Un gift card e cea mai bună idee de cadou

cea mai bună idee de cadou

De câte ori nu ți-ai stors mintea zile și nopți pentru că nu știai ce cadou să oferi cuiva? Eu pățesc asta frecvent. Nu sunt genul de om care să cumpere primul lucru care-i iese în cale, în ideea că intenția contează.E important ce-i ofer omului de ziua lui. Trebuie să fie cadouri utile în primul rând. Cum ar fi să-i cumpăr un aparat de ras unui tip care poartă barbă, sau un sutien 85D cuiva care poartă 95C? Problema persistă și atunci când trebuie să mergi la un botez sau la o cununie civilă. Ce să cumperi ca să le fie de folos oamenilor și să nu te trezești la fața locului că au mai cumpărat 2 invitați același lucru? De ce să te stresezi sau să dai banii pe ceva care nu știi sigur dacă va fi pe placul omului, când poți apela la varianta unui voucher sau gift card? Mie mi se pare cea mai bună idee de cadou.

De exemplu, de aici poți cumpăra un card cadou de orice valoare cuprinsă între 10 lei și 3000 de lei. Tu achiți contravaloarea voucherului respectiv și el este trimis, în format electronic, persoanei căreia  vrei sa-l dăruiești. Astfel, de banii pe care oricum i-ai fi dat pe cadou, îi oferi omului posibilitatea de a-și cumpăra fix ce-și dorește, ce-i place sau ce-i este de trebuință.

Sunt multe site-uri care permit achiziționarea unor astfel de carduri valorice pentru cumpărături. Flanco, Altex, H&M, Zara, Decathlon, Bigotti, Nissa, Mobexpert. Pentru niște tineri căsătoriți, un cupon cadou la Dedeman sigur va fi de mare ajutor.card cadou cununie

Pentru proaspeții părinți, un gift card pe acest site. Pentru o doamnă sau domnișoară cochetă un voucher de care să-și poată cumpăra ce rochie, pantofi sau geantă poftește, va fi minune cerească (aveți aici un exemplu de magazin care vinde produse de la branduri renumite la prețuri decente și are opțiunea aceasta de a achiziționa un card cadou).gift card cadou botez

La aceste variante de mai sus singurul inconvenient este că nu prea se emit cardurile în format fizic, ca să le poți pune frumos într-un plic și să le poți înmâna personal însoțite de un buchet de flori sau de o sticlă de vin. Persoana respectivă va primi de cele mai multe cadoul direct pe mail.

Pentru cei cărora le place shoppingul real, ăla cu petrecut ore în șir în magazine și cumpărat pe probate, pipăite sau mirosite, există și varianta unui voucher în magazin(Kaufland-ul știu că are așa ceva) sau la mall. Mai toate mall-urile din București au un astfel de serviciu. Nu știu cum este la Mega Mall, la Sun Plaza sau Promenada, dar eu am cumpărat genul asta de voucher cadou de la Afi Cotroceni și mi-a plăcut mult cum vine ambalat într-un plic cadou. Cardul vine însoțit și de instrucțiuni de folosire și de lista cu magazine în care poate fi folosit (sunt foarte multe). Practic, omul nu e obligat să cheltuie toată suma de pe card într-un magazin. E ca un card de credit, dacă vreți. Te duci la C&A și iei ceva, la H&M altceva și tot așa până epuizezi creditul de pe card.

Pentru perioada asta caniculară, un voucher la Therme București poate fi cea mai bună idee de cadou. Cine nu s-ar bucura de așa ceva? 😀

Nu-i așa că e minunată ideea asta de a oferi vouchere valorice de care să dispună omul cum dorește? Poate-i plac parfumurile, dar nu-i știu gusturile, poate preferă haine, dar nu-i știu măsura, poate adoră bijuteriile, dar nu mă pricep la asta. De ce să dau banii pe ceva, să nu-i placă, să-i fie rușine să-mi spună și să nu folosească niciodată lucrul ăla sau să mă trambalez prin magazine ca să schimb măsura unui produs, când pot să scap foarte simplu și elegant cu un gift card cadou?

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • ghelbere elena
    • 29/06/2017
    Răspunde

    Cred ca este cea mai buna idee de cadou. Nu ma mai doare capul gandindu-ma ce sa cumpar ca sa placa.

    1. si oricat te-ai gandi, tot e posibil sa dai gres.

    • Valeria Chertes
    • 29/06/2017
    Răspunde

    Buna idee!

  1. Mi se pare un cadou ideal pentru persoanele pe care nu le cunoastem foarte bine. Dar pentru prieteni si oamenii apropiati, oferirea unui cadou mi se pare o forma de respect si afectiune.

