Nu am prieteni. Nici n-am avut vreodată. Uneori mi i-aș fi dorit. Uneori am crezut că îi am. Din fericire, de fiecare dată m-am trezit repede. Doar pentru că te joci cu cineva, faceți un drum zilnic împreună, stați în aceeași bancă sau vorbiți des, nu înseamnă că ești prieten cu persoana respectivă. Nici măcar nu știu ce înseamnă prietenia. Bănuiesc că nici n-ar exista. Prietenia e un fel de Uniune Europeană. Există atâta timp cât mimăm că ne pasă mai mult de relația care ne leagă decât de interesele proprii.
Am supraviețuit 33 de ani fără prieteni. Sunt o sălbatică și o anti-socială. Sunt excepția de la regula lui Rousseau. Sunt omul care nu caută prietenie în oamenii de lângă el, care nu are așteptări de la ei, care nu se bazează pe ei și care nu le spune tot ce i se întâmplă. Singura formă de contract pe care-aș semna-o cu oamenii care mă înconjoară, ar fi contractul de respect. De atâta am nevoie ca să-mi fie bine. Sa-i respect și să mă respecte și ei pe mine. Să mă poate privi în ochi, în timp ce rostesc adevărul, nu să-mi toarne apreciezi false în timp ce caută cu privirea un punct care n-are legătură cu noi.
Nu vreau zâmbete false pentru că m-ar obliga să zâmbesc forțat, la rândul meu, și asta m-ar face să-mi fie greață de mine. Nu caut oameni de la care să pot împrumuta bani. Mai bine iau de la bancă. Știu că dau mai mult, dar banca n-o să strige după mine, când termin de achitat împrumutul, că n-o pup în dos și ea mi-a dat bani când am avut nevoie. Nu am nevoie de oameni care să știe totul despre mine. Nu m-ar ajuta cu nimic. Doar lor le-ar fi utile poveștile mele pentru că ar ști exact unde să lovească pentru a provoca mai multă durere.
Mai simt uneori nevoia să vorbesc, să spun cuiva ce mă doare. Doar soțul meu și câinele meu merită să știe lucrurile astea pentru că ei sunt singurii cărora le pasă. Sunt singurii în ale căror atingeri simt dragoste sinceră și înțelegere deplină.
Poate că eu sunt de vină pentru că nu am prieteni. Poate că am așteptări prea mari de la oameni. N-am să dau vina pe nimeni pentru singurătatea în care m-am afundat. Eu am ales-o și mă simt bine cu ea. Poate chiar există oameni care ar merita să investesc timp și sentimente în ei, dar n-am avut eu șansa să-i întâlnesc. Mai bine pentru ei!
Dacă am ajuns la 33 de ani fără prieteni, voi supraviețui la fel și mai departe. Nici nu îmi doresc să fie altfel.
N-aș vrea să văd comentarii în care-mi spuneți că-mi sunteți prieteni, vă rog. Știți atât de puține lucruri despre mine! Prieten mi-ar putea fi doar cineva care mi-ar asculta toată povestea și, la final, mi-ar oferi o privire care să-mi spună că m-a înțeles și mă acceptă așa cum sunt. Nici măcar mama n-a avut vreodată răbdare să mă asculte, să știe tot ce e în sufletul meu. Nu mă înțelegeți greșit. Mă bucur că vă cunosc, mă bucur că putem vorbi, că mai zâmbim împreună uneori, dar e cale lungă până la prietenie.
O sinceritate care rar mi-a fost dat să întâlnesc, crudă într-adevăr, pentru că adevărul întotdeauna doare, dar merită RESPECT!
Iti multumesc.
E lucru extrem de folositor sa nu ai asteptari de la cei din jur. Contrar „credintei”romanesti. Adica daca te bazezi pe tine si cel apropiat sot sau parinti e mai mult decat suficient. Oricum viata e o lupta, nu ai nevoie sa te complici. Rezonez putin cu ceea ce ai scris, eu insa am cativa prieteni pe care ma pot baza si invers.
Nu stiu daca sa te felicit pentru ca-i ai sau sa te rog sa nu ai incredere 100% in ei 🙂
Ai spus un mare adevar. La fel sunt si eu. Imi ajunge familia mea. Nu am nevoie de prieteni falsi. Respect pe toata lumea, ma port civilizat in societate dar nu imi fac prieteni intrucat am vazut ce inseamna prieteniile din ziua de azi. Pentru mine linistea e cel mai de pret dar.
Prietenia adevarata este un lucru rar. Da, daca ai avut norocul sa intalnesti omul prieten atunci este bine sa pretuiesti. Eu sunt norocoasa. Am o singura prietena, de mai bine de 10 ani. Este singura. In Bacau unde locuim de mai bine de 7 ani nu avem prieteni. Si este mai bine asa. Decat falsitate, ipocrizie, snobism mai bine fara.
