Vă amintiți întrebările alea stupide pe care le puneam noi în oracolele pe care le completam pe sub bancă în timpul orelor? Ce-ați fi răspuns voi la întrebarea Care este materia ta preferată? Parcă vă și aud pe 90% dintre voi zicând desenul, muzica sau sportul.
La mine nu era așa. Desenul mai treacă-meargă… mă descurcam, dar la sport și la muzică stăteam ca pe ghimpi. Despre ora de sport doar atâta vă pot spune că nu-mi ieșea nimic. Am avut fundul mare de când mă știu și, pe lângă asta, și o teamă permanentă nejustificată (dacă privesc acum în urmă). Nu mi-era teamă neapărat să sar la capră în ideea că m-aș putea răni, ci era vorba mai degrabă despre teama de a nu da greș și a fi ridiculizată.
Dar, să lăsăm ora de sport, și să trecem la cea de muzică. Aveam o profă de muzică pe care am iubit-o atât de tare, că nici nu-i mai știu numele. Bine, eu sunt și bătrână și senilă deja. 😀
Dintre toate rechizitele, cel mai tare uram caietul de muzică. Când îl zăream, parcă-l vedeam pe necuratul. Exercițiile de geometrie și algebră erau floare la ureche. Nici măcar fizica, la care am reușit performanța de a lua primul meu 4 din cariera de elev, nu mă îngrozea atât de tare ca muzica.
Mă lua cu călduri când știam că trebuie să vină la clasă tipa aia care mă ridică din bancă să-i solfegiez și să-i cânt. Abia acum îmi dau seama că și alea erau niște atacuri de panică la o scară mai mică. Da, frate, n-am voce. Nu m-am născut să cânt. Care-i problema? De ce trebuie să-mi fie rușine și să fiu dată drept exemplu negativ în fața colegilor, să fiu făcută de râs, mai pe românește? Pentru că aveam o profă tâmpită pe care azi aș da-o cu capul de pereți.
La alte ore de ce nu făceau profesorii la fel? De exemplu, diriga era profesoară de matematică. Nu zic că nu se lua de colegii mei cărora nu le plăcea materia ei și nu învățau mai nimic, dar nu-mi aduc aminte să fi râs vreodată pe seama lor. Îi certa, le explica frumos că trebuie să învețe, le trântea elegant câte un 4 și gata. Aș fi preferat să-mi pună 4 la muzică decât să-mi tot reproșeze că n-am ureche și că nu iau notele bine sau că am glasul nu-știu-cum.
În următorii 20 de ani mi-a fost teamă să deschid gura să fredonez ceva în public. M-am considerat cea mai afonă persoană, nedemnă de a deschide gura pe vreo melodie, nu cumva s-o strice cu glasul ei imposibil de suportat de către urechea umană. Nici în baie n-am cântat, de teamă să nu cadă faianța de pe perete. Nici când eram singură nu aveam curaj să fredonez ceva, ca și cum undeva acolo ar mai fi fost ascunsă tipa care-mi asmuțea colegii să râdă de mine, spunându-mi că rag ca un măgar.
De două săptămâni s-a schimbat ceva. Mi-am făcut curaj pentru prima dată să-i cânt micuțului meu fluturaș, nepoatei mele Maria, de 2 luni și jumătate. Spre surprinderea mea, chiar i-a plăcut micuței. Și nu m-am speriat nici eu de vocea mea. Dacă mai trăiți, doamnă de muzică, să știți că nu rag ca un măgar!
Nu sunt vreo Andra sau vreo piesă bună de contactat pentru corul bisericii, dar nici măgarul șef nu sunt. Măriuca mi-a dat încredere, m-a făcut să realizez că am lăsat o tâmpită să-mi fure bucuria de a cânta. Nu știu să cânt pe note și sigur și falsez, dar asta nu însemnă că nu am dreptul să cânt. Dacă ar fi vreo lege care să-mi interzică asta, mai bine de jumătate dintre artiștii de la noi ar avea dreptul să concerteze doar în spatele gratiilor, nu?
