In ultimii ani, tot mai mulți studenți, care părăsesc orașele natale și vin în marile centre universitare ale țării, aleg să locuiască în apartamente sau garsoniere închiriate, în loc să caute locuri de cazare în cămine. Condițiile sunt în mod cert altele. Ai un alt confort, inclusiv liniștea necesară pentru orele de studiu, ai baia proprie. Cele mai vizate sunt garsonierele. Într-o garsonieră pot locui fără probleme două persoane, două colege, de exemplu, și costurile devin astfel mult mai mici. În calitate de proprietar, care vrea să-și închirieze garsoniera unor studenți, sau în calitate de părinte, care tocmai a închiriat una incomplet utilată pentru copilul său, ar trebui să ai în vedere câteva lucruri importante în ceea ce privește amenajarea și dotarea garsonierei.
1. Nu încărca prea mult spațiul
Ne gândim în primul rând la mobilier. Mobilierul masiv, care ocupă spațiu abuziv, nu are ce căuta în locuința unui student. Asigură-i minimul necesar pentru odihnă și studiu. Cu siguranță va avea nevoie de spațiu pentru că de multe ori își va invita 2-3 colegi ca să învețe împreună. Poți chiar apela la diverse trucuri pentru a crea iluzia unui spațiu mai mare (culori, oglinzi, mobilier deschis). Găsești aici câteva idei concrete numai bune de pus în aplicare.
2. Investește în canapea în loc de pat
Gândind cu mintea unei persoane de 40 de ani, patul poate părea mai potrivit decât o canapea pentru că asigură mai mult confort. La 18-19 ani, însă, o canapea de calitate este suficientă pentru a oferi un somn odihnitor și va asigura și un aspect modern al locuinței pe timpul zilei. Un model extensibil este cea mai bună opțiune.
3. Mizează pe mobilier modular sau pliant
Aici mă gândesc la o bibliotecă sau un fotoliu modular. Acestea sunt practic piese de mobilier sub formă de puzzle, transformabile, foarte moderne. Poți muta o parte din bibliotecă unde vrei tu. Poți transforma fotoliul în șezlong sau chiar în scaun și măsuță. Lucrurile de genul acesta sunt foarte apreciate de tineri. O masă pliantă și câteva scaune de același tip sunt la fel de utile. Chiar și biroul poate fi pliant.
4. Alege electrocasnice compacte
Un mare avantaj al închirierii unei garsoniere pe perioada studenției este acela că ai acces la propria ta bucătărie și mașină de spălat. Electrocasnicele pentru o locuință de dimensiuni reduse trebuie să-și păstreze funcționalitatea, dar să fie compacte. O mașină de spălat slim, o plită încorporabilă cu maxim 2 arzătoare, un aparat multifuncțional pentru prepararea micului dejun, o chiuvetă mică, rotundă, un frigider mic și un mini cuptor electric de genul acesta sunt suficiente și nu ocupă mult loc.
5. Oferă spații de depozitare ascunse
Dulapul sau șifonierul pus la dispoziție este posibil să nu asigure spațiu suficient de depozitate. Din acest motiv ar fi bine să existe și spații ascunse pentru așa ceva. De exemplu, canapeaua ar trebui să aibe neapărat ladă de depozitare. S-ar încadra bine în peisaj și câteva taburete prevăzute cu lădițe în care să poată fi ascunde diverse lucruri.
Alte lucruri pe care le-aș mai recomanda eu sunt păstrarea holului intract, adică să nu-l uniți cu bucătăria, și amenajarea balconului. Un student nu are nevoie de o bucătărie foarte spațioasă (probabil că oricum va folosi bucătăria mai mult ca să încălzească mâncarea primită de acasă sau cumpărată de la supermarket), dar va dori un hol în care să-și întâmpine prietenii fără miros de tocăniță. Balconul nu-l va vrea pe post de cămară, căci nu va pune murături, ci aranjat frumos pentru cafeaua de dimineață.
Acestea sunt cele mai importante 5 sfaturi de urmat în amenajarea și dotarea garsonierei în care va locui un tânăr student. Alte recomandări și trucuri găsiți în articolul către care am pus link mai sus. Spor la treabă!
Sfaturi foarte utile.
Multumesc.
Sfaturi bune si pentru cine are un apartament sau o garsoniera cu o suprafata foare mica.
Eu stiu cum e. Am avut un apartament confort 2, de doar 38 de metri patrati si nu aveam spatiu nici sa respir in el.
Foarte utile sfaturile! <3
Multumesc.
Asa gandeam eu camera de camin ideala atunci cand eram prin liceu! Exact in modul descris de tine!
Nu stiu cum mai arata acum camerele de camin, dar in 2012-2016, cand mai mergeam pe la colege, era jale.
Biblioteca mai bine sa fie pe perete ca sa nu mai ocupe spatiu in camera propriu-zisa. Exista acel tip de mobilier care include pat/canapea, biblioteca si birou.
E dificil de amenajat o garsoniera, dar nu imposibil. Plus ca, in functie de marimea si modul de amplasare a holurilor/bucatariei/balconului, poti sa profiti de multe nise pe care sa le folosesti ca dulap ori biblioteca. Pe balcon poti muta bucataria etc.
la asta cu bucataria pe balcon eu nu m-am gandit, dar nu e deloc o idee rea, sa stii.
Nu știu cum m-aș acomoda in spatiu mic. În hoteluri e o adevarata provocare. Sunt obisnuita sa am spatiu.
Dar organizarea si lasarea la indemana si la vedere doar a lucrurilor necesare.
Noi cand am terminat de construit casa, am zis ca am facut camerele prea mari. Acum, am tot adunat de toate si parca nu mai avem loc unul de altul.
La fiecare pas mi-am imaginat cum ar fi aratat garsoniera si, da, ar fi fost de vis o astfel de locuinta in timpul facultatii si chiar si dupa. Utilitatea este cheia, eventual sa fie si spatiu liber cat mai mult. Cand schimbam chiriile am avut o mica problema, anume ca nu reuseam sa gasesc o garsoniera sau un apartament cu doua camere care sa nu fie pline de tot felul de mobila veche, covoare fara numar si o gramada de alte prostii. Pana la urma am gasit un apartament mai mic, mai departe de locul meu de munca si… mai scump. Dar l-am preferat pe acesta pentru ca era mobilat exact cu strictul necesar. Deci sfaturile tale din articol sunt extrem de utile pentru cei care vor sa ofere spre inchiriere imobilele.
e clar ca eu daca as avea o garsoniera sau un apartament cat de mic as sti ce si cum sa fac cu ele 😛
Foarte utile sfaturile. De multe ori am regretat ca nu am fost sa fac facultatea intr-un alt oras. Teama de a ma desprinde de fusta mamei, grija ca nu voi avea bani s multe altele m-au impiedicat sa iau o decizie de acest gen.
ei, lasa, ca la voi in oras sunt scoli si facultati destul de bune.
Sfaturi utile,mai ales cel de la punctul 3,cel cu mobila,acu ca este acest tip de mobila i-as sugera nepoatei sa-si ia ,sa aiba spatiu mai mult in garsoniera care si asa e mica!
Piesele moderne de mobilier sunt intr-adevar gandite tocmai in ideea economisirii spatiului si asa redus.