Dar pretuim fiecare moment cand mergem acasa, in Galati.
Nu stiu ce sa iti zic. Inca nu e tarziu, esti tanara, este timp sa gasesti „prietena” sau sa te gaseasca. Sau poate nu… Timpul va decide.
Bafta!
va doresc prietenie cat mai lunga! Eu cred ca sunt un caz pierdut din punctul asta de vedere, dar asa cum am zis, pot si fara.
Ramai tu asa cum esti ca este foarte bine, se poate trai linistit fara prieteni iti spun din proprie experienta.
Ma bucur ca nu sunt singura care gandeste asa.
Nu-ti sunt prietena decat pe FB, dar te respect enorm pentru sinceritatea cu care scrii atunci cand cineva te-a suparat. Sunt sigura ca acum te-a suparat si dezamagit cineva apropiat de tine. Imi pare tare rau, asa poti face o selectie a celor care merita sa-ti fie alaturi.
Chiar nu m-a dezamagit nimeni de curand. Doar am simtit nevoia sa deschid ochii unora care cred ca, daca vorbim zilnic pe FB imi sunt prieteni.
Nu pot sa cred ca o persoana aparent plina de viata poate fi atat de pesimista , de inchisa in ea , sa nu aiba incredere decat intr o singura persoana si in animalutul de companie . Se pare draga mea ca ai fost foarte dezamagita de unele persoane si ti ai pierdut increderea definitiv in oameni . Nu comentez nimic , nu cunosc amanunte, nu te judec si nici nu ti dau sfaturi
Fiecare ne traim viata asa cum vrem si cum ne place
Important este sa te impaci si sa te te intelegi bine cu omul drag tie
Nu stiu daca mi-am pierdut increderea in oameni sau n-am avut niciodata incredere in ei, dar iti multumesc pentru ca ma intelegi si ma accepti asa cum sunt.
Imi place articolul! Sunt de acord cu parerile tale si ma aseman mult cu tine…nici eu nu am prieteni, desi socializez destul de mult! Pur si simplu mi se pare ca statutul de prieten trebuie sa il aiba cineva care sa merite pe deplin prietenia ta!
Da, poate ca am gresit cand am zis ca nu sunt sociabila. Ma adaptez repede intr-un grup, imi place sa fac glume, dar atat. Nu ma implic in relatii de prieteni ca se lasa cu dureri de cap.
Sunt foarte rari prietenii adevarati, dar prietenia exista! Eu am doua prietene de zeci de ani si s-a verificat!
Hmmm, esti mai norocoasa sau mai dispusa sa lasi de la tine.
O sa zic doar atat: nimeni nu ne cunoaste cu adevarat. Fiecare vede doar o fateta, din unghiul din care priveste. Nu au cum sa ne cunoasca pentru ca fiecare om pastreaza in sine partile cele mai interesante, intime si importante.
Nimeni nu se destainuie cu adevarat ce simte, ce gandeste, ce doreste. Aparent da, in realitate nu. Nu la modul cel mai realist si direct, clar si la obiect.
Daca mergem pe acest fir de ratiune, inseamna ca singurul prieten adevarat esti tu insati. Ceilalti doar au acces la diverse parti din tine, din sufletul tau. Atat.
Important e sa te simti bine alaturi de cei pe care ii accepti aproape de tine, iar cu tine insati sa te simti impacata.
Asta e teoria….pana la practica….si o spun din experienta.
Nici macar eu nu ma accept. Cum as putea accepta pe altcineva? Cum as putea avea pretentia sa ma accepte cineva? De-aia e mai bine singur.
Există prietenie adevărată,dar se găsește foarte greu.
S-o gaseasca cine are timp si vointa sa o caute!
mai greu cu prietenii in ziua de astazi..am fost dezamagita de multe ori. Oamenii in general au multe fete, fete care te tradeaza cu zambetul pe buze..sunt satula si eu de astfel de oameni
si eu as putea avea mai multe fete, chiar pot. stiu sa joc teatru, dar nu vreau pentru ca ma oboseste. Un zambet fals simt ca imi ia tot cheful de viata.