Atrag atenția părinților: dacă vă simțiți copilul stresat de ceva, vorbiți cu el până aflați ce îl deranjează. Profesorii de genul ăsta încă există și profesează. Nu contează că sunt de muzică sau de chimie. Să-i dea 4 dacă îl consideră prost, dar n-au dreptul să-l facă prost în fața celorlalți colegi. Nu permiteți asta! Copilul vostru va suferi pentru toată viața. Chiar și când va ști ceva, va evita să răspundă, să deschidă gură, de teamă că greșește.
Asa este Cristina ai perfecta dreptate.
Ai patit-o si tu?
Din pacate sunt si vor fi astfel de profesori ..invatatori ..etc.Am baietelul care in clasa a doua e aproape zilnic jignit sau scos in fata clasei ..ca un ,,exemplu,, de asa nu ..desi nu e capul rautatlor daca altcineva nu il indeamna sa faca una sau alta .Zic pentru ca il cunosc si stiu de ce e in stare .Intorcandu-ma la articol pot zice ca si eu aveam teroare de sport ,mai ales in liceu unde profesorul obisnuia sa pipaie tot ce misca asa ca aveam scutiri peste scutiri doar sa scap. La muzica am avut un profesor in generala foarte exigent dar bun ,pentru mine,asa il vedeam ,pentru ca ne facea sa privim materia lui printr-o prisma serioasa si asta era bine .
La sport norocul meu e ca aveam o profesoara misto. In legatura cu cel mic, nu stiu nu cred ca e o solutie sa il muti, dar trebuie vorbit mult cu el cred ca sa inteleaga ca nu orice zice un adult e litera de lege si ca uneori oamenii se mai inseala.
Nu esti singura, sa stii! Mai mult… era dureros cand primeam o nota mica doar pentru ca nu aveam talent la cantat. Teorie stiam, de practica nu era nevoie… lalaiam toata ziua prin casa. Chiar si acum stiu multe cantecele de la scoala. Stiu versuri ale artistilor din perioada in care eu nici nu eram pe teava, stiu versurile pieselor dance aparute in perioada 2000 si stiu o mare parte din versurile pieselor care azi sunt in topuri la radio. Zaza sing ar scrie pe mine daca nu as fi asa emotiva. Cateodata mor de ciuda ca nu am si eu talent. In perioada in care eram eu la scoala chiar simteam ca mi se face o nedreptate. 🙁
Acum stiu ca sunt un antialent la muzica si ca rag ca un magar… dar rag pentru mine, nu ma fac auzita! In schimb ma tavalesc pe jos de ras cand vad cum unii vin la concursuri de talente si se cred mari cantareti cand ei canta de fapt la fel de rau ca mine.
Ii mai cant lui Horia… acum cat e mic si nu-si da seama :)))
oricum, daca Horia nu plange, clar nu esti ultima voce de pe planeta. Versurile le stiu si eu de la melodiile vechi. De la asta noi mai slabut.
Superb articol,m-a si amuzat dat pentru faptul ca si eu ma regasesc in el.Mult adevar draga Cristina,asa au fost si din pacate mai sunt si azi profesorii!Va trece multa vreme pana se vor schimba lucrurile!
halal profesori. Si la TV ii arata filmati cand injura si bat copiii si nu le ia nimeni atestatul.
da, din pacate sunt destul de multi astfel de profesori..proful meu de mate se lua de colegii care nu stiau materia si ii facea in tot felul..clasa radea, si aia saracii erau terminati psihic
probabil ca erau si unii pe care ii durea in dos de asta, dar sunt si copii care au ramas marcati.
Poate doamna respectiva dorea ceva perfomanta :p
Nici Cris al meu nu are voce si dragul de el canta 🙂 Eu clar ca nu ii zic ca nu prea se aude bine. Il las sa lalalie cum vrea el. Mai greu e sa ii explic de ce nu se poate duce la Vocea Romaniei :)))
trebuie incurajat sa se exprime. Sigur, nu o sa il lasi sa se duca undeva sa se faca de ras, dar sa stie ca are voie sa cante, chit ca nu e privighetoare.
Sa iti spun ca in gimnaziu diriga mea era profa de sport ? 🙂 ))))
Faza e ca nu aveam incredere in vocea mea si refuzam sa particip la selectiile pentru corul scolii. Cand ma punea sa cant, eram pierduta de emotie. Ea vedea nu stiu ce la mine si a insistat sa ma bage in corul scolii. Pff…..la acea vreme eram timida si abia reuseam sa vorbesc in fata clasei darmite sa cant!