    1. sincer, nu mi s-ar parea ca nu sunt respectata daca mi se ofera un voucher 😀

    • Iacob Elena
    • 29/06/2017
    Răspunde

    Niciodata nu am facut cadou un voucher de genu asta, dar cred ca e o idee minunata!

    1. Poti incerca varianta asta pe viitor.

  2. Si eu as aprecia sa primesc un gift-card. Practic, imi cumpar ce am eu chef si ce mi se potriveste.
    Inca nu e prea incetatenita ideea, nu la noi, dar speram sa se intample. Satisfactia ar fi mai mare de ambele parti. Chiar daca…hmm, poate momentul nu e atat de memorabil ca atunci cand apari cu ditamai cutia, in fundita, inaintea surprinsului sau a surprinsei.

  3. Răspunde

    Totdeauna ma intrebam cine cumpara gift-card-uri, ca doar il obligi pe fericitul cadorist sa-si cumpere dintr-un magazin ales de tine. Mie nu mi-ar place sa primesc asa ceva
    Sotul primeste de la serviciu gift-card-uri de-astea pentru o anumita suma , valabile in mai multe magazine si ni s-a intimplat sa expire si sa nu le mai putem folosim. Apoi am citit ca firmele respective chiar pe asta se bazeaza, ca un oarecare procent din banii de pe gift-card se pierd (erau bine documentati, spuneau si procentul). Asa ca mai bine niste bani adevarati, ca aia nu expira si nici posesorul nu e legat de un anume magazin.

  4. e o idee faina, scapi de orice bataie de cap! si sincer, si mie mi-ar placea sa primesc asa ceva, ca pot sa-mi iau ce vreau eu

    • Amy
    • 30/06/2017
    Răspunde

    Si mie mi se pare o idee buna, mai ales cand stii despre persoana respectiva ca are un magazin pereferat de la care obisnuieste sa-si cumpere haine/cosmetice, etc. Am fost tentata sa-i cumpar unui prieten un card de la Pull&Bear de ziua lui, dar s-a nimerit sa nu-si mai sarbatoreaza ziua, pentru ca urma sa plece din oras fix in perioada aia…asa ca am scapat de cheltuieli. :))

  5. Răspunde

    Voucherele sau cardurile cadou sunt cele mai grozave cadouri ever!!! Mie nu prea imi plac chestiile de care sa ma impiedic prin casa, nici cosmetice (pentru ca prefer sa-mi iau singura exact produsele pe care stiu ca le folosesc), iar un card cadou chiar e ideal. ♥ Mi-ar placea ca toata lumea sa-mi faca astfel de daruri. Eventual cat mai des :))

    • Dobre Mihaela-Daniela
    • 30/06/2017
    Răspunde

    O idee bună. <3

  6. Răspunde

    Când erau copiii la altă școală așa se obișnuia: se cumpăra un gift card și se dăruia învățătoarei.
    Eu nu am primit niciodată așa ceva, deci nu știu cum funcționează. Am vrut să dăruiesc unui puști, însă mama lui nu a fost de acord că se temea să nu își cumpere prostii (exprimarea ei, nu a mea) așa că am renunțat la idee.

    1. pe masura ce vor creste copiii, am eu un feeling ca o sa apelezi tot mai des la varianta asta de cadou.

  7. Răspunde

    Mi se pare o idee foarte buna. cel ce primeste asa un cadou are posibilitatea sa isi cumpere ce vrea el. Asta inseamna mai putine batai de cap ca sa aleg eu ceva 🙂

    1. zi ca nu ti-ar placea ca, in loc sa iti cumpar eu o tigaie, sa iti dau un cupon sa o iei tu pe care vrei!

  8. Foarte faina ideea, cred ca va trebui sa o includ in „marketing tools”.
    Multam de idee 😀

    1. Chiar ar fi frumos si cred ca s-ar cumpara.

    • nicolae claudia
    • 01/07/2017
    Răspunde

    e o idee buna, dar recunosc ca pana acum nu am dat un astfel de cadou

  9. Am avut si eu un astfel de card de la Dechatlon si a fost mana cereasca pentru mine, care trebuia sa cumpar des haine de copii. Nu m-as supara sa primesc unul si de la H&M sau C&A.

  10. Răspunde

    Este o idee excelenta. Vorba ta, decat sa faci un cadou nepotrivit, mai bine isi alege fiecare ce cadou doreste si in felul asta sunt convinsa ca va fi si mai multumit

    1. am zis ca de acum incolo numai pe varianta asta merg. Cat am, voucher cumpar.

    • ionita margareta
    • 07/04/2020
    Răspunde

    Buna ziua!Am primit de ziua mea un card cadou si as dori sa stiu cat timp este valabil la magazinul C&A. Tinand cont ca acum magazinele sunt inchise. Va multumesc anticipat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

41 shares