui mai mult decât cei de dinaintea lui. Colț Alb este nevoit să se transforme în câine de luptă și va ține piept multor adversari, până la un punct, când va fi aproape ucis de un câine mai puternic. Ce se întâmplă mai departe cu el, unii probabil deja știți. Cei care nu știți, puteți comanda cartea de aici, dacă sunteți curioși care este deznodământul poveștii.
Colț Alb n-are cum să nu-ți placă dacă ești iubitor de animale. Cum eu sunt topită după câini și singurele filme la care am plâns până acum sunt Hachiko, Minus 25 de grade, A dog’s Purpose și Me&Marley, n-aveam cum să nu scot câteva lacrimi și la cartea asta. O fi ea pentru copii, o fi scrisă într-un stil destul de simplu, dar asta nu o face mai puțin profundă dacă mă întrebați pe mine.
De ce ne numim noi oameni? De ce sunt oamenii mai presus de animale? Cine le dă lor dreptul să lege un animal și să-l bată pentru că nu li se supune, de vreme el nici măcar nu s-a născut pentru a fi supus? Sunt întrebări care nu-ți dau pace după ce parcurgi paginile pline de episoade în care oamenii care apar în viața lui Colț Alb își manifestă superioritatea și cruzimea.
Hăituit de câini și de oameni, sălbatic și nemilos, bătându-se fără încetare, Colț Alb Crescu repede, fără să cunoască blândețea sau iubirea. Legea pe care o învățase era să ascult de cel puternic și să-l nimicească pe cel slab.
Drumul lui Colț Alb este unul lung și anevoios – de la libertate și fericire la obligația de a-și frâna instinctele și nefericire, de la bucata de pâine primită garantat înapoi la vânat, de la sălbăticia în care nu-și mai găsește locul la sanie, de la sanie în arenă și din arenă către o familie în adevăratul sens al cuvântului.
Zâmbești când micul Colț Alb se hârjonește cu frații săi și suferi alături de el în clipele grele. Ai vrea să fii acolo, să-l iei în brațe și să-i arăți că există și oameni buni, care știu ce este iubirea. Asiști neputincios la spectacolul în care singurul animal este omul, cel care nu știe să respecte natura și cel care este mai incapabil decât un lup să lupte cu propriile instincte. E mai ușor să înveți un lup să nu fure pâine, decât să dezveți un om de băutură.
Colț Alb este lectură pentru copii? Nu 100%. De fapt, parcă mi se pare prea dură pentru un copil de 10 ani. Dacă eu am plâns… Colț Alb este mult mai mult decât o carte de citit copiilor la culcare.
Voi la ce vârstă ați citit această carte și ce impresie v-a făcut?
Dacă nu ați citit-o încă, o găsiți pe Libris.ro la un preț foarte bun. De ce Libris? Pentru că oferă transport gratuit prin curier la comenzile de peste 30 de lei. Eu de-aia apelez mereu la ei.
Eu n-am citit-o nici acum, dar pana la 33 ani mai am la dispozitie jumatate de an :))) O sa o iau si eu.
o citesti odata cu fii-tu.
Spre rușinea mea nici eu nu citit cartea, dar vorba aia”Mai bine mai târziu, decât niciodată!”
Asa zic si eu.
Cine spune ca este o carte pentru copii sau ca nu putem citi carti pentru copii? Inseamna ca nu avem voie nici la desene aminate sa ne uitam?
asa, asa, ce-mi place cand tineti cu mine.
Am citit-o cand eram copil si am recitit-o acum cativa ani si mi-a placut la fel de mult asa ca o pastrez pentru Dragos si sper din suflet sa-i placa si lui.
Nu are cum sa nu ii placa.
O carte foarte faina mi aduce aminte de copilarie.
Inseamna ca ai citit-o atunci tu.
eu am citit-o copil, dar tare mi-a placut sa recitesc din cartile copilariei. De ex. am recitit Ciresarii anul trecut.
Pot sa zic ca n-am citit nici Ciresarii? Promit sa recuperez.
Nici eu nu am citit „Colt Alb” pana acum si mi-e rusine cu chestia asta. Am avut o copilarie plina de carti, dar erau in mare parte carti date din generatie in generatie, caci ai mei n-au avut o situatie materiala tocmai buna. Cel mai probabil o sa citesc Colt Alb acum, mare fiind. 😀
Ioana, sa stii ca deja ma simt mai bine. Mi-era teama ca sunt singura are n-a bifat-o pana acum.
Spre rusinea mea, nu am citit-o nici eu. Stiu despre ce e vorba, dar nu am citi-o. acum ma tenteaza sa citesc Minunata calatorie a lui Nils Holgersson prin Suedia – Selma Lagerlof.
Nici pe-asta n-am citit-o. Am vazut doar desenele in copilarie.
O am în bibliotecă. Este de culoare verde a mea! 🙂 Eram mic când am citit-o prima oară! Din ea am prins eu afinitate pentru câinii lupi! 🙂
Eu i-am iubit dintotdeauna. Am crescut impreuna, eu si cainele pe care l-am iubit cel mai mult, cel care a ramas cu o ureche nesaltata pentru ca nu ma puteam abtine sa nu-l smotocesc.
am citit o parte din ea si am lasat-o, nu m-am incumetat s-o duc pana la capat. chiar acum stau cu aki in brate si ma gandesc ca nu e fiinta mai minunata decat un caine. si eu sa citesc despre cum e batut sau nehranit? pai as innebuni…
stiu ce zici, dar… cred ca m-a ajutat sa ma descarc prin plans…
Ma omori cu zile, Zuzi! Esti mai mica decat mine?!?
Nu imi aduc aminte cand am citit cartea, dar iti pot spune ca Daria a citit-o cand avea 8 ani 😀
normal ca sunt mai mica, eu abia fac 18 ani la anul.
Sa stii ca eu nu imi aduc aminte s-o fi citit :p Dar la ce memorie am eu… e posibil sa fi fost citita :)))
Insa astept sa mai creasca fiu-meu si sigur o vom citi impreuna 😉
sunt sigura ca o sa plangeti impreuna la ea.
Eu n-am citit nici pana acum colt alb sau nu-mi mai amintesc mai nimic din poveste. Poate ca o voi citi cu cea mica atunci cand o va avea la scoala
daca iti plac cateii, te anunt ca o sa plangi nitel la ea.
Am citit-o cand eram mica si mi-a placut tare mult. Sper sa ii placa si fetitei mele, desi mai asteptam cativa ani, abia a inceput sa citeasca…
Eu sunt sigura ca ii va placea.