N-am înțeles niciodată de ce există persoane care pun la colț apartamentele noi și le preferă pe cele din blocurile vechi. Cred că argumentul invocat cel mai des este acela că în 2017 nu se mai construiește la fel de atent și nu mai sunt folosite materiale atât de bune ca acum 30-40 de ani. Chiar așa să fie? Cred că miile de tineri care locuiesc fericiți în ansambluri rezidențiale ca-n filme pot infirma treaba asta.
Da, sunt sigură că există și constructori care fac lucru de mântuială, dar nu-i putem pune pe toți în aceeași oală. Prin urmare, nu tot ce înseamnă clădire nouă, apartament nou este de proastă de calitate. Trebuie doar să învățăm puțin cum să alegem un constructor de încredere, de ce criterii trebuie să ținem cont. Nu voi poza în postura de expert în domeniul imobiliar pentru că nu sunt. Dar, chiar și așa, vreau să bifez câteva aspecte care mie mi se par important de analizat înainte de a bate palma cu un dezvoltator.
Vechimea/Experiența în domeniu
Criticăm angajatorii atunci când ne cer experiență, dar foarte bine fac. Trebuie să învățăm de la ei, să nu ne lăsăm viitorul pe mâna unor oameni care au apărut ieri pe piață, care nu au experiență și nu știm sigur dacă ne putem baza pe ei. De ce să riști, când poți să mergi direct la firme cu vechime, care îți inspiră încredere. De exemplu, maurerimobiliare.ro a tot avut timp să demonstreze ce poate și cum lucrează din 2006 până acum. Oricum, dacă a trecut prin criza financiară și a supraviețuit și continuă să lucreze, e clar că e de bine.
Portofoliul
O să ziceți că, dacă o firmă există de 10 ani pe piața de imobiliare, sigur are și un portofoliu impresionant. Nu neapărat. Poate că firma a fost înființată de mult dar n-a prea avut proiecte în desfășurare. A construit un bloc în 2007 și a mai pus bazele unui anul ăsta. Prea puțin pentru a-ți face o idee completă și corectă despre potențialul și încrederea pe care însăși firma o are în proiectele ei.
Când ai de-a face cu un constructor care s-a extins chiar în mai multe orașe și a dat deja gata 2-3 complexuri rezidențiale, altfel îl poți evalua. Eu m-aș duce chiar să trag puțin de limbă oamenii care locuiesc în apartamentele construite de firma respectivă. De exemplu, dacă aș vrea un apartament nou în Brașov, as testa terenul la locuitorii primelor blocuri din complexul Avantgarden3, finisate și vândute încă din 2009, ca să văd dacă într-adevăr Maurer Imobiliare sunt de încredere.
Garanția oferită
Eu nu mă pricep deloc la materiale de construcții, dar probabil că aș vrea să vizitez șantierul, să mi se povestească despre ce și cum, dar mai ales cu ce se ridică acolo. În niciun caz nu mi-aș alege locuința doar în funcție de poze, de suprafață și preț. Mai degrabă aș fi dispusă să aștept cumpărând în faza de proiect. Oricum, unul din primele lucruri despre care aș întreba ar fi garanția. Eu întreb de garanție și la un mixer de 60 de lei, dar la un apartament de zeci de mii de euro!?
Dacă un dezvoltator vine cu o super ofertă de preț, dar îmi dă garanție 2 ani, sigur nu-i dau banii mei și încrederea mea. Cum 2 ani? Până și la frigidere și mașini de spălat am perioadă mai mare de garanție. 5 ani garanție din partea unei firme care vândut deja 3500 de locuințe și mai are 3 proiecte în desfășurare sună mult mai bine (vezi exemplul Maurer Imobiliare și al altora asemenea lor care oferă inclusiv Certificat TÜV Rheinland – un atestat al calității germane). O lucrare garantată mai mult timp vorbește despre încrederea pe care o acordă constructorul în munca echipei sale și în calitatea materialelor pe care le-a folosit la clădirea acelui vis.
Da, vorbim de visuri aici. Unii construiesc apartamente, alții clădesc visuri. De-asta e important să fim foarte atenți când alegem constructorul/dezvoltatorul de la care cumpărăm visul pe care-l vom numi acasă. Vrei o casă trainică, la un preț corect, cu finisaje pe placul tău și de cea mai bună calitate? Nu te grăbi, nu te lăsa influențat doar de preț, nu lăsa pozele să-ți ia mințile și învață să întinzi mâna doar celor care prețuiesc strângerea ta de mână și visul tău.
Eu am fost foarte atenta cand am ales echipa care a lucrat la casa.
Am deja un apartament. Daca ar fi sa o iau de la inceput as prefera o casa pe pamant si daca nu mi-as permite un apartament nou construit as achizitiona.
Toate aceste detalii sunt foarte importante. Au fost cazuri in care oamenii au platit in avans pentru construirea unui bloc, iar mai apoi constructorul a disparut cu banii. Nu este si cazul celor de la Maurer Imobiliare, care au un portofoliu impresionant de clienti si care a devenit un adevarat lider de piata. Eu mi-as dori un apartament in Brasov.