Te înțeleg perfect. Sunt așa multe de spus, că aleg să nu spun prea mult n-aș ști de unde să încep. Am constatat de multe ori că doar Dumnezeu este singurul prieten adevărat. Oamenii se pare că sunt preocupați de propriile interese, cum intră în contact cu cineva bun, amabil, deja încep să se gândească cu ce le-ar putea fi de folos în ce treburi au ei de rezolvat. Și atât. Poți să-i și ajuți. Recunoștința nu prea mai există, și „Mulțumesc” a devenit tot mai rar. E ca și cum ești „dator” să-i ajuți. Eu am o recunoștință exacerbată, de când mă știu, dacă îmi face cineva un favor cât de mic, mulțumesc de o sută de ori și caut să-l răsplătesc cumva, să fac și eu ceva pentru persoana respectivă. Dar oamenii din ziua de astăzi nu sunt așa… Și nu e vorba de a aștepta ceva în schimb, e vorba că dacă tu ești la dispoziția lor la nevoie, când le e greu, te-ai aștepta în naivitatea ta să ai și tu pe cine te baza la greu. Dar dacă începi să spui și tu de ale tale, de ce te doare, ce te preocupă, deja nu mai au timp, sunt ocupați. Expresia care îmi vine în minte cel mai des în ultima vreme este „Fi-mi-ar scârbă”…
exact asta este ideea, ca se baga in astfel de relatii in mare parte din egoism si simt, asa cum ziceai si tu, ca totul li se cuvine.
Pe parcursul unei vieți prieteni ai 2-3, ca să fiu generos. 🙂 În rest sunt amici, oameni cu interese comune sau cu care te simți bine o perioadă, cunoscuți, etc.
Sincer când aud că un om are prea mulți prieteni devin bănuitor. 😉
Cică ar trebui să ai o părere despre un om în funcție de calitatea dușmanilor lui! 🙂
Nu-ți sunt prietenă. Dar mă bucur că te pot citi. Cu fiecare rand din căsuța virtuală, te expui. Și cine vrea, te poate găsi. Pe tine!
Imi e de ajuns ca te cunosc si ca simt ca avem lucruri in comun.
Sunt foarte rari prietenii adevarati!
Iar atata onestitate si deschidere vad rar – asa ca te admir si felicit pt puterea de a pune in cuvinte toate astea.
Consider ca important e sa ne auto cunoastem si sa ne iubim si auto respectam. Asta e esenta vietii, zic. Restul sunt experiente: bune, proaste, ne inalta si ne duc pe mai departe
Cand vreau sa fiu deschisa sunt deschisa. Azi am vrut pentru ca nu mai suport oamenii care cauta sa mi se bage pe sub piele si sa-mi devina prieteni cu forta.
Mmmm … sa stii ca de multe ori am si eu fix aceleasi sentimente. Sunt prea critica si caut perfectiunea desi eu nu sunt perfecta. Nu suport minciuna si culmea, imi ies in cale oameni care au tocmai aceste calitati. Imi este frica sa-mi mai fac prieteni tocmai pentru ca am fost dezamagita de prea multe ori si nu-mi pot deschide sufletul in fata oricui.
Ne ajung cunostintele, Ramona. Stii tu cum e, de ce ti-e frica, de aia nu scapi.
Nici eu nu am prieteni, asa consider. Si niciodata nu am avut. Nu stiu de ce, oamenii mi se par invidiosi si niciodata nu or sa-ti vrea binele, eu asa cred. Asa ca mai bine stau singura, cu familia, asta nu inseamna ca stau ca sinistrata fara a iesi undeva sau cu cineva, ba da.. dar nu impratasesc prea multe din experientele mele personale. E mai bine asa..
Asta cu invidia poti s-o mai spui odata. Si daca ai cu o sscobitoare mai mult ca ei, incep sa se comporte ciudat.
e foarte greu sa gasesti oameni care sa iti fie prieteni. de obicei, treaba asta zic eu ca se intampla prin copilarie si dureaza toata viata, in cel mai bun caz. eu am o singura prietena cu care pot vorbi orice, oricum, oricand, care nu ma judeca si ma asculta pana la capat. si o am mai bine de 10 ani. oamenii pe care-i cunosc acum sunt amici, cunostinte, doar atat
Prietena mea din din copilarie s-a indepartat in momentul in care eu n-am mai iesit din cauza atacurilor de panica. as zice ca nu-mi era chiar prietena, nu?
Am ajuns la concluzia ca doar parintii sunt prietenii tai,in ziua de azi chiar nu poti avea incredere in nimeni. Poate sunt „prieteni” sau poate vor sa fie dar dupa un timp le vezi adevarata fata.
Nici macar 🙂 La mine parintii nu sunt pe lista. Tata nu am si mama… n-a avut niciodata timp si chef de mine.
În prietenie, e ca și în căsnicie. Nu ești 100% sigur niciodată. E bine să ai grijă de tine, de sufletul tău și să acționezi așa cum simți.
Nu e obligatoriu să fim toți prieteni cu toată lumea.
Eu am prieteni, puțini, dar de încredere. O mare parte din ei s-au limpezit cu timpul.
Doar în timp se vede prietenia adevărată.
E ca la loterie si eu nu joc la loterie pentru ca stiu ca nu am noroc.