Dar avea un suflet mare doamna de muzica! Multumita ei s-a lansat trupa Vank – toti baietii erau in scoala cu mine (1-2 ani mai mari) si profa de muzica i-a invatat sa cante, ea i-a ajutat sa se formeze ca trupa. Pacat ca sunt nerecunoscatori si nu spun acest lucru public. De altfel, Cornel a fost mereu arogant si nu se uita la nimeni, purta mereu ochelari de soare de „teama” ca va fi recunoscut de „multimea de fani de la coltul blocului”. Abia in liceu au cunoscut ei succesul si asta pentru ca aveau parintii cu relatii si au reusit sa ii introduca la televizor in diverse emisiuni.
Mda…se intelege ca nu sunt mare fan al acestei trupe! Doar ca articolul tau mi-a adus aminte de acei ani si trec print-o faza in care sinceritatea (inca) nu e pierduta 😛
haha, mereu am zis sa mi se pare arogant tipul, dar am zis ca o fi doar in capul meu. Mie oricum nu mi-a placut niciodata Vunk 😀
Materia mea preferata a fost istoria, iar la orele de muzica imi era frica de notele muzicale si de diapazon, parca asa ii zicea. Dar chiar si asa am cantat in cor, la biserica, pe strada, pe scena, pentru ca mie imi plac provocarile nu ma sperie. Bine, asta nu inseamna ca as merge pana acolo incat sa ma inscriu la Romanii isi dau talente, dar….un cantec vesel sa cantam zic! 🙂
deja esti la avansati daca ai fost si la cor 😛
Orele de muzica si de sport erau un chin si pentru mine. Iar profa de sport era o isterica, nu exagerez, daca as povesti ce facea, sigur mi-ai da dreptate. Nici aia de muzica nu era cu mult mai breaza, Noroc ca nu faceam cor (din motive de antitalent)…ca vai de aia de la cor daca lipseau la o singura repetitie.
Daca eu fredonez ceva in casa mi se cere insistent sa tac 🙂
Insa de cind merg cu copilul la orele de pian si stau acolo mi s-a dezvoltat o oarescare ureche muzicala, desi credeam ca sunt lipsita complet de ea.
imi pare si rau ca ai avut parte de astfel de experiente, dar ma si consoleaza putin ideea ca mai sunt si alti batuti de soarta.
Apai cred ca toti am trecut prin asta. Jigniri, loviri, presiune si amenintari etc . Cu greu imi caut in memorie un profesor sa nu fi jignit sau folosit frica asupra clasei (a mea sau a colegilor …). De cand cu articolul Mihaelei am discutat si cu sot, si cu prieteni: suntem toti plini de experiente triste de genul asta! . Nu stiu daca te consoleaza dar situatia ta e si a noastra si niciunul nu merita jignit, lovit, amenintat, santajat. Sa faca asta doar pt ca el are functia de profesor si e de2-3 ori mai mare ca noi inseamna abuz.
mi-as fi dorit tare mult sa fi fost copil acum, sa am o mama careia sa ii pase ca profesorii ii jignesc copilul. Stiu ca unii sunt de-a dreptul obraznici si stiu ca le e greu si profesorilor uneori, dar nu pot sa nu ma bucur ca lucrurile se schimba in materie de comportamente admise vizavi de elevi.
Eu cred ca pe vremea aia nu spuneam acasa , iar daca mama ar fi vrut sa faca scandal, sigur n-as fi lasat-o. Si cred ca asa eram cu totii atunci. Sotul imi povesteste de profesorul de atelier(tu probabil n-ai mai prins asa ceva) care ii trintea cu capul de banci, iar parintii spuneau: „lasa, ca bine va face”.
Fiica mea anul trecut a avut o invatatoare care toata ziua tipa la ei, e cunoscuta ca urla la copii. Fata era terorizata , dar la sedinta cu parintii am constatat cu stupoare ca unii parinti erau de acord, ba chiar o mama ii spunea invatatoarei sa continue tot asa, ca baiatul ei are nevoie de cineva sa-l tina din scurt. Apoi am vazut ca invatatoarea nu-i rea, doar „urlatoare”.