Mulțumim pentru sfaturi.
E foarte importanta si zona, si vecinatatile. Trebuie sa fim atenti cum arata cladirile construite de acelasi contructor dupa cativa ani.
eu mi-am luat un apartament in urma cu cativa ani. Singurul motiv atunci pt care nu am ales un bloc nou, a fost faptul ca nu erau construite in zona unde vroiam eu, nu aveam acces la metrou, la scoli gradinita, piata..pt mine sunt foarte importante aceste lucruri..si am preferat un bloc din 1984 pt ca mi-a satisfacut toate doleantele
mi-ar fi placut sa ne permitem sa luam un apartament nou construit. din pacate, tot la bloc vechi am ajuns 🙁
Am casa, Am locuit si la bloc si nu mi-a placut. Ma uitam pe site. Ce echipa tanara https://maurerimobiliare.ro/echipa/
Eu tare as vrea sa ne mutam si sa stam singuri. M-am saturat de toti si toate. De implicatii si de presiuni, de nervi, de suparari.
Sper ca in vara asta sa mergem mai departe…indiferent in ce oras ne mutam!
Complexul Avantgarden3 e genial!!! Am fost la un prieten de familie care s-a mutat acolo de vreun an sau doi, iar apartamentul era ge-ni-al! Si compartimentarea era facuta cat mai practic, dar si constructia in sine. Totul super curat, fresh, balcoanele simpatice, camerele aerisite, scara blocului exact ca in zonele de fite. Mi-a super placut acolo. Daca as avea bani de un apartament de vacanta, cred ca acolo mi l-as lua ^_^
Ohooo… eu ii inteleg bine pe cei ce evita blocurile noi. Peste drum de noi, acum vreo cativa ani s-au construit 2 blocuri ANL si am vazut felul in care au lucrat constructorii. Sincer.. nu m-as muta acolo.
Mersi de sfaturi. Nu m-am gandit la atat e multe lucruri inainte de a cumpara un apartament. Cel mai mult mi-am dorit sa stiu materialele folosite pentru ca un apartament il iau pe termen lung.
Foarte bine punctat Cristina, majoritatea au impresia ca tot ce e nou nu mai e de calitate ca pe vremea lui nea Nicu, dar daca tinem cont de cateva sfaturi esentiale cu siguranta o sa ne bucuram de calitate si in cladirile noi.
Sunt utile sfaturile tale! eu consider ca este mai ok un apartament intr-un bloc nou. Conteaza si firma de constructii, am prieteni care au probleme serioase dupa doar 4 luni de stat intr-un imobil nou.
stiu ca sunt si cladiri cu probleme. Chiar la noi in zona s-au ridicat niste blocuri in care eu nu as avea curaj sa locuiesc.
MoneyCaravan.com are absolvita facultate in domeniu si a decis sa nu cumpere in bloc nou ci blocuri anii 1980. Are ceva argumente solide si credibile: calitatea materialelor, structura de rezistenta, pret prea mare etc.
Daca e de construit casa in regie proprie, si de gasit un sef de santier de incredere, asta e altceva.
In rest, noi cand am vrut sa cumparam, am vizitat si aprt. in bloc nou (bloc cu 6 aprt. , zic). Izolarea mi s-a parut impecabila, dar si intretinerea mica (ne ocupam singuri). Ne-a avertizat ca in cateva luni se aseaza peretii si o sa mai dam o zugraveala peste 3 ani. Am renuntat datorita costurilor si departarea de scoala.
tu oricum te pricepi la toate sau unde nu te pricepi te informezi temeinic, am observat asta. Nu aveai cum sa iei teapa.
ca cineva a trecut prin procesul de reabilitare „gratis” a locuintelor pot spune 100% ca nu as cumpara niciodata ceva nou contruit daca nu as supraveghea procesul de constructie si as avea putere de decizie…
in domeniu constructiilor majoritatea sunt firme execrabile ce angajeaza zilieri care fac o treaba de mantuiala(gen spatiu de 1/2m intre placaje, panta inversa ca la ploaie sa se scurga apa in casa, table puse una peste alta de nu poti deschide geamul ca risti sa te tai, care deja sunt ruginite dupa 1/2 an , pereti strambi, la termopane la fel fara masuratori, carpeli peste carpeli,sa nu mai vb de atitudine….)
nu pot sa te contrazic. De-asta am si zis ca as prefera sa colaborez cu firma inca din faza de proiect si sa merg periodic pe santier sa vad evolutia.
Bun articol,perfect ptr cei ce isi doresc o casa,eu am,doamne ajuta.
Imi place mult cum scrii si pot spune cu cea mai mare placere ca apartamentul pe care mi l-am cumparat in Cosmopolis indeplineste cu succes toti acesti 3 factori!!! Sunt foarte multumita de acest mic coltisor de rai pe care il pot numi casa.
Multumesc pentru aprecieri si va doresc sa stapaniti sanatosi casuta.