Te inteleg perfect si din pacate am ajuns la concluzia ca este adevarata expresia: intr-o lume egoista doar egoistii reusesc!
Si eu am fost dezamagita de multe ori. Dar sa stii ca aceste dezamagiri te fac sa fii mai puternic… imun! Deci am inceput sa vad partea buna din orice. Este adevarat ca doare, dar asta e viata: si bucurie si durere! Ghici ce? Nici eu nu am prieteni! Si sincer, nici nu-mi trebuie! De ce spun asta? Pentru ca am fost dezamagita de multe ori, asa ca te inteleg perfect!
Stii ce am mai invatat din asta? Daca vrei sa fii fericit, cauta sa nu ai asteptari la cei din jur. Asteptarile aduc dupa sine dezamagiri, mai ales cand esti tentata sa supraevaluezi persoana din fata ta.
E greu de multe ori, pentru ca multi au suflet bun si sunt usor de manipulat. Dar cu timpul inveti sa citesti omul si sa te feresti cat mai mult de dezamagiri.
Ceva clar te-a suparat de ai scris asta…. 🙁
Te pup Cristina…
P.S. Si eu traversez o perioada naspa…
Nu stiu daca sa ma bucur ca mai sunt oameni ca mine sau sa iti zic ca-mi pare rau ca ai avut parte de dezamagiri. Eu am o perioada naspa de cand m-am nascut sincera sa fiu si asta pentru ca intotdeauna m-am asteptat ca oamenii sa imi ofere dragoste, intelegere… si mi-au oferit doar lacrimi.
Eu te inteleg perfect…am suferit enorm cand aveam asa zisi))) prieteni…acum imi este mult mai bine…nu zic ca nu exista si prietenii adevarate…dar in ziua de azi sigur sunt putine…Cu siguranta cine te a avut ca prietena nu stie ce a pierdut…
Te apreciez foarte tare pentru ce ai scris mai sus si sunt total de acord cu tine. Eu am 15 ani si am prieteni, dar nu sunt prietenii aceia pe care ii cunoaste si mama, si tata, sa-mi cunoasca adevarata poveste a vietii. Sper ca pe parcursul vietii sa pot gasi o persoana in afara iubitului meu care sa dea dovada de o prietenie reala si fara alte adancuri❤️
Nici nu conteaza daca nu gasesti persoana aia. Daca ai un iubit sau un sot care tine loc de toate, nu ai nevoie de mai mult.
Foarte adevarat,si eu sunt o persoana care considera ca daca te intelegi bine.si vorbesti des cu acele persoane nu inseamna ca iti sunt prieteni,te intelegi bine cu persoanele respective si atat,eu nu doresc ca cineva sa aiba incredere in mine s au sa ma faca prieten,pentru ca sunt imperfect cu greseli,eu port dialog cu oricine fie femei fie barbati rad cu ei,dialoghez doar daca e un dialog civilizat dar nu le sunt prieten nici invers nu vreau sa fiu considerat drept prieten.Prieten adevarat dupa parerea mea este Creatorul Dumnezeu,care a creat pamantul si celelalte planete,spatii si asa mai departe 1Petru 5:6,7.Psalm 27:10.Pentru mine ca om imperfect zic,exista 3 categorii de oameni.Prieten(singular)2 amici,si cunostiinte.Prieten imi e Dumnezeu pe care il iubesc foarte mult,amici imi sunt parintii pe care ii iubesc si tin la ei si cunostiintele pe care le respect mult atata timp cat ma vor respecta,respectul meu fata de cunostiinte va fii reciproc.
Daca il ai pe el prieten, e suficient. Sunt de acord.
Nici eu nu am prieteni in afara casei. Numai sotul meu mi-e cel mai bun prieten, singurul prieten adevarat pe care-l am.
Sunt convinsa ca exista prietenie adevarata, dar n-am gasit-o in afara casei. Mereu am simtit cate ceva din partea celor cu care am incercat sa fiu prietena. Si ma gandesc adesea ca sunt de vina si eu pentru asta (poate chiar mult, nu-mi dau seama, nu pot aprecia).
Recent am trecut printr-o situatie limita: a fost nevoie sa merg la 3 noaptea la spital, mi s-a facut o interventie de urgenta si-am ramas in spital pana a doua zi la amiaza. Ei bine, n-am indraznit sa sun pe nimeni :|. Sotul trebuia sa mearga cu mine, iar fetita dormea in pat. Am sunat pe socrul meu care a venit, saracul …
Nu-mi doresc sa am prieteni adevarati ca sa-i folosesc la greu (cum a fost in cazul de mai sus), ci sa impartasim, sa ne ajutam, sa ne bucuram. Dar pritenia adevarata e rara.