Exact la obiectele care iti rica media generala eram si eu bata cum de altfel sunt si acum. Nu sunt in stare sa trag o linie dreapta, sa alerg sau sa fredonez vreo melodie. Nu am fost jignita de nici un profesor cum de altfel nici baiatul meu nu a fost.
da, si asta era o problema pentru ca eram tocilara ca aveam nevoie de bursa si riscam mereu sa o pierd din cauza notelor de la sport sau muzica.
Desen, religie, muzica si romana. Si eu uram sportul!
Romana imi placea, dar nu prea tare. Pentru mine engleza era relaxare.
În generală m-am strecurat cumva la corul şcolii şi mimam p-acolo să nu se prindă profu’ de muzică! A fost o tragedie când s-a prins, m-a dat afară şi în felul ăsta nu mai aveam cum să o vrăjesc pe fetişoara pe care pusesem ochii la vremea aceea. 🙂
chiar ca tragedie, zau! Si pana la urma cum a ramas cu povestea de dragoste? Nu ca sunt bagacioasa, dar n-am cum sa nu fiu curioasa.
Imi pare rau ca ai trecut printr-o astfel de experienta. Eu am patit-o la sport si stiu cum e. Eram cea mai mica din clasa si ramaneam mereu in urma la viteza si la turele pentru rezistenta. Picioarele scurte chiar nu m-au ajutat deloc, ba chiar mi-au facut viata un calvar la orele de sport, astfel ca am pierdut sirul orelor la care mi-am luat bataie de la profesoara. In afara de sport, eram „o tocilara”, cum ar spune fostii colegi. Dar nici atunci si nici acum nu consider ca atitudinea profesoarei, de a baga frica in mine, a fost una potrivita. Locuiesc intr-un oras mic si in rarele ocazii in care o vad… traversez.
din fericire pentru mine nu m-am mai intalnit cu niciuna din profesoarele mele de mult timp. Una singura mi-a fost foarte draga, cea de engleza. Pe ea mi-as dori sa o mai vad, dar nu stiu de unde sa o iau.
Problema asta am avut-o cu profa de franceza, diriginta mea. Trecea printr-un moment urat din viata ei, si anume divortul. Venea nervoasa la ore, vorbea destul de urat. La sfarsitul unui trimestru a lasat un sfert de elevi corigenti, printre care si eu. Asa e omul facut: sa fie capos, fixist pe ceva sau cineva; prinde raca, ura pe cineva si-l ciomageste mereu pt ca a prins punctul slab al individului, vulnerabilitatea lui.
of, n-am patit chestii de genul, la muzica eram ok, ba chiar aveam voce, dar erau colegi care nu aveau.totusi, am avut profe foarte ok, care nu au facut faze urate
Foarte bun articolul! Jos palaria in fata ta! Sunt de acord si nu ki se pare normal ca un copil sa fie ridiculizat si facut sa se simta prost pentru simplul fapt ca nu are voce ori este mai grasut ori prea slabut…asa ne-a lasat Dumnezeu si fiecare din noi suntem unici si frumosi, cu calitati si defecte. Urasc oamenii care judeca dupa aparente.
Nici eu nu am voce, dar asta nu m-a impiedicat sa cant: in baie, cand spal vasele, pe carari de munte! Nu am avut niciun compex
Ce mult imi placea sa cant la scoala,din cls I pana in a XIIa am cantat la corurile scolii,la serbari,la spectacolele scolii. In schimb sora mea avea o voce de lesinai daca deschidea gura. :))) Cand eram mici imi canta toata ziua si ma dispera. :)))
Eu am facut liceul de arta si trebuie sa recunosc ca si eu uram sa solfegiez sau sa scriu dicteuri :))) m-am lasat de meserie dupa ce am terminat liceul, dar de cantat ii cant Sashei si ii place
tu ma surprinzi cu fiecare comentariu. auzi la ea: scoala de arta! Bravo. Nu-ti faci o trupa? Ma ofer eu impresar.
Sa stii ca cei mici nu cauta cea mai buna melodicitate si nu trebuie sa fii vreo profesoara de muzica ca sa linisteti un bebe. De multe ori este suficient sa murmuri ceva la urechea lui si este posibil sa-i placa nespus de mult!
am remarcat si eu asta